ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3856/2025

Ședința publică din data de 30 iunie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 decembrie 2020, pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamata Universitatea Națională de Arte "George Enescu", în contradictoriu pârâții Ministerul Educației și Cercetării - Direcția Ol POCU și Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (fosta AM POSDRU), a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. OI/1412/ES din 17.06.2020 - ANEXA NR. 1 privind soluționarea contestației depusa de Universitatea Națională de Arte "George Enescu" lași, înregistrata la sediul Ol POCU/MEC sub nr. Ol/24715/SJCSN din 26.03.2020 (ANEXA NR. 4 privind proiectul x - Cod SMIS 21359;

(ii) anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/SJCSN din 21.02.2020, înregistrat la Universitatea Națională de Arte "George Enescu" cu nr. 709 din 26.02.2020, pentru proiectul x, cu titlul "Rețea colaborativă online în învățământul superior artistic romanesc pentru compatibilitatea absolventului de design grafic și industrial pe piața muncii", cod SMIS - 21359 -ANEXA NR. 2;

(iii) în subsidiar, a solicitat reevaluarea sancțiunii aplicate și individualizarea acesteia, ținând cont de faptul că orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv, precum și de principiul proporționalității.

1.2. Prin sentința civilă nr. 84 din 17 mai 2021, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de către reclamanta Universitatea Națională de Arte "George Enescu", în contradictoriu cu Direcția Organism Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerul Educației și Cercetării îndreptată împotriva Deciziei nr. x/17.06.2020 privind soluționarea contestației depuse de Universitatea Națională de Arte "George Enescu" Iași înregistrată la OIPOCU - MEC cu nr. x/26.03.2020 privind Proiectul x - Cod SMIS 21359 și împotriva Procesului-verbal nr. x/SJCSN din 21.02.2020 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare ca nefondată.

Totodată, a respins contestația formulată în contradictoriu cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (AMPOCU) ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

1.3. Prin decizia nr. 4349 din 04 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția nulității recursului promovat de Universitatea Națională de Arte "George Enescu" împotriva încheierilor de ședință din 29 martie 2021 și 5 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de intimatul MIPE;

(ii) a respins excepția nulității recursului promovat de Universitatea Națională de Arte "George Enescu" împotriva sentinței nr. 84/2021 din 17 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, invocat de intimatul-pârât OIPOCU - MEC;

(iii) a admis recursul declarat de Universitatea Națională de Arte "George Enescu" împotriva sentinței nr. 84/2021 din 17 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal;

(iv) a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță;

(v) a respins recursul declarat de Universitatea Națională de Arte "George Enescu" împotriva încheierilor de ședință din 29 martie 2021 și 5 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

1.4. Cauza a fost înregistrată în rejudecare la data de 21 mai 2024, pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020*.

Prin sentința civilă nr. 256 din 02 octombrie 2024, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis contestația formulată de către reclamanta Universitatea Națională de Arte "George Enescu", în contradictoriu cu Direcția Organism Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerul Educației și Cercetării, formulată împotriva Deciziei nr. x/17.06.2020 privind soluționarea contestației depuse de Universitatea Națională de Arte "George Enescu" Iași înregistrată la OIPOCU - MEC cu nr. x/26.03.2020 privind Proiectul x - Cod SMIS 21359 și împotriva Procesului-verbal nr. x/SJCSN din 21.02.2020 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare;

(ii) a anulat Decizia nr. x/17.06.2020 și Procesul-verbal nr. x/SJCSN din 21.02.2020 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare;

(iii) a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 15.200 RON, cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial redus conf. art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și taxă judiciară de timbru.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea acțiunii.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul Ministerul Educației arată că sentința cuprinde motive contradictorii cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. Dacă în cuprinsul considerentelor se menționează că onorariul avocațial este redus la 10.000 RON și taxa de timbru de 200 RON, în dispozitiv se menționează suma de 15.200 RON.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul invocă patru critici majore, ce vor fi redate în sinteză.

