ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3866/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3866/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 02 iulie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 23.06.2023, reclamanta A. S.R.L. a solitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Creștere Inteligentă Digitalizare și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Direcția Generală Organism Intermediar Cercetare, în principal, constatarea îndeplinirii condițiilor de la punctul 4.2.3. "Reguli specifice de selecție" din Ghidul Solicitantului și, pe cale de consecință, obligarea MCID-DGOIC la declanșarea procedurilor de selecție și contractare pentru proiectul cu cod MySMIS 156393, titlu proiect - "Dezvoltarea unui produs inovativ de tip B. de tipul Asistent virtual Rațional bazat pe C.".
În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea parțială a Deciziei MIPE-DGCID nr. 156689/22.12.2022 privind soluționarea contestației formulate de solicitantul A. S.R.L., în ceea ce privește respingerea contestației cu privire la criteriul eliminatoriu nr. 3 din grila de evaluare tehnico-financiară; anularea parțială a Notificării MCID-DGOIC nr. 330485/11.11.2022 și a Fișei de Evaluare Tehnică și Financiară Panel din 09.11.2022, în ceea ce privește criteriul eliminatoriu nr. 3 din grila de evaluare tehnico-financiară; constatarea îndeplinirii condițiilor de admitere la finanțare, conform punctului 4.2.3 din Ghidul Solicitantului.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea MCID-DGOIC la declanșarea procedurilor de selecție și contractare pentru proiectul cu cod MySMIS 156393, titlu proiect - "Dezvoltarea unui produs inovativ de tip B. de tipul Asistent virtual Rațional bazat pe C.", iar în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului MIPE nr. 883/07.06.2022 de aprobare a Ghidului Solicitantului, în ceea ce privește criteriile eliminatorii de la punctul 4.2 "Grile de evaluare tehnico-financiară și selecție".
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 333 din 17 iulie 2024 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 883/07.06.2022, pentru aprobarea Ghidului Solicitantului, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Creștere Inteligentă Digitalizare și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Direcția Generală Organism Intermediar Cercetare.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 4.2.3. din Ghidul Solitantului, conform cărora după finalizarea etapei de evaluare și selecție a proiectelor, vor fi admise la finanțare numai acele propuneri care îndeplinesc simultan următoarele condiții: - au un punctaj total 70 de puncte; - au obținut un scor de 20 puncte la oricare dintre criteriile din grilă; - nu au 0 sau 1 punct la niciun subcriteriu.
Recurenta, în urma formulării contestației administrative, a îndeplinit toate condițiile prevăzute în Ghid pentru ca proiectul să fie admis la finanțare, respectiv: - proiectul a avut un punctaj total de de 70 de puncte, deci un punctaj total 70 de puncte; - proiectul a obținut un scor de 20 puncte la oricare dintre criteriile din grilă; - proiectul nu a avut 0 sau 1 punct la niciun subcriteriu
De asemenea, instanța a aplicat greșit art. 44 din Anexa Ordinului nr. 3822/2015 (Ghidul Solitantului fiind emis în aplicarea Ordinului nr. 3822/2015). Potrivit dispozițiilor indicate:
"Criteriile de evaluare pentru proiectele finanțate prin schemă vizează: a) relevanța științifică și impactul economic al proiectului; b) calitatea și maturitatea proiectului; c) sustenabilitatea proiectului și capacitatea de implementare și operaționalizare."
În urma parcurgerii criteriilor de evaluare prevăzute expres de art. 44 din Anexa Ordinului nr. 3822/2015, recurenta a obținut punctajul necesar admiterii Ia finanțare. Sub acest aspect, în cadrul cererii de chemare în judecată, a fost invocată excepția de nelegalitate a respectivelor criterii eliminatorii, întrucât prin Ghid ele nu au fost asociate sub nicio formă cu vreunul dintre criteriile de evaluare prevăzute expres de lege, fiind încălcat principiul legalității actelor administrative.
Instanța de fond, prin hotărârea recurată, a interpretat în mod eronat dispozițiile legale incidente, realizând o aplicare greșită a dispozițiilor referitoare la etapa conformității administrative și a eligibilității solicitantului și a proiectului, coroborându-le cu dispozițiile referitoare la etapele evaluării tehnice și a celei de selecție.
Astfel, în mod greșit, instanța a susținut legalitatea demersurilor pârâtelor de a introduce noi criterii, indicând dispoziții legale care priveau verificarea eligibilității reclamantei și a proiectului, etapă în care societatea a fost admisă și cu privire la care la care nu au fost formulate obiecțiuni referitoare la situația de fapt sau de drept.
În concret, instanța a reținut aplicabilitatea art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 3822/2015, în condițiile în care acest articol privea eligibilitatea beneficiarului, care deja a fost analizată de către MCID-DGOIC sub aspectul îndeplinirii tuturor condițiilor de către societatea reclamantă. De asemenea, instanța a reținut aplicabilitatea art. 8 din O.U.G. nr. 130/2020 care privește criteriile de eligibilitate stabilite de Ghidul Solitantului, nicidecum criteriile de evaluare a proiectului.
Conform criteriului eliminatoriu nr. 3 de la art. 4.2. din Ghidul Solicitantului:
"Referatul depus pentru rezultatele de cercetare deținute și aplicate în proiect răspunde cerințelor din ghid, respectiv: - sunt evidențiate rezultatele obținute; - descrierea și documentele susținătoare depuse demonstrează că rezultatele obținute au parcurs etape de cercetare industriala ce permit în cadrul proiectului realizarea inovării propuse."
Prin criticile expuse în cadrul cererii de chemare în judecată s-a arătat că motivele de respingere sunt nelegale, întrucât dacă ar fi fost cunoscute prin intermediul Ghidului Solicitantului, reclamanta ar fi avut o altă conduită în ceea ce privește documentele necesare pentru susținerea îndeplinirii criteriului.
