ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2493/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: 1. anularea Adresei de reziliere nr. x/23.02.2017, a Procesului-verbal nr. x/09.03.2017 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență încheiat la data de 09.03.2017 privind proiectul "Realizarea unei platforme tehnologice inovative bazată pe aplicații de realitate virtuală pentru siguranța și protecția personalului din infrastructurile critice", cod SMIS 50433, contract de finanțare nr. x/09.04.2014, beneficiar S.C. A. S.R.L. și a Deciziei nr. 34034/15.06.2017 privind soluționarea plângerilor prealabile împotriva actelor administrative menționate anterior; 2. suspendarea efectelor celor 3 acte administrative unilaterale menționate la pct. 1, până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu; 3. obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 455 din 23 noiembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au dispus următoarele: - s-a respins cererea principală formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca neîntemeiată; - s-a admis cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu chemata în garanție B. S.R.L. și a fost obligată chemata în garanție să-i plătească reclamantei suma de 4.183.262,52 RON; - s-a respins cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu chemata în garanție C. S.R.L., ca neîntemeiată; - a fost obligată chemata în garanție B. S.R.L. să-i plătească reclamantei suma de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată; 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. O primă critică de nelegalitate adusă sentinței recurate se referă la faptul că instanța a încălcat dispozițiile art. 1549 - 1554 C. civ., plecând eronat de la premisa că neexecutarea contractuală nu este de mică însemnătate și preluând practic apărările formulate de către Minister. După redare dispozițiilor art. 1551 alin. (1) teza I C. civ. și ale art. 1549 alin. (3) C. civ., recurenta-reclamantă a susținut că, pentru a se aplica o sancțiune atât de drastică precum cea a rezilierii contractelor, era necesar ca neexecutarea obligației să fie de mare însemnătate. Or, în cazul de față, Ministerul a invocat rezilierea Acordului cadru, a Contractului și a tuturor contractelor încheiate cu ceilalți membri ai Polului de competitivitate în condițiile în care societatea reclamantă și-a îndeplinit în mod integral toate obligațiile asumate față de Minister, iar acest aspect nu este contestat de către intimată, iar celeilalți membri ai Polului de competitivitate și-au îndeplinit și ei obligațiile asumate prin contractele încheiate cu Ministerul. Singura pretinsă neexecutare din cadrul proiectelor pentru care s-a acordat finanțarea Polului de competitivitate este reprezentată de neracordarea unui imobil la rețeaua de electricitate, deși imobilul cu pricina era oricum racordat la un generator care asigura funcționarea echipamentelor în mod complet în orice moment, astfel încât cele reținute de Minister în sensul că imobilul nu era funcțional sunt lipsite de acuratețe. Valoarea neexecutării contractuale, adică a racordării la rețeaua electrică a unui imobil reprezintă cu mult mai puțin de 1% din valoarea întregii finanțării. În acest context, este evident faptul că nu este îndeplinită condiția esențială a rezilierii, contrar celor reținute de prima instanță, respectiv aceea a existenței unei neexecutări însemnate a obligațiilor asumate, astfel încât această sancțiune a fost stabilită în mod nelegal, cu încălcarea economiei contractului, nefiind o măsură utilă prin raportare la stadiul implementării proiectului ci, dimpotrivă, una dezastruoasă pentru toți participanții. În plus, recurenta-reclamantă a susținut că măsura rezilierii a fost aplicată greșit și confirmată în mod nelegal de prima instanță, fiind în contradicție și cu prevederile art. 7 alin. (16) din Contractul de finanțare, potrivit cărora "în situația în care Beneficiarul nu îndeplinește integral indicatorii de realizare asumați prin Contract, dar obiectivul Proiectului este atins, finanțarea nerambursabilă acordată va fi redusă proporțional, cu excepția cazurilor temeinic justificate." Prin urmare, în opinia recurentei-reclamante, eventuala sancțiune trebuia să fie reducerea finanțării nerambursabile și nicidecum rezilierea, care reprezintă o măsură extremă, nefiind nici utilă și nici proporțională cu neexecutarea imputată, mai ales în contextul în care proiectul pentru care s-a acordat finanțarea a fost finalizat aproape în totalitate. Nu în ultimul rând, a considerat că această măsură (rezilierea) constituie și o încălcare a dispozițiilor art. 1266 din C. civ. potrivit căruia contractele se interpretează în acord cu voința concordantă a părților, iar în determinarea sa se va ține seama de scopul contractului care, în mod evident, îl reprezintă implementarea proiectului și care s-a și realizat conform Raportului întocmit de Minister. A doua critică de nelegalitate a