ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4022/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de competență, prin sentința civilă nr. 51/03.04.2023 de la Curtea de Apel Ploiești-), s-a declinat competența, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., au chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară reprezentată prin inspector-șef, au solicitat că prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat de a emite reclamanților decizii de încadrare cu includerea sporului pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15 %. Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de încadrare, în care indemnizația brută să fie stabilită, începând cu data numirii în funcție și în continuare prin includerea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15%, spor ce se acordă celorlalte categorii de personal din cadrul Inspecției Judiciare, respectiv director, consilier, șef serviciu, secretar-dactilograf, grefier detașat, referent, șofer și judecătorilor, procurorilor din cadrul Ministerului Justiției, Ministerul Public, C.S.M., Curții Constituționale, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la luarea măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata către reclamanți a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform hotărârii ce se va pronunța (drepturi salariale, diurnă), creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație constând în indicele prețurilor de consum, cu dobânda legală și dobânda penalizatoare, de la scadență până la plata efectivă.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1451 din data 27 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității ca neîntemeiată, excepție invocată de pârâtă; a admis excepția prescripției dreptului material în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului pentru perioada anterioară datei de 16.11.2019 și a respins ca prescris capătul de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului pentru perioada anterioară datei de 16.11.2019; a respins în rest acțiunea formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 1451 din data 27 septembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții X., H., NN., U., K., D., Y., S., DD., F., RR., N., JJ., G., MM., EE., II., A., B., E., J., M., P., R., T., V., Z., AA., BB., CC., FF., GG., HH., LL., OO., PP., QQ., SS., W., O. și I., astfel: 3.1. La data de 01.12.2023, a declarat recurs reclamanta X., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 3.2. La data de 04.12.2023, a declarat recurs reclamantul H., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 3.3. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamantul NN., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta U., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamantul K., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta D., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta Y., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, au declarat recurs reclamanta S. și reclamantul K., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 08.12.2023, au declarat recurs reclamanții DD., F., RR., N., JJ., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamantul G., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta MM., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta EE., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta II., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, au declarat recurs reclamanții A., B., E., J., M., P., R., T., V., Z., AA., BB., CC., FF., GG., HH., LL., OO., PP., QQ. și SS., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.

La data de 08.12.2023, au declarat recurs reclamantele W., O., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 3.

La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta I., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin recursurile întemeiate pe dispozițiile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanții au susținut, în esență, următoarele: Referitor la prescripției dreptului material la acțiune, în mod greșit/nelegal instanța de fond a dispus admiterea acestei excepții în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului pentru perioada anterioară datei de 16.11.2019, nedând eficiență dispozițiilor art. 41 din Anexa I la Decretul nr. 195/2020, potrivit cărora prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile. Cu privire la soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiate, instanța de fond nu a argumentat soluția prin raportare la toate motivele inserate în argumentarea acțiunii, dând, de altfel o interpretare contrară scopului promovării acțiunii, respectiv respectarea legii. Au arătat recurenții-reclamanți că prin art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017 s-a reglementat principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție. În aplicarea dispozițiilor art. 4 și 5 Capitolul VIII, Secțiunea I din Anexa V a Legii nr. 153/2017, precum și prevederile art. 7 lit. i) din Legea nr. 153/2017 și având în vedere buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă de la Inspecția Judiciară prin care s-a constatat existența unor factori de risc, respectiv cei prevăzuți la art. 5 din Hotărârea nr. 118/15 martie 2018 privind Regulamentul - Cadru pentru stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare " Justiție" și Curtea