Decizia nr. 2252/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la 21.04.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB. au formulat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, plângere împotriva Hotărârii nr. 2/9447/2020, emisă de Ministerul Justiției și înregistrată sub nr. x/02.03.2020, de respingere a contestației pe care au formulat-o împotriva Ordinului Ministerului Justiției nr. 5270/C/20.12.2019; au solicitat obligarea Ministrului Justiției la emiterea unui alt ordin prin care să se dispună anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. 5270/C/20.12.2019 și emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să se dispună ca, începând cu data de 08.08.2016, magistrații menționați în anexe să beneficieze de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 605 RON, precum și de plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor diferențe, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, urmând totodată ca procentul de 25% reprezentând diferența între 2022 și 2018 să fie corect calculat. Au solicitat reclamanții obligarea pârâților la plata drepturilor salariale pe perioada 08.08.2016 la zi, calculate la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 605 RON, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor diferențe, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, urmând totodată ca procentul de 25% reprezentând diferența între 2022 și 2018 să fie corect calculat și, în continuare, la plata acestor drepturi salariale începând cu 08.08.2016 la zi și în continuare, până la intervenirea unei cauze de modificare.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 51 din data de 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția nulității ca neîntemeiată. A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 08.08.2016-15.04.2017 și au fost respinse pretențiile solicitate aferente acestei perioade, ca fiind prescrise. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Dolj. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova și a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj. S-a dispus anularea parțială a Ordinului nr. 5270/C din 20.12.2019 în ceea ce îi privește pe reclamanți și a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unui ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 15.04.2017, pe baza unei VRS de 484,18 RON și prin majorarea cu 25% a salariului de baza fata (conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016). A fost obligat pârâtul Tribunalul Dolj la plata către reclamanți a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 15.04.2017-zi, actualizate cu inflația, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată până la data plații efective.

Cererile de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj. 3.1 Ministerul Justiției a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secțiunea a 3-a, art. 8 și 9 din Cap. VIII, Secțiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secțiunea 1 din Legea nr. 153/2017. Învederează că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, nu se mai poate vorbi despre un nivel maxim al salariului stabilit în afara plafonului prevăzut de această lege, iar textele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, nemaiputând constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acțiune. Prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate dispozițiile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 au fost abrogate și prevederile O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 20/2016. Totodată, consideră că prima instanță a dispus stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, fără a ține cont de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora persoanelor care au atins plafonul maxim prevăzut de această lege în aplicarea etapizată, li se acordă începând cu data de 01.01.2018 sau o dată ulterioară drepturile prevăzute de noua lege de salarizare, nemaiavând relevanță valoarea de referință sectorială. Apreciază recurentul-pârât că este nelegală stabilirea unei VRS de 605,225 RON pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021 (anterior emiterii OMJ nr. 6245/30.12.2021), întrucât majorarea VRS de 25%, prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 a vizat doar categoria profesională a consilierilor de probațiune, iar nu toată familia ocupațională "Justiție". Acordând drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare. A susținut că modalitatea de aplicare a creșterii de 25% propusă de intimați, prin care se obține o valoare de referință sectorială de 605,225 RON este eronată și pierde din vedere faptul că această creștere a vizat expres și exclusiv cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii în probațiune, iar nu o valoare de referință sectorială aplicabilă familiei ocupaționale justiție, astfel că nu se aplică categoriei profesionale a judecătorilor, iar în acest moment nu există în cadrul familiei ocupaționale justiție personal care să beneficieze de indemnizația de încadrare calculată și plătită prin raportare la o valoare de referință sectorială 605,225 RON. Astfel, în opinia sa, procentul de 25% nu se aplică sporurilor și altor elemente ale salariilor și nu se poate aplica prin extrapolare la VRS, nefiind aplicabilă Decizia nr. 794/2016 a CCR privind nivelul maxim de salarizare care trebuie să se stabilească prin raportare la aceeași VRS, întrucât nu ne aflăm în situația unor valori de referință sectoriale diferite. Recurentul a făcut trimitere la Deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820, 821 din 2018, nr. 838/2009, invocând, de asemenea, și