ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a la data de 27.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Finanțelor Publice a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare și Stabilire Nereguli la data de 17.08.2016 privind Contractul de finanțare nr. x/16.01.2012 aferent proiectului cu titlul "Creșterea responsabilizării administrației publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situațiilor financiare ale instituțiilor publice", cod SMIS 34952, beneficiar Ministerul Finanțelor Publice, înregistrată sub nr. x/22.08.2016, și a Deciziei nr. 46/26.10.2016 privind soluționarea contestației formulată de către Ministerul Finanțelor Publice.

1.2. Hotărârile pronunțate în cauză

Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2022 din 27 aprilie 2018, a admis cererea formulată de reclamant, a anulat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată la data de 17.08.2016 și Decizia nr. 46 din 26.10.2016, emise de pârât, pe care l-a obligat la plata sumei de 4700 RON, către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, iar prin Decizia nr. 2412 din 11 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței nr. 2022 din 27 aprilie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța de control judiciar a reținut că, prima instanță a preluat concluziile expertului judiciar fără să le treacă prin filtrul propriei sale aprecieri, delegând în acest mod atribuțiile jurisdicționale către expert, fără cenzură. Totodată, s-a observat că analiza judecătorului fondului asupra condițiilor restrictive impuse de autoritatea contractantă, care este apanajul instanței, lipsește cu desăvârșire.

În aceste condiții, a arătat Înalta Curte că considerentele sentinței atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la soluția pronunțată și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de părți, ceea ce conduce la concluzia că susținerile și mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. În concluzie, cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârât prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate și la toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020.

Prin sentința nr. 277 din 2 martie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantul Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a promovat recurs reclamantul Ministerul Finanțelor, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Se constată că recurentul-pârât a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează posibilitatea casării hotărârii când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 179, art. 178 alin. (2) și art. 188 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susținerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 425 C. proc. civ. susținând că, din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă că instanța de fond a procedat la o analiză integrală a motivelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Împrejurarea că, în prima parte a considerentelor sentinței, instanța de fond a redat din cuprinsul motivelor invocate de reclamant, este lipsită de relevanță, câtă vreme hotărârea nu conține motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate aceste motive.

Se susține că, din analiza hotărârii ce face obiectul prezentei cereri de recurs, rezultă că partea din considerente ce vizează motivarea soluției pronunțată de instanța de fond se regăsește la filele x (cinci pagini), iar instanța de fond a dat o altă interpretare susținerilor reclamantului din cererea de chemare în judecată.

Arată recurentul că instanța de fond, la fel ca autoritatea pârâtă, a adăugat la lege în încercarea de a motiva o așa-zisă nerespectare, de către reclamant, a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006: "Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției."

Așadar, textul redat anterior nu folosește termenul "condiționare", nici termenul "obligație" și nici sintagma,.detaliere temeinică a motivelor ce au stat la baza impunerii acestor cerințe minime."

Adăugarea la lege, la care a făcut referire recurentul, a condus la faptul că aprecierea autorității pârâte, respectiv a instanței de fond, cu privire la conținutul Notei justificative elaborată de autoritatea contractantă (reclamantul din cauza de față), s-a făcut prin depășirea cu mult a conținutului normei prevăzută de textul art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Câtă vreme textul de lege nu prevede un model standard sau elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină Nota justificativă, rezultă că o analiză a unui astfel de act trebuie făcută în mod obiectiv, fiindcă altfel s-ar ajunge la situația în care indiferent de volumul unei Note justificative, autoritatea care verifică procedura de achiziție să decidă că autoritatea contractantă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Se arată în continuare că instanța fondului a mai apreciat că "a motiva cerința în cazul contract ar fi presupus pe de-o parte să se arate motivul pentru care doar o valoare cumulată a contractelor de prestări servicii egală sau mai mare decât 7.770.000 RON fără TVA ar fi dovedit experiența similară, iar pe de alta să se indice de ce aceasta ar fi putut fi probată prin maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepție."

Consideră recurentul că aceste aprecieri ale instanței de fond trebuiau făcute exclusiv ca urmare a analizei întregii documentații a dosarului procedurii de achiziție, din care rezultă complexitatea sistemului informatic, despre care inclusiv în cuprinsul Notei justificative a fost inclusă o Notă cu privire la complexitatea similară.

Or, din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă că instanța de fond a avut în vedere complexitatea sistemului informatic ce urma să fie realizat.