Constituțională, prin Ordinul inspectorului-șef nr. 61/4 iunie 2018 s-a dispus ca doar funcționarii publici și personalul contractual de la Inspecția Judiciară să beneficieze de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu data de 1 mai 2018 (situație de fapt recunoscută de pârâtă). Ori, în situația dedusă judecății se poate observa că, deși prin buletinul de expertizare a locurilor de muncă în care își desfășoară activitatea și inspectorii judiciari, nu numai funcționarii publici și personalul contractual, respectiv personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, s-a constatat existența a patru factori de risc reglementați prin art. 5 din regulamentul anterior indicat, inspectorii judiciari nu au beneficiat și nu beneficiază de acest spor. Mai mult, la data de 21 februarie 2023 pârâta Inspecția Judiciară a recunoscut dreptul tuturor inspectorilor judiciari de a beneficia de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15% începând cu data de 1 ianuarie 2023, având în vedere buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 123B/2021 din aprilie 2021, dispoziția nr. x/02.08.2018 a Secretarului general al CSM, precum și Decizia nr. 328/16.12.2022 a Președintelui CSM, sens în care a emis ordin în acest sens. S-a mai susținut că argumentele reținute de către instanța de fond în considerentele hotărârii recurate în sensul că aceste drepturi nu sunt recunoscute inspectorilor judiciari, ci altor categorii de personal, reprezintă motive de natura cauzei, având în vedere că sporurile pentru condiții de muncă se acordă în considerarea prezenței efective a factorilor de risc, care a fost demonstrată în cauză. Un alt argument în ceea ce privește greșita respingere a acțiunii, respectiv a motivării contradictorii, este faptul că instanța de fond a reținut că nu se poate depăși cuantumul sporurilor de 30%, argumentare contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 articol care stipulează că, în cadrul plafonului de 30% din totalul bugetului pentru fiecare ordonator de credite, sunt prevăzute nu doar sporurile, ci și indemnizațiile de hrană și vacanțe. Or, așa cum am susținut acțiunea vizează neacordarea sporului de 15% deși condițiile pentru acordarea acestuia erau îndeplinite. Așadar, urmare a greșitei interpretări și aplicări a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, s-a creat o stare de discriminare constând în aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situații comparabile, chiar identice, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind încălcate dispozițiile art. 14 din C.E.D.O., dar și prevederile art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017 (sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție). Prin recursurile întemeiate pe dispozițiile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții au susținut, în esență, următoarele: Introducerea unei cereri de chemare în judecată care a fost admisă - Sentința civilă nr. 102/29.03.2023 a Tribunalului Giurgiu, pronunțată în dosarul nr. x/2022 - hotărâre rămasă definitivă, care recunoaște și confirmă obligația pârâtei de a reface componentele salariale, începând cu data de 01.01.2018 - prezent, de a înscrie în concret prin emiterea unei noi decizii de încadrare, sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15%, de a lua măsurile ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat și plata diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate, respectiv drepturile salariale lunare și de diurnă, actualizate cu indicele de inflație, dobânda legală și dobânda penalizatoare, de la data scadenței și până la plata efectivă, reprezintă un argument pentru întreruperea cursului prescripției dreptului material la acțiune și, astfel, de respingere ca neîntemeiată a acestei excepții. De asemenea, s-a arătat că momentul de la care s-a născut dreptul material la acțiune este reprezentat de data la care drepturile salariale erau datorate, prin raportare la actul administrativ ce a recunoscut dreptul în discuție, acesta fiind factorul generator ce a determinat promovarea prezentei cereri. În ce privește fondul cauzei, prima instanță a examinat aspectele deduse judecății numai din perspectiva argumentelor invocate de intimata pârâtă Inspecția Judiciară, aspecte contradictorii și necorelate, lipsite de logică și de fundament. Nu există nicio explicație pentru care, după adoptarea și intrarea în vigoare a Legii -cadru nr. 153/2017, respectiv de la 01.07.2018 și până la 01.01.2018, sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15% a fost recunoscut în continuare inspectorilor judiciari, pentru ca mai apoi acesta să fie suprimat, fără nicio logică. Justificarea întemeiată pe art. 25 nu poate fi reținută întrucât acest temei are același conținut de la intrarea în vigoare a legii (01.07.2017) și până în prezent, astfel că acest aspect nu poate reprezenta un fundament pentru înlăturarea unei componente care a intrat în fondul salarial al inspectorilor judiciari. Inspectorii judiciari sunt menționați atât de Legea-cadru nr. 153/2017, dar și de Hotărârea Guvernului României nr. 118 din 15 martie 2018 pentru aprobarea Regulamentului - cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare,Justiția" și Curtea Constituțională ca fiind persoane îndreptățite să primească sporul de condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. În