În primul rând, afirmă că referința instanței de fond la Nota din data de 21.11.2017, un act de comunicare instituțională între OI și MIPE, ce prezintă opinia echipei de control, ca fiind act de control este eronată. Consideră că această Notă nu este un titlu de creanță ci doar un act premergător, nu face parte din actele de verificare a suspiciunii de neregulă cu nr. x/24.03.2017 privind proiectul x.

Redând succesiunea evenimentelor, recurentul concluzionează că potrivit Raportului privind rezultatele preliminare ale verificărilor încrucișate, Etapa 1, privind proiectele finanțate din fonduri structurale prin care A. a avut calitatea de partener nr. 57866/29.07.2019, echipa de verificare a solicitat beneficiarului documente din care să rezulte respectarea transparenței și a nediscriminării în procesul de selectare a partenerului A., însă astfel de documente nu au fost prezentate.

Subliniază că s-a imputat reclamantei că nu a realizat nici un demers pentru a selecta partenerul privat într-un mod transparent și nediscriminatoriu(și aceasta nu a contestat acest aspect), nu că nu a respectat exigențele procedurii de selecție transparentă și nediscriminatorie reglementată de art. 31 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2009 aprobate prin Ordinul MFP nr. 2548/2009. Așadar, consideră neîntemeiate concluziile instanței de fond, potrivit cărora, aplicarea rigorilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009 de către OIPOCU ME anterior adoptării normelor de punere în aplicare a acestui text de lege este contrară principiului securități raporturilor juridice.

Recurentul subliniază și faptul că legislația aplicabilă unui parteneriat public-privat se completează cu dreptul comunitar în domeniul contactelor de achiziții publice și al concesiunilor.

În al doilea rând, învederează că activitatea de prevenire și constatare a neregulilor nu este limitată doar la etapele ulterioare semnării contractului de finanțare, ci privește neregulile apărute în întregul proces de obținere a fondurilor UE, competența organelor de control putând a se extinde și în perioada semnării contractului, așa cum rezultă din titlul și conținutul O.U.G. nr. 66/2011, inclusiv din art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006.

Din acest punct de vedere consideră că reclamanta nu poate opune OIPOCU ME nerealizarea tuturor verificărilor în faza prealabilă încheierii contractului de finanțare, autoritatea de certificare fiind responsabilă pentru neverificarea legalității procedurii anterior semnării contractului de finanțare doar în raporturile acesteia din urmă cu finanțatorul - Uniunea Europeană, prin structurile ale.

Reluând aspecte de fapt ale cauzei, recurenta subliniază că pârâta OIPOCU MEC a efectuat propriile verificări, finalizate prin actul contestat și că toate verificările au făcut parte din același mandat nr. x/16.10.2017, modificat prin mandatul nr. x/13.09.2018, nefiind vorba de două mandate distincte, nici de două activități de control distincte și nici de titluri de creanță diferite.

În al treilea rând, recurentul critică invocarea principiului securității juridice, arătând că nu există anterior o alte rezoluție similară, la nivel de titluri de creanță, cu care măsura dispusă prin prezentul titlu de creanță să intre în contradicție, câtă vreme Nota din 21.11.2017 și Raportul MIPE nr. x/23.02.2019 sunt acte de comunicare interinstituțională dintre OI și MIPE, nefiind asimilabile titlurilor de creanță.

Consideră că cele două acte, dacă ar fi interpretate ca fiind acte care finalizează verificările efectuate, sunt lovit de nulitate întrucât nu sunt enumerate printre documentele expres și limitativ prevăzute de legiuitor prin art. 21 alin. (13) O.U.G. nr. 66/2011, nu îmbracă forma și conținutul prevăzut imperativ prin Anexa 4 la același act normativ și nici nu sunt adresate reclamantei.

