ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3697/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 28.03.2024, petentul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) solicitând: suspendarea deciziei nr. 19/25.03.2024 până la soluționarea definitivă a cauzei; anularea deciziei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale de 500.000 RON și despăgubiri constând în sumele pe care trebuie să le primească în calitate de expert electoral, cu dobânda aferentă.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 116/F-CONT din 9 mai 2024 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, ca nesemnată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs. În motivare arată că nu a fost comunicat pe citație să semneze cererea, care de altfel este semnată, potrivit dispozițiilor legale, hotărârea fiind astfel lovită de nulitate absolută. Obligația semnării cererii în original nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă și prin mijloacele rapide de comunicare - fax, poștă electronică.

Apărările formulate în cauză Intimata Autoritatea Electorală Permanentă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond, la primirea cererii, a pus în vedere reclamantului semnarea în original sau electronic a cererii de chemare în judecată sub sancțiunea anulării acesteia. Cererea de chemare în judecată a fost transmisă instanței prin e-mail purtând semnătura reclamantului. Instanța de fond a considerat că această semnătură nu respectă dispozițiile normative și, întrucât reclamantul nu a îndeplinit obligația comunicată, de a depune cererea de chemare în judecată semnată olografă în original, a anulat acțiunea. Verificând înscrisurile atașate la dosarul cauzei, Înalta Curte observă că instanța de fond a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată trasmisă prin e-mail. Într-adevăr, înscrisul amintit nu poartă semnătura executată în original, ci reprezintă scanarea cererii de chemare în judecată, aceasta fiind transmisă Curții de Apel Pitești prin poștă electronică. O astfel de conduită este însă permisă reclamantului, potrivit art. 199 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare". Așadar, legiuitorul a permis învestirea instanței de judecată și prin intermediul unui înscris care să nu reprezinte originalul cererii de chemare în judecată, ci o scanare a sa în scop de transmitere prin poștă electronică. Astfel, formal, cererea de chemare în judecată trebuia prezumată ca îndeplinind condiția referitoare la semnătură, prevăzută de art. 194 lit. f) C. proc. civ.. Deși nu era exclusă posibilitatea ca judecătorul să efectueze o verificare a însușirii în mod efectiv a conținutului cererii de chemare în judecată de către persoana care figurează în calitate de reclamant, prin solicitarea de semnare în original a înscrisului respectiv, solicitarea nu trebuia să urmărească remedierea unei mențiuni care lipsește din conținutul cererii de chemare în judecată, forma scanată a cererii respective indicând existența semnăturii, ci de a evita frauda sau de a înlătura dubiul cu privire la manifestarea de voință a reclamantului. Or, nu acestea urmă au fost rațiunile care au condus judecătorul fondului la decizia de a transmite soliciterea. În același context, Înalta Curte reamintește că un formalism excesiv în aplicarea normelor de procedură se poate dovedi contrar art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea mutatis mutandis, Sovtransavto Holding vs. Ucraina, par. 81). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34). Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1). 5 C. proc. civ. este întemeiat, întrucât, prin hotărârea dată, instanța de fond a încălcat regulile de procedură anterior menționate, aducând reclamantului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței. Deopotrivă, se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea examinării cererii de chemare în judecată sub toate aspectele invocate. Această soluție se impune pentru a asigura părților dreptul la soluționarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicție, având în vedere că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, ci s-a pronunțat asupra excepției nulității cererii, pentru lipsa semnăturii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.