ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1814/2022

Ședința publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15.07.2019 pe rolul Curții de Apel Buicurești, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG. și HHH., în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Craiova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt și Curtea de Apel Craiova, au formulat în baza dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 8 din Legea nr. 554/2004, plângere împotriva Ordinului 85/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiției, prin care au solicitat:

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%;

- sporul pentru păstrarea confidențialității, în cuantum de 5%;

- respectiv, reîncadrarea noastră și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 196 pronunțată la data de 18 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova și a respins cererea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției cu privire la capătul III de cerere și și a respins cererea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților de a solicita plata pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit pentru perioada 09.04.2015-11.07.2016 și a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată pentru perioada arătată.

A admis în parte acțiunea, a anulat Ordinul Ministrului Justiției nr. 85/C/04.01.2019 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială și a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unei noi decizii în care drepturile salariale și celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

A obligat pârâtul Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt la plata pentru fiecare lună începând cu data de 11.07.2016 și până l a recunoașterea efectivă a dreptului a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți reclamanții și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Olt și Tribunalul Dolj.

Recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj sunt întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar recursul pârâtului Tribunalul Olt este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției.

În ce privește perioada anterioară datei de 01.12.2016, susține recurentul că soluția este netemeinică și nelegală întrucât hotărârea judecătorească avută în vedere de instanța de fond vizează altă categorie de personal, respectiv personal auxiliar de specialitate, personal conex acestuia, prin aplicarea unor creșteri la valoarea de referință sectorială prevăzute pentru această categorie profesională în anul 2008 potrivit O.G. nr. 13/2008, situație în care nu putea fi reținută existența unui nou maxim de salarizare care să reiasă din hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea judecătorilor, categorie profesională din care fac parte reclamanții. În privința reclamanților, un nou maxim de salarizare putea reieși din hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea unor persoane făcând parte din aceeași categorie profesională.

În ce privește perioada ulterioară datei de 01.12.2016, susține că prezenta cauză este lipsită de obiect.

Astfel, susține recurentul că în sistemul justiției, prin hotărâri judecătorești definitive, a fost acordată valoarea de referință sectorială de 484,14 RON în temeiul art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, la data de 29.11.2019 fiind emis Ordinul nr. 4988/C/29.1.2019 conform căruia începând cu data de 01.12.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON.

Așadar, ținând cont că Ministerul Justiției a emis ordinul anterior menționat prin care a fost recunoscută valoarea de referință sectorială solicitată, cu consecința emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale, apreciază recurentul că pretențiile solicitate au fost satisfăcute astfel că se impune respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Mai mult, arată recurentul că deși instanța de fond a dispus admiterea excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru intervalul 09.04.2015-11.07.2016, tot prin dispozitivul sentinței, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unui nou ordin prin care indemnizația de încadrare a reclamanților să fie stabilită prin includerea valorii de referință sectorială 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv 484,18 RON începând cu data d e 01.12.2015 și până la 31.12.2017.

În concluzie solicită recurentul Ministerul Justiției admiterea recursului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 prezenta cauză este lipsită de obiect.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Tribunalul Dolj.

Sub un prim aspect arată recurentul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Dolj astfel că reiterează această excepție și prin prezenta cale de atac a recursului. Arată în acest sens că Tribunalul Dolj este ordonator terțiar de credite, calitate în care doar pune în aplicare ordinele emise de Ministerul Justiției.

Arată că prin cererea formulată intimații reclamanți au solicitat reîncadrarea iar aceasta nu se poate realiza decât prin emiterea unui nou ordin de salarizare. Stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților judecători este prerogativa exclusivă a Ministerului Justiției, Tribunalul Dolj nu poate fi obligat în mod direct decât la plata drepturilor salariale pretinse de aceștia, astfel că nu se poate reține vreo culpă s Tribunalului Dolj cu privire la solicitările reclamanților.

Pe fond, susține că acțiunea formulată a rămas fără obiect pentru drepturile stabilite începând cu data de 01.12.2016 întrucât la data de 29.11.2019 Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4988 prin care s-a stabilit că, în perioada 01.12.2016-31.12.2017, judecătorii și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător.

Se observă astfel că Ministerul Justiției a întreprins deja demersurile necesare pentru acordarea drepturilor salariale solicitate de reclamanți.

Pentru perioada 11.07.2016-30/.11.2016 solicită recurentul respingerea capătului de cerere privind obligarea Tribunalului Dolj la plata diferențelor dintre venitul cuvenit și venitul efectiv plătit ca neîntemeiat întrucât păstrarea bugetului instanțelor este sub autoritatea financiară a Ministerului Justiției.

