ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat: (i)revocarea în parte a Ordinului nr. 332 din data de 27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și modificarea acestuia, în sensul ca plata drepturilor salariale prevăzute în ordin să se realizeze începând cu data de 09.04.2015; (ii)obligarea Ministerului Public să plătească drepturile salariale prevăzute în ordinul menționat începând cu data de 09.04.2015; (iii)obligarea Ministerului Public să plătească dobânda legală și rata inflației la sumele datorate; (iv)obligarea Ministerului Finanțelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate; (v)obligarea Ministerului Public la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3641 din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel București a dispus următoarele:

- a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiate;

- a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective;

- a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice;

- a anulat în parte Ordinul nr. 332/27.01.2017 al Procurorului general;

- a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită reclamanților ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON;

- a respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect plata diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a anulat ordinul atacat, ignorând că acesta este un act administrativ legal, emis în baza dispozițiilor legale în vigoare, și că cererea reclamanților este inadmisibilă, pentru că nu au contestat, la data emiterii, ordinul emis în data de 30 iulie 2015, solicitarea acestora încălcând și principiul neretroactivității legii.

Recurentul a expus contextul legislativ în care a fost emis Ordinul nr. 1702 din data de 30 iulie 2015, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a realizat o aliniere a indemnizațiilor, susținând că, întrucât nu a fost contestat de reclamanții din prezenta cauză, instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea, aceasta fiind inadmisibilă.

De asemenea, recurentul a susținut că drepturile salariale ale reclamanților au fost acordate în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, prin acte administrative emise în executarea legii și a deciziei Curții Constituționale.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 (9 aprilie 2015), s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îndeplinește aceleași condiții de studii (medii, superioare, postuniversitare, doctorale), de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În opinia sa, prin admiterea acțiunii se încalcă principiul neretroactivității legii.

Cu privire la data de la care se acordă drepturile salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată, aceasta se raportează la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

Având în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

)-(l

4

) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2536 din data de 21 decembrie 2016, potrivit cu care, începând cu data de 1 august 2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și din parchetele din subordine au beneficiat de drepturile salariale prevăzute în anexele ordinului, trecute în dreptul fiecăruia.

Prin Ordinul nr. 304 din data de 19 ianuarie 2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte masuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

În temeiul ordinului anterior menționat a fost emis Ordinul nr. 332 din data de 27 ianuarie 2017, potrivit cu care procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și din parchetele din subordine li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de octombrie 2016.

În raport de Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, decizie prin care s-a statuat ca nivelul maxim al salariului de baza/indemnizației de încadrare trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupațională, indiferent de instituție sau autoritate publică, ținând cont de valoarea de referință sectorială aplicată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională justiție.

Și aceste drepturi salariale au fost plătite integral, retroactiv, în cursul lunii februarie 2017.

În fine, a mai susținut recurentul că, solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să te raportezi, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

În cauză, nu au fost formulate întâmpinări de către părțile intimate.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 3 iunie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Criticile recurentului-pârât circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Criticile de nelegalitate prin care pârâtul a susținut că, prin emiterea Ordinului nr. 332/27.01.2017 și salarizarea procurorilor din cadrul unităților de parchet, începând cu data de 01 octombrie 2016, avându-se în vedere noua valoare maximă de referință sectorială de 405 RON aflată în plată, au fost îndeplinite obligațiile legale ce îi revin în privința stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanților, vor fi respinse, ca nefondate.

Prin motivele recursului declarat în cauză, pârâtul a susținut că, anterior datei de 01 octombrie 2016, nu pot fi stabilite drepturile salariale cuvenite reclamanților în raport de valorile de referință menționate în cererea de chemare în judecată, întrucât, la data de 09 aprilie 2015, nu exista în plată în cadrul familiei ocupaționale Justiție, nicio indemnizație brută lunară pentru procurori stabilită cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, iar dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale. În realitate, aplicare unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține că, într-o serie de litigii, au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați, prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09 aprilie 2015.

Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, începând cu data de 09 aprilie 2015, reclamanții din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alți magistrați, în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar de la data de 01 octombrie 2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice".

Înalta Curte mai reține că valoarea de referință sectorială a fost majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 293/2015.

Înalta Curte, având în vedere cele prezentate anterior, apreciază că toate criticile invocate de recurentul-pârât privitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.

În susținerea acestei opinii, se apreciază că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referință în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanțelor judecătorești este corectă.

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referință sectorială calculată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Ordinul nr. 332/27.01.2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraților reclamanți, motiv pentru care sentința recurată va fi menținută de instanța de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondate, a criticilor formulate de pârât.

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că solicitarea reclamanților nu este inadmisibilă.

Recurentul-pârât a susținut că nu este suficient că reclamanții au contestat Ordinul nr. 332/2017, întrucât prin acesta au fost calculate drepturile salariale începând cu 1 octombrie 2016, iar nu cu data de 9 aprilie 2015, iar înlăturarea cu efect retroactiv a efectelor juridice produse prin Ordinul nr. 1704/2015 nu poate fi realizată decât prin anularea acestui act.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate, neavând relevanță că reclamanții nu au atacat Ordinul nr. 1704/30.07.2015.

Observă Înalta Curte că, prin demersul lor, reclamanții nu au contestat drepturile salariale ce le-au fost calculate, ci, au dedus judecății pretenții derivând din acte normative adoptate în cursul anilor 2015 și 2016, respectiv, Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum au fost interpretate prin decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a urmărit înlăturarea situației de plată a unor remunerații diferite pentru aceleași condiții de vechime și de muncă.

Astfel, solicitarea reclamanților nu este inadmisibilă, deoarece abia după emiterea Deciziei CCR nr. 794/2016 reclamanții au fost în măsură să înțeleagă și să conteste maniera de salarizare discriminatorie.

De asemenea, efectul interpretativ al Deciziei CCR nr. 794/2016 care a lămurit nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare prin raportare la art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu intră în conflict cu principiul general al aplicării pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 3641 din 11 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.