ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantele A., B. și C., personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: - anularea prevederilor pct. 8.3.8. paragraful al doilea din Procedura operațională privind decontarea serviciilor de asistență medicală, medicamentelor și protezelor din bugetul Ministerului Public, aprobată prin Ordinul nr. 142/23.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuție datorate bugetului asigurărilor sociale asupra contravalorii serviciilor medicale decontate în baza dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 567/2004 și ale H.G. nr. 762/2010; - repararea prejudiciului creat prin acordarea parțială a drepturilor aprobate de care reclamantele ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâtului la plata diferenței dintre venitul la care reclamantele sunt îndreptățite și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda penalizatoare până la data plății efective.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 859 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în privința capetelor nr. 2 și nr. 3 de cerere și respinge respectivele capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a respins în rest acțiunea formulată de reclamantele A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 859 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B., C. au declarat recurs. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, în esență, recurentele au sustinut că aplicarea dispozitiilor criticate de către Deprtamentul economico financiar din cadrul Parchetului ICCJ contravine normelor fiscale in vigoare intrucât nicio prevedere financiar fiscală nu prevede că aceste sume se impozitează astfel fiind prejudiciate recurentele prin reținerea de două ori a impozitului pentru sumele reprezentand contravaloarea medicamentelor/serviciilor medicale.

Apărările formulate în recurs În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 8 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, prin cererile nr. 2804/14.12.018, nr. 1338/22.07.2019 (A.), nr. 640/21.08.2019 (B.), nr. 2466/24.10.2018, nr. 60/15.01.2019 (C.), reclamantele au solicitat decontarea contravalorii serviciilor stomatologice efectuate în baza art. 67 alin. din Legea nr. 567/2004 și H.G. nr. 762/2010. Sumele decontate au fost impozitate, astfel cum reiese din fluturașii de salariu atașați, suma primită fiind mult mai mică decât cea aprobată. Prin cererea înregistrată la Cabinetul Procurorului General sub nr. x/2019 din 18.10.2019 reclamantele au solicitat restituirea diferenței dintre suma aprobată spre decontare și suma primită după impozitare. Cererea a fost trimisă secției de resurse umane și documentare și Departamentului economico-financiar și administrativ. Departamentul economico-financiar și administrativ, prin răspunsul nr. x/10.12.2019, a comunicat reclamantelor că aceste drepturi se impozitează în conformitate cu Ordinul nr. 142/23.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și că în Raportul de audit a Curții de Conturi a României nu au fost constatate abateri conform H.G. nr. 762/2010. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea prevederilor pct. 8.3.8. paragraful al doilea din Procedura operațională privind decontarea serviciilor de asistență medicală, medicamentelor și protezelor din bugetul Ministerului Public, aprobată prin Ordinul nr. 142/23.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu consecința reparării prejudiciului prin obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute, în baza respectivei proceduri, cu titlul de impozit și de contribuție la buget asupra contravalorii serviciilor medicale și prin obligarea pârâtului la plata diferenței dintre venitul la care reclamantele sunt îndreptățite și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda penalizatoare până la data plății efective. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantele formulând critici din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a normelor de drept material. Amintește Înalta Curte că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate. Din lecturarea cererii de recurs, se constată că recurentele-reclamante au susținut, în esnță, că dispozițiile criticate adaugă la lege, iar aplicarea acestora de Departamentul economico financiar din cadrul Parchetului ICCJ contravine normelor fiscale in vigoare intrucât nicio prevedere financiar fiscală nu prevede că aceste sume se impozitează astfel fiind prejudiciate recurentele prin reținerea de două ori a impozitului pentru sumele reprezentand contravaloarea medicamentelor/serviciilor medicale, în realitate, acestea manifestându-si nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță invocând așadar în calea de atac argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta, concluzia fiind împărtășită de Înalta Curte, care constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamant, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, instanța de control judiciar constată că pct. 8.3.8. paragraful al doilea din Procedura operațională privind decontarea serviciilor de asistență medicală, medicamentelor și protezelor din bugetul Ministerului Public, aprobată prin Ordinul nr. 142/23.