Decizia nr. 51/2020. A susținut că instituirea unui alt sistem de salarizare față de cel stabilit de legiuitor nu poate fi permis deoarece, în mod evident, modalitatea de aplicare a creșterii de 25% prin care se obține o VRS de 605,225 RON ar determina o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare. În ceea ce privește discriminarea invocată de reclamanți, a arătat recurentul că dispozițiile legale invocate i-au vizat în mod expres pe consilierii de probațiune, cu referire exclusivă la salariile de bază ale acestora, așa că nu poate fi reținută vreo discriminare nici prin raportare la restul temeiurilor de drept invocate. A mai susținut recurentul că nu poate fi pusă în discuție nici existența unei discriminări prin efectul unor hotărâri judecătorești, având în vedere puterea și autoritatea de care se bucură potrivit principiilor fundamentale ale statului de drept deciziile aparținând puterii judecătorești. Concluzionând, recurentul a arătat că sunt corecte, pertinente și legale argumentele sale privind modul de aplicare a majorării de 25%, astfel că a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 3.2 Tribunalul Dolj a criticat hotărârea instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității sale procesuale, arătând că ordinele prin care se stabilesc reclamanților drepturile salariale sunt emise de ordonatorul principal de credite, iar Tribunalul Dolj, în calitatea sa de ordonantor terțiar de credite, pune doar în aplicare ordinele astfel emise. A mai solicitat recurentul respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata diferențelor salariale, întrucât Ministerul Justiției este cel care repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora. În ceea ce privește majorarea cu 25% prevăzută de dispozițiile art. II din Legea nr. 293/2015 coroborate cu cele ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016, pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, a arătat că aceasta se aplică doar personalului de probațiune și, totodată, se aplică la cuantumul brut al salariului de bază, iar nu la valoarea de referință sectorială.

Apărările intimaților Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Alte aspecte procesuale Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, Ministerul Justiției a solicitat să se constate că acțiunea este lipsită de obiect pentru perioada 30.12.2021 și în continuare, întrucât s-a răspuns pretențiilor reclamanților și s-a procedat la emiterea ordinului nr. 6245/C/30.12.2021. La termenul de judecată din 3 mai 2023, Înalta Curte a luat act de transmisiunea calității procesuale de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 304/2022 în aplicarea art. 142 coroborat cu art. 162, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. 2.1. Cu titlu prealabil, în ceea ce privește excepția lipsei de obiect invocată de recurentul Ministerul Justiției prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 03.02.2022, Înalta Curte o califică drept apărare de fond, motiv pentru care va fi analizată ca atare. Din cercetarea aspectelor invocate, Înalta Curte observă că, în fapt, chestiunea rămânerii cauzei fără obiect a acțiunii a fost susținută de recurent în raport de aspectul de fapt al emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 6245/C/30.12.2021. Prin acest ordin a fost, pe de o parte, recunoscut, începând cu data emiterii ordinului, dreptul reclamanților la calcularea unei indemnizații lunare brute de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, iar, pe de altă parte, s-a stabilit că achitarea drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătorești, pentru perioada anterioară datei emiterii ordinului, se va realiza în mod eșalonat. Instanța de control judiciar reține că obiectul acțiunii civile deduse spre soluționare în cauza pendinte este reprezentat de solicitarea reclamanților de obligare a pârâților la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, începând cu 08.08.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui astfel de ordin de salarizare. O atare solicitare a fost admisă de Curtea de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 51/2021 din data de 21 ianuarie 2021. Înalta Curte reține că Ordinul colectiv nr. 6245/C/30.12.2021, de care se prevalează recurentul-pârât, a fost emis la 30 decembrie 2021, ulterior pronunțării sentinței recurate. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond (21 ianuarie 2021). Astfel, Înalta Curte apreciază că emiterea Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, după soluționarea cauzei în primă instanță, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei achiesări la dispozițiile din sentință referitoare la emiterea ordinului de salarizare, motiv pentru care sunt nefondate criticile recurentului prin care acesta evocă aspectul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată. Cu privire la criticile recurentului Tribunalul Dolj în sensul că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția lipsei calității sale procesuale, instanța de control judiciar apreciază că sunt neîntemeiate. Fiind angajatorul reclamanților, raporturile de muncă ale acestora sunt stabilite cu acest pârât, astfel că, în privința capătului de cerere având ca obiect acordarea drepturilor salariale, Tribunalul Dolj are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește fondul recursurilor, Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat și că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă, criticile recurenților urmând să fie analizate în mod unitar și să primească răspuns prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora. În