vizat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 1530 din C. civ., la pronunțarea soluției de respingere a cererii de chemare în garanție a societății C. S.R.L., atunci când a considerat că nu s-a probat existența unei neexecutări culpabile a acesteia care să fi determinat rezilierea. Or, motivul invocat de Minister în cuprinsul procesului-verbal și pentru care a considerat că se impune rezilierea tuturor contractelor și restituirea întregii finanțări de aproximativ 17.000.000 RON a fost reprezentat de faptul că, odată cu ocazia vizitei de control la fața locului la beneficiarul C. S.R.L., echipa de control a constatat că imobilul construit de B. S.R.L. în comuna Târgșoru Vechi, sat Strejnicu, nu a fost racordat la rețeaua de energie electrică și că, din acest motiv, s-a constatat imposibilitatea realizării pachetului minim integrat propus spre finanțare de Polul de competitivitate. Chiar din simpla lecturare a procesului-verbal rezultă că nici C. nu și-a îndeplinit obiectivul, chestiune care a generat de asemenea rezilierea contractului. Drept urmare, este de natură să aducă atingere dispozițiilor art. 1530 din C. civ. dezlegarea dată de instanță, întrucât există legătură de cauzalitate între neexcutarea obligațiilor de către această societate. Mai mult decât atât, a arătat că în cadrul dosarului nr. x/2017 privind o acțiune similară, introdusă de un alt membru al aceleiași asocieri, Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în garanție atât în ceea ce privește pe C. S.R.L., cât și pe B. S.R.L. (Anexa nr. 1). 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 2 februarie 2023, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante În ceea ce privește starea de fapt care a generat litigiul dintre părți, Înalta Curte reține, în esență, că reclamanta S.C. A. S.R.L. în calitate de membru al Polului de competitivitate "Pol de competitivitate pentru creșterea productivității economice prin folosirea inovativă a realității virtuale, în scopul furnizării de servicii pentru infrastructurile critice - CREVIS", împreună cu chemații în garanție: S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. 360 Revolution S.R.L. au încheiat cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene Acordul cadru AP019/1773/09.04.2014, prin care au fost stabilite condițiile generale de acordare a finanțării pachetului propus de Polul de competitivitate. Totodată, fiecare dintre membrii Polului de competitivitate au încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene contracte individuale prin care au fost stabilite valoarea finanțării acordate fiecărui membru și proiectul pe care urma să-l implementeze fiecare prin finanțarea nerambursabilă obținută. Ceea ce a determinat rezilierea contractului încheiat de reclamantă (și a tuturor celorlalte contracte încheiate de membrii polului) a constat în neexecutarea obligației contractuale de către un alt membru al polului de competitivitate, respectiv de S.C. B. S.R.L., nefiind îndeplinit obiectivul general asumat prin cererea de finanțare. Reclamanta a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu anularea Adresei de reziliere nr. x/23.02.2017, a Procesului-verbal nr. x/09.03.2017 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență încheiat la data de 09.03.2017 privind proiectul "Realizarea unei platforme tehnologice inovative bazată pe aplicații de realitate virtuală pentru siguranța și protecția personalului din infrastructurile critice", cod SMIS 50433, contract de finanțare nr. x/09.04.2014, beneficiar S.C. A. S.R.L. și a Deciziei nr. 34034/15.06.2017 privind soluționarea plângerilor prealabile împotriva actelor administrative menționate anterior. Prima instanță a respins cererea principală formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca neîntemeiată. În privința cererilor de chemare în garanție a admis cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. B. S.R.L. și a respins-o pe cea formulată în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. C. S.R.L. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. Prima critică de nelegalitate invocată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea dispozițiilor art. 1549 - 1554 C. civ., recurenta-reclamantă susținând că, pentru a se aplica o sancțiune atât de drastică precum cea a rezilierii contractelor, era necesar ca neexecutarea obligației să fie de mare însemnătate. În concret, recurenta-reclamantă susține că pretinsa neexecutare din cadrul proiectelor pentru care s-a acordat finanțarea Polului de competitivitate nu este esențială, fiind vorba de neracordarea unui imobil la rețeaua de electricitate, deși imobilul era oricum racordat la un generator care asigura funcționarea echipamentelor în orice moment. Din ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că imobilul în discuție avea destinația de centrul de cercetare-dezvoltare pentru realitatea virtuală aplicată infrastructurilor critice, iar implementarea proiectului de investiții presupunea funcționarea efectivă a acestui