ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2375/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 13.01.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Sindicatul Șoferilor din A. S.A. anularea hotărârii C.N.C.D. nr. 818/18.11.2020.

Prin sentința nr. 80 din 5 mai 2021 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Sindicatul Șoferilor din A. S.A..

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală, nemotivată, bazată pe o serie de considerente străine cauzei și dată cu greșita aplicare a normelor de drept material, respectiv cu ignorarea unora dintre motivele de anulare invocate de către reclamantă.

Astfel, în cuprinsul sentinței recurate, instanța a omis să se pronunțe asupra susținerilor reclamantei privind nerespectarea de către C.N.C.D. a procedurii interne de soluționare a petițiilor și, implicit, încălcarea dreptului la apărare al acesteia. În cuprinsul acțiunii reclamanta a invocat, printre altele, nelegalitatea hotărârii C.N.C.D. prin raportare la faptul că, deși petentul a continuat să depună dovezi noi la dosarul C.N.C.D. (email 27.08. cu două înregistrări audio), acestea nu au fost aduse la cunoștința A. S.A., societatea aflându-se în imposibilitate de a formula apărări față de aceste probe. Cu toate acestea, instanța de fond nici măcar nu a menționat acest motiv de nelegalitate, dar, pronunțându-se asupra temeiniciei hotărârii contestate, a apreciat că aceasta a fost dată cu examinarea "întregii documentații depuse la dosar".

În privința excepției lipsei de obiect, recurenta a arătat că analiza instanței asupra acesteia se întemeiază pe considerente străine cauzei. În cuprinsul acțiunii formulate, reclamanta a arătat că petiția este lipsită de obiect, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, deși situația prezentată de petent nu se circumscrie situației premisă a victimizării, neexistând nicio plângere sau acțiune în justiție privind încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării. De asemenea, s-a mai invocat faptul că C.N.C.D. a omis să se pronunțe asupra acestei excepții, analizând cu prioritate doar excepția tardivității și apoi procedând la analiza fondului cauzei.

Cu toate acestea, în cuprinsul sentinței recurate, instanța de fond, pe de o parte, reține că C.N.C.D. ar fi procedat la examinarea acestei excepții deși în motivarea hotărârii nu se regăsesc aceste aspecte, iar pe de altă parte, motivează respingerea acestei critici de nelegalitate prin faptul că reclamanta " nu ar fi arătat în ce constă lipsa de obiect a cauzei", în condițiile în care, în chiar partea introductivă a sentinței sunt menționate și detaliate motivele invocării acestei excepții, respectiv faptul că situația prezentată de petent nu se circumscrie situației premisă a victimizării.

Printr-un alt set de argumente recurenta a invocat și nemotivarea de către prima instanță a respingerii criticii vizând modul de soluționare de către C.N.C.D. a excepției tardivității.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta a criticat hotărârea C.N.C.D. și prin prisma modului de soluționare a excepției tardivității, arătând, în esență, că potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza C.N.C.D. în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei, mare parte dintre presupusele fapte de discriminare invocate de către petent au fost aduse la cunoștința Consiliului în mod tardiv, iar în respingerea acestei excepții C.N.C.D. s-a limitat la a conchide că "unele dintre faptele sesizate au avut loc înăuntrul termenului de un an, iar altele prezintă un element de continuitate", fără a arăta care anume dintre faptele invocate în mod tardiv ar prezenta un element de continuitate și nici felul în care s-a ajuns la această apreciere.

La rândul său, în ciuda tuturor aspectelor prezentate de reclamantă, instanța de fond a procedat la respingerea acestei critici, într-o singură frază, neelocventă nici măcar din punct de vedere gramatical, astfel încât sentința recurată este nemotivată sub acest aspect.

Subsumat cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanță a procedat la o analiză trunchiată a dispozițiilor legale, citând doar parte din cuprinsul art. 134 din Legea nr. 62/2011, a confundat obiectul concluziilor notei de control a I.T.M. și a omis complet analiza aspectelor privind numirea membrilor CSSM.

Astfel, pentru a ajunge la soluția potrivit căreia refuzul de a include membrii petentului, sindicat minoritar, în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă ar avea caracterul unei discriminări, instanța s-a rezumat la a cita și la a analiza doar prima frază a textului de lege incident.