Recurentul invocă jurisprudența CJUE din cauzele C-383/06, C-385/06, Hotărârea plenului CJUE din 16.02.2022 în cauza 62021CJ0156, pct. 626, 263, C- 199/03, concluziile avocatului general din C-465/10, art. 317 primul paragraf TFUE, art. 2 pct. 59 din Regulamentul financiar, art. 325 TFUE si art. 63 alin. (2) din Regulamentul financiar, pentru a critica susținerile reclamantului cum că recuperarea debitelor stabilită printr-un titlu de creanță reprezintă o plată de natură să-i producă o pagubă care nu poate fi prevenită decât prin admiterea cererii de anulare a titlurilor de creanță. De altfel, arată că recuperarea sumelor plătite necuvenit nu trebuie privite ca mijloace punitive îndreptate împotriva petentei contestatoare ci ca mijloace de corecție pentru respectarea în viitor a dispozițiilor legale și pentru recuperarea sumelor cu care au fost prejudiciate bugetul de stat și bugetul UE.

În ultimul rând, recurentul critică faptul că hotărârea nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu MIPE-AM POCU, fără modificarea legală a cadrului procesual.

3.2. Recurentul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În esență, recurentul arată că prin încheierea din 29.03.2021 Curtea de apel Iași a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive, soluție rămasă definitivă în primul ciclu procesual prin respingerea recursului împotriva acestei încheieri dar, cu toate acestea, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, fără ca instanța de fond să răspundă apărărilor sale cu privire la lipsa calității sale pasive.

3.3. Împotriva sentinței civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs și reclamanta Universitatea Națională de Arte "George Enescu", întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la soluția de admitere în parte a cheltuielilor de judecată, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocaților, în sumă de 102.500 RON.

În esență, pârâtul consideră greșit aplicat în cauză art. 451 alin. (2) C. proc. civ., atunci când a procedat la reducerea cheltuielilor, motivat de faptul că, spre deosebire de cele reținute care se referă la activitatea efectiv prestată de avocat în fața instanței de recurs, textul citat menționează criteriile valorii și complexității cauzei, aspecte care nu au făcut obiectul analizei instanței de fond. Consideră că o analiză judicioasă a acestor criterii ar fi atras acordarea integrală a cheltuielilor de judecată.

3.4. Recurenta-reclamantă Universitatea Națională de Arte "George Enescu" a declarat și recurs incident, față de recursul principal declarat de pârâtul Ministerul Educației împotriva sentinței civile nr. 256 din 02 octombrie 2024 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Recursul incident a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă solicitând, în ipoteza admiterii recursului pârâtului, admiterea recursului incident și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului incident au fost reluate motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

4.1. Recurentul-pârât Ministerul Educației a depus întâmpinare față de recursurile principale declarate de Universitatea Națională de Arte "George Enescu" și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, reiterând argumentele din memoriul propriu de recurs, în sensul casării hotărârii atacate.

4.2. Recurenta-reclamantă Universitatea Națională de Arte "George Enescu" a depus întâmpinare față de recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, prin care a invocat a invocat excepțiile inadmisibilității și tardivității, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. Recurentul-pârât Ministerul Educației a depus întâmpinare față de recursul incident declarat de reclamanta Universitatea Națională de Arte "George Enescu", solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate formulate de părți, Înalta Curte reține următoarele:

Primordial, se vor reține câteva circumstanțe relevante ale litigiului.

Universitatea Națională de Arte "George Enescu" a beneficiat de finanțare în cadrul proiectului x, derulat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

În urma verificărilor efectuate de OIPOCU-MEC, prin Procesul-verbal nr. x/SJCSN/21.02.2020, s-a stabilit o creanță bugetară de 3.253.815,71 RON, reținându-se că selectarea partenerului S.C. A. S.A. s-a realizat fără aplicarea unei proceduri transparente și nediscriminatorii, contrar art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009. Contestația formulată împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă prin Decizia nr. x/17.06.2020, litigiul fiind dedus judecății instanței de contencios administrativ în prezentul dosar.

Printre criticile de nelegalitate, reclamanta Universitatea Națională de Arte "George Enescu" a invocat și faptul că, anterior, prin Nota de control din 21.11.2017, aceeași selecție fusese apreciată ca legală și conformă cu ghidurile aplicabile.

