Decizia nr. 5903/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 26.04.2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. și WW., judecători în cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București, au formulat plângere, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București, împotriva adresei emise de Ministerul Justiției nr. 2/11123/2022/23.03.2022 de respingere a contestației administrative, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea parțială a Ordinelor ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 401/C/07.02.2022, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un nou ordin prin care să dispună majorarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității în raport de majorarea indemnizației de încadrare brută lunară, anularea parțială a ordinelor contestate, în ceea ce privește data aplicării lor și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită noi ordine prin care să dispună recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinelor începând cu data de 01.08.2016, iar nu cu data de 30.12.2021, obligarea pârâților la plata diferențelor dintre drepturile salariale pretinse și cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare aferentă.

Hotărârea instanței de fond Prin 2366 din 16 decembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantul HH.. A respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției invocate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București prin întâmpinările formulate în cauză. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. și WW., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate anterior reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. și WW. au declarat recurs, prin care, invocând incidența motivelor de casare/nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivare, recurenții au susținut că la data de la care a fost recunoscut VRS 605,225 instanta de fond a retinut eronat necesitatea unor hotărâri judecătoresti preexistente în beneficiul lor privind recunoașterea VRS 605,225 RON începând cu 01.08.2016 Instanta de fond a reținut, în fapt, o inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, printr-o motivare contradictorie. A fost respinsă solicitarea reclamanților reținându-se că aceștia nu au contestat în prealabil actele anterioare de salarizare emise de Ministerul Justitiei (prin care li s-ar fi stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.08.2016 prin raportare la un VRS inferior celui de 605,225 RON). Deci, instanta de fond a reținut, în fapt, o inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată (necesitatea unei contestări prealabile a altor acte), fără a invoca exceptia inadmisibilității, conform art. 245 C. proc. civ., și a respinge cererea ca inadmisibilă. Astfel, motivarea Curtii de Apel București este contradictorie, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată în urma reținerii unui unic pretins motiv de inadmisibilitate (ce nu a pus în discuție fondul dreptului). Niciun temei legal nu prevede obligația invocată de instanta de fond (de a contesta în prealabil actele anterioare de salarizare), pentru a obține anularea partială a ordinelor criticate în contencios administrativ. Recurenții apreciază că nici nu era necesară contestarea de către ei a unor acte anterioare de salarizare, atât timp cât Ministerul Justiției a motivat emiterea Ordinelor nr. 6245/C/30.12.2021 nr. 401/C/07.02.2022 prin faptul că a aplicat Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016. Deoarece ei au invocat aplicarea eronată de către Ministerul Justitiei a jurisprudenței Curtii Constituționale, instanta de fond avea obligatia de a analiza pe fond pretențiile lor, fiind vorba de rolul instanței de a verifica legalitatea temeinicia actului administrativ contestat. De altfel, contestarea unor acte anterioare de salarizare nu ar fi produs niciun efect în privinta pretențiilor lor, emiterea Ordinelor nr. 6245/C/30.12.2021 si nr. 401/C/07.02.2022 nefiind fundamentată/motivată pe existenta unor acte de salarizare anterioare, emise în beneficiul lor. Recurenții susțin că niciun text de lege nu impune existenta unor hotărâri judecătorești preexistente emiterii ordinului contestat (prin care să se fi stabilit dreptul nostru la VRS 605,225 RON, începând cu 01.08.2016), pentru a putea ataca Ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 401 în contencios administrativ, în dosarul nr. x/2022. Prin urmare, la nivelul familiei ocupaționale există hotărâri judecătorești definitive prin care s-a dispus stabilirea și acordarea drepturilor salariale începând cu data de 01.08.2016, ceilalți ordonatori de