ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5542/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin actiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a, în data de 26.05.2017, reclamantii A., B., C., D. si E. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție si Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: revocarea și modificarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că plata drepturilor salariale prevăzute de ordin să se facă începând cu data de 09.04.2015; obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamanti a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent si cele încasate cu începere din data de 09.04.2015, a inflatiei și a dobânzii legale aferente acestor diferențe; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public sumele necesare pentru plata drepturilor datorate.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 72 din 3 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice. A respins actiunea introdusă de reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte actiunea formulată împotriva pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție. A respins capătul de cerere având ca obiect revocarea/modificarea Ordinului nr. 332/27.01.2017 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca rămas fără obiect. A respins cererea de obligare a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin prin care să stabilească o VRS de 405 RON, majorată cu 10%, cu începere din data de 09.04.2015, ca neîntemeiată. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție la plata diferentei dintre drepturile salariale încasate și cele stabilite pe baza unei VRS de 405 RON, majorată cu 10%, cu începere din data de 09.04.2015, ca neîntemeiat. A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către fiecare reclamant a inflației și a dobânzii legale aferente: diferenței dintre drepturile salariale cuvenite pe baza unei VRS de 421,36 RON și cele încasate pe perioada 09.04.2015-01.12.2015 și a diferentei dintre drepturile salariale cuvenite pe baza unui VRS de 445,5 RON si cele încasate pe perioada 01.12.2015 la zi, urmând ca inflatia si dobânzile să fie calculate de la data fiecarei scadențe lunare a drepturilor, până la data achitării integrale a diferențelor.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 72 din 3 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea recursului, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009, care au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01 ianuarie 2011, și a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25/14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 916 din 22 decembrie 2011, prin care s-a statuat că "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

Recurentul-pârât a învederat și că în mod greșit prima instanță a acordat reclamanților valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007. Aceasta, deoarece reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică. Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare.

A arătat și că prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03 iulie 2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În plus, recurentul-pârât a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015 și ale art. 3

1

alin. (1

3

) din O.U.G. nr. 57/2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

A mai susținut că reclamanții solicită creșteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, în cursul anului 2008, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției. Prin Ordinul nr. 897 din 22 mai 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09 aprilie 2015 -30 noiembrie 2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01 decembrie 2015 - 31 iulie 2016, 01 august 2016 - 30 septembrie 2016 și 01 octombrie 2016 - 31 decembrie 2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON. Prin Ordinul nr. 906 din 24 mai 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30 ianuarie 2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24 mai 2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01 mai 2018, toate aceste ordine nefiind anulate de instanța de contencios administrativ, producându-și pe deplin efectele juridice, potrivit intenției autorității emitente.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul îsi desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu 09 aprilie 2015. Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc nu poate viza, în opinia recurentului-pârât, o dată anterioară celei de 09 aprilie 2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție", prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01 decembrie 2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29 noiembrie 2019 s-a stabilit că în perioada 01 decembrie 2016 - 31 decembrie 2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la dobândă, s-a susținut că, din analiza textelor de lege incidente dobânzii, rezultă că aceasta este circumscrisă preexistentei unei convenții, astfel cum rezultă din prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ceea ce nu poate fi cazul în speța dedusă judecății.

Chiar dacă textul din noul C. civ., respectiv art. 1535 alin. (1) arată că cel prejudiciat poate pretinde daune moratorii fără să dovedească un prejudiciu, și în acest caz, condiția sine qua non o constituie existența unui contract.

Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile formulate fiind nefondate.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste ipoteze nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale prin două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, ultimul cu o valoare de referință sectorială de 405 RON, însă începând cu data de 01 octombrie 2016.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea dispozițiilor de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, precum și pentru viitor, până la data încetării pentru fiecare reclamant a raporturilor de serviciu și obligarea pârâtului la plata către reclamanți a diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3

1

, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1)

2

al art. 3

1

potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016, precum și prevederile art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referință sectorială de 405 RON, cu mențiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

În speța dedusă judecății, instanta retine că intimații-reclamanti erau îndreptățiți la recalcularea drepturilor lor salariale, în sensul stabilirii lor la un nivel maxim care să includă și majorările salariale de 5%, 2% si 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 (deci o v.r.s. de 347,10 RON), precum si majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 (deci o v.r.s de 405 RON) si recunoscute prin hotărâri judecătorești, încă din data de 09.04.2015.

Instanța observă că pe parcursul judecării cauzei, recurentul-pârât a emis Ordinul nr. 897/22.05.2018 prin care a recunoscut procurorilor, inclusiv intimaților-reclamanți dreptul la: VRS de 421,36 RON, cu începere din data de 09.04.2015; VRS de 463,5 RON (reprezentând VRS de 421,36 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10% prevăzută de O.U.G. nr. 35/2015. Majorarea de 10% a fost instituită prin art. I, pct. 1

3

din O.U.G. nr. 35/2015, prin care s-a introdus în corpul O.U.G. nr. 83/2014, art. 1

1

cu urmatorul continut: " (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr. 1 - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație", capitolul II - Unitățile de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare din anexa nr. II - Familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ", anexa nr. IV - Familia ocupațională de funcții bugetare "Cultură", anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Diplomație", anexa nr. VI -

Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", anexa nr. VII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și siguranță națională" și anexa nr. VIII - Reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului la Legea-cadru nr. 284/2010*) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

(2) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2), cuantumul sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizația brută de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1) se majorează cu același procent de 10%, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Contrar susținerilor recurentului-pârât instanța observă că majorarea de 10% și-a produs efectele cu începere din data de 01.12.2015 si nu cu data de 09.04.2015.

Ca atare, VRS-ul de 405 RON aferent datei de 09.04.2015, trebuia majorat cu 10% numai cu începere din data de 01.12.2015, urmând a deveni 445,5 RON.

În ceea ce privește actualizarea diferențelor de drepturi salariale în funcție de rata inflației și acordarea dobânzii legale penalizatoare, instanța a constatat în mod corect că intimații-reclamanți sunt îndreptățiți la plata inflatiei si a dobânzii cu anumite limite.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că prin nerecunoașterea de către pârât a drepturilor salariale conform Legii 71/2015 s-a produs reclamanților un prejudiciu reprezentat de diferența dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 72 din 03 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 72 din 03 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.