Invocă recurentul dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, normă juridică în temeiul căreia susține că Ministerul Justiției repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora.

Tribunalul Dolj nu are posibilitatea legală și nici temeiul legal de a achita drepturile solicitate întrucât nefiind emis actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale, nu sunt alocate nici sumele cu această destinație de către ordonatorul principal de credite.

În același timp, obligația de plată a sumelor instituită în dispozitivul sentinței poate fi îndeplinită numai în ipoteza emiterii ordinelor de salarizare de către Ministerul Justiției și cu alocarea de către acesta a fondurilor necesare pentru punerea în executare a acestor acte administrative, în lipsa alocării fondurilor necesare efectuării plăților, Tribunalul Dolj nu poate proceda la achitarea sumelor către intimații-reclamanți.

3.3. Recursul Tribunalului Olt

Se susține că raportat la perioada pentru care instanța de judecată a obligat recurentul-pârât Tribunalul Olt la plata diferențelor salariale numai reclamantele M. a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Tribunalului Olt în perioada 26.01.2015-01.06.2018 și HHH. care a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Slatina în perioada 01.07.2014-01.12.2016.

Sunt invocate de către recurent dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătiți din fonduri publice, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dispozițiile art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 precum și Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, dispoziții în raport de care prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/2018 s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, sens în care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 în raport de VRS în cuantum de 421,36 RON, reprezentând VRS 405 RON la care se adaugă 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 și pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 în raport de RVS în cuantum de 463,50 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 și 10% procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Același Ordin stabilește că plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale de 421,36 RON, respectiv 463,50 să se realizeze începând cu luna august 2018 pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

În raport de prevederile legale enunțate, susține recurentul că sentința atacată este netemeinică întrucât așa cum rezultă din dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2066/C/2018 în vigoare la momentul introducerii acțiunii pentru perioada 11.07.2016-30.11.2016 reclamanții au beneficiat de un cuantum al VRS de 463,50 RON neexistând dovezi că la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" există un alt VRS în plată respectiv cel solicitat de reclamanți.

În ce privește perioada 01.12.2016 și ulterior, arată recurentul că Ordinul Ministrului Justiției nr. 4988/C29.11.2019 potrivit căruia în perioada 01.12.2016-31.12.2017 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător.

Prin același ordin s-a stabilit că în perioada 01.01.2018-31.12.2018 în aplicarea dispozițiilor Legii cadrul nr. 153/2017 drepturile salariale ale judecătorilor se recalculează potrivit celor anterior menționate, iar începând cu 01.01.2019, în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 114/2018 drepturile salariale pentru judecători se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON.

În raport de aceste considerente, apreciază recurentul că cererea reclamanților a rămas fără obiect, drepturile salariale au fost stabilite prin ordin emis de ministrul justiției în conformitate cu dispozițiile legale, prin raportare la nivelul maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, cu atât mai mult, cuantumul VRS acordat de instanță este mai mic decât cel stabilit prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 4988/C/2019.

Nu s-a depus întâmpinare de către intimații-reclamanți.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate.

În raport de criticile formulate prin cele trei cereri de recurs, Înalta Curte va răspunde cu prioritate criticii formulate de recurentul-pârât Tribunalul Dolj conform căreia instanța de fond a omis a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalul Dolj, excepție reiterată prin cererea de recurs.

Procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului pentru a răspunde criticii formulate, Înalta Curte constată că susținerile părții nu se verifică în cauză, deoarece prin sentința recurată instanța de fond a răspuns prin argumente comune excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, Tribunalului Dolj, Tribunalului Olt și a Curții de Apel Craiova, soluția pronunțată fiind de admitere doar a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova și de respingere a acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției doar cu privire la capătul III de cerere și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă doar cu privire c=la acpătul III de cerere.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite."

Într-un litigiu având ca obiect obligarea la plata unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută de către instituția angajatoare, în cadrul căreia funcționează magistrații reclamanți, în speță, Tribunalul Olt și Tribunalul Dolj.

În consecință, cum excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Dolj a fost analizată de prima instanță, care a respins-o cu motivarea expusă supra, Înalta Curte reține că nu sunt fondate criticile recurentului-pârât Tribunalul Dolj, sub aspectul omisiunii instanței de a se pronunța asupra excepției invocate.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dispune că se poate solicita casarea unei hotărâri "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei".