Se mai arată de către recurent că autoritatea contractantă era interesată de valoarea contractului/contractelor prin care posibilii ofertanți urmau să-și dovedească experiența similară, drept dovadă că pragul ce trebuia atins sau depășit de posibilii ofertanți trebuia dovedit prin unul sau două contracte, evident, în condițiile în care urma a fi încheiat un singur contract, cu valoarea estimativă indicată.

Astfel, ar fi putut fi pusă în discuție existența unei cerințe restrictive în situația în care s-ar fi solicitat ca experiența similară să se facă prin prezentarea unui singur contract cu o valoare de minim 7.770.000 RON.

Or, câtă vreme autoritatea contractantă a lăsat posibilitatea prezentării, de către eventualii ofertanți, și a unui număr de două contracte similare, dar a căror valoare cumulativă să fie egală sau să depășească valoarea estimativă a contractului, coroborat și cu faptul că o parte din ofertanți au prezentat un singur contract care îndeplinea cerințele, iar alți ofertanți au prezentat două contracte, nu poate fi pus în discuție faptul că autoritatea contractantă nu era interesată de o anumită valoare a contractelor.

Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-reclamant Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reiterând principalele susțineri din acțiunea introductivă și însușindu-și argumentele sentinței recurate.

La rândul său, recurentul pârât a depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 1 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că drept temei al recursului declarat au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile concrete formulate pot fi însă subsumate numai motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, întrucât cea dintâi teză de nelegalitate a fost invocată pur formal, nefiind argumentată de vreo critică susceptibilă de cenzură în recurs, din perspectiva pretinselor vicii ale motivării deciziei atacate.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Astfel fiind, criticile recurentului, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează critici de nelegalitate axate pe teza încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 176 lit. d) coroborate cu prevederile art. 178 alin(1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 incidente derulării procedurii de achiziție.

Cu precădere, Curtea subliniază că excedează controlului de nelegalitate în recurs referirile reclamantului la situația de fapt ce se impune a fi stabilită pe bază de probe, acestea prezentând relevanță numai în ipoteza în care criticile de nelegalitate sunt apte să determine casarea sentinței civile cu rejudecarea fondului, în contextul în care suntem la al doilea ciclu procesual.

Procedând în continuare la analiza criticilor formulate, Curtea constată însă că acestea nu sunt apte a determina reformarea sentinței recurate, pentru considerentele ce succed:

Este locul aici a aminti faptul că, în baza Referatului de necesitate nr. 541721/29.06.2012, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de autoritate contractantă, a demarat procedura de achiziție de servicii de consultanță și asistență tehnică pentru "Realizarea sistemului informatic ForExeBug", inclusiv organizarea și/sau participarea la cursuri de instruire, în vederea realizării proiectului cod SMIS 34952 cu titlul "Creșterea responsabilizării administrației publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situațiilor financiare ale instituțiilor publice".

Potrivit celor menționate în Referatul de necesitate nr. 541721/29.06.2012, reclamantul a estimat achiziția publică la prețul de 9.210.875 RON fără TVA, valoare defalcată astfel:

"- 7.775.375,00 RON fără TVA pentru servicii de consultanță și asistență tehnică pentru "Realizarea sistemului informatic ForExeBug" – echivalentul estimativ a 1.741.288,38 euro fără TVA;

- 1.435.500,00 RON fără TVA pentru organizarea și/sau participarea la cursuri de instruire – echivalentul estimativ a 321.471,76 RON fără TVA".

Urmare a verificărilor efectuate de pârât, a fost emisă Nota de constatare nr. x/22.08.2016 prin care a fost aplicată o corecție financiară de 5% la valoarea contractului de servicii nr. x/11.03.2013, rezultând o corecție financiară de 235.136,60 de RON plus TVA.

Așa cum reiese din cuprinsul Notei de constatare contestate, s-a reținut că reclamantul, în calitate de autoritate contractantă, a solicitat potențialilor ofertanți la procedura de atribuire, în cadrul cap. Condiții de participare, secțiunea III.2.3 a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, îndeplinirea următoarelor cerințe minime de calificare, cu privire la demonstrarea capacității tehnice și/sau profesionale, următoarele: "Ofertantul trebuie să demonstreze prin prezentarea a maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepție, că în ultimii 3 ani a prestat servicii de consultanță și asistență tehnică pentru realizarea unui sistem informatic de complexitate similară. Valoarea cumulată a contractelor de prestări servicii trebuie să fie egală sau mai mare decât 7.700.000 RON fără TVA".

