ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 320/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 16.06.2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat instanței să oblige pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la soluționarea favorabilă a cererii prin care a solicitat emiterea actului administrativ corespunzător pentru conferirea calității de "veteran din teatrele de operații", conform dispozițiilor art. 4 din Legea cu nr. 168/2020, obligarea la emiterea actului administrativ prin care să fie conferită reclamantului calitatea de "veteran din teatrele de operații" și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 168/2020 (art. 5, art. 12 alin. (1) lit. b), c), etc.) care decurg din calitatea de "veteran din teatrele de operații", începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 168/2020, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1147 din 6 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză

Recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1147 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, susținând, în esență, următoarele:

Sentința civilă nr. 1147/06.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală, întrucât instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Instanța de fond a apreciat eronat că dispozițiile Legii nr. 168/2020 privind recunoașterea meritelor personalului participant la misiuni și operații în afara teritoriului statului român nu se aplică magistraților și personalului asimilat, limitând nejustificat sfera de aplicare a acestei legi doar la personalul din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională.

O asemenea interpretare formalistă conduce la o discriminare nejustificată între categorii de persoane aflate în situații identice sau cel puțin comparabile. Magistrații și experții juridici trimiși în misiuni internaționale, precum B. sau C., au participat efectiv la operațiuni de menținere a păcii și consolidare a statului de drept, în aceleași condiții de risc și sub același mandat internațional ca polițiștii sau personalul civil din Ministerul Afacerilor Interne. Prin urmare, excluderea acestei categorii de la beneficiile Legii nr. 168/2020 reprezintă o diferență de tratament care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, contravenind principiului egalității consacrat de art. 16 din Constituție, precum și dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

Instanța de fond a omis să aplice cu prioritate normele internaționale privind interzicerea discriminării, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, care impune instanțelor să dea prevalență tratatelor internaționale atunci când norma internă conduce la un tratament inegal. În consecință, interpretarea restrictivă a legii de către instanța de fond contravine atât ordinii constituționale interne, cât și obligațiilor asumate de statul român în cadrul Convenției CEDO.

Legea nr. 168/2020 nu conține o limitare expresă privind categoria instituțională a persoanelor îndreptățite, ci definește generic participarea la misiuni în afara teritoriului statului român sub egida organizațiilor internaționale. Scopul declarat al legii este acela de a recunoaște meritele și sacrificiile tuturor celor care au reprezentat România în astfel de misiuni, indiferent de statutul lor profesional. Prin urmare, interpretarea conformă cu scopul legii impune includerea și a magistraților sau experților juridici care au desfășurat activități similare în teatre de operațiuni.

Aplicarea formală a criteriului apartenenței instituționale, în detrimentul criteriului material al naturii și condițiilor misiunii, încalcă principiul egalității în fața legii și creează o discriminare indirectă bazată pe statut profesional. Diferența de tratament nu se bazează pe o rațiune obiectivă și rezonabilă, fiind astfel contrară atât Constituției României, cât și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care sancționează discriminarea între persoane aflate în situații comparabile fără un temei legitim.

Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul recunoașterii calității de veteran din teatrele de operațiuni și acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 168/2020.

Recurentul-reclamant A. a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în temeiul art. 267 TFUE, în cadrul recursului său împotriva sentinței nr. 1147 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de "veteran din teatrele de operații" conform Legii nr. 168/2020.

Cauza are ca obiect discriminarea suferită de magistrații și personalul asimilat care au participat la misiuni internaționale ale Uniunii Europene (B., C.), în raport cu polițiștii, jandarmii și personalul civil MAI care au desfășurat aceleași activități, în aceleași condiții și în aceleași misiuni, dar beneficiază de calitatea de veteran potrivit Legii nr. 168/2020.

Recurfentul-reclamanta arată că instanța de fond a refuzat să analizeze caracterul discriminatoriu al legii, apreciind că numai Curtea Constituțională ar putea face acest lucru. Or, această interpretare - susține recurentul - contravine dreptului Uniunii Europene, care impune statelor membre să asigure acces efectiv la justiție și un remediu efectiv în cazurile de încălcare a principiilor egalității și nediscriminării.

În susținerea cererii de sesizare, recurentul arată că: misiunile UE în care a participat (B. și C.) au fost stabilite prin hotărâri CSAT și ordine MAI, îndeplinind condițiile Legii 168/2020; în cadrul acestor misiuni, magistrații au avut atribuții identice cu polițiștii și jandarmii, fiind supuși acelorași condiții de risc și restricții; potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (Deciziile nr. 949/2008 și nr. 45/2018), prin detașare magistrații exercită atribuțiile funcției în care sunt detașați, ceea ce justifică tratamentul egal cu ceilalți participanți la misiune; refuzul instanțelor de a analiza discriminarea și de a aplica direct Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) echivalează cu negarea rolului constituțional al justiției ca garant al drepturilor fundamentale.

Prin urmare, recurentul-reclamant solicită CJUE să clarifice dacă dreptul Uniunii obligă instanțele naționale să poată aplica direct CEDO și principiul egalității de tratament, chiar și atunci când discriminarea izvorăște dintr-o dispoziție legală națională.