Analizând argumentele formulate în cuprinsul recursului, Înalta Curte nu poate identifica susțineri care să se circumscrie acestui motiv de recurs, constatând astfel că nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Simpla menționare formală a unui motiv de recurs prevăzut de lege, fără argumentarea acestuia, nu este suficientă pentru a se putea declanșa controlul judiciar.

Hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt și textele de lege incidente în cauză, reprezentând, așadar, o motivare în fapt și în drept a sentinței, instanța de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. Considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul.

Motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele.

Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO în aplicare art. 6 din Convenție (Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994, paragraful 61) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

În prezenta cauză, instanța de fond a indicat argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, contradictorie, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Hotărârea judecătorească recurată explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a respins acțiunea.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Intimații-reclamanți, judecători în cadrul Judecătoriei Craiova, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru fiecare în parte, prin care să se dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți intimații-reclamanți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, și de asemenea, obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare după cum urmează:

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%;

- sporul pentru păstrarea confidențialității, în cuantum de 5%;

- respectiv, reîncadrarea noastră și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Soluționând cauza, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 85 din 04.01.2019 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială și a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unei noi decizii în care drepturile salariale și celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt la plata pentru fiecare lună începând cu data de 11.07.2016 și până l a recunoașterea efectivă a dreptului a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți reclamanții și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În esență, criticile recurenților-pârâți vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în materia stabilirii drepturilor salariale, astfel încât instanța de control judiciar urmează să le analizeze în mod unitar și să răspundă acestora prin argumente comune, în raport de finalitatea lor concretă.

Sub un prim aspect, cei trei recurenți au susținut că în mod greșit a dispus prima instanță emiterea de noi ordine de salarizare în favoarea reclamanților, prin care drepturile salariale și celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017, în condițiile în care pretențiile acestora au fost satisfăcute în urma emiterii Ordinului nr. 4988/C/2019 prin care s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,16 RON, ținând cont că în sistemul justiției au fost pronunțate hotărâri judecătorești în acest sens. Aceste afirmații se circumscriu susținerii excepției lipsei de obiect a acțiunii.

Așadar, în referire la lipsa de obiect a acțiunii în raport cu emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, observă instanța de control judiciar că la art. 3 lit. b) din ordin se menționează, în ceea ce privește plata drepturilor, că aceasta se va realiza pentru intervalul 01.12.2016-30.11.2019 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Pe de altă parte, acest ordin a fost emis în cursul judecății, astfel că obiectul acțiunii exista, atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond.

Este important a se aminti că legislația în privința salarizării personalului din sistemul justiției a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată inițial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) și prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 și prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.

Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor, inclusiv pentru Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, a fost stabilită obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizațiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ține seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale statuându-se în sensul constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, că dispozițiile legale în discuție contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie aceleași pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În acest context normativ și ținând cont de faptul că printr-o hotărâre pronunțată de Tribunalul Mureș, rămasă definitivă prin neapelare, personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești beneficiau deja de salarizarea solicitată de reclamanții din cauza pendinte, în mod just a apreciat instanța de fond că se impune recalcularea indemnizației de încadrare a acestora pe baza valorii de referință sectorială de 440,15 RON începând cu data de 09.04.2015 și prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON începând cu data de 01.12.2015.

Critica Tribunalului Olt referitoare la nelegalitatea sentinței atacate în raport de existența Ordinului nr. 2066/C/2018 prin care s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în muncă sens în care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 în raport de VRS în cuantum de 421,36 RON, reprezentând VRS 405 RON la care se adaugă 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 și pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 în raport de RVS în cuantum de 463,50 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 și 10% procent prevăzut de Legea nr. 293/2015 nu pot fi primite în raport de Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens a fost avută în vedere Decizia nr. 36/04.06.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Conform acestei decizii a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive să producă consecințe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidențiază principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așa cum s-a arătat în precedent, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

În concret, Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupațională "Justiție" stabilită de actele normative menționate și de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Se observă așadar, că la emiterea actelor administrative de salarizare, era necesar să se aibă în vedere valoarea concretă a valorii de referință sectorială, care trebuia să fie de 440,16 și de 484,18 RON, în acord cu dispozițiile O.G nr. 13/2008 care stabileau:

"ART. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".

"ART. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese așadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul - pârât Ministerul Justiției, recurentul - pârât Tribunalul Dolj și recurentul - pârât Tribunalul Olt împotriva sentinței civile nr. 196 din 18 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2022.