credite dispunând pentru personalul propriu acordarea acestor drepturi începând cu 01.08.2016, fără a face distincție în functie de situatia particulară a fiecărui angajat, ori de existența unor hotărâri judecătorești individuale, respectiv de dată de la care s-au acordat acestora în diverse dosare aceleași drepturi, obiectivul fiind realizarea unui mod unitar de salarizare, în virtutea și a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 794 din 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.029 din 21 decembrie 2016. Prin Decizia Curții Constituționale mai sus menționată s-a admis excepția de neconstituționalitate s-a constatat că dispozițiile art. 3 alin. (1^2) din Ordonanta de urgentä a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plätit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele mäsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. Recurenții-reclamanți au mai susținut că instanța de fond a aplicat nelegal art. 7 din Cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, însă acest text nu impune necesitatea contestării în prealabil a unor acte de salarizare, pentru a obține anularea parțială a Ordinelor nr. 6245/(3/30.12.2021 nr. în contencios administrativ. De altfel, Ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 401/C/07.02.2022 sunt acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, ce pot fi anulate de instanta de contencios administrativ. În mod eronat instanța de fond a reținut incidența prescripției în privința momentului de la care a fost stabilit VRS 605,225 RON și nu a analizat fondul susținerilor reclamanților privind necesitatea recunoașterii acestui drept începând cu 01.08.2016. Recurenții-reclamanți mai susțin că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut inexistența unor hotărâri judecătoresti prin care să se fi reținut VRS 605,225 RON în beneficiul lor. În acest sens, au evidențiat că pe cale judiciară a fost recunoscut dreptul la VRS 605,225 RON, într-o serie de sentințe și decizii, jurisprudența fiind vastă în acest sens. Prin urmare, recurenții afirmă că Ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 401/C/07.02.2022 încalcă puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele menționate anterior, ce au stabilit VRS 605,225 RON, în beneficiul lor, anterior datei de 30.12.2021 (retinută în Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 ca fiind momentul de la care ar avea dreptul la VRS 605,225 RON). Nesocotirea puterii de lucru judecat demonstrează nelegalitatea sentintei pronuntate de Curtea de Apel București. Suțin recurenții și că un alt argument pentru care, în spetă, nu pot fi negate hotărârile judecătoresti definitive de care se prevalează este reprezentat de jurisprudenta CEDO referitoare la executarea hotărârilor judecătoresti, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO. În ceea ce priveste înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, recurenții apreciază că în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 este aplicabil în situația în care depășirea nivelului salarial de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 este rezultatul recunoașterii prin hotărâre judecătorească a anumitor drepturi salariale. Art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 prevede că: "în situatia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de functie, salariile de functie, indemnizatiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022", situație în care recurenții ar trebui să beneficieze de o salarizare inferioară (conform prevederilor din Legea nr. 153/2017), plafonată, deși valoarea VRS 605,225 a fost recunoscută prin decizii administrative hotărâri judecătorești definitive pentru viitor. Or, aceste dispozitii limitează/plafonează salariile de bază, soldele de functie/salariile de functie, indemnizatiile de încadrare, la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situatia în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate (evident de lege), deci nu și în cazul în care prin hotărâri judecătorești definitive sunt recunoscute și stabilite anumite majorări salariale. În preambulul ambelor ordine contestate, sunt invocate prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, însă aceste dispoziții legale nu se pot aplica în sensul reducerii drepturilor salariale de care reclamanții beneficiau la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017. Astfel, aceștia apreciază că nu li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizati cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a Legii 153/2017, astfel cum au arătat anterior. Prin urmare, normele legale invocate de pârât nu pot fi