ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3686/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 16.05.2017, reclamanții A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea Ordinului nr. 332 din 27 ianuarie 2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau obligarea pârâtului - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui alt ordin în care indemnizația de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, (majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015) începând cu data de 09.04.2015, obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la efectuarea plății diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectoriale de 405 RON majorată cu 10 % și venitul efectiv plătit, precum și la plata dobânzii legale și a ratei inflației la sumele datorate, obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor sus-menționate.

Prin sentința civilă nr. 142 din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal (dată în rejudecarea cauzei după casarea cu trimitere - decizia nr. 4911/06.10.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal) s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C., E., B., D. și A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la modificarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 prin emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească părților reclamante diferențele salariale rezultate dintre venitul deja achitat și venitul stabilit cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

S-a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C., E., B., D. și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și admiterea excepției rămânerii fără obiect, cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect, respectiv respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) și (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) și (2) și art. 3

1

alin. (1) și (1)

1

-1

4

din O.U.G. nr. 57/2015 și art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, precum și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

În temeiul art. 247 alin. (1) și art. 194 lit. c) C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, arătând că prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015-31.07.2016, 01.08.2016-30.09.2016 și 01.10.2016-31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 2295 din 07.12.2021 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu 01.08.2016, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON. De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, raportat la drepturile acordate prin actele administrative anterior menționate, recurentul-pârât a susținut că acțiunea apare ca rămasă fără obiect.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a arătat că la emiterea Ordinului nr. 897 din 22.05.2018 s-a avut în vedere sentința civila nr. 1961 din 10.10.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă. În executarea acestei hotărâri judecătorești definitive, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018, precedându-se concomitent, în spiritul principiului consacrat de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, la alinierea drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menționate în hotărâre, diferențiat pentru fiecare funcție/grad/treapta și gradație, și anume judecători, magistrați-asistenți, personal auxiliar de specialitate și personal conex din cadrul instanței supreme, pentru intervalele 09.04.2015-30.11.2015 și 01.12.2015-31.12.2017.

Ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76 din 15.03.2018 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanței supreme - judecători, magistrați asistenți și personal auxiliar de specialitate și conex - conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal. În consecință, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018. Toate ordinele anterior menționate, nefiind anulate de instanța de contencios administrativ, își produc pe deplin efectele juridice, potrivit intenției autorității emitente.

Așa cum s-a reținut în considerentele hotărârii judecătorești puse în executare de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

Curtea Constituțională a reținut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilite la nivelul maxim. De asemenea, Curtea a reținut că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Instanța de contencios constituțional a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim ai salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să fie stabilit prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii din cadrul întregii categorii profesionale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15.12.2016, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu 09.04.2015.

Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți A., B., C., D. și E. și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată prin cererea de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de control judiciar apreciază că această excepție nu vizează recursul, ci reprezintă o apărare de fond și o precizare a situației existente la momentul soluționării căii de atac, urmând a fi avută în vedere ca atare.

Obiectul acțiunii civile deduse spre soluționare în cauza pendinte este reprezentat de solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitărilor de emitere a unui astfel de ordin de salarizare. Totodată, s-a solicitat și plata diferențele salariale rezultate dintre veniturile deja achitate și veniturile stabilite cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

O atare solicitare a fost admisă de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 142 din data de 19 aprilie 2021, care face obiectul prezentului recurs.

Excepția lipsei de obiect a acțiunii a fost invocată în raport cu emiterea Ordinelor nr. 897 din 22.05.2018 și nr. 2295 din 07.12.2021 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În primul rând, se constată că recurentul-pârât nu a anexat cererii de recurs cele două ordine, la care face referire în susținerea excepției lipsei de obiect a acțiunii. Or, potrivit art. 249 C. proc. civ., "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Mai apoi, și în ipoteza în care, prin emiterea acestor ordine, s-a recunoscut beneficiul unei indemnizații de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o VRS mai mare decât cea pretinsă de către intimații-reclamanți prin cererea introductivă, respectiv de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, 463,5 RON pentru perioadele 01.12.2015-31.07.2016, 01.08.2016-30.09.2016 și 01.10.2016-31.12.2017 și 605,225 RON începând cu 01.08.2016, se constată că cererea de chemare în judecată nu privește doar recunoașterea beneficiului unei indemnizații de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o anumită VRS, ci și emiterea unor noi ordine de salarizare, plata diferențelor salariale și repararea integrală a prejudiciului cauzat.

Așadar, recalcularea cuantumului indemnizației de încadrare cuvenită reclamanților nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci are efectul unei recunoașteri, de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată. Această împrejurare nu afectează obiectul cererii, care privește și analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanților și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale. De altfel, recurentul-pârât nu a făcut dovada că a achitat intimaților-reclamanți drepturile salariale restante, efectuate în temeiul Ordinelor nr. 897 din 22.05.2018 și nr. 2295 din 07.12.2021 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, Înalta Curte nu va primi argumentele recurentului-pârât potrivit cărora cererea de chemare în judecată ar fi rămas fără obiect.

În ceea ce privește fondul acțiunii, recurentul-pârât nu a înțeles să formuleze critici concrete cu privire la raționamentul instanței de fond. Invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) și (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) și (2) și art. 3

1

alin. (1) și (1)

1

-1

4

din O.U.G. nr. 57/2015 și art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, precum și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente speței, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anterior menționat.

Prin ordinul contestat, intimaților-reclamanți li s-au recalculat drepturile salariale începând cu data de 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014.

Nemulțumirea intimaților-reclamanții a vizat data de la care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că drepturile salariale trebuie stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, precum și data de la care se aplică VRS majorat cu 10 %.

Prin art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3

1

, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1)

2

al art. 3

1

potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016, precum și prevederile art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 303/19.01.2017 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale, la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, cu mențiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe, constată că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, și pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015 la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentința nr. 48/13.01.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017.

Totodată, prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, începând cu 1 decembrie 2015 cuantumul brut al indemnizației a fost majorat cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

În cauză, în mod corect a reținut prima instanță că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite ca drepturile salariale să fie stabilite, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, și, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 și a art. 3

1

din O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% în temeiul Legii nr. 293/2015, pentru perioada 01.12.2015 - 01.02.2017.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% este dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale în materie. În ceea ce privește soluția de obligare a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor salariale, precum și la repararea integrală a prejudiciului cauzat (actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferentă), aceasta nu poate face obiectul analizei instanței de recurs, câtă vreme în privința acesteia nu au fost formulate niciun fel de critici prin calea de atac promovată.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 142 din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.