În acest sens, cu titlu de exemplu, s-a arătat că prin Ghid a fost solicitată depunerea rezumatului raportului științific, iar evaluatorii au constatat neîndeplinirea criteriului eliminatoriu pe considerentul că societatea care a întocmit acest rezumat nu are dovedită experiență în domeniul inteligenței artificiale (condiție care nu a fost prevăzută în nicio măsură în Ghidul Solicitantului). De asemenea, un alt motiv de respingere a fost reprezentat de constatarea existenței unui "preț derizoriu" între reclamantă și terțul prestator, aspect care reprezintă o apreciere total subiectivă a evaluatorului, nefiind o cerință de verificare prevăzută în Ghid.
Spre deosebire de analiza efectuată de către instanță cu privire la excepția de nelegalitate, unde, în mod greșit, a fost invocată aplicabilitatea unor dispoziții din cadrul etapei de verificare administrativă, în această situație, se poate observa lipsa de consecvență a raționamentelor de fundamentare a hotărârii recurate.
În concret, cu toate că evaluatorii, în etapa verificării tehnice (nu administrative), au invocat motive care ar fi trebuit să privească verificarea administrativă (formală) a documentației - preț, experiență prestator, etc. -, instanța a îmbrățișat validitatea acestor argumente în mod greșit, în cadrul evaluării tehnice. De subliniat este inclusiv faptul că elementele referitoare la prețul contractului și la experiența prestatorului nu erau reglementate în cadrul niciunei proceduri din Ghidul Solicitantului.
Suplimentar, tot în această privință, prin hotărârea recurată instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile din Ghid, întrucât a procedat la constatarea lipsei caracterului detaliat al documentului depus (rezumatul raportului științific), în condițiile în care Ghidul Solitantului prevedea doar depunerea unui rezumat, nu depunerea întregului raport.
Reluând detalierea etapelor procesului de verificare și evaluare a cererilor de finanțare, recurenta a subliniat faptul că admiterea la finanțare nu era condiționată de îndeplinirea criteriilor eliminatorii de la procedura de evaluare, ci, în mod expres, admiterea la finanțare era condiționată exclusiv de respectarea condițiilor referitoare la punctaj.
În fapt, societății i-a fost evaluat proiectul, nefiind aplicată sancțiunea prevăzută expres în cadrul etapei prealabile evaluării propriu-zise, acesta îndeplinind, după evaluare, toate condițiile necesare admiterii la finanțare. Cu toate acestea, MIPE-DGCID a comunicat faptul că proiectul a fost respins întrucât nu a fost îndeplinit unul dintre cele 10 criterii eliminatorii de acces la procedura de evaluare, cu încălcarea evidentă a dispozițiilor din Ghid.
Pe de altă parte, întrucât Ghidul Solicitantului a fost emis în aplicarea unor acte legislative de nivel superior, acesta trebuia, conform principiului legalității, să păstreze coordonatele și dispozițiile acestora, fără a depăși limitele prin impunerea unor condiții sau reglementări noi, astfel cum a fost introducerea acestei etape intermediare de aplicare a unor criterii eliminatorii de la accesarea etapei de evaluare.
Proiectul recurentei-reclamante a îndeplinit toate condițiile prevăzute în Ghid pentru a fi admis la finanțare, respectiv a avut un punctaj total de 70 de puncte, a obținut un scor de 20 puncte la oricare dintre criteriile din grilă și nu a avut 0 sau 1 punct la niciun subcriteriu. Societatea a primit mesaj de admitere a proiectului în urma procedurii de evaluare tehnico-financiară (anexa 6 a cererii de chemare în judecată), iar Ghidul Solicitantului nu prevedea drept condiție de admitere la finanțare îndeplinirea tuturor criteriilor eliminatorii. Criteriile eliminatorii reprezentau, în acest ghid, exclusiv o condiție de acces la etapa de evaluare tehnico-economică efectivă.
Cu toate acestea, evaluarea tehnică efectivă a fost realizată și, în urma contestației depuse, recurenta a îndeplinit cumulativ toate condițiile pentru admiterea la finanțare. Urmare a constatării îndeplinirii condițiilor din Ghidul Solicitantului, pentru trecerea în etapa de admitere la finanțare, recurenta a comunicat către MCID-DGOIC, la data de 05.05.2023 (anexa 9 a cererii de chemare în judecată), solicitarea de demarare a etapei de contractare, solicitare înregistrată la MC1D - DGOIC cu nr. 302176/06.06.2023. MCID-DGOIC a precizat că proiectul nu poate trece la faza de contractare întrucât "Conform Ghidului solicitantului pentru apelul de proiecte POC 1033/1/3 "Dacă răspunsul este NU la oricare dintre criteriile eliminatorii, proiectul se respinge și nu se evaluează" și, prin urmare, proiectul nu a intrat în etapa de contractare.".
Astfel, sancțiunea invocată de către MCID-DGOIC este reglementată expres și a fost acoperită chiar de către MCID-DGOIC.
Mai mult decât atât, art. 4.2.3 din Ghidul Solicitantului prevede expres condițiile admiterii la finanțare, care au fost respectate integral de către recurentă, confirmate inclusiv prin e-mail-ul transmis de către MCID-DGOIC după admiterea parțială a contestației.
Referitor la punctajul obținut (70 puncte), s-a subliniat faptul că recurenta îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4.2.3 din Ghid - paragraful 2 - lit. b), care prevăd că "pentru proiectele care obțin la evaluarea tehnico-economica un punctaj între 70 și 80 puncte se realizează o listă de ierarhizare în ordinea descrescătoare a punctajului după finalizarea evaluării tuturor proiectelor și se finanțează până la concurența cu alocările prezentului apel pentru regiuni mai dezvoltate și regiuni mai puțin dezvoltate rămase după finanțarea proiectelor care obțin peste 80 de puncte". Lista finală cu proiectele selectate spre finanțare (anexa 7 a cererii de chemare în judecată) cuprinde, la pozițiile 17,18 și 19, un număr total de 3 proiecte admise la finanțare ca urmare a acumulării punctajului total de 70 de puncte, identic cu cel al recurentei.
De asemenea, prin adresa MCID-DGOIC 302176/19.06.2023 a fost comunicat faptul că alocările financiare pentru apel au fost acoperite doar într-un procent de 64.91%., "în referire la pct. 3 al solicitării, vă facem cunoscut faptul că gradul de contractare al bugetului pentru acest apel de finanțare este de 64,91 %".