desprinse de contextul în care au fost adoptate, de celelalte prevederi ale art. 38 și de interpretarea dată de Curtea Constitutională în deciziile sale. Recurenții susțin că, prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează numai drepturile salariale stabilite prin această lege, iar nu și drepturi care sunt recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare. In ceea ce priveste înghetarea sporurilor la nivelul avut anterior recurenții susțin că în cuprinsul Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 nu se regăsește vreun argument de fapt sau de drept pentru care s-a procedat la înghețarea sporurilor, astfel că ordinul este nemotivat sub acest aspect. Singurul aspect referitor la sporuri este precizarea din cuprinsul art. 1 al ordinului potrivit căreia salariile se stabilesc cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Potrivit alin. (1) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017: "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor indemnizatiilor, inclusiv cele pentru hranä vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare a indemnizatiilor lunare, după caz". Această prevedere limitează cuantumul sporurilor la nivelul 30% al indemnizatiilor de încadrare calculate pe ordonator de credite. Or, în condițiile în care, s-au majorat îndemnizațiile de încadrare ale judecătorilor, în mod evident trebuiau majorate sporurile, cel putin cu procentul cu care s-au majorat indemnizatiile de încadrare, majorare ce nu avea cum să încalce procentul de 30% prev. de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. În acest sens, arată că majorarea indemnizatiilor de încadrare duc la majorarea bugetului Ministerului Justiției cu această destinatie, ceea ce duce, în mod implicit, la creșterea sumei destinate sporurilor care se încadrează în limita de 30%. În condițiile în care, rațiunea înghețării sporurilor a fost alta decât cea întemeiată pe prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, consideră recurenții că aceasta trebuia precizată expres în ordinul contestat, neprecizarea ei echivalând cu o nemotivare a actului contestat de natură a atrage sancțiunea nulității actului. Faptul că Legea nr. 153/2017 prevede nivelul sporurilor în discutie prin expresii de genul "până la", nu înseamnă că ordonatorul de credite este liber să stabilească nivelul sporurilor în mod arbitrar, fără a avea în vedere anumite criterii obiective. Or, Ministerul Justitiei nu a elaborat și nu a adus la cunoștință vreun act cu caracter normativ care să prevadă procedura de stabilire a sporurilor prevazută de Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, argumentarea înghețării salariilor pe prevederile ordonanțelor de urgență prin care au fost înghetate sporurile la nivelul anilor anteriori, este greșită întrucât, pe de o parte, aceste prevederi ar fi împiedicat inclusiv creșterea indemnizatiei de încadrare iar, pe de altă parte, valoarea de referință sectorială de 605,225 RON trebuia avută în vedere încă din 01.08.2016, deci anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, neavând astfel aplicabilitate prevederi ce se referă la înghetarea unor niveluri stabilite ulterior. Recurenții apreciază că Ordinul nr. 401C din 07.02.2022 emis de Ministrul Justitiei este nelegal în ceea ce privește înghețarea sporurilor, motiv pentru care, solicită anularea parțială a ordinului sub acest aspect și obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justitiei să emită un nou ordin prin care să dispună majorarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc suprasolicitare neuropsihică a sporului pentru păstrarea confidențialității în raport de majorarea indemnizației de încadrare brută lunară.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiței a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți reiterând argumentele din propriul recurs, referitoare la incidența prescripției de 3 ani cu privire la solicitarea ce vizează recalcularea indemnizațiilor începând cu data de 01.08.2016. Totodată, s-a arătat că se impune admiterea excepției tardivității acțiunii. 4.2. Intimatul-pârât Tribunalul București a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității cererii de recurs, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4.3. În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare și note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar prin notele scrise din data de 29.10.2024 a invocat, cu privire la capătul de cerere privind recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără plafonarea instituită de art. 38 alin. (6) din Legea – cadru nr. 153/2017, respingerea, ca rămasă fără obiect, a cererii.