Nota de control despre care instanța face vorbire are în vedere constituirea și alegerea reprezentanților lucrătorilor în cadrul CSSM, nicidecum negocierea și încheierea contractului colectiv de muncă. Mai mult decât atât, în dosarul C.N.C.D., există adresa prin care I.T.M. confirmă legalitatea și înregistrarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul A. S.A., între angajator, pe de o parte și sindicatul majoritar, pe de altă parte.

De asemenea, instanța nu a analizat apărările vizând inexistența unei discriminări în ceea ce privește numirea membrilor CSSM, deși în cuprinsul acțiunii reclamanta a arătat că, la momentul controlului I.T.M., s-a constatat lipsa de reglementare a modalității de alegere a membrilor CSSM, iar din punct de vedere legal, singura condiție era ca aceștia să facă parte dintre lucrătorii cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă, indiferent de apartenența sindicală.

Deși a fost legal citat, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În fapt, prin adresa înregistrată sub nr. x/10.02.2020 petentul Sindicatul Șoferilor din A. S.A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la presupuse fapte de discriminare la care ar fi fost supusă organizația sindicală, conducerea acesteia și membrii săi (refuzul de a permite prezența acestui sindicat la negocierea contractului colectiv de muncă 2019-2021 în calitate de observator, excluderea membrilor sindicatului din grupul de whatsapp, repartizarea pe autobuze vechi, imposibilitatea de a alege reprezentanții lucrătorilor din CSSM etc).

Prin Hotărârea nr. 818/18.11.2020 contestată în prezenta cauză, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că faptele reclamate constituire fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 7 lit. c) și lit. f) din O.G. nr. 137/2000 și a dispus sancționarea părții reclamate - A. S.A. cu avertisment, conform art. 26 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000.

Reclamanta A. S.A. a contestat această hotărâre la instanța de contencios administrativ care, prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, a respins contestația ca fiind neîntemeiată.

Înainte de examinarea efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să respecte exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parți, reflectată în situația de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar.

Din perspectivă teoretică, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar și pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv și echidistant argumentele importante ale părților, deoarece toate aceste situații pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudența sa constantă, instanța supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; dar, în egală măsură, este adevărat și faptul că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părții la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudența căreia s-a arătat că, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinței ce face obiectul prezentului recurs, rezultă că această hotărâre nu corespunde exigențelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidența în cauză a cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se observă astfel că în considerentele sentinței atacate nu se regăsește o analiză concretă a criticilor de nelegalitate vizând modul de soluționare de către C.N.C.D. a excepției tardivității. Pe acest aspect, instanța s-a limitat la aprecia că a fost respectat termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sau că unele fapte sesizate au prezentat un element de continuitate, fără a detalia și a analiza punctual aceste pretinse fapte .

În mod similar, sentința recurată nu conține nici analiza obiectivă și reală a celorlalte argumente de nelegalitate invocate de reclamantă, vizând nerespectarea de către C.N.C.D. a procedurii interne de soluționare a petițiilor și încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, modul de negociere și încheiere a contractului colectiv de muncă sau condițiile de reprezentativitate în cadrul CSSM. Necercetarea acestor aspecte și neînlăturarea lor motivată conduc la concluzia că prima instanță nu a examinat fondul cauzei și pun instanța de reformare în imposibilitatea de a evalua, în mod eficient, corecta aplicare a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, prin raportare la o situație de fapt stabilită lacunar.

Dat fiind caracterul facultativ al procedurii administrativ-jurisdicționale derulate în fața C.N.C.D. în temeiul O.G. nr. 137/2000 (confirmat și prin decizia CCR nr. 749/2015), Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu avea doar obligația verificării legalității formale a hotărârii adoptate de C.N.C.D., ci trebuia să analizeze inclusiv aspecte de fond, respectiv să verifice faptele de discriminare reclamate prin raportare la probatoriul administrat (înscrisuri, CD-uri audio).

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părților dovada examinării susținerilor formulate și a mijloacelor de apărare, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei, determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar și impune soluția casării cu trimitere spre rejudecare, pentru a asigura, astfel, părților beneficiul dublului grad de jurisdicție.

În raport de soluția anterior menționată, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 80 din 5 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 4 mai 2023.