În cadrul hotărârii recurate, instanța a încălcat dispozițiile art. 4.2.3, însușindu-și raționamentul pârâtei, în sensul în care a îmbrățișat adoptarea unei proceduri nelegale de către pârâtă pe considerente de "oportunitate", nereglementată de nicio dispoziție legală.
Cu alte cuvinte, în lumina principiilor legalității și transparenței decizionale, conform dispozițiilor din Ghidul Solicitantului, în măsura în care nu ar fi fost îndeplinit oricare dintre criteriile eliminatorii, pârâta era obligată să transmită o notificare prin care să comunice că proiectul a fost respins și nu urmează să fie evaluat.
În fapt, după cum se poate observa cu ușurință din oricare dintre grilele de evaluare, pârâta a transmis evaluatorilor un formular în care era cuprinsă atât etapa prealabilă referitoare la analiza celor 10 criterii eliminatorii, cât și evaluarea propriu-zisă. Cu alte cuvinte, argumentul "oportunității" reprezintă o nelegalitate majoră, întrucât nu există niciun mijloc probatoriu de a verifica dacă nu cumva evaluatorii au revenit, ulterior, la bifarea unui răspuns negativ la criteriul eliminatoriu nr. 3 după efectuarea evaluării propriu-zise. A mai subliniat recurenta și faptul că unul dintre evaluatorii pârâtei a bifat îndeplinirea tuturor criteriilor eliminatorii (grila de evaluare a evaluatorului D.).
În opinia recurentei instanța a aplicat greșit și dispozițiile art. 44 din Anexa Ordinului nr. 3822/2015, cu privire la care a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 4.2 referitoare la introducerea criteriilor eliminatorii.
Potrivit acestor dispoziții "Criteriile de evaluare pentru proiectele finanțate prin schemă vizează: a) relevanța științifică și impactul economic al proiectului; b) calitatea și maturitatea proiectului; c) sustenabilitatea proiectului și capacitatea de implementare și operaționalizare. În urma parcurgerii criteriilor de evaluare prevăzute expres de art. 44 din Anexa Ordinului nr. 3822/2015, recurenta a obținut punctajul necesar admiterii la finanțare.
Sub acest aspect, în cadrul cererii de chemare în judecată, a fost invocată excepția de nelegalitate a respectivelor criterii eliminatorii, întrucât, prin Ghid, ele nu au fost asociate sub nicio formă cu vreunul dintre criteriile de evaluare prevăzute expres de lege, fiind încălcat principiul legalității actelor administrative.
Instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale incidente, realizând o aplicare greșită a dispozițiilor referitoare la etapa conformității a conformității administrative și a eligibilității solicitantului și a proiectului, coroborându-le cu dispozițiile referitoare la etapele evaluării tehnice și a celei de selecție. În sensul precizat mai sus, în mod greșit, instanța a susținut legalitatea demersurilor pârâtelor de a introduce noi criterii, indicând dispoziții legale care priveau verificarea eligibilității societății și a proiectului, etapă în care recurenta a fost admisă și cu privire la care la care nu au fost formulate obiecțiuni referitoare la situația de fapt sau de drept.
In concret, instanța a reținut aplicabilitatea art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 3822/2015, în condițiile în care acest articol privea eligibilitatea beneficiarului, care deja fusese analizată de către MCID-DGOIC sub aspectul îndeplinirii tuturor condițiilor. De asemenea, instanța a reținut aplicabilitatea art. 8 din O.U.G. nr. 130/2020 care, din nou, privește criteriile de eligibilitate, iar nu criteriile de evaluare a proiectului.
Ordinul nr. 3822/2015 este un act administrativ cu caracter normativ, ce este menționat inclusiv în considerentele Ordinului MIPE 883/07.06.2022 de aprobare a Ghidului Solicitantului. Cu alte cuvinte, dispozițiile din actul atacat au fost emise în aplicarea Ordinului nr. 3822/2015, astfel încât nu se putea deroga de la cadrul trasat de acest act normativ.
Excepția de nelegalitate vizează încălcarea art. 44 din Ordinul nr. 3822/2015 prin introducerea, în cadrul Ghidului Solicitantului, a unor criterii eliminatorii ce exced cadrului legal, dar și prin prisma faptului că aceste 10 criterii eliminatorii din Ghidul Solicitantului nu se aplică pe criteriile de evaluare prevăzute de lege, ci, practic, reprezintă o procedură prealabilă suplimentară de acces la evaluarea tehnico-economică, ele reprezintând criterii de evaluare noi, nelegale.
În apărare, pârâtele au invocat existența unei metodologii de evaluare, însă, inclusiv în cadrul respectivei metodologii depuse, este evidențiat faptul că respectivele criterii eliminatorii trebuie să fie implementate în cadrul criteriilor generale de evaluare - în niciun caz nu puteau să reprezinte o procedură prealabilă eliminatorie de la dreptul de a accesa evaluarea propriu-zisă.
În ceea ce privește metodologia invocată de către pârâte, s-a subliniat faptul că aceasta nu putea să reprezinte considerent al Ordinului MIPE nr. 883/07.06.2022 și, dată fiind forța juridică inferioară, în niciun caz nu putea stabili excepții de la Ordinul nr. 3822/2015. După cum poate fi observat în Ghidul Solicitantului, criteriile de evaluare menționate la art. 44 sunt prevăzute în grila de evaluare tehnico-financiară, singurele dispoziții suplimentare din Ghidul Solicitantului vizând introducerea, fără temei legal, a criteriilor eliminatorii suplimentare.
A mai arătat recurenta faptul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 4.2 din Ghidul Solitantului. Conform criteriului eliminatoriu nr. 3 de la art. 4.2. din Ghidul Solicitantului, "referatul depus pentru rezultatele de cercetare deținute și aplicate în proiect răspunde cerințelor din ghid, respectiv: - sunt evidențiate rezultatele obținute; - descrierea și documentele susținătoare depuse demonstrează că rezultatele obținute au parcurs etape de cercetare industrială ce permit în cadrul proiectului realizarea inovării propuse."
