ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2289/2024

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.05.2022, sub numărul x/2022, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, plângere împotriva Ordinului Ministrului Justiției nr. 433/C din data de 07.02.2022 prin care a solicitat instanței să dispună anularea parțială a acestuia în ceea ce privește poziția nr. 7 din Anexa nr. 4 la Ordin - Curtea de Apel Constanța - Judecătoria Mangalia și emiterea unui nou ordin prin luarea în considerare fie a sumei de 3.375 RON (15 % din indemnizația de încadrare brută lunară) reprezentând cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și a sumei de 3.375 RON (15 % din indemnizația de încadrare brută lunară) reprezentând cuantumul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității, fie, în funcție de metodologia concretă de calcul, a sumei totale de 6.750 RON (30 % din indemnizația de încadrare brută lunară în sumă de 22.500 RON) reprezentând cuantumul sporurilor menționate anterior.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 204 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 204 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând incidența motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a reluat susținerile din notele de ședință depuse la dosarul de fond și a arătat că deși dispozițiile art. 7 alin. (2) Cap. VIII din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 prevăd că "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere (..)", în opinia sa, adresa nr. x/2022 din data de 04.04.2022 a Ministerului Justiției nu constituie o veritabilă hotărâre, în accepțiunea acestui text de lege, a cărei legalitate sau temeinicie să fie supusă analizei instanței de contencios administrativ. Astfel, răspunsul pârâtului la contestația pe care a formulat-o împotriva Ordinului Ministrului Justiție nr. 433/C din 07.02.2022, îmbracă forma unei simple adrese (din moment ce nu poartă denumirea de hotărâre și nu îndeplinește condițiile de formă ale acesteia) în care se explică raționamentul care a stat la baza acordării sporurilor în cuantumul stabilit prin ordin și se încheie cu formula potrivit căreia "(...) contestația dumneavoastră nu poate fi soluționată favorabil" fără a avea un dispozitiv propriu-zis, specific oricărei hotărâri indiferent de autoritatea emitentă.

Or, în lipsa comunicării unei hotărâri prin care să fie soluționată contestația formulată împotriva Ordinului Ministrului Justiției nr. 433/C din 07.02.2022, recurentul-reclamant a considerat că, pe de o parte, era îndreptățit să atac ordinul însuși (similar ipotezei în care autoritatea emitentă a actului nu ar fi transmis niciun răspuns cu privire la contestație), iar, pe de altă parte, că pârâtul nu poate invoca propria incorectitudine (omisiunea de a soluționa contestația printr-o hotărâre propriu-zisă, optând pentru formularea unei adrese tocmai cu scopul de a crea ambiguitate asupra naturii acestui act) pentru a se putea prevala cu succes de excepția inadmisibilității.

Prin urmare, recurentul-reclamanta a apreciat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prin calificarea eronată a adresei nr. x/2022 din 04.04.2022 a Ministerului Justiției ca având natura hotărârii prevăzute de art. 7 alin. (2) Cap. VIII din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 prin care s-ar fi soluționat contestația administrativă formulată împotriva Ordinului Ministrului Justiției nr. 433/C/07.02.2022.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea acțiunii pe fond.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Ordinului Ministrului Justiției nr. 433/C din 07.02.2022 (poziția nr. 7 din Anexa nr. 4 la acest ordin) și emiterea unui nou ordin, fiind nemulțumit de modul în care a fost calculat cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității.

Prima instanță, raportându-se la dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, reținând în esență, că obiect al controlului de legalitate exercitat de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este hotărârea pârâtului prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva ordinului de stabilire a drepturilor salariale.

Înalta Curte constată că sentința pronunțată de prima instanță este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente speței, astfel că motivul de casare invocat de recurentul-reclamant este nefondat.

Potrivit art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București".

Instanța de control judiciar reține că norma citată mai sus reprezintă o aplicație particulară a normei generale de la art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar este totodată și o dispoziție legală menită să configureze obiectul acțiunii în contencios având ca obiect contestarea drepturilor salariale de către personalul plătit din fonduri publice ce intră în domeniul de reglementare al prevederilor cuprinse în Capitolul VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017.

În consecință, obiect al controlului de legalitate exercitat de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este hotărârea Ministrul Justiției prin care se soluționează contestația formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor lor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale, la a cărui analiză se ajunge subsecvent, în condițiile regulatei investiri a instanței.

Din înscrisurile de la dosar rezultă că recurentul-reclamant a formulat contestație administrativă împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, respectiv Ordinul Ministrului Justiției nr. 433/C din 07.02.2022, iar intimatul-pârât a soluționat-o în sensul respingerii prin adresa din 04.04.2022.

Deși prima instanță, având în vedere excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, l-a citat pe reclamant cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să conteste și actul de soluționare a contestației administrative, acesta a considerat că adresa din 04.04.2022 nu reprezintă o veritabilă hotărâre în sensul art. 7 alin. (2) din cap. VIII din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 și că este în drept să conteste ordinul însuși de stabilire a drepturilor salariale.

Or, atât cât timp reclamantului i-a fost asigurată posibilitatea de a-și completa acțiunea în acord cu rigorile legii, iar acesta a precizat în mod expres prin notele scrise din data de 16.01.2023, depuse la dosarul cauzei, că nu înțelege să conteste și adresa din 04.04.2022 emisă de pârât, Înalta Curtea reține că prima instanță nu se putea învesti, din oficiu, cu un capăt de cerere care nu a fost formulat de reclamant, respectiv anularea actului de soluționare a contestației administrative, având în vedere principiul disponibilității părților, precum și dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 204 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.