În rejudecare, prima instanță a confirmat aceste susțineri și a admis acțiunea stabilind că legalitatea selecției partenerului S.C. A. S.A. fusese deja confirmată prin nota de control din 21.11.2017, iar reevaluarea ulterioară realizată de aceeași structură, în lipsa unor date suplimentare sau erori de calcul, contravine art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 și principiului securității juridice, motiv pentru care procesul-verbal și decizia de respingere a contestației au fost emise nelegal.

Față de această soluție, judecătorul fondului nu a analizat niciun alt motiv de nelegalitate invocat prin cererea de chemare în judecată.

II.1. Referitor la recursul principal declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman

În esență, acest recurent invocă faptul că prin sentință a fost obligat nelegal la plata cheltuielilor de judecată, deși nu are calitate procesuală pasivă, aspect definitiv tranșat în primul ciclu procesual.

În temeiul art. 248 noul C. proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției inadmisibilității acestui recurs.

Analizând această excepție, Înalta Curte observă că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman nu a avut calitatea de parte, hotărârea atacată fiind pronunțată în contradictoriu doar cu Ministerul Educației.

Prin încheierea din data de 29.03.2021 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, soluția fiind definitivă în primul ciclu procesual, prin respingerea recursului declarat împotriva acestei încheieri.

Neavând nicio calitate în al doilea ciclu procesual, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman nu poate avea calitatea de recurent împotriva sentinței pronunțate în rejudecare, părțile în recurs fiind limitate la cele de la judecata în fond. Conform art. 458 C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces.

Pentru aceste motive excepția inadmisibilității recursului este întemeiată, astfel că, urmare a admiterii acesteia, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.

În plus, hotărârea nu menționează în mod expres că MIPE-AM POCU este obligat la cheltuieli de judecată și, în acest context, raționamentul ministerului, întemeiat pe ideea că instanța a obligat "pârâtele" la plată, nu poate fi reținut, întrucât această formulare reprezintă o eroare materială evidentă, nesusținută de dispozitivul hotărârii, care poate fi îndreptată pe calea obligatorie prevăzută de art. 442 C. proc. civ., nu pe calea recursului.

II.2. Referitor la recursul principal declarat de recurentul-pârât Ministerul Educației

După cum s-a menționat la pct. 3.1, recurentul-pârât a invocat 2 motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dezvoltând mai multe critici de nelegalitate ce vor fi analizate punctual.

Înalta Curte va proceda la verificarea incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta invocă contradictorialitatea hotărârii cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate - dacă în cuprinsul considerentelor se menționează că onorariul avocațial este redus la 10.000 RON și taxa de timbru de 200 RON, în dispozitiv se menționează suma de 15.200 RON.

Înalta Curte constată că această critică este inadmisibilă în recurs, prin raportare la prevederile art. 442, 443, 445 C. proc. civ.

Astfel, în lipsa unei neconcordanțe flagrante sau a unei incompatibilități logice între considerente și dispozitiv, nu se poate reține existența unei contradicții de natură să atragă nulitatea hotărârii. Dispozitivul hotărârii este cel care exprimă voința finală a instanței și produce efecte juridice, iar eventualele neclarități sau erori de calcul pot fi remediate prin cerere de lămurire sau îndreptare a erorii materiale, în condițiile art. 442, 443 C. proc. civ.

Art. 445 C. proc. civ. prevede obligativitatea procedurii de îndreptare, lămurire sau înlăturare a dispozițiilor contradictorii, menționând în mod expres că acestea nu pot fi cerute pe calea recursului.

Prin urmare, critica formulată sub acest aspect este inadmisibilă în recurs.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta invocă aplicarea greșită a art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 și a principiului securității juridice.

O primă critică vizează natura juridică a notei de control din 21.11.2017, în raport de care prima instanță a reținut că nu este incident art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziție care permite reluarea condiționată a activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare de aceeași sau altă structură de control prevăzută la art. 20, în termenul de prescripție.

O condiție esențială prevăzută expres de această normă este ca autoritatea să ia cunoștință despre acte sau fapte necunoscute la data verificărilor inițiale.