întreaga construcție a motivării este amintit drept fundament al soluției de respingere a acțiunii nevoia de a respecta prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv obligația de a nu depăși cuantumul de 30%. Nu este prezentată nicio justificare pentru situația în care procentul menționat este depășit, așa cum s-a întâmplat în situația unui alt ordonator principal de credite din cadrul aceleași familii ocupaționale, respectiv a Consiliului Superior al Magistraturii care a acordat angajaților săi un "procent" de 37%, iar, în prezent, începând cu anul 2023, un număr de 32% cu titlu de sporuri. Prevederile art. 25 nu le sunt aplicabile câtă vreme familia ocupațională din care face parte funcția de inspector judiciar, ca de altfel, întregul sistem judiciar, beneficiază de o reglementare specială, inclusiv în ceea ce privește sporurilor. S-a mai susținut că eliminarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pe durata prestării muncii nu are nicio bază legală, angajații Inspecției Judiciare fiind expuși acelorași factori nocivi, aceleiași durate, intensități ori asocieri a acestor factori și în ipoteza muncii desfășurate în anul 2023, dar și a celei anterioare, începând cu 01.01.2018. Acordarea unor drepturi salariale numai în favoarea unor categorii profesionale, așa cum s-a întâmplat de la data de 01.01.2018 și până la 31.12.2022 când sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, în cuantum de 15% a fost acordat, la nivelul Inspecției Judiciare, numai în favoarea, funcționarilor publici și a personalului contractual, dezavantajând evident categoria profesională a inspectorilor judiciari, aflată într-o situație similară, este în măsură să încalce unul dintre principiile fundamentale - principiul nediscriminării. Unul dintre principiile importante în materie de salarizare presupune instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate, iar criteriul de stabilire a tratamentului egal are în vedere situația, adică ipoteza, premisa, ca structură a actului normativ, condițiile în care se desfășoară o activitate de muncă. Principiul nediscriminării (aplicarea unui tratament egal pentru cei aflați în situații comparabile) este consacrat și de art. 14 din Convenție, de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, de art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană, revizuită, de art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, însă conținutul conceptual al acestuia, în economia Legii-cadru nr. 153/2017, este cel de la art. 6 lit. b), potrivit căruia principiul nediscriminării este în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, susținând că în mod corect a reținut instanța fondului că recurenților nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea sporului de condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, subzistând interdicția depășirii cumulate, în ceea ce privește sporurile acordate, a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Recurentul-reclamant NN. a formulat răspuns la întâmpinare. De asemenea, recurenții-reclamanți G., X., Y. și K. au depus note scrise. Recurenta - reclamantă I. a depus precizări cu privire la perioada pentru care a solicitat emiterea unei noi decizii de încadrare. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința recurată, actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente, cu argumentele prezentate de recurenții-reclamanți și cu apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente. Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că soluția primei instanțe este nelegală din perspectiva faptului că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 41 din Anexa I la Decretul nr. 195/2020 în analiza excepției prescripției dreptului material la acțiune. De asemenea, au susținut existența unor motive contradictorii, arătând în acest sens că instanța de fond a reținut că nu se poate depăși cuantumul sporurilor de 30%, argumentare contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv existența unor motive străine de natura cauzei, prima instanță reținând că drepturile pretinse nu sunt recunoscute inspectorilor judiciari. Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză. Pe de o parte, reiese că reclamanții subsumează acestui motiv susțineri referitoare la o pretinsă încălcare a textelor de lege incidente prin raportare la considerentele reținute în susținerea soluțiilor pronunțate, deci, în esență, o greșită interpretare sau aplicare a normelor legale aplicabile speței deduse judecății, respectiv criticarea raționamentului instanței ce a stat la baza soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și a celei de respingere a cererii de chemare în judecată, în contextul normativ și factual evidențiate. Or, acestea nu reprezintă veritabile critici subsumate cazului de casare indicat, ci se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiași articol 488 din C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, urmând a fi analizate din această perspectivă. Pe de altă parte, hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv problemele esențiale ridicate de părți, respectiv dreptul la acordarea sporului de condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, dar și la interdicția depășirii cumulate, în ceea ce privește sporurile acordate, a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. De asemenea, din considerentele sentinței recurate se observă că instanța de fond, în analiza aspectelor sesizate, a oferit argumente clare, necontradictorii, raportându-se la probele administrate și la dispozițiile legale incidente. Criticile ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate. Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanțe, constată că art. 171 din Codul muncii, cod care reprezintă dreptul comun în domeniul raporturilor de muncă, prevede că "(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. (2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului". Art. 268 alin. (1) lit. c) din același Cod prevede că "(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: … c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; …". Având în vedere termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de textele legale anterior menționate, instanța de fond în mod judicios a admis excepția prescripției dreptului material în ceea ce privește perioada anterioară datei de 16.11.2019, față de data introducerii cererii de chemare în judecată (16.11.2022). Criticile recurenților-reclamanți referitoare la faptul că aceasta nu a dat eficiență dispozițiilor art. 41 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nefiind aplicabile în cauză, având în vedere că decretul a intrat în vigoare la data de 16.03.2020 și a fost abrogat la data de 15.05.2020. În ceea ce privește fondul cererii, instanța de fond a analizat pretențiile reclamanților prin raportare la dreptul la acordarea sporului de condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, dar și la interdicția depășirii cumulate, în ceea ce privește sporurile acordate, a pragului de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017. Sporurile sunt definite în art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca fiind elemente ale salariului lunar/soldei lunare, acordate ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal, iar la art. 4 și 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a aceleiași legi sunt reglementate categoriile de sporuri de care beneficiază personalul din sistemul justiției și procentele acestora. În egală măsură, legiuitorul a prevăzut la art. 25 alin. (1) din lege o limită generală a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, stipulând că suma acestora, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție sau salariilor de funcție, soldelor de grad sau salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă sau salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a celor lunare. În acest context, întrucât sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, rezultă fără putință de tăgadă că legiuitorul a conferit ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dreptul de apreciere impunându-se a fi exercitat în limitele prevăzute de lege, adică supus unei duble condiționări. Astfel, la nivel individual, cele trei categorii de sporuri reglementate la art. 4 și 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a Legii nr. 153/2017, ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Or, marja de apreciere la care s-a făcut referire în precedent implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, din modul în care au fost reglementate cele trei categorii de sporuri, și anume "de până la", reiese opțiunea legiuitorului potrivit căreia sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea nr. 153/2017 stabilește că "limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. I-VIII." În concluzie, se constată că stabilirea cuantumului sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege la art. 25, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu, soluția respectivă ținând de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice. Aceasta, întrucât responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, au obligația să stabilească drepturile salariale și să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. Totodată, instanța de recurs are în vedere și că, prin Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.". În considerentele Deciziei nr. 3/2024, s-a reținut inclusiv că: "81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiționări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Marja de apreciere implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeași și dacă reperul de comparație l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești unor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acelorași instanțe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 96. Aceasta, pentru că, așa cum s-a mai menționat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. 97. În această situație, își menține valabilitatea soluția de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.". Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., argumentele dezvoltate de recurenții-reclamanți sub aspectul unei pretinse discriminări sunt lipsite de temei. Având a urma aceste dezlegări obligatorii ale chestiunilor de drept incidente speței, Înalta Curte va constata că au fost aplicate corect principiile legalității, nediscriminării, egalității, importanței sociale a muncii și al ierarhizării pe verticală și orizontală, așa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanță reținând în mod corect netemeinicia cererii de chemare în judecată. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.