Întrebările preliminare formulate de recurentul-reclamant:

Apărările formulate în cauză

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat note scrise, prin care a invocate puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 5763/29.10.2020 a Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum a fost formulată, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Alin. (2) din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

Astfel, procedura preliminară, reprezintă o formă de colaborare, constând în adresarea de către instanțele naționale a unor întrebări preliminare organelor jurisdicționale comunitare, în vederea interpretării tratatelor și a normelor derivând din acestea.

Potrivit art. 92 alin. (1) din Regulamentul de procedură, Curtea Europeană de Justiție se pronunță prin ordonanță motivată când: a) Curtea este în mod vădit necompetentă (adică obiectul întrebărilor nu intră în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, cu alte cuvinte litigiul este pur intern, deci Curtea nu are competența materială să se pronunțe); b) cererea preliminară este vădit inadmisibilă.

Prin urmare, pentru sesizarea C.J.U.E., în această procedură, este necesar ca întrebările adresate să fie pertinente pentru soluționarea litigiului, adică să aibă legătură cu obiectul litigiului, iar normele europene a căror interpretare se solicită să fie relevante pentru soluționarea cauzei, adică să se aplice în situația care face obiectul acesteia, astfel încât răspunsul Curții de Justiție să fie util pentru rezolvarea litigiului.

De asemenea, întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

În cauza de față, recurentul-reclamant a solicitat recunoașterea calității de "veteran din teatrele de operații", conform dispozițiilor art. 4 din Legea cu nr. 168/2020, precum și a drepturilor prevăzute de Legea cu nr. 168/2020 (art. 5, art. 12 alin. (1) lit. b), c), etc.) care decurg din această calitate, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 168/2020;

Analizând conținutul întrebărilor preliminare propuse, se constată că acestea nu vizează interpretarea dreptului Uniunii Europene, ci modalitatea de aplicare a acestui drept la împrejurările speței.

În concret, recurentul urmărește ca în speță să se facă aplicarea dispozițiilor legale internaționale privind discriminarea, care au prioritate față de cele interne. Este invocată o omisiune legislativă, prin care se tinde la completarea dispoziției legale, în sensul extinderii aplicabilității Legii nr. 168/2020 și altor categorii de personal, și nu doar personalului instituțiilor din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.

Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile". Însă art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră protecția împotriva discriminării în exercitarea drepturilor prevăzute în Convenție, protecție completată de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, care interzice într-un mod mai general discriminarea în exercitarea oricărui drept prevăzut de lege.

Recurentul-reclamantul nu a indicat nicio normă concretă de drept al Uniunii aplicabilă în materie de statut al personalului participant la misiuni civile ori militare, care ar necesita interpretare. Chestiunea ridicată privește exclusiv domeniul dreptului intern (Legea nr. 168/2020) și raportul acesteia cu dispozițiile constituționale privind competențele autorităților publice.

În concluzie, se constată că, în cauză, nu se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare relevante speței în discuție.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cu privire la motivele de recurs

Analizând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte reține că, anterior pronunțării prezentei decizii, între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză juridică, s-a pronunțat Decizia nr. 1453 din 13 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că Ministerul Public nu are competența de a conferi calitatea de "veteran din teatrele de operații", întrucât nu face parte din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

În decizia menționată, Înalta Curte a reținut că:

"Legea nr. 168/2020, prin art. 4 alin. (3), atribuie exclusiv conducătorilor instituțiilor din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională competența de a conferi calitatea de veteran. Extinderea acestei competențe prin interpretare asupra altor autorități, inclusiv Ministerul Public, ar echivala cu o completare a legii de către instanță, inadmisibilă în ordinea de drept constituțională."

Totodată, aceeași decizie a stabilit că eventualele diferențe de tratament juridic între categoriile de personal care au participat la aceleași misiuni internaționale derivă din opțiunea legiuitorului, iar nu dintr-un act individual discriminatoriu, astfel încât acestea nu pot fi remediate pe calea contenciosului administrativ.

Având în vedere că între prezenta cauză și cea soluționată prin Decizia nr. 1453/2024 există identitate de părți, obiect și cauză juridică, operează autoritatea de lucru judecat, în sensul art. 430 și art. 431 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că autoritatea de lucru judecat reprezintă o garanție a stabilității raporturilor juridice și a respectării principiului securității juridice, consacrat atât de art. 6 CEDO, cât și de jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin urmare, rejudecarea aceleiași pretenții, între aceleași părți și în temeiul acelorași dispoziții legale, ar contraveni principiului res judicata pro veritate habetur și ar lipsi de efect hotărârea judecătorească definitivă anterioară.

Față de această situație procesuală, și reținând că cererea de sesizare a CJUE este inadmisibilă, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va respinge acțiunea pentru autoritate de lucru judecat.

Cu privire la invocarea puterii de lucru judecat

Recurentul-reclamant a invocat, în notele scrise depuse la dosar, puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 5763/29.01.2020 a Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019 ca temei pentru admiterea acțiunii.

Înalta Curte constată însă următoarele:

Litigiul anterior a avut un obiect diferit, respectiv obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul București și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata unor sume de bani în valută (diurnă) și asigurarea menținerii legăturii cu familia pe durata detașării în străinătate. Obiectul prezentei cauze vizează conferirea calității de "veteran din teatrele de operații" și drepturile aferente acesteia, reglementate de Legea nr. 168/2020.

Prin urmare, pretinsa putere de lucru judecat invocată de recurent nu poate produce efecte juridice în prezentul litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1147 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. pentru autoritate de lucru judecat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2025.