Înalta Curte constată că Nota de control este un act cu caracter informativ, fără efecte juridice directe, dar cu valoare probatorie și relevanță procedurală. Aceasta poate fundamenta o apărare bazată pe încrederea legitimă și securitatea juridică.

Dacă nota de control inițială a constatat absența neregulilor, aceasta produce efecte juridice în sensul închiderii procedurii de verificare. Redeschiderea procedurii de verificare și emiterea ulterioară a procesului-verbal de constatare a unei nereguli pentru aceeași situație, fără fapte și date noi, echivalează cu o reluare nelegală a controlului.

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 31 alin. (1), atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a neregulilor, întrucât autoritatea nu este învestită cu competență legală pentru a relua controlul în absența condițiilor expres prevăzute de o normă imperativă, de ordine publică.

Pe de altă parte, reluarea controlului fără temei legal încalcă atât previzibilitatea cât și stabilitatea raporturilor juridice, principii fundamentale ale dreptului administrativ și ale dreptului european.

Din perspectiva cadrului procedural aplicabil, susținerea potrivit căreia Nota nu ar constitui un titlu de creanță, ci doar un act premergător, este lipsită de relevanță juridică în cauză. Aceasta a fost emisă în contextul procedurii de verificare a suspiciunii de neregulă, având caracter oficial, iar calificarea sa ca act premergător nu are aptitudinea de a înlătura constatările de fapt și de drept consemnate în cuprinsul său.

Ceea ce autoritatea era obligată să dovedească era legalitatea reluării controlului, în sensul existenței unui temei juridic expres și valabil, conform art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care să justifice intervenția ulterioară asupra situației anterior verificate. În absența unei astfel de justificări, care nu a fost dovedită în cauză, reluarea controlului este nelegală, iar actele întocmite în cadrul acestuia sunt lovite de nulitate absolută, întrucât autoritatea a acționat ultra vires, cu încălcarea unei norme imperative de ordine publică.

Restul argumentelor recurentului, referitoare la legislația aplicabilă parteneriatelor public-private, la aplicarea art. 24 anterior adoptării normelor de punere în aplicare, precum și la lipsa documentelor privind selecția partenerului privat, vizează fondul actului administrativ contestat, asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat. Prin urmare, aceste aspecte excedează cadrul de analiză în recurs, neputând fi examinate omisso medio.

A doua critică formulată de recurent vizează, de asemenea, un aspect lipsit de relevanță în cauză. Argumentele referitoare la faptul că activitatea de prevenire și constatare a neregulilor nu este limitată la etapele ulterioare semnării contractului de finanțare, ci privește întregul proces de obținere a fondurilor europene, iar competența organelor de control se poate extinde inclusiv asupra perioadei semnării contractului - astfel cum rezultă din titlul și conținutul O.U.G. nr. 66/2011, precum și din art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 -deși corecte în drept, nu prezintă legătură cu situația de fapt și cu motivul de nelegalitate reținut de instanța de fond în privința actelor administrative contestate. Recursul se centrează exclusiv pe nelegalitatea reluării controlului, fără a supune analizei fondul constatărilor sau temeiul competenței invocat de recurentă.

Argumentele invocate în susținerea celei de-a treia critici din recurs, competența generală a organelor de control, natura actelor anterioare și jurisprudența europeană invocată, deși corecte în drept, sunt, de asemenea, lipsite de relevanță în prezenta cauză, întrucât nu privesc aspectul esențial dedus judecății, respectiv nelegalitatea reluării controlului în lipsa unor date, informații sau documente noi.

În absența justificării reluării procedurii de control, orice constatare ulterioară este afectată de nulitate derivată, iar considerentele recurentului referitoare la fondul constatărilor sau la scopul recuperării sumelor nu pot valida o procedură viciată, fiind astfel ineficace în acest stadiu procesual.

În fine, a patra critică privind faptul că hotărârea nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu MIPE-AM POCU, respectiv, fără modificarea legală a cadrului procesual nu poate fi reținută, câtă vreme chestiunea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului a fost definitiv tranșată în primul ciclu procesual.