Prin criticile aduse în cadrul cererii de chemare în judecată, a fost menționat faptul că motivele de respingere argumentate de către evaluatori sunt nelegale, întrucât, în mod evident, dacă ar fi fost cunoscute de către solicitanți prin intermediul Ghidului Solicitantului, reclamanta ar fi avut o altă conduită în ceea ce privește documentele necesare pentru susținerea îndeplinirii criteriului. Prin Ghid s-a solicitat depunerea rezumatului raportului științific, iar evaluatorii au constatat neîndeplinirea criteriului eliminatoriu pe considerentul că societatea care a întocmit acest rezumat nu are dovedită experiență în domeniul inteligenței aritficiale (condiție care nu a fost prevăzută în nicio măsură în Ghidul Solitantului). Un alt motiv de respingere a fost reprezentat de constatarea existenței unui "preț derizoriu" între reclamantă și terțul prestator, aspect care reprezintă o apreciere total subiectivă a evalatorului, nefiind o cerință de verificare prevăzută în Ghid.
A invocat recurenta lipsa de consecvență a raționamentelor de fundamentare a hotărârii recurate, având în vedere că, deși în etapa verificării tehnice (nu administrative), evaluatorii au invocat motive care ar fi trebuit să privească verificarea administrativă (formală) a documentației - preț, experiență prestator, etc., instanța a îmbrățișat greșit validitatea acestor argumente în cadrul evaluării tehnice.
Suplimentar, instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile din Ghid, întrucât a reținut lipsa caracterului detaliat al documentului depus (Rezumatul Raportului Științific), în condițiile în care Ghidul Solitantului prevedea doar depunerea unui rezumat, nu depunerea întregului raport. Referatul depus pentru rezultatele de cercetare deținute și aplicate în proiect răspunde cerințelor din ghid, iar observațiile evaluatorilor, pe baza cărora s-au justificat neîndeplinirea acestui criteriu eliminatoriu, au deviat de la metodologiile prevăzute în Ghidul Solicitantului.
Referitor la aspectele evidențiate de către evaluatori, s-a menționat că societatea a depus toate documentele și a respectat toate prevederile menționate în Ghidul Solicitantului, pe baza cărora trebuia realizată evaluarea proiectului. Documentele depuse au evidențiat rezultatele obținute și demonstrat că rezultatele obținute au parcurs etape de cercetare industrială ce permit, în cadrul proiectului, realizarea inovării propuse. Documentele prevăzute expres Ghidul Solicitantului au fost conmsiderate ca fiind suficiente în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității solicitantului și a proiectului.
Referitor la criteriul eliminatoriu nr. 3, s-a arătat că argumentele organului de soluționare a contestației sunt nefondate, acesta menționând că "la o primă vedere solicitantul pare că ar deține drepturile de utilizare ale rezultatelor cercetării", însă ulterior a procedat nepermis la o reverificare pe fond a Contractului AV nr. x/02.02.2022, a documentelor conexe acestui contract, și a Rezumatului Raportului Științific, cu toate că aceste documente au fost verificate, pe aspecte de formă și fond, și declarate conforme prin admiterea proiectului în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității solicitantului.
Prin urmare, nici în etapa de evaluare tehnico-financiară inițială, nici în etapa de soluționare a contestației și nici în cadrul hotărârii recurate, criteriul eliminatoriu nr. 3 nu a fost analizat în conformitate cu dispozițiile din Ghidul Solicitantului.
În primul rând, în etapa administrativă, documentele prevăzute de Ghidul Solicitantului au fost verificate, iar proiectul a fost admis în această prima etapă.
În cadrul etapei de evaluare tehnico-financiară, echipa de evaluatori trebuia, potrivit Ghidului Solicitantului, să evalueze dacă produsul/procesul care se dorește a fi realizat în cadrul proiectului a parcurs etape de cercetare industrială ce permit în cadrul proiectului realizarea inovării propuse. Evaluarea proiectelor trebuia să se realizeze pe baza unor criterii cât mai obiective, care să reducă riscul unor interpretări subiective.
Evaluatorii au evaluat aspecte irelevante prin raportare la grila de evaluare și la cerințele programului, făcând apel la experiența instituției de cercetare de domeniu, aspect pe care Ghidul Solicitantului nu îl prevede ca fiind relevant în evaluarea acestui criteriu eliminatoriu.
Instanța de judecată a constatat nelegalitatea unora dintre argumentele din evaluare, însă a considerat că nu se impune anularea actelor.
În al doilea rând, evaluatorii confundă documentul depus și prevăzut de Ghidul Solicitantului, respectiv "rezumatul raportului științific", cu raportul științific în sine. Aceeași confuzie este realizată și de către instanța de fond în hotărârea recurată.
Or, cerința din Ghidul Solicitantului este de a depune rezumatul raportului științific, nu raportul în sine, raport care nu poate fi depus din considerente ce țin de protecția proprietății intelectuale și protecția inovației. Astfel, rezumatul prezintă exact care sunt rezultatele cercetării industriale cuprinse și detaliate în Raportul științific.
În al treilea rând, conform Ghidului Solicitantului, nu caracterul științific trebuia evaluat, ci trebuia stabilit dacă proiectul a parcurs etape de cercetare industrială.
Evaluatorii menționează că nu pot evalua caracterul științific pe baza documentației depuse, afirmație nefundamentată pe documentele depuse care exemplifică foarte clar care sunt rezultatele de cercetare obținute și cum se integrează ele în dezvoltarea experimentală realizată prin proiect.
În ceea ce privește faptul că "la baza activităților de dezvoltare experimentală rezidă rezultatele unei cercetări industriale realizate de Universitatea Politehnica din București (UPB) (CF - pag 15)", s-a arătat că evaluatorii nu au luat în considerare în evaluarea criteriului eliminatoriu rezumatul Raportului de cercetare științifică.
Evaluatorii fac referire la rezultatele potențiale ale proiectului depus, nu la rezultatele ce sunt preluate dintr-o cercetare industrială, aspect ce trebuia evaluat.