centru. Prima instanță a făcut o analiză riguroasă a consecințelor care decurg din neexecutarea obligației asumate prin contract de către S.C. B. S.R.L. în ceea ce privește imobilul cu destinația de centru de cercetare-dezvoltare. Astfel, a reținut că respectivul centru este nefuncțional din cauza neracordării la sistemul de distribuție al energiei electrice ceea ce determină atât neimplementarea proiectului de investiții, dar și nerealizarea obiectului general al proiectului membrilor polului deoarece toate activitățile derulate de parteneri în domeniul cercetării-dezvoltării depind în mod direct de existența și funcționalitatea centrului. Totodată, instanța de fond, în analiza efectuată, a răspuns argumentat și la susținerea reclamantei cu privire la funcționarea imobilului cu ajutorul unui generator. Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că generatorul a fost utilizat exclusiv pentru testarea funcționalității echipamentelor achiziționate la momentul finalizării implementării, nefiind în funcțiune permanent, că acesta nu ar putea asigura funcționarea continuă a centrului din cauza fluctuațiilor de curent electric pe care le generează, dar și faptul că cel mai important echipament, cubul virtual, nu poate funcționa pe generator, având nevoie de o rețea electrică stabilă. A mai reținut prima instanță că racordarea la rețeaua electrică era esențială în vederea realizării obiectivului propus – funcționarea centrului de cercetare - dezvoltare pentru realitatea virtuală, rezultând din raportul de verificare din 9.08.2016 faptul că echipamentul de realitate virtuală achiziționat în cadrul proiectului se află protejat, în conservare până la realizarea conexiunii permanente (branșamentului) centrului la rețeaua de curent electric. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că neexecutarea obligației de racordarea a imobilului la rețeaua de electricitate ar fi de mică însemnătate reprezintă simple aprecieri subiective, câtă vreme aceasta nu a combătut practic niciunul dintre considerentele instanței de fond care a motivat pe larg de ce centrul de cercetare-dezvoltare nu funcționează și activitățile nu se pot desfășura la parametrii prevăzuți în cererea de finanțare În mod corect a reținut instanța de fond că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (16) din Contractul de finanțare care prevăd posibilitatea reducerii finanțării nerambursabile acordate. Faptul că recurenta-reclamantă și-a îndeplinit 100% obligațiile asumate prin contractul încheiat nu poate conduce la reducerea finanțării acordate, având în vedere că aceasta și-a asumat expres obligația de a restitui integral sumele reprezentând finanțare nerambursabilă, indiferent de executarea ori neexecutarea obligațiilor sale ori de culpa sa în neexecutarea obligațiilor oricăruia dintre ceilalți membri ai polului. Așadar, recurenta-reclamantă s-a obligat solidar alături de ceilalți membri ai Polului de competitivitate să răspundă pentru imposibilitatea realizării pachetului minim integrat propus spre finanțare de pol prin neimplementarea a minim 1 proiect de investiții, minim 1 proiect de CDI și minim 2 proiecte de tip soft. Or, în cauză, așa cum s-a reținut anterior, nefuncționarea imobilului centru de cercetare-dezvoltare, din cauza neracordării la sistemul de distribuție al energiei electrice, determină atât neimplementarea proiectului de investiții, dar și nerealizarea obiectului general al proiectului membrilor polului, deoarece toate activitățile derulate de parteneri în domeniul cercetării-dezvoltării depind în mod direct de existența și funcționalitatea acestuia. În concluzie, câtă vreme, în speță, s-a reținut nerealizarea obiectivului general al proiectului care trebuia implementat, nu se poate dispune reducerea finanțării nerambursabile proporțional cu neexecutarea imputată, cum în mod eronat susține recurenta-reclamantă. În continuare, recurenta-reclamantă a criticat soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a societății S.C. C. S.R.L. arătând că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 1530 din C. civ., atunci când a considerat că nu s-a probat existența unei neexecutări culpabile a acesteia care să fi determinat rezilierea. Aspectul invocat de recurenta-reclamantă, respectiv faptul că nici S.C. C. S.R.L. nu și-a îndeplinit obiectivul contractului de finanțare, este nerelevant deoarece nu este consecința directă care a condus la rezilierea contractului de finanțare al recurentei-reclamante. În concret, implementarea proiectului chematei în garanție S.C. C. S.R.L. – proiectare prototip platformă de realitate augumentată –depindea de funcționarea efectivă a centrului de dezvoltare-cercetare pe care S.C. B. S.R.L. se obligase să-l realizeze prin contractul încheiat, astfel că nu se poate reține existența culpei chematei în garanție S.C. C. S.R.L. în neexecutarea obligațiilor asumate, de natură să atragă răspunderea sa în temeiul art. 1530 C. civ. Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.