În mod corect s-a făcut aplicarea art. 501 C. proc. civ., chestiunea tranșată definitiv de instanța de casare fiind obligatorie pentru instanța fondului, sens în care, în rejudecare MIPE-AM POCU nu a mai figurat ca parte în proces.

Împotriva autorității de lucru judecat nu pot fi invocate motive de nelegalitate sau temeinicie care au fost sau puteau fi supuse analizei în cadrul căii de atac exercitate anterior. Autoritatea de lucru judecat consacrată de art. 430 și următoarele C. proc. civ. presupune stabilitatea raporturilor juridice și respectarea principiului securității juridice, împiedicând redeschiderea litigiului sub aceleași aspecte de fapt și de drept.

În consecință, instanța fondului, în rejudecare, a fost ținută să respecte dezlegările obligatorii ale instanței de casare, fără a putea reevalua chestiuni deja tranșate, iar excluderea MIPE-AM POCU din proces reprezintă o aplicare corectă a acestor principii. Orice tentativă de repunere în discuție a calității procesuale a acestei entități ar fi contrară autorității de lucru judecat și ar afecta grav ordinea de drept.

Toate aceste considerente conturează soluția de respingere a recursului pârâtului Ministerul Educației, ca nefondat.

II.3. Referitor la recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Națională de Arte "George Enescu"

Prin recursul principal, reclamanta critică un singur aspect, referitor la aplicarea eronată a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., motivat de faptul că instanța ar fi redus cheltuielile de judecată raportându-se exclusiv la activitatea efectiv prestată de avocat în recurs, fără a analiza criteriile legale privind valoarea și complexitatea cauzei, a căror evaluare ar fi impus acordarea integrală a acestora.

Prin Decizia RIL nr. 3/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1)".

Această decizie are caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, în temeiul art. 517 alin. (4) C. proc. civ., și consacră o jurisprudență unitară în sensul că aprecierea instanței de fond asupra cheltuielilor de judecată, inclusiv cu privire la proporționalitatea acestora, nu poate fi cenzurată în recurs, în lipsa unei încălcări a normelor de ordine publică.

În consecință, susținerea referitoare la pretinsa incorectă stabilire a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, în absența unei încălcări a dispozițiilor legale imperative, nu poate constitui temei pentru casarea hotărârii, fiind inadmisibilă în această cale de atac.

Pentru aceste motive, recursul principal al reclamantei va fi respins ca inadmisibil.

II.4. Referitor la recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Națională de Arte "George Enescu"

Având în vedere soluția pronunțată asupra recursului principal declarat de pârât, recursul incident formulat de recurenta-reclamantă, prin care readuce în analiză aspecte de fond ale litigiului rămâne fără interes practic și va fi respins ca atare.

Art. 490 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul incident este admisibil "numai dacă partea adversă a declarat recurs principal", prin urmare, recursul incident este, prin natura sa, accesoriu recursului principal.

Recursul incident nu poate fi analizat în mod autonom dacă criticile sale sunt condiționate de admiterea recursului principal.

În cauză, recursul principal al pârâtului nu a repus în analiză fondul litigios, fiind respins ca nefondat, soluția primei instanțe fiind menținută. În această situație, întrucât recursul incident, care privește aspecte de fond și nu are autonomie juridică, devine lipsit de interes.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, raportat la motivele de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman împotriva sentinței civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil.

Totodată, se va respinge, ca nefondate recursurile principale declarate recurentul-pârât Ministerul Educației și de recurenta-reclamantă Universitatea Națională de Arte "George Enescu" împotriva aceleiași sentințe și, ca lipsit de interes, recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Națională de Arte "George Enescu".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman împotriva sentinței civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursurile principale declarate recurentul-pârât Ministerul Educației și de recurenta-reclamantă Universitatea Națională de Arte "George Enescu" împotriva sentinței civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Națională de Arte "George Enescu" împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.