Instanța de fond a constatat realizarea acestei erori esențiale în procesul de evaluare a criteriului eliminatoriu însă în mod nefondat a considerat că această eroare esențială nu este în măsură să conducă la anularea actelor administrative contestate.
În continuare, recurenta a subliniat confuzia gravă a evaluatorilor care fac referire la o cercetare anterioară efectuată de U.P.B., nu de A. S.R.L., aspect nefundamentat și netemeinic, întrucât documentația depusă nu aduce în discuție în niciun punct că proiectul ar viza o cercetare realizată anterior de U.P.B.
Apărările formulate de intimați
Intimatul-pârât Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare a depus întâmpinare, solicitând în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe, pentru următoarele considerente:
- proiectul recurentei-reclamante a fost respins întrucât nu a îndeplinit criteriul eliminatoriu nr. 3 conform grilei de evaluare tehnico-financiare, așa cum este prevăzut în Ghidul Solicitantului;
- nu au fost îndeplinite primele condiții referitoare la punctaj (criteriu eliminatoriu după finalizarea etapei de evaluare și selecție a proiectelor);
- urmare a contestației reclamantei-recurente, aceasta a fost admisă în parte, doar cu privire la subcriteriul 2.1. - Viabilitatea financiară a proiectului (acordându-se 3 puncte la acest subcriteriu);
- contestarea Subcriteriilor 1.1. 1.5. și 2.5. aferente Criteriului eliminatoriu 3, au fost respinse;
- recurenta-reclamantă nu a respectat legislația în vigoare incidentă la momentul depunerii cererii de finanțare pentru proiectul cu titlul "Dezvoltarea unui produs inovativ de tip B. de tipul Asistent virtual Rațional bazat pe C.". Cod My Smis 156393.
În opinia intimatului constatarea deținerii unui rezultat de cercetare implică parcurgerea tuturor etapelor de cercetare industrială, deținerea rezultatului fiind un criteriu de verificare administrativă, fără a presupune că acest rezultat a parcurs toate etapele de cercetare industrială. O astfel de verificare putea fi realizată doar în cadrul etapei de evaluare tehnico-financiară, în care era esențial a se stabili dacă produsul/procesul care se dorește a fi realizat în cadrul proiectului a parcurs etape de cercetare industrială ce permit în cadrul proiectului realizarea inovării propuse.
Condiția este parcurgerea a 2 etape succesive în cadrul etapei de evaluare tehnică și financiară a propunerii de proiect, respectiv: a) depășirea etapei criteriilor eliminatorii, în care se stabilea dacă produsul a parcurs etape de cercetare industrială ce permite realizarea inovării în cadrul proiectului; b) stabilirea măsurii în care produsul a parcurs etape de cercetare industrială ce permite realizarea inovării în cadrul proiectului, în cadrul procedurii propriu-zise de evaluare tehnică și financiara a propunerii de proiect.
Evaluarea tehnică a proiectului a fost făcută cu respectarea condițiilor din procedura de evaluare și selecție, în vigoare la data realizării evaluării și postată pe site-ul ministerului, procedură care are în componență anexa "F-PO- DGOIC.01.19 - Lista de verificare a FEP experți evaluatori externi si a bugetului de către experții/evaluatorii externi", anexă care prevede verificarea/parcurgerea tuturor criteriilor din fișa de verificare, chiar dacă proiectul a răspuns negativ la îndeplinirea unui criteriu eliminatoriu.
Logica continuării evaluării, chiar dacă un criteriu eliminatoriu nu a fost îndeplinit, este acela că, în eventualitatea aprobării unei contestații, proiectul să nu necesite o nouă evaluare pe alte criterii în afara celor contestate.
În concret, evaluarea Criteriului eliminatoriu 3 din grila de evaluare tehnico-financiară panel a fost realizată pe parcursul a trei etape, și anume:
- etapa de evaluare tehnico-financiară inițială a proiectului, realizată de către o echipă formată din doi specialiști tehnici/științifici și un specialist financiar - experți evaluatori externi;
- etapa de formulare a punctului de vedere OIC privind contestația administrativă formulată împotriva Notificării privind rezultatul evaluării tehnico - financiare, realizată de către o echipă formată din doi specialiști tehnici/științifici - experți evaluatori externi, alții decât cei care au realizat evaluarea inițială tehnico-financiară a proiectului;
- etapa de analiză și evaluare a contestației la nivelul MIPE, realizată de către o echipă formată din specialiști tehnici/științifici, alții decât cei de la evaluările anterioare, care au emis Decizia de soluționare a contestației.
Toate echipele care au evaluat Criteriul eliminatoriu 3 din grila de evaluare tehnico-financiară au ajuns la aceeași concluzie, aceea că acest criteriu eliminatoriu nu a fost îndeplinit, fapt constatat în mod corect și de către instanța de fond.
Cu privire la invocarea excepției de nelegalitate a Ordinului MIPE nr. 883/07.06.2022 de aprobare a Ghidului solicitantului, în ceea ce privește criteriul eliminatoriu nr. 3 de la pct. 4.2, "Grilele de evaluare tehnico-financiară și selecție", invocată de către recurenta-reclamantă, instanța de fond a statuat în mod just că aceasta este nefondată, ținând cont și de faptul că din analiza Ordinului MIPE nr. 883/07.06.2022 de aprobare a Ghidului Solicitantului nu rezultă încălcarea dispozițiilor Ordinului nr. 3822/2015, ci, dimpotrivă, fără a aduce o preluare identică a acestuia, Ordinul MIPE nr. 883/07.06.2022 reglementează modalitatea de executare și punere în aplicare a prevederilor Ordinului nr. 3822/2015, în scopul îndeplinirii obiectivelor acțiunii nr. 1.2.1 derulate de pârâtul MIPE.
Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a depus, la rândul său, întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
A apreciat intimatul că instanța de fond a constatat în mod corect că nu se poate substitui comisiei de evaluare, astfel încât, dacă s-ar constata nelegalitatea și netemeinicia evaluării, singura consecință posibilă ar fi reluarea procedurii de evaluare.
