ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4040/2025

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în data de 23.08.2022, reclamantele A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj, afirmând că formulează plângere împotriva adresei nr. x/2022 emisă de Ministerul Justiției și solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: 1. Anularea ordinelor MJ nr. 3067/C/27.06.2022, 3163/C/30.06.2022, 3160/C/30.06.2022, 3068/C/27.06.2022 și 3172/C/30.06.2022, în ceea ce privește drepturile salariale stabilite în favoarea reclamantelor;

Obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui ordin prin care să stabilească drepturile cuvenite reclamanților, cu luarea în considerare a coeficientului de ierarhizare 19, cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017;

Obligarea Ministerului Justiției la plata diferenței dintre venitul cuventul și venitul efectiv plătit, cu actualizarea cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1059 din 14 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: "În temeiul art. 38 C. proc. civ., ia act de transmisiunea calitătii procesuale pasive de la pârâtul Ministerul Justisiei, la pârâta Înalta Curte de Casatie si Justitie. În temeiul art. 39, alin. (2) C. proc. civ., dispune scoaterea din proces a pârâtului Ministerul Justitiei. Respinge exceptia tardivitătii contestării Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021, ca lipsită de obiect. Respinge exceptia inadmisibilitătii, ca neîntemeiată. Admite exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Dolj. Respinge actiunea introdusă împotriva pârâtului Tribunalul Dolj, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtei Înalta Curte de Casatie si Justitie, în privinta capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata drepturilor salariale. Admite în parte actiunea introdusă împotriva pârâtei Înalta Curte de Casatie si Justitie. Anulează în parte Ordinele MJ nr. 3067/C/27.06.2022, nr. 3163/C/30.06.2022, nr. 3160/C/30.06.2022, nr. 3068/C/27.06.2022 si nr. 3172/C/30.06.2022, precum și adresa nr. x/2022 emisă de Ministerul Justiției, în ceea ce priveste drepturile salariale stabilite în favoarea reclamantelor. Obligă pârâta Înalta Curte de Casatie si Justitie la emiterea unui ordin prin care să stabilească drepturile cuvenite reclamantelor, retroactiv, cu începere din data de 01.04.2022, cu luarea în considerare a coeficientului de ierarhizare 19,00, cu plafonarea drepturilor salariale în temeiul art. 38, alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Înalta Curte de Casatie si Justitie la plata drepturilor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge în rest actiunea introdusă împotriva pârâtei Înalta Curte de Casatie si Justitie, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucuresti, sub sancțiunea nulitătii. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin intermediul grefei instantei, în conditiile art. 396 alin. (2) noul C. proc. civ., azi, 14.06.2023." 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1059 din 14 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, a invocat Deciziile nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și nr. 4/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, arătând că drepturile reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare au natura juridică unor despăgubiri, fapt pentru care nu sunt incluse în cuantumul indemnizației de încadrare a judecătorilor, astfel acțiunea reclamanților este neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.09.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea ordinelor MJ nr. 3067/C/27.06.2022, 3163/C/30.06.2022, 3160/C/30.06.2022, 3068/C/27.06.2022 și 3172/C/30.06.2022, în ceea ce privește drepturile salariale stabilite în favoarea reclamantelor; obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui ordin prin care să stabilească drepturile cuvenite reclamanților, cu luarea în considerare a coeficientului de ierarhizare 19, cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și obligarea Ministerului Justiției la plata diferenței dintre venitul cuventul și venitul efectiv plătit, cu actualizarea cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective. În ceea ce privește solicitarea de emitere a ordinelor cu luarea în considerare a coeficientului 19,000, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod nelegal a admis acest capăt de cerere. Pretenția recunoașterii prin ordin a dreptului de a fi salarizat prin raportare la coeficientul 19 este neîntemeiată, în raport cu distincția care se impune a fi făcută între cele două componente ale sistemului de salarizare stabilit prin O.U.G. nr. 27/2006, respectiv: - VRS - element de generalitate (această valoare fiind unică și aplicabilă indiferent de funcția deținută de persoana salarizată potrivit O.U.G. nr. 27/2006 și indiferent de nivelul instanței sau parchetului în cadrul căreia/căruia își desfășoară respectiva persoană activitatea); - Coeficientul de multiplicare - element cu caracter variabil (fiind determinat de legiuitor în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu funcția deținută în cadrul acestora - de conducere sau de execuție - aspect care îi oferă caracter de element comun, însă în limitele criteriilor menționate, fără a avea caracteristica de aplicabilitate la nivelul întregii Familii ocupaționale "Justiție"); Astfel fiind, acest element, chiar în condițiile în care a fost dobândit prin hotărâri judecătorești de către o parte din personalul salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006 sub forma despăgubirilor salariale pentru discriminare prin raportare la procurorii DNA-DIICOT - nu poate fi luat în considerare pentru stabilirea nivelului maxim aflat în plată, la care ordonatorii de credite din sistemul de justiție au obligația legală să alinieze indemnizațiile pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Înalta Curte are în vedere și faptul că prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că aplicabilitate generală are doar elementul component al indemnizației de încadrare/salariului de bază al valorii de referință sectorială, ca reper "unic, de referință în sectorul în care este incident" spre deosebire de celălalt element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, coeficientul de multiplicare - care reprezintă reperul în funcție de care se realizează dezideratul diferențierii veniturilor magistraților și ale altor categorii de personal din sistemul justiției, în considerarea fie a nivelului instanței/parchetului la care își desfășoară activitatea, fie a funcției pe care o ocupă. Ca atare, el nu are o aplicabilitate generală, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii. Soluția se impune și în raport cu necesitatea respectării principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, reglementat de art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017. Înalta Curte constată că este pe deplin și integral aplicabilă Decizia nr. 4/2024 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, ce formează obiectul Dosarului nr. x, publicat în Monitorul Oficial, nr. 383 din 24 aprilie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că: "Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte." În considerentele acestei decizii, se arată că natura juridică a diferențelor de drepturi rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în litigii de dreptul muncii, este așadar aceea de despăgubiri, iar nicidecum aceea de drepturi salariale stabilite pe cale jurisprudențială. Conform considerentelor acestei decizii: "93. În al doilea rând, această concluzie se desprinde și din deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819 și 820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care instanța de contencios constituțional, examinând inclusiv dispozițiile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, a statuat că acestea sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În considerentele acestor decizii, Curtea Constituțională a subliniat că dispozițiile din cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 examinate nu pot fi interpretate și aplicate în sensul că ar conferi instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, deoarece o asemenea interpretare este evident neconstituțională, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. 94. Pe cale de consecință, întrucât instanțele nu se pot substitui legiuitorului și nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudențială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi bănești, recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătorești nu au fost de natură a modifica/a completa legea și nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acești coeficienți, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară și constatat pe cale jurisprudențială." Ca atare, despăgubirile echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești, nu au schimbat indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de hotărâri judecătorești și prin urmare, nu se poate face raportarea la un nivel maxim în plată așa cum a reținut instanța de fond, nici înainte și nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. Apoi, din perspectiva invocării existenței unui drept "câștigat" prin obținerea hotărârii judecătorești definitive (sentința civilă nr. 1030/23.02.2021 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2019 prin care a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției și pârâta Tribunalul Dolj la recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 DIICOT, începând cu data de 19.11.2016 și pentru viitor), chiar și supuse principiului obligativității, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei, în sensul că prin această hotărâre menționată drepturile câștigate de reclamanți au avut caracterul unor despăgubiri și nu caracterul unor drepturi salariale, iar mențiunea privind acordarea pentru viitor nu poate schimba natura acestora. Din considerentele deciziilor definitive anterior menționate rezultă că acei coeficienți de multiplicare prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 au fost avuți în vedere ca repere pentru cuantificarea despăgubirilor, individualizate în raport de fiecare din reclamanții din litigiile respective, elementele de cuantificare constând în indicarea acestor coeficienți de multiplicare în funcție de situația particulară a fiecăruia dintre reclamanți. Așadar, despăgubirile echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., acordate prin hotărâri judecătorești, nu au schimbat indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de aceștia. Nu este posibilă o interpretare a efectelor hotărârii menționate în sensul dorit de intimate, din moment ce acestea nu stabilesc includerea în indemnizația de încadrare a unor coeficienți de multiplicare specifici unei anumite categorii de personal (procurori de pe lângă Parchetul ÎCCJ conform Anexei V lit. B) pct. 1 din Legea nr. 153/2017). O asemenea interpretare a efectelor deciziilor menționate ar contraveni Deciziei nr. 794/2016 pronunțate de Curtea Constituțională și principiului stabilirii salariilor judecătorilor în raport de nivelul instanțelor și nu ar avea temei legal în reglementările salariale invocate de reclamanți în cauză. Pe de altă parte, din perspectiva invocării efectului pozitiv al hotărârilor judecătorești anterior menționate, pentru a se putea invoca cu succes un asemenea efect este necesar să se confirme existența triplei identități (de părți, obiect și cauză juridică). Or, între acțiunile în pretenții având ca obiect acordarea despăgubirilor ca urmare a invocării discriminării în raport de procurorii DNA-DIICOT și acțiunile în contencios administrativ având ca obiect emiterea ordinului de salarizare prin includerea coeficientului de multiplicare 19,000 nu există nici identitate de obiect, după cum reiese în mod evident, dar nici de cauză juridică; în prima situație, cauza juridică este reprezentată de repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea față de alți magistrați (procurori sau judecători), în a doua situație, este reprezentată de invocarea greșitei emiteri a ordinului de stabilire a indemnizației de încadrare. Totodată, instanța de recurs are în vedere și că, prin Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.". În considerentele Deciziei nr. 3/2024, s-a reținut inclusiv că: "81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiționări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Marja de apreciere implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeași și dacă reperul de comparație l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești unor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acelorași instanțe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 96. Aceasta, pentru că, așa cum s-a mai menționat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. 97. În această situație, își menține valabilitatea soluția de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.". Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., argumentele dezvoltate de reclamante sub aspectul unei pretinse discriminări sunt lipsite de temei. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita interpretare a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia și respingerea cererii privind acordarea coeficientului 19,000 ca neîntemeiată. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1059 din 14 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și rejudecând, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.