ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 309/2021 și, în subsidiar, înlocuirea amenzii în cuantum de 5.000 RON cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate sau diminuarea cuantumului amenzii aplicate.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1049 din 6 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția tardivității, ca neîntemeiată. A fost respinsă contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 1049 din 6 iunie 2022, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a hotărârii primei instanțe, de rejudecare a dosarului, iar pe fondul cauzei, să se admită cererea de chemare în judecată. În esență, în motivare, a arătat că instanța de fond a respins plângerea contravențională deoarece nu a fost prezent în platou vreun reprezentant B. și/sau LGBT, astfel că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 66 din Decizia nr. 220/2011, respectiv nu s-ar fi asigurat "imparțialitatea și echilibrul și dacă a fost favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică". Deși în timpul emisiunii C. a menționat, ca de fiecare dată, faptul că toate persoanele vizate pot interveni în direct pentru a-și exprima punctul de vedere, instanța de fond a reținut faptul că reclamanta nu a produs probe care să îi susțină poziția exprimată, astfel că judecătorul fondului nu a ținut cont de aspectele nedovedite. Nu poate fi contestat faptul că, un moderator de emisiune, nu poate face altceva decât să ofere posibilitatea celui vizat de discuții/dezvăluiri, să-și spună punctul de vedere. Dacă persoana vizată refuză să intervină în emisiune pentru a-și prezenta punctul de vedere, imediat membrii C.N.A. aplică amenzi pentru așa-zisa încălcare a art. 66 din Decizia nr. 220/2011. Aceasta poate fi și o tactică a persoanelor vizate de anchete/dezvăluiri deoarece, încet dar sigur, se poate ajunge la închiderea posturilor de televiziune incomode prin aplicarea unor amenzi succesive, într-un termen scurt. Raportat la subiectul supus dezbaterilor în cadrul emisiunii "D." din data de 01.08.2021, este absolut halucinant că membrii C.N.A. au putut susține, iar instanța a validat opinia potrivit căreia ar fi fost obstrucționată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, din moment ce s-a vorbit despre E. precum și despre alte legi și rezoluții ale PE. Mai mult, este mai presus de orice dubiu faptul că, cel puțin raportat la astfel de subiecte delicate precum LGBT sau posibilitatea de a te declara femeie deși ești bărbat și invers, telespectatorii au propria opinie formată nu ca urmare a celor susținute în platourile de televiziune de către moderatori și invitați sau de către oamenii politici care vor să introducă în legislație astfel de prevederi (precum educația sexuală încă de la frageda vârstă a grădiniței), ci raportat la propriul sistem de valori, la educația și la credința pe care o au. În acest context, invocarea art. 66 din Decizia nr. 220/2011 este pur formală. La momentul la care se face evaluarea declarațiilor așa zis defăimătoare, trebuie avut în vedere faptul că libertatea de exprimare este un drept fundamental al individului, cu o aplicație specifică în domeniul mass media. A invocat art. 30 și art. 31 din Constituție, art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite din 10 decembrie 1948, art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice din 16 decembrie 1966, în vigoare de la 20 noiembrie 1974 și art. 10 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului (C.E.D.O.), adoptată la 4 noiembrie 1950, în vigoare de la 3 ianuarie 1953. Din jurisprudența C.E.D.O. se poate concluziona importanța deosebită pentru ca, în fiecare țară civilizată, libertatea presei să fie ridicată la rang de principiu. În contextul unei democrații politice efective și respectării drepturilor omului enunțate în Preambulul Convenției, libertatea de exprimare nu este importantă numai prin valoarea sa intrinsecă, dar și prin rolul central pe care îl joacă în respectarea altor drepturi înscrise în Convenție. În lipsa unei garanții solide a dreptului la libertatea de exprimare, protejat de instanțele judecătorești independente și imparțiale, nu există o țară liberă, respectiv un regim democratic. Libertatea de exprimare este un drept cu o valoare intrinsecă, dar și o parte componentă a altor drepturi consacrate de Convenție. În același timp, libertatea de exprimare poate veni în contradicție cu alte drepturi garantate de Convenție, printre care dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieții private, la libertatea de conștiință și de religie. În eventualitatea unor astfel de conflicte, Curtea impune stabilirea unui echilibru în scopul determinării preeminenței unui drept asupra altuia. Echilibrul intereselor contradictorii, ca manifestare a libertății de exprimare, evidențiază importanța acestui drept. În principiu, protecția oferită de art. 10 din CEDO se extinde asupra tuturor tipurilor de exprimare indiferent de contextul acestora, care sunt diseminate de un individ, grup sau mass media. Unica restricție cu privire la conținut, care a fost aplicată de către Comisie, viza răspândirea ideilor care promovau rasismul și ideologia nazistă și instigau la ură și discriminare rasială. Este mai presus de orice dubiu faptul că, aplicarea unor astfel de amenzi este de natură a genera încălcarea dreptului la exprimare al jurnaliștilor, consecința fiind privarea telespectatorilor de informații care, deși sunt corecte și de interes public, nu sunt agreate de oamenii politici care, după ce numesc în funcție membrii C.N.A. le solicită să aplice în mod repetat amenzi drastice împotriva jurnaliștilor cu adevărat independenți.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârâta CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZIUALULUI a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