Încălcarea legislației privind achizițiile publice reținută a constat în faptul că prin Nota justificativă privind cerințele minime de calificare nr. 542301/19.07.2012, atașată la dosarul achiziției publice, reclamantul a menționat doar cerințele minime de participare, fără a explica/motiva necesitatea solicitării setului de cerințe din alcătuirea condițiilor minime de calificare, înscrise la Capitolul Condiții de participare, secțiunea III.2.3 a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum stipulau prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Abaterea constatată a fost încadrată la punctul 10 "Criteriile de selecție nu sunt nici în legătură și/sau nu sunt proporționale cu obiectul contractului", lit. A), secțiunea Anunțul de participare și documentația de atribuire, din H.G. nr. 519/26.06.2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru care este prevăzută aplicarea unei corecții financiare de 25% din valoarea contractului afectat de abatere, care poate fi redusă la 10% sau 5% în funcție de gravitate.

Recurentul-reclamant a formulat contestație împotriva notei de constatare menționate, care a fost respinsă prin Decizia nr. 46/26.10.2016 privind soluționarea contestației formulate.

Instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, cerințele minime de calificare impuse având un caracter disproporționat în raport de natura și complexitatea contactului și nefiind justificate într-o manieră care să excludă posibilitatea de a fi considerate restrictive, încălcându-se astfel principiile și scopul prevăzut de legislația privind achizițiile publice.

Așadar, legiuitorul a condiționat dreptul autorității contractante de obligația motivării cerințelor minime de participare impuse ofertanților, în cadrul unei note justificative, care se anexează la dosarul achiziției, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, incidente la momentul derulării procedurii de achiziție, respectiv: "atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgența, autoritatea contractanta trebuie să fie în măsură sa motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției".

Susținerile recurentului, referitoare la faptul că cerințele minime de calificare au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale din materia achizițiilor publice, nefiind creat un cadru care să limiteze, să îngrădească ori să creeze restricții, nu sunt de natură a demonta raționamentul instanței de fond, care a avut în vedere faptul că autoritatea contractantă nu a justificat motivul pentru care a apreciat demonstrarea de către ofertanți a unui nivel al experienței similare prin dovedirea faptului că în ultimii trei ani a prestat în mod corespunzător servicii similare cu cele care fac obiectul procedurii de atribuire, prin prezentarea a maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepție, și, totodată, reprezintă garanția autorității contractante că, în cazul în care operatorul va fi desemnat câștigător, va putea îndeplini contractul în cauză cu succes. Un ofertant cu experiență anterioară prezintă un risc scăzut de neîndeplinire a noului contract.

Inalta Curte reține că pentru a da eficiență principiului proporționalității, cerințele minime de calificare și selecție solicitate prin documentația de atribuire trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia, iar alegerea acestora trebuie motivată prin nota justificativă, care reprezintă astfel instrumentul cu ajutorul căruia se poate verifica dacă opțiunea autorității contractante de a impune astfel de cerințe se bazează pe elemente obiective.

Or, în speță, singura motivare din nota justificativă este cea potrivit căreia aceste cerințe reprezintă garanția autorității contractante că, în cazul în care operatorul va fi desemnat câștigător, va putea îndeplini contractul în cauză cu succes și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia.

Așa cum bine a punctat judecătorul fondului acesta reprezintă un motiv generic, de vreme ce logica introducerii oricărei cerințe minime de calificare este de a diminua, pe cât posibil, riscul de neîndeplinire a contractului de către un operator economic care nu ar avea capacitatea de a duce la bun sfârșit o astfel de sarcină.

A motiva cerința ar fi presupus, pe de-o parte, să se arate motivul pentru care doar o valoare cumulată a contractelor de prestări de servicii egală sau mai mare decât 7.770.000 RON fără TVA ar fi dovedit experiența similară, iar, pe de altă parte să se indice de ce acesta ar fi putut fi probată prin maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepție.

Deși este de înțeles dorința autorităților contractante de a se asigura că ofertantul ce ar urma să execute contractul are experiența necesară pentru a face acest lucru, aceasta nu trebuie însă să excedeze principiilor proporționalității și tratamentului egal, așa încât este necesar ca autoritățile contractante să trateze cu foarte mare diligență faza stabilirii criteriilor de calificare și selecție și să aibă în vedere impunerea unor cerințe care să nu restrângă excesiv cadrul procedurii de atribuire.