Procedura de soluționare În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimatul-pârât Tribunalul București, Înalta Curte urmează a o respinge, constatând că motivele dezvoltate de recurenții-reclamanți prin cererea de recurs se circumscriu ipotezelor prevăzute de art. 488, în coresăunzător fiecărei categorii de argumente invocate. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., Q., R., XX., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., YY., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., O., VV. și WW. este fondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin art. 1 al Ordinului nr. 401/C/07.02.2022, Ministerul Justiției a stabilit că începând cu data de 30.12.2021 drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel București prevăzuți în Anexele 1-29 la ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe. Prin prezentul demers judiciar, reclamanții au solicitat calcularea și plata drepturilor salariale prin raportare la VRS menționat prin ordin începând cu data de 01.08.2016, și nu începând cu data de 30.12.2021 și, totodată, au solicitat înlăturarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Reclamanții au susținut în favoarea lor că sunt îndreptățiți să beneficieze de acest VRS cu începere de la 01.08.2016, în contextul în unor colegi judecători judecători li s-a acordat, prin hotărâri judecătorești, VRS 605,225 începând cu 01.08.2016 și au apreciat așadar că se impune egalizarea indemnizației lor cu cea maximă din sistem nu doar pentru viitor, cum a procedat pârâtul, ci și pentru trecut, în raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, instanța de recurs apreciază că este nefondat. Subsumat acestui motiv de recurs, recurenții reclamanți au criticat soluția primei instanțe, apreciind că instanța fondului a respins acțiunea lor prin însușirea unui fine de neprimire, reproșându-se acestora că nu au contestat ordinele de salarizare anterioare celor atacate în prezentul demers judiciar. Înalta Curte achiesează la critica recurenților reclamanți, apreciind că pentru verificarea legalității și temeiniciei pretenției de recunoaștere a VRS în coordonatele trasate prin acțiune nu era necesară contestarea ordinelor de salarizare anterioare, însă o atare critică se impune a fi valorificată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu al celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În egală măsură, concluzia recurenților reclamanți, potrivit căreia sentința atacată cuprinde motive contradictorii nu se confirmă, apreciind Înalta Curte că prima instanță a dat curs prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenții reclamanți apreciază că există o formă de încălcare a autorității de lucru judecat din partea instanței de fond în condițiile în care există o serie de sentințe civile în care același obiect este soluționat contrar raționamentului propus de instanța de fond în prezenta cauză. Înalta Curte apreciază că pentru a se putea invoca cu succes efectul autorității de lucru judecat este necesar să se confirme existența triplei identități (de părți, obiect și cauză juridică), însă între acțiunile invocate și pretenția dedusă judecății, respectiv anularea parțială a ordinelor contestate, cu consecința acordării valorii de referințe sectoriale de 605,225 RON de la data pretinsă și cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu există identitate de obiect. Însă, hotărârile invocate în cuprinsul cererii de recurs, consacră un drept câștigat în favoarea acestora din perspectiva momentului de la care s-a recunoscut dreptul la acordarea VRS 605,225 RON, și care urmează a fi analizat în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Așadar, analizând sentința atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv a greșitei aplicări a normelor de drept material, Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este întemeiat recursul urmând a fi admis având în vedere următoarele: Obiectul acțiunii este reprezentat de contestația formulată împotriva Ordinului MJ nr. 401/C/07.02.2022, care a avut în vedere principiul salarizării la nivelul maxim în plată pentru funcții similare, astfel cum a fost el lămurit prin decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, recunoscându-se pentru reclamanți, începând cu data de 30.12.2021 valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, însă cu respectarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017. Constată Înalta Curte că ulterior pronunțării sentinței atacate, Compeltul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 43/16.09.2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1106 din 05 noiembrie 2024. Prin decizia anterior menționată, instanța supremă a admis, în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2024, și de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarele nr. x/2024, nr. y/2024 și nr. w/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și, în consecință, a stabilit că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizațiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare. Raportat la dispozitivul și considerentele avute în vedere cu prilejul pronunțării deciziei nr. 43/16.09.2024, instanța de control judiciar constată că pretenția recurenților reclamanți cu privire la recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON și pentru perioada anterioară celei de 30 decembrie 2021 nu mai pot fi supuse discuției, pretențiile recurenților reclamanți fiind întemeiate. În ceea ce privește data de la care recurenții reclamanți sunt îndreptățiți la recalcularea indemnizației de încadrare prin valorificarea VRS 605,225 RON, Înalta Curte constată că recurenții reclamanți au demonstrat existența unor hotărâri judecătorești devenite definitive, prin care a fost recunoscut, în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", cuantumul valorii de referință sectorială la nivelul de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, astfel că se impune și în cauza de față aplicarea principiilor ce se degajă din jurisprudența Curții Constituționale și a instanței