De asemenea, corect s-a observat că reclamanta nu era îndreptățită să treacă la etapa de selecție și contractare, având în vedere că prin Decizia nr. 156689/22.12.2022 a fost admisă doar în parte contestația acesteia, fiind menținute constatările referitoare la criteriul eliminatoriu nr. 3 din grila de evaluare tehnico-financiară.
Prin urmare, trecerea la următoarea etapă nu putea avea loc decât ca urmare a anulării Deciziei nr. 156689/22.12.2022 și a Notificării MCID-DGOIC nr. 330485/11.11.2022, opunându-se actele administrative emise deja, care împiedică parcurgerea procedurii de selectare și contractare.
Instanța de fond a reținut în mod just și faptul că nu se poate dispune pe cale judiciară constatarea îndeplinirii cerințelor de la pct. 4.2.3 din Ghidul Solicitantului în vederea declanșării procedurilor de selecție și contractare pentru proiectul A.R.I.A., în condițiile în care actele administrative prin care a fost respins proiectul reclamantei au intrat în circuitul civil, produc efecte și nu au fost anulate anterior.
Raportat la aplicarea greșită a art. 44 din Anexa Ordinului nr. 3822/2015, cu privire la care a fost invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 4.2. referitoare la introducerea criteriilor eliminatorii, s-a arătat că la pct. 4.2. din Ghidul solicitantului nu sunt introduse alte criterii suplimentare față de cele prevăzute de dispozițiile art. 44 din Schema de ajutor de stat "Finanțarea activităților de cercetare-dezvoltare și inovare (CDI) și a investițiilor în CDI prin Programul operațional Competitivitate (PoC)" din 11 mai 2015, aprobată prin Ordinului Ministerului Educației și Cercetării Științifice nr. 3822/11.05.2015.
Potrivit dispozițiilor art. 44, criteriile de evaluare privesc: a) relevanța științifică și impactul economic al proiectului; b) calitatea și maturitatea proiectului; c) sustenabilitatea proiectului și capacitatea de implementare și operaționalizare. În urma analizării criteriilor prevăzute la pct. 4.2. din Ghid, se observă următoarele: criteriul de la art. 44 lit. a) din Ordinul nr. 3822/2015 - relevanța științifică și impactul economic al proiectului -se reflectă în dispozițiile pct. 4.2.1., Criteriul I din Ghid; criteriul de la lit. b) - calitatea și maturitatea proiectului se regăsește la pct. 4.2.1, Criteriul 2 din Ghid, iar cel de la lit. c) din Ordin -sustenabilitatea proiectului și capacitatea de implementare și operaționalizare - la pct. 4.2.1, Criteriul 3 din Ghidul solicitantului, aprobat prin OMIPE nr. 883/2022.
Cu alte cuvinte, în cuprinsul Ghidului, la pct. 4.2. sunt reluate întocmai criteriile de evaluare stabilite prin Schema de stat.
Corect a aconcluzionat instanța că Ghidul nu contravine, în ce privește aspectul analizat, dispozițiilor art. 42 din Ordinul nr. 3822/2015, acestea din urmă reglementând etapele procedurii de implementare și derulare a schemei, întrucât analiza eligibilității beneficiarilor și a proiectelor este distinctă de faza evaluării și a selecției proiectelor, iar acest aspect nu presupune imposibilitatea stabilirii unui criteriu eliminatoriu în cadrul evaluării tehnico - financiare, distinct de condițiile de eligibilitate și care nu a putut fi analizat în cadrul etapei de verificare a conformității administrative.
Referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 4.2 din Ghidul Solicitantului, s-a arătat că la capitolul 4 din Ghidul Solicitantului, care reglementează procesul de evaluare și selecție, subcapitolul 4.2., grile de evaluare tehnico - financiară și selecție, s-a prevăzut, la faza evaluării în panel, printre criterii eliminatorii, cel de la rubrica 3, referitor la cerințele din ghid pe care trebuie să le îndeplinească referatul depus pentru rezultatele de cercetare deținute și aplicate în proiect, respectiv să fie evidențiate rezultatele obținute și descrierea și documentele susținătoare să demonstreze că rezultatele obținute au parcurs etape de cercetare industrială ce permit în cadrul proiectului realizarea inovării propuse.
Recurenta a transmis un rezumat al unui raport științific realizat de către societatea E. S.R.L. prin care se menționează că s-au cercetat și identificat o serie de tehnologii care pot fi preluate și utilizate în cadrul proiectului, prin prezentarea acestor tehnologii și descrierea sumară a elementelor de cercetare/identificare.
Într-o Notă separată recurenta a prezentat modalitatea în care rezultatele cercetării pot fi incluse în activitatea de dezvoltare experimentală, fără a indica însă care sunt aceste rezultate. Astfel, prin raportare la criteriile menționate în Ghidul Solicitantului, în mod corect s-a reținut că rezumatul nu face dovada îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor din Ghid, întrucât nu se arată care sunt rezultatele obținute și nici etapele de cercetare avute în vedere ta elaborarea cercetării industriale.
A arătat intimatul că în cauză nu s-a probat desfășurarea etapizată a unor activități de cercetare industrială din care să rezulte părți componente pentru sisteme complexe, utilizabile pentru validarea de tehnologii generice, întrucât informațiile cuprinse în rezumatul pus la dispoziție de către aceasta au un caracter generat și pur teoretic.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceste critici, referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii, de natură a atrage incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privesc în esență următoarele:
i/greșita soluționare a excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 8823/2022, în raport de care s-a invocat greșita interpretare și aplicare a principiului legalității, din perspectiva nerespectării limitelor actului administrativ cu caracter normativ în executarea căruia a fost emis (Ordinul nr. 3822/2015);
ii/greșita aplicare a prevederilor art. 4.2., criteriul eliminatoriu nr. 3, respectiv a art. 4.2.3 din Ghidul solicitantului, precum și a dispozițiilor art. 44 din Anexa Ordinului nr. 3822/2015, din perspectiva modului de aplicare a criteriilor de evaluare și a condițiilor de eligibilitate.
i/Referitor la primul set de critici, ce vizează modul de soluționare a excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 883/2022, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.