Altfel spus, specificitatea este binevenită, atât timp cât este motivată de garantarea desfășurării contractului prefigurat în condiții cât mai eficiente și la cele mai bune standarde de calitate, însă acest aspect trebuie să reiasă în mod clar din cuprinsului notei justificative.

După cum a reținut și judecătorul fondului, nota justificativă nu cuprinde nicio motivare pentru stabilirea cerințelor minime ce urmau să fie introduse în documentația de atribuire, ci cuprinde doar enumerarea lor punctuală, ceea ce, practic, o golește de conținut, transformând-o într-o simplă formalitate.

De altfel, caracterul nejustificat al cerinței derivă și din impunerea probării acesteia prin maxim 2 contracte/documente/procese-verbale de recepție, în condițiile în care oricare operator economic care ar fi putut dovedi o experiență similară prin prezentarea mai multor contracte care cumulat să atingă complexitatea similară ar fi trebuit să aibă dreptul de a participa la procedura de atribuire, fără a i se impune îndeplinirea vreunei condiții suplimentare.

Prin urmare, prin impunerea unui număr maxim de contracte și prin raportare la o valoare cumulată a acestora, fără a justifica această cerință, în mod corect, echipa de control a reținut că participarea oricărui posibil ofertant a fost restricționată.

Curtea mai reține că validarea documentației de atribuire de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice nici nu împiedică efectuarea unor controale ulterioare, în condițiile în care contractul de achiziție este finanțat în cea mai mare parte din fonduri de la bugetul Uniunii Europene, sub condiția strictei respectări a legalității în utilizarea lor, nici nu exonerează autoritatea contractantă de atragerea răspunderii.

În ceea ce privește susținerile potrivit cărora lipsa detalierii motivelor care au stat la baza impunerii anumitor cerințe minime nu a prejudiciat și nu este de natură să prejudicieze bugetul UE, respectiv nu întrunește condițiile unei nereguli sancționate conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea si utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestor, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte reține că asemenea susțineri nu pot fi, în niciun caz, de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

Se impune a se preciza cu prioritate că "neregulă" reprezintă orice abatere și atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, art. 5 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2988/1995, referindu-se la abateri intenționate sau săvârșite din neglijență. De asemenea, art. 1 alin. (2) din Regulament definește abaterea drept "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care prejudiciază sau poate prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie printr-o unitate de cheltuială nejustificată".

Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE de-a lungul timpului (C-199/03- Comisia c. Irlanda; C-44/96 - Mannesmann Anlagenbau Austria AG ș.a.; C-465/10 - CCI de l’Indre), trebuie sancționate inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis, dar care pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii, un stat membru care a acordat asistență financiară putând să o revoce și să solicite beneficiarului rambursarea finanțării. Neregula este definită și de legislația națională că fiind orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o suma plătită necuvenit.

Altfel spus, neregula reprezintă orice încălcare a normelor legale sau a prevederilor contractuale, săvârșită cu intenție sau din culpă, de către beneficiar sau de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a produs un prejudiciu efectiv sau potențial bugetului Uniunii Europene și/sau bugetului național, printr-o sumă plătită necuvenit.

Revenind la prezenta cauză, se constată că, în mod indubitabil, recurenta-reclamantă a restricționat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de execuție lucrări, prin impunerea în documentația de atribuire a unor criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau discriminatorii.

Mai mult, pe acest aspect, criticile formulate de recurentul-reclamat vizează, în realitate, netemeinicia sentinței recurate, respectiv solicitarea de a se reaprecia probele administrate în cauză, cu scopul de a se stabili o altă stare de fapt decât cea reținută de instanța de fond.

Or, controlul instanței de recurs, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat nu poate, sub niciun aspect, să conducă la reanalizarea stării de fapt și la reaprecierea probelor, în sensul de a se da eficiență unora în detrimentul altora, ci exclusiv la verificarea legalității sentinței, respectiv la modul de aplicare a legii la starea de fapt stabilită de instanța de fond.

În acest context, Înalta Curte reține în ceea ce privește critica referitoare la proba cu expertiza în domeniul 1T, în sensul că instanța de fond nu a făcut nicio referire la aceasta în considerentele hotărârii recurate, judecătorul fondului a trecut concluziile expertului judiciar prin filtrul propriei aprecieri, cenzurându-le prin raportare la speța dedusă judecății.

Pentru aceste motive, raportat la dispozițiile legale incidente în materia constatării și sancționării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a achizițiilor publice, în mod corect instanța de fond, în rejudecare după casare cu trimitere, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 277 din 2 martie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.