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prevede că: "La întocmirea statului de plată pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul parchetelor, în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora se vor avea în vedere principiile de impunere fiscală prevăzute de legislația în vigoare la data efectuării plății". În mod corect prima instanță a observat caracterul general al dispozițiilor criticare, care nu prevăd, în conținutul lor, condițiile efective ale derulării operațiunilor de decontare a serviciilor medicale/medicamentelor, ci prevăd, în mod corect, că la întocmirea statului de plată al personalului auxiliar se vor avea în vedere principiile de impunere fiscală prevăzute de legislația în vigoare la data efectuării plății. "Principiile de impunere fiscală în vigoare la data efectuării plății" sunt normele fiscale aplicabile procedurii decontării, la data plății/efectuării decontării (stabilite de Codul fiscal, dar și de orice alte acte normative aplicabile); aceste reguli pot să prevadă sau să nu prevadă impozitarea sumelor decontate. Prin generalitatea sa, dispoziția în discuție din Ordinul nr. 142/23.06.2015 în litigiul de față nu poate fi criticată ca nelegală. Cel mult, generalitatea ar putea genera o interpretare în sensul că prin "principiile de impunere fiscală în vigoare la data efectuării plății" se înțelege în mod automat, că se aplică impozitarea contravalorii serviciilor/medicamentelor decontate. Dar această interpretare nu înseamnă și nelegalitatea actului normativ atacat, întrucât nelegalitatea nu derivă în mod direct din normă, ci din modul în care ea este în concret aplicată prin actele administrative individuale emise în soluționarea cererilor de decontare. În concluzie, s-a apreciat de judecătorul fondului că nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a reglementării atacate la pct. 1 din cererea de chemare în judecată, nici părțile reclamante neindicând în concret motive de nulitate în privința textului reglementării supuse analizei instanței, ci în privința practicii administrative, aspecte pe care de altfel reclamantele le-au reiterat prin cererea de recurs. Or, astfel cum s-a reținut anterior, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate. În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurentele-reclamante. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că nu actul atacat de reclamante prevede impozitul în discuție, ci acest act doar face trimitere la lege, prin prezenta cale de atac nefiind criticat așadar raționamentul judecătorului fondului, care este însușit de instanța de control judiciar. Astfel, ceea ce reclamantele doresc să învedereze instanței este, de fapt, o eronată aplicare în practica administrativă a pârâtului, a prevederilor normative enunțate la pct. 1 din cererea de chemare în judecată, nefiind vorba, așadar, de o nelegalitate a textului normativ propriu-zis, ci de o posibilă nelegală practică administrativă a instituției pârâte bazată pe o nelegalitate a actelor administrative individuale prin care reclamantelor li s-au decontat serviciile medicale/medicamentele/li s-a refuzat în concret decontarea integrală a serviciilor medicale/medicamentelor, prin reținerea la buget a impozitului și a contribuțiilor CAS pentru contravaloarea achitată pentru respectivele servicii/medicamente sau de o eventuală nevoie de reglementare suplimentară a procedurii decontării în discuție, pentru evitarea, pe viitor, a practicii administrative neunitare. Reclamantele nu au identificat în litigiul de față și nu au solicitat instanței anularea unor acte administrative cu caracter individual prin care li s-a refuzat decontarea în integralitate a serviciilor/medicamentelor/prin care li s-au reținut impozit/contribuții la buget, reclamantele formulând cereri pentru decontare, ceea ce înseamnă că acestea au fost supuse analizei pârâtului și aprobării (în modalitatea indicată de reclamante, cu reținerea impozitului/a contribuțiilor CAS). În ceea ce privește soluția pe capătul de cerere privind repararea prejudiciului, Înalta Curte constată că prima instanță a constatat că pârâtul nu este competent să dispună restituirea de la buget a sumelor încasate cu titlul de creanțe, astfel că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în privința capetelor nr. 2 și nr. 3 de cerere și a respins respectivele capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Or, recurentele-reclamante, prin memoriul de recurs nu au formulat critici privind soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului, ci au expus argumente pe fondul cererilor, care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,