Alte aspecte procesuale Asupra cererii de intervenție accesorie formulată de petentul F., Înalta Curte s-a pronunțat în partea introductivă a prezentei decizii civile în sensul respingerii. În motivarea acestei soluții se va avea în vedere temeiul de drept de la art. 64 alin. (2) C. proc. civ., și obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea Deciziei nr. 309/2021, prin care societatea reclamantă a fost sancționată cu amendă contravențională. În ceea ce privește cererea de suspendare a cauzei, care a fost respinsă tot în partea introductivă a prezentei decizii, Înalta Curte va motiva această soluție constatând că nu se impune temporizarea demersului procesual de față până la pronunțarea Curții Constituționale a României asupra excepției de neconstituționalitate, aceasta fiind o facultate pe care textul de lege de la art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. o conferă instanței, fiind lăsată la aprecierea completului învestit cu soluționarea cauzei. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Sintetizând circumstanțele cauzei, instanța de recurs ia act că recurenta - reclamantă A. S.R.L. învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva Hotărârii nr. 309 din 30 septembrie 2021, prin care intimatul-pârât Consiliul Național Audiovizualului a dispus sancționarea postului G., deținut de radiodifuzorul A. S.R.L., cu amendă contravențională în cuantum de 5.000 RON. Prin sentința civilă nr. 1049 din 6 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, pentru considerentele menționate în cuprinsul hotărârii. Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1049 din 6 iunie 2022, afirmând că în cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În aceste coordonate, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă s-a prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevede: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material …" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.]. Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză și necontestată de recurentă. În fapt, prin Decizia CNA nr. 309 din 30 septembrie 2021, postul G., deținut de societatea A. S.R.L., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea, în cadrul ediției din 1 august 2021 a emisiunii "D.", a prevederilor art. 66 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, care prevede că în programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurată imparțialitatea și echilibrul și să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică. S-a reținut, în esență, că în introducerea subiectului emisiunii, moderatoarea a făcut o serie de afirmații și comentarii acuzatoare la adresa B. și a comunității LGBT, fiind difuzat un material înregistrat despre punerea în practică a ideologiei neomarxiste cu prezentarea opiniilor unor persoane publice, respectiv H.,I., J., K. și L. despre neomarxism, M., activitatea Parlamentului European, inițiativa legislativă a B. în Parlamantul României și altele. Prin sentința recurată, acțiunea privind anularea deciziei de sancționare a fost respinsă, reclamanta reiterând anumite aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, sunt nefondate. Potrivit art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual:" În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparțialitatea și echilibrul și să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică ." Întrucât aceste dispoziții legale au fost avute în vedere la emiterea deciziei contestate, instanța de recurs le va analiza în corespondență cu afirmațiile analizate și reținute în cuprinsul deciziei. Astfel, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, relevantă în cauză este împrejurarea că în cadrul emisiunii care a făcut obiectul raportului de monitorizare, cu ocazia dezbaterii unor teme de interes public, nu au fost asigurate imparțialitatea și echilibrul discuțiilor, întrucât nu au fost prezentate și punctele de vedere ale unor părți terțe care aveau o opinie contrară participanților la emisiune, astfel că un observator nu ar fi reușit să-și formuleze o părere de ansamblu asupra chestiunii în discuție, care să aibă la bază argumente pro și contra asupra subiectului în dezbatere. În cererea de recurs se prezintă afirmații justificative ale conduitei radiodifuzorului în sensul că, relativ la subiecte precum comunitatea LGBT sau ideologia neomarxistă, telespectatorii au propria opinie formată, nu ca urmare a celor susținute în platourile de televiziune de către moderatori și invitați sau de către oamenii politici care vor să introducă în legislație astfel de prevederi, ci ca urmare a experienței de viață a acestora. Aceste susțineri nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, aceste afirmații și comentarii acuzatoare, în lipsa punctului de vedere exprimat de partea cu opinie contrară sau care este subiect al acuzației, care să asigure imparțialitatea și echilibrul care să favorizeze libera formare a opiniei