În fața instanței de fond, în susținerea excepției de nelegalitate, s-a invocat faptul că dispozițiile pct. 4.2 din Ghidul solicitantului aprobat prin Ordinul nr. 883/2022 referitoare la criteriile eliminatorii și, în particular, cele referitoare la Criteriul eliminatoriu nr. 3 din grila de evaluare tehnico-financiară sunt nelegale, deoarece încalcă prevederile art. 42 și 44 din Anexa la Ordinul nr. 3822/2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat, în executarea căruia a fost adoptat acest Ghid. Actul de rang superior consacră dreptul solicitantului de a participa la procedura de evaluare și selectie la momentul la care este admis proiectul în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității solicitantului, criteriile de evaluare din art. 44 vizând doar: relevanța științifică și impactul economic al proiectului; calitatea și maturitatea proiectului și sustenabilitatea proiectului și capacitatea de implementare și operaționalizare. Or, criteriile eliminatorii de la art. 4.2 din grila de evaluare tehnico-financiară, aprobată prin Ordinul nr. 883/2022, sunt criterii suplimentare în cadrul procedurii de evaluare tehnico-economică, neprevăzute de art. 44 din Anexa la Ordinul nr. 3822/2015, Ghidul solicitantului fiind astfel parțial nelegal.
Analizând aceste critici, Înalta Curte va observa cu caracter prioritar că Ordinul nr. 883/2022 de aprobare a Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru Proiect Tehnologic Inovativ a fost emis pentru obiectul specific "Creșterea investițiilor private în CDI prin stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDO derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele CD și universități, în scopul inovării de procese și de produse în sectoarele economice care prezintă potențial de creștere", fiind dat în executarea Ordinului nr. 3822/2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat "Finanțarea activităților de cercetare dezvoltare și inovare (CDI) și a investițiilor în CDI prin Programul operațional competitivitate, având deci un obiectiv clar definit și o categorie de destinatari determinabili, astfel cum sunt aceștia enumerați în art. 11 al Ordinului nr. 3822/2015, respectiv investitorii privați interesați în introducerea inovării prin proiecte care dezvoltă produse și/sau procese sau tehnologii noi sau substanțial îmbunătățite, în scopul producției și comercializării, bazate pe cercetare.
Astfel cum au arătat părțile și cum corect a reținut instanța fondului, Ordinul nr. 883/2022 reprezintă act administrativ cu caracter individual emis în executarea actului cu caracter normativ, reprezentat de Ordinul nr. 3822/2015, putând face deci obiect al excepției de nelegalitate în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În analiza criticilor invocate în susținerea excepției, se va avea în vedere că potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul administrativ, care consacră principiul legalității:
"Autoritățile și instituțiile administrației publice, precum și personalul acestora au obligația de a acționa cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte." Așadar, pentru soluționarea excepției, se impun verificări asupra conformității dispozițiilor din Ghidul solicitantului privitoare la criteriile eliminatorii (pct. 4.2. din Ghid) și, în special, a Criteriului eliminatoriu nr. 3, cu dispozițiile art. 42 și art. 44 din Anexa la Ordinul nr. 3822/2015, în executarea cărora au fost emise.
În acest sens, se constată că potrivit art. 42 din Ordinul nr. 3822/2015 etapele desfășurării Procedurii de implementare și derulare a schemei de ajutor stabilite prin actul de rang superior sunt următoarele: a) lansarea cererii de proiecte; b) primirea și înregistrarea cererilor de finanțare și a documentelor însoțitoare; c) verificarea formală (verificarea conformității cererilor și a documentelor însoțitoare) - numai proiectele care trec de această etapă vor putea face obiectul etapei următoare; d) verificarea eligibilității beneficiarilor - numai proiectele care trec de această etapă vor putea face obiectul etapei următoare; e) verificarea eligibilității proiectelor (inclusiv efectul stimulativ) - numai proiectele care trec de această etapă vor putea face obiectul etapei următoare; f) evaluarea și selecția proiectelor; g) întocmirea și semnarea contractului de finanțare; h) depunerea cererii de rambursare însoțită de documentele justificative; i) acordarea finanțării nerambursabile se face numai pe bază de documente justificative, după verificarea cheltuielilor; j) monitorizarea implementării proiectelor conform prevederilor contractuale și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare."
Din această enumerare rezultă că etapa eligibilității (beneficiarilor și proiectelor) este distinctă de etapa de evaluare a proiectelor și de selectie a acestora.
Așadar, o primă concluzie va fi în sensul că sunt întemeiate criticile din recurs ale recurentei referitoare la greșita aplicare de către instanța fondului, în legătură cu etapa de evaluare a proiectelor, a dispozițiilor art. 13 din Ordinul nr. 3822/2015, acestea fiind inserate în cap. VI al actului normativ, care se referă la "Beneficiari" și în legătură cu care art. 43 menționează explicit că:
"Autoritatea care administrează schema verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate ale beneficiarilor prevăzute în cap. VI (...)".
Textul de lege la care s-a raportat (printre altele) instanța de fond atunci când a analizat depășirea limitelor actului de rang superior, care privesc eligibilitatea beneficiarului, iar nu etapa de evaluare a proiectelor, nu au legătură cu criticile formulate de parte în susținerea excepției de nelegalitate, care vizează exclusiv cea de-a doua etapă. Tot astfel, nici dispozițiile art. 8 din O.U.G. nr. 130/2020, la care de asemenea s-a referit instanța de fond în soluționarea excepției de nelegalitate, nu sunt incidente speței, textul referindu-se tot la criteriile de eligibilitate stabilite prin Ghidul solicitantului, verificate în etapa eligibilității beneficiarilor și a proiectelor, iar nu la criteriile specifice etapei de evaluare.
Cu toate acestea, Înalta Curte va reține că aplicarea eronată a instanței de fond a acestor dispoziții legale nu este de natură a invalida întregul raționament expus în soluționarea excepției și nici soluția pronunțată, care nu s-a întemeiat exclusiv pe prevederile anterior analizate.