esență, recurentul pârât a susținut că sentința instanței de fond, prin care se stabilește dreptul reclamanților la calcularea salariului în raport de VRS 605,225 RON este nelegală pentru perioada anterioară datei de 30.12.20221 (data emiterii Ordinului OMJ nr. 6245/30.12.2021) întrucât, pe de o parte, majorarea VRS de 25%, prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, a vizat doar categoria profesională a consilierilor de probațiune iar nu toată familia ocupațională "Justiție" iar, pe de altă parte, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 nu poate constitui temei pentru acordarea dreptului solicitat prin acțiune, întrucât textele pe care le-a analizat au fost abrogate prin Legea nr. 153/2017 și nu se identifică situația unor valori de referință sectoriale diferite. Recurentul invocă faptul că valoarea de referință sectorială nu mai prezintă relevanță după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 iar prevederile art. 38 alin. (6) din această lege stabilesc un plafon maxim al nivelului de salarizare, care nu mai poate fi depășit. De asemenea, recurentul pârât susține că nu poate fi pusă în discuție existența unei discriminări prin efectul unor hotărâri judecătorești, prin raportare la puterea și autoritatea de care se bucură o hotărâre a puterii judecătorești, potrivit principiilor statului de drept. Instanța de control judiciar constată că, în mod corect a constatat prima instanță că diferendul născut din emiterea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților privește incidența dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat: "Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări: 1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins: "(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că: «

La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins: "(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. (1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." În același timp, art. III din O.U.G. nr. 20/2016 prevede că: "Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016". Art. II alin. (1) Legea 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, prevede: "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015." Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare." La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel: "La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins: (1^1) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești." Astfel, chiar dacă, inițial, majorarea VRS în cuantum de 25% a fost stabilită pentru personalul de probațiune, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări la întreaga categorie profesională "Justiție" trebuie avute în vedere modificările legislative și interpretările jurisprudențiale ulterioare, după cum se va particulariza cronologic în continuare. Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept ante-citate rezultă și faptul că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. De la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată încă din data de 9 aprilie 2015. Hotărârea primei instanțe este în concordanță cu interpretarea pe care ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare." Ulterior, Curtea constituțională, prin decizia nr. 794/15.12.2016, fiind sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, constatând că acestea sunt neconstituționale. În soluționarea prezentei cauze prezintă relevanță considerentele 25-32 din această decizie, prin care forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32). Prin urmare, instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar. Trebuie subliniat și considerentul Curții Constituționale, potrivit căruia: "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare ... trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, prevăzute de Legea cadrul nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice". Astfel, conform acestei decizii, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportat la mai multe valori sectoriale. Nu în ultimul rând, în anul 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat (Decizia nr. 36/04 iunie 2018) că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim din art. 1 alin. (5) indice 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, cu modificările și completările din Legea nr. 71/2015, are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Această concluzie s-a impus cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătorești în cauză, stabilirea indemnizației s-a realizat în temeiul unui act normativ cu aplicabilitate generală, nefiind avute în vedere situații de fapt particulare. În același sens, pot fi amintite și considerentele Deciziei nr. 7/2019, adoptată în soluționarea unui recurs în interesul legii. În esență, în paragrafele 71-73 din această decizie, Înalta Curte a statuat că, deși hotărârile judecătorești pronunțate pentru obținerea unor drepturi salariale au efecte doar între părțile care au luat parte la judecată, totuși acestea nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală. Înalta Curte argumentează că majorările salariale acordate unor categorii de personal trebuie să fie luate în calcul la stabilirea plafonului salarial pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime. Acesta este principiul egalității salariale pe care legiuitorul l-a urmărit prin adoptarea legii. O interpretare diferită ar duce la menținerea inechităților și discriminării salariale în cadrul aceleiași categorii de personal. În plus, în concret, la nivelul familiei ocupaționale au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, prin