ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2412/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare și Stabilire Nereguli la data de 17.08.2016 privind Contractul de finanțare nr. x/16.01.2012 aferent proiectului cu titlul "Creșterea responsabilizării administrației publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situațiilor financiare ale instituțiilor publice", cod SMIS 34952, beneficiar Ministerul Finanțelor Publice, înregistrată sub nr. x/22.08.2016, și a Deciziei nr. 46/26.10.2016 privind soluționarea contestației formulată de către Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2022 din 27 aprilie 2018, a admis cererea formulată de reclamant, a anulat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată la data de 17.08.2016 și Decizia nr. 46 din 26.10.2016, emise de pârât, pe care l-a obligat la plata sumei de 4700 RON, către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat pe larg situația de fapt expusă și în fața primei instanțe, susținând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 2, art. 178, art. 179 și art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și a dispozițiilor art. 7 și art. 8 din H.G. nr. 925/2006.

Contrar celor reținute de prima instanță, a susținut că intimatul-pârât a încălcat legislația aplicabilă în domeniul achizițiilor publice, în procedura urmată, iar concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu aduc niciun element de noutate față de cele menționate de intimat în cererea de chemare în judecată.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii, actele atacate fiind legale.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat din oficiu și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, însă pentru motivele arătate în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 22.08.2016 și Decizia nr. 46 din26.10.2016, emise de recurentul-pârât.

Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat actele administrative atacate.

Instanța de control judiciar reține că hotărârea atacată reflectă o abordare superficială a cauzei, așa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat din oficiu.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Totodată, dreptul la un proces echitabil, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, așa încât dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Altfel spus, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Din perspectiva prevederilor art. 425 din C. proc. civ., motivarea hotărârii este necesară pentru înlăturarea arbitrariului și pentru a fi posibil controlul judiciar.

În acest sens, motivarea hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă raționamentul care a condus judecătorul la soluția adoptată, iar, sub aspectul calității, aceasta trebuie să fie clară și lipsită de ambiguități și de contradicții.

În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează soluția pronunțată sunt insuficient argumentate prin prisma probatoriului administrat, neprocedându-se, practic, la o analiză concretă a susținerilor și apărărilor invocate de părți.

Astfel, prima instanță a preluat concluziile expertului judiciar fără să le treacă prin filtrul propriei sale aprecieri, delegând în acest mod atribuțiile jurisdicționale către expert, fără cenzură.

Totodată, se observă că analiza judecătorului fondului asupra condițiilor restrictive impuse de autoritatea contractantă, care este apanajul instanței, lipsește cu desăvârșire.

În aceste condiții, considerentele sentinței atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la soluția pronunțată și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de părți, ceea ce conduce la concluzia că susținerile și mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârât prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate și la toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței nr. 2022 din 27 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2020.