observatorului, sunt neconforme legislației în vigoare, respectiv contravin prevederilor art. 66 din Codul Audiovizualului. În consecință, critica din recurs în sensul că telespectatorii au propria opinie formată este irelevantă în soluționarea cauzei, în contextul în care reclamanta a fost sancționată pentru fapte de încălcare a legislației în vigoare pentru că nu a permis și celor cu opinie contrară chestiunii în dezbatere să formuleze, în cadrul emisiunii D., puncte de vedere, astfel încât un observator final să poată în mod liber să ajungă la propria convingere asupra subiectului în discuție. Totodată, Înalta Curte are în vedere în validarea soluției de la fondul procinii și poziția exprimată de moderatoarea emisiunii în intervențiile acesteia și lipsa sa de reacție față de comentariile invitaților, deși se impunea din partea acesteia o reacție pentru păstrarea echilibrului discuțiilor și pentru a permite exprimarea unui punct de vedere care să explice efectiv desfășurarea faptelor aduse în atenția publicului din perspectiva tuturor persoanelor implicate, astfel că, în mod corect a reținut autoritatea pârâtă că radiodifuzorul nu a respectat îndatoririle și responsabilitățile legale, astfel încât telespectatorii să aibă posibilitatea de a-și forma propria convingere. Susținerea reiterată de reclamantă în cadru recursului potrivit căreia radiodifuzorul a acordat posibilitatea celor care aveau o părere diferită de a-și expune punctul de vedere asupra subiectului aflat în dezbatere, fiind chiar solicitate terților de proces părerea contrarie, nu poate conduce la reformarea sentinței de la fondul cauzei în condițiile în care, în mod corect a reținut prima instanță, că o astfel de susținere nu a fost dovedită de reclamantă, situație în care aceasta va fi considerată o simplă afirmație fără relevanță juridică. Este de necontestat că jurnaliștii, ca și invitații emisiunii au dreptul să-și expună propriile opinii în legătură cu un anumit subiect, însă reclamanta, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, are obligația de a lua toate măsurile legale pentru a asigura desfășurarea emisiunilor pe care le difuzează, într-un cadru legal reglementat de legislația audiovizuală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. A fost invocată în cererea de recurs jurisprudența CEDO în materia libertății de exprimare și s-a susținut că exprimarea liberă a ideilor în presă presupune absența controlului a priori, a oricărui fel de cenzură. Circulația informațiilor și ideilor trebuie să se facă fără niciun fel de cenzură. Deși recurenta insistă asupra necesității neexercitării cenzurii în comunicarea informațiilor, indiferent de suportul lor material, Înalta Curte reține că în prezenta cauză nu poate fi vorba despre cenzură câtă vreme aceasta presupune intervenția autorității înainte de difuzarea unei emisiuni, iar sancțiunea contestată a fost aplicată după difuzare, ca urmare a constatării încălcării prevederilor legale în materie. Potrivit unei jurisprudențe constante a CEDO, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică (...). Așadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerința respectării drepturilor celorlalți. CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor și responsabilităților" ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001). Se susține în cererea de recurs că potrivit jurisprudenței CEDO, este de datoria presei să răspândească informații și idei cu privire la chestiunile de interes public, iar obligația jurnalistului nu poate consta numai în răspândirea informațiilor, urmând ca acesta să-și exprime propria opinie ori de câte ori acest lucru face obiectul unei dezbateri publice. Cu privire la această susținere, Înalta Curte reiterează faptul că sancțiunea nu a fost aplicată pentru informațiile oferite de prezentator/realizator, ci pentru afirmațiile și comentariile ce au însoțit aceste informații, iar exprimarea de către jurnalist a propriei opinii referitoare la subiectele discutate nu se poate face în orice condiții și în orice mod. Calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică și deontologie profesională și trebuie să fie în concordanță cu obligațiile expres prevăzute de legislația audiovizuală. Atât timp cât comentariile care au însoțit informațiile prezentate de realizator au avut un caracter lipsit de imparțialitate și fără a se asigura echilibrul informațiilor furnizate, radiodifuzorul de face vinovat de o încălcare nepermisă a prevederilor legale menționate și a principiilor consacrate de jurisprudența CEDO, ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate, prin utilizarea mijloacelor audiovizuale. Este evident că într-o societate democratică apare ca o necesitate de prim rang ocrotirea și încurajarea libertății de exprimare de care se bucură presa, în virtutea rolului ei de supraveghere activă a vieții cetății, de semnalare a oricărui abuz ori derapaj de la valorile democratice. Însă jurnaliștii trebuie, în exercitarea cu bună credință a profesiunii lor, și în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte și celelalte valori protejate de Convenție, precum și îndatoririle și responsabilitățile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menționate. În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar N. SPRL împotriva sentinței civile nr. 1049 din 6 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.