majorarea cu 25% a VRS în cuantum de 484,18 RON, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016 iar de aceste majorări beneficiază și magistrații judecători. În concluzie, nu prezintă relevanță împrejurarea invocată de recurentul-pârât în sensul că prevederile art. III din O.U.G. nr. 20/2016 nu privesc categoria magistraților, ci a personalului de probațiune, de vreme ce valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională. Nici celelalte critici din recurs nu pot invalida hotărârea primei instanțe, legală din perspectiva aplicării și interpretării corecte a normelor de drept material. În ceea ce privește argumentele recurentului-pârât deduse din intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, care a abrogat prevederile din actele normative de salarizare anterioare și, care, în opinia pârâtului, fac inaplicabilă Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că dreptul pretins de reclamantă decurge din prevederile O.U.G. nr. 20/2016, iar nu ale Legii nr. 153/2017, iar această ordonanță de urgență a făcut parte din obiectul de analiză a deciziei forului constituțional. Pe de altă parte, principiile egalității și nediscriminării, prevăzute în legile anterioare de salarizare, sunt reiterate prin dispozițiile art. 6 din Legea nr. 153/2017, iar decizia Curții Constituționale s-a întemeiat pe aceste principii, pe care le-a considerat general aplicabile în materia salarizării personalului bugetar. Prin urmare, indiferent de cadrul normativ analizat prin Decizia nr. 794/2016, aceste principii sunt pe deplin incidente și sub imperiul Legii nr. 153/2017. Referitor la argumentul modului de calcul al drepturilor salariale diferit reglementat de Legea nr. 153/2017 față de actele normative anterioare, cu consecința lipsei de relevanță a cuantumului valorii de referință sectorială, Înalta Curte reține că acest argument nu ar putea fi opus de pârât decât, cel mult, după data de 01.01.2018 (data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017), pentru perioada anterioară (01.08.2016 – 31.12.2017) drepturile salariale fiind calculate în raport de valoarea de referință sectorială înmulțită cu anumiți coeficienți, iar valoarea de referință sectorială trebuie să îndeplinească cerința unicității în cadrul aceleiași familii ocupaționale, astfel cum s-a arătat anterior. Pe de altă parte, indemnizațiile de încadrare ale personalului din justiție au fost stabilite, începând cu luna ianuarie 2018, în raport de valoarea indemnizațiilor de încadrare aferente lunii decembrie 2017, majorate cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, astfel că valoarea de referință sectorială în raport de care se calculau salariile anterior Legii nr. 153/2017 era relevantă și după intrarea în vigoare a acestei legi. Totodată, recurentul-pârât a invocat și prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depășit prin atingerea nivelului stabilit pentru anul 2022. Acest argument a fost expus în mod generic, fără a se arăta dacă, raportat la salariul recalculat al reclamantei în raport de VRS 605,225 RON și la aplicarea etapizată a prevederilor Legii nr. 153/2017, conform art. 38, nivelul salarial al acesteia ar depăși plafonul maxim prevăzut pentru anul 2022. Este de observat și că prima instanță nu a reținut, în dispozitivul sentinței recurate sau în considerente, chestiuni referitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, acest aspect rămânând unul care ține de executarea efectivă a obligației de recalculare de către pârât. În legătură cu aceste ultime două rânduri de argumente, Înalta Curte reține și că, deși contestă posibilitatea calculării drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 și invocă posibilitatea încălcării nivelului maxim al salariului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, totuși Ministerul Justiției a emis Ordinul ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021 și Ordinul ministrului justiției nr. 401/C/07.02.2022, prin care a procedat la recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, precum și asistenților judiciari în raport de VRS 605,225 RON, începând cu data de 30.12.2021, prevăzând că această recalculare se face cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017. Așadar, recalcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 a fost posibilă chiar în raport de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, astfel că pârâtul contrazice propria practică administrativă și lipsește de substanță criticile formulate în recurs. Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, criticile din recurs privind greșita interpretare și aplicare în cauză a normelor de drept material incidente nu pot fi primite. Ordinul nr. 5270/C din 20.12.2019 încalcă prevederile art. 1 alin. (1) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, pârâtul fiind corect obligat să emită un nou ordin care să acorde drepturile salariale cuvenite reclamanților, prin raportare la VRS în valoare de 605,225 RON, începând din aprilie 2017, în limita prescripției dreptului la acțiune. De asemenea, în mod legal a fost obligat paratul Tribunalul Dolj la plata către reclamanți a diferenței dintre drepturile salariale astfel cuvenite și cele încasate pe perioada 15.04.2017-zi, actualizate cu inflația, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecărei obligații lunare de plata pana la data plații efective. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și continuat de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Tribunalul Dolj împotriva sentinței civile nr. 51 din data de 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,