supreme în materia salarizării, din perspectiva egalității și nediscriminării. Sub acest aspect este de menționat, în primul rând, Decizia nr. 794/15.12.2016, prin care Curtea Constituțională a statuat că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturi stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. În al doilea rând, prin decizia nr. 80/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale. Aplicabilitatea generală a reperului reprezentat de valoarea de referință sectorială este subliniată și în cuprinsul deciziei nr. 3/2024, pronunțată în procedura recursului în interesul legii. Astfel, în considerentele de la paragrafele 69 și 71 ale acestei decizii, s-a reținut că: valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", în timp ce coeficienții de multiplicare constituie elementul component în funcție de care se realizează diferențierea veniturilor judecătorilor și procurorilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului la care își desfășoară activitatea ori în considerarea funcției pe care o ocupă. Altfel spus, nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată, în timp ce coeficienții de multiplicare sunt distincți și reprezintă reperul care asigură dezideratul diferențierii veniturilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului și a funcției ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari. Distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale. Raportat la considerentele anterior menționate, Înalta Curte constată că este întemeiată pretenția recurenților reclamanți la recunoașterea dreptului la o indemnizație de încadrare prin valorificarea unei valori de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016(dar nu mai devreme de data numirii în funcție a fiecărui reclamant). În acest context intimata ÎCCJ a arăta că a emis Ordinul nr. 959/I din 12.04.2023, prin care a stabilit calculul drepturilor salariale ale judecătorilor la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Lege. Pentru stabilirea retroactivă a drepturilor judecătorilor prin raportare la VRS 605,225 fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis un alt ordin, respectiv Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, prin care s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel precum si ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6), începând cu data de 30 decembrie 2021. Deși Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat lipsa de obiect a acțiunii în raport de emiterea acestor ordine, instanța de recurs constată că pretențiile concrete ale reclamanților vizează și o perioadă anterioară celei avute în vedere prin cele două ordine, astfel că nu poate fi apreciată acțiunea acestora ca fiind lipsită de obiect. În ceea ce privește contestația formulată cu privire la aplicarea, prin ordinele atacate în prezenta cauză, a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, instanța de recurs reamintește faptul că instanța supremă a statuat în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la inaplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depășirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referință sectorială, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Astfel, instanța de recurs constată că pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție va emite ordin de salarizare pentru fiecare reclamant din prezenta cauză, cu o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, dar nu mai devreme de data numirii în funcție a fiecărui reclamant și fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018. În ceea ce privește chestiunea sporurilor, constată Înalta Curte că din argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs, reclamanții par a fi nemulțumiți de faptul că sporurile cuvenite acestora nu au fost acordate în procentul maxim prevăzut de lege (15% spor condiții vătămătoare, 25% spor de risc și suprasolicitare, 5% spor de confidențialitate), fără o motivare corespunzătoare a faptului pentru care s-a procedat la un procent inferior celui maxim prevăzut de lege. Înalta Curte subliniază faptul că potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În aplicarea acestui principiu și în contextul în care indemnizațiile de încadrare ale recurenților reclamanți urmează a fi recalculate, începând cu data de 01.01.2018 prin utilizarea reperului VRS de 605,225 RON, majorat cu 25%, ordonatorului de credite îi revine obligația de recalculare și a sporurilor, ce vor fi majorate corespunzător noii valori de referință sectorială stabilite prin prezenta hotărâre. O atare corelare a cuantumului sporurilor nu poate depăși, însă, limita prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. În egală măsură, Înalta Curte subliniază faptul că nu este învestită cu o contestație formulată cu privire la procentul, în concret, stabilit de ordonatorul de credite pentru fiecare spor recunoscut de lege în favoarea recurenților reclamanți, procent ce nu este rezultatul ordinelor ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 401/C/07.02.2022 ci al actelor de salarizare anterioare. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 2366 din 16 decembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și în rejudecare va admite în parte acțiunea și va dispune anularea parțială a Ordinelor ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 401/C/07.02.2022 în ceea ce-i privește pe reclamanți și va obliga pârâta să emită noi ordine de salarizare cu o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, dar nu mai devreme de data numirii în funcție a fiecărui reclamant și fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018. Înalta Curte va obliga intimata-pârâtă la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale recunoscute prin prezenta hotărâre și cele efectiv încasate pentru perioada de referință, și, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, principiu prevăzut de art. 1531 C. civ., va dispune ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum și cu dobânda legală prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.