În acest sens, se constată că, în egală măsură, prima instanță a reținut în motivare și caracterul general al dispozițiilor art. 44 din Anexa la Ordinul nr. 3822/2015, corelativ cu dreptul autorității de a stabili prin Ghidul solicitantului sub-criterii, în scop de detaliere a criteriilor generale suplimentare, concluzii care sunt corecte și se impun a fi menținute, ele justificând soluția pronunțată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin art. 44 din Anexa la Ordin privind etapa de evaluare și selecție a proiectelor se dispun următoarele:
"Criteriile de evaluare vizează: a) relevanța științifică și impactul economic al proiectului; b) calitatea și maturitatea proiectului; c) sustenabilitatea proiectului și capacitatea de implementare și operaționalizare."
Din modul de redactare a normei rezultă intenția emitentului de a stabili obiectivele generale ce trebuie atinse prin instituirea criteriilor de evaluare, o astfel de concluzie decurgând din interpretarea gramaticală a textului, respectiv din utilizarea verbului "vizează" în conținutul sintagmei "criteriile de evaluare vizează relevanța științifică și impactul economic al proiectului; calitatea și maturitatea, etc. (...)", potrivit dicționarului explicativ al limbii române termenul având drept sensuri:
"a se referi, a avea ca obiectiv, a avea ca scop"
În consecință, nu poate fi reținută interpretarea restrictivă propusă de recurenta reclamantă, potrivit căreia din modul de redactare a art. 44 din Ordinul nr. 3822/2015 ar rezulta că actul normativ de rang superior limitează inclusiv modalitatea în care pot fi atinse obiectivele anterior enunțate, nepermițând o detaliere prin Ghidul solicitantului a criteriilor generale de evaluare, prin introducerea în grilele de evaluare tehnico-economice a unor cerințe, unele esențiale, în scopul asigurării unei verificări amănunțite a proiectelor și al îndeplinirii obiectivelor generale.
În realitate, contrar celor expuse de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, acele "criterii eliminatorii" inserate în grilele de evaluare și selecție (pct. 4.2 din Ghid) nu reprezintă criterii generale suplimentare, neprevăzute de art. 44 din Ordinul nr. 3822/2015, ci detalierea elementelor esențiale ce trebuie supuse cu prioritate evaluării, în procedura de verificare a îndeplinirii criteriilor enumerate la pct. 4.2.1 și următoarele, a căror neîndeplinire este de natură a afecta în mod substanțial însăși îndeplinirea criteriului general evaluat.
În concret, în speța de față, din analiza conținutului Ghidului solicitantului rezultă că în etapa evaluării tehnico-financiare este necesară îndeplinirea criteriilor generale, enumerate ca atare în cap. 4.2.1 (similar enumerării din art. 44 al Ordinului nr. 3822/2015), respectiv: relevanța științifică a proiectului, calitate și maturitate, sustenabilitate.
În scopul asigurării îndeplinirii acestora, au fost stabilite pentru evaluatori obligații de evaluare atât a unor sub-criterii, pentru care să fie acordate punctaje, cât și obligații de verificare a documentației din perspectiva respectării unor cerințe de o importanță deosebită, denumite "criterii eliminatorii", a căror neîndeplinire este de natură invalida întregul criteriu general evaluat, cu consecința respingerii proiectului.
Așadar, "criteriile eliminatorii" menționate la pct. 4.2. din Ghid privind grilele de evaluare, nu reprezintă criterii de evaluare suplimentare celor de la pct. 4.2.1, ci reprezintă cerințe esențiale în legătură cu conținutul documentației depuse de solicitantul finanțării, ce trebuie verificate cu prioritate cu ocazia evaluării criteriilor generale, și a căror neîndeplinire este de natură a afecta însăși îndeplinirea criteriului supus evaluării, cu consecința respingerii proiectului.
Aceasta este inclusiv situația cerinței privind "Referatul depus pentru rezultatele de cercetare deținute și aplicate în proiect" (Criteriul eliminatoriu nr. 3), care este supusă evaluării în cadrul verificărilor asupra criteriului "Relevanța științifică" (corespunzător criteriului general de la art. 44 lit. a) din Anexa la Ordinul nr. 3822/2015), fiind în legătură directă cu activitatea de evaluare a sub-criteriilor 1.2 și 1.3, referitoare la "Contribuția proiectului la creșterea competitivității întreprinderii" și "Creșterea nivelului tehnologic al întreprinderii". Această concluzie rezultă din mențiunile Ghidului referitoare la obligația evaluatorilor de a analiza "informațiile de la pct. 50 - Activități previzionate, din cererea de finanțare", regăsită printre obligațiile de evaluare a criteriilor 1.2. și 1.3.
Așadar, Ghidul solicitantului prevede că, la momentul întocmirii fișelor de evaluare pentru criteriul "Relevanta științifica", evaluatorii sunt ținuti la analiza cerințelor Ghidului în legătură cu Referatul pentru rezultatele de cercetare dezvoltare, prioritar în scopul verificării îndeplinirii condițiilor esențiale, de natură a afecta întregul criteriu general de evaluare, iar în subsidiar, în ipoteza îndeplinirii acestor cerințe esențiale, în scopul stabilirii punctajului.
Concluzionând, Înalta Curte va reține că "criteriile eliminatorii" inserate în grilele de evaluare potrivit pct. 4.2. din Ghidul solicitantului nu reprezintă criterii de evaluare suplimentare celor enumerate la art. 44 din Ordinul nr. 3822/2015, ci reprezintă cerințe esențiale în legătură cu proiectul supus finanțării, evaluate in cadrul criteriului general privind "Relevanța științifică", a căror neîndeplinire este însă atât de gravă încât va conduce la respingerea proiectului pentru neîndeplinirea acestui criteriu general.
În aceste condiții, este legală și va fi menținută concluzia instanței de fond referitoare la respectarea, cu ocazia redactării Ghidului solicitantului, a limitelor impuse de actul administrativ cu caracter normativ în executarea căruia a fost emis acest Ghid, cu consecința menținerii soluției de respingere a excepției de nelegalitate, ca nefondată, în cauză nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
ii/În ceea ce privește criticile de nelegalitate referitoare la modul de evaluare a