ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3172/2024

Ședința publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a Contencios la data de 28.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au formulat plângere împotriva Ordinului Procurorului Șef al Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nr. 24/J/III/12/2022/13.01.2022.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 461 din 13 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză

Recurenții-reclamanți - procurori în cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 461/13.03.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului și casarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii de fond.

Prin acțiunea de fond s-a cerut anularea Ordinului nr. 24/J/III/12/2022/13.01.2022 prin care a fost respinsă contestația împotriva Ordinului nr. 514/09.12.2021, anularea în parte a Ordinului nr. 514/09.12.2021, respectiv a art. 4 și art. 6, precum și obligarea pârâtului la calcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON începând cu 01.08.2016.

Prin Ordinul nr. 514/09.12.2021, DIICOT a recunoscut expres că începând cu 01.08.2016 procurorii și personalul asimilat trebuie salarizați având în vedere VRS de 605,225 RON. Totuși, prin art. 4 și 6 din același ordin s-a limitat plata diferențelor salariale doar pentru o perioadă de trei ani de la data emiterii ordinului, ceea ce reclamanții apreciază ca nelegal.

Recurenții arată că potrivit art. 2506 alin. (4) C. civ., recunoașterea unui drept printr-un act scris echivalează cu renunțarea la prescripție, iar Ordinul nr. 514/09.12.2021 constituie un asemenea act scris, ceea ce implică reluarea termenului de prescripție de la zero conform art. 2510 C. civ.. În consecință, limitarea la trei ani a plății diferențelor salariale este nelegală. Recurenții susțin că DIICOT, prin acest ordin, a renunțat la beneficiul prescripției, iar termenul de prescripție pentru drepturile recunoscute a început să curgă din nou de la data emiterii ordinului.

Recurenții arată că anterior Legii-cadru nr. 153/2017, salariul de încadrare al magistraților era stabilit pe baza unui coeficient de multiplicare și a unei valori de referință sectoriale (VRS). Legea nr. 153/2017 a fost aplicată greșit, raportând coeficienții la un VRS de 305 RON, deși, potrivit hotărârilor judecătorești definitive, valoarea corectă era 605,225 RON. Prin urmare, în momentul elaborării Legii nr. 153/2017, s-a utilizat o valoare inferioară celei legale, hotărârile judecătorești definitive au consfințit utilizarea VRS de 605,225 RON, iar actele administrative ulterioare (inclusiv Ordinul nr. 514/2021) au recunoscut același lucru.

În ceea ce privește plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, recurenții susțin că aceasta se aplică numai în cazul creșterilor salariale reglementate de lege, nu și atunci când majorările salariale rezultă din hotărâri judecătorești sau acte administrative. Prin aplicarea acestei plafonări, procurorii se află într-o situație de scădere salarială și discriminare față de colegii care au titluri executorii. Articolul 38 alin. (6) trebuie interpretat în corelare cu restul dispozițiilor art. 38, care reglementează aplicarea etapizată a legii și nu plafonarea drepturilor deja câștigate. Prin urmare, prevederile acestui articol nu pot fi folosite pentru a anula efectele unor hotărâri judecătorești sau a unor acte administrative de recunoaștere a dreptului.

Recurenții invocă decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în sprijinul susținerilor lor. Se menționează Decizia CCR nr. 794/2016, potrivit căreia nivelul maxim de salarizare trebuie stabilit prin raportare la întreaga categorie profesională, Decizia ICCJ nr. 23/2016, care statuează că personalul trebuie salarizat la nivelul maxim existent în instituție, Decizia ICCJ nr. 7/2019, care confirmă menținerea majorărilor salariale în indemnizația brută de încadrare, precum și Decizia CCR nr. 700/2019, care arată că art. 38 alin. (6) are caracter tehnic, vizând aplicarea etapizată a legii, nu diminuarea drepturilor câștigate.

Totodată, recurenții invocă art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (3) din Constituție privind separația puterilor în stat, susținând că prin Legea nr. 153/2017 s-au încălcat hotărâri judecătorești definitive, ceea ce reprezintă un conflict între puterea judecătorească și cea legislativă/executivă. De asemenea, se invocă principiul egalității în fața legii (art. 16 din Constituție), reținându-se că magistrați aflați în situații identice sunt remunerați diferit în funcție de existența sau nu a unui titlu executoriu.

Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată, apreciind că limitarea la trei ani a plății diferențelor salariale este legală și că dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 sunt aplicabile. Recurenții combat aceste argumente, susținând că instanța de fond a interpretat greșit efectele renunțării la prescripție prevăzute de art. 2506 și 2510 C. civ., că art. 38 alin. (6) nu poate înlătura efectele unor hotărâri judecătorești definitive sau a unor acte administrative de recunoaștere a dreptului și că prevederile acestui articol vizează exclusiv majorările salariale acordate în temeiul legii, nu și drepturile recunoscute anterior prin alte acte.

Recurenții solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate, admiterea acțiunii de fond, anularea Ordinului nr. 24/J/III/12/2022/13.01.2022 și, în parte, a Ordinului nr. 514/09.12.2021 (art. 4 și art. 6), precum și obligarea pârâtului la calcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea VRS 605,225 RON începând cu 01.08.2016.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prin notele scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Prin recursul formulat, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., procurori în cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, au atacat sentința civilă nr. 461/13.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin care acțiunea lor de fond a fost respinsă ca neîntemeiată. Obiectul recursului îl constituie anularea Ordinului nr. 24/J/III/12/2022/13.01.2022, prin care a fost respinsă contestația împotriva Ordinului nr. 514/09.12.2021, precum și anularea în parte a Ordinului nr. 514/09.12.2021 (art. 4 și 6) și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON începând cu 01.08.2016.

Reclamanții au formulat recurs invocând, pe de o parte, nelegalitatea limitării plății diferențelor salariale la un interval de trei ani, iar pe de altă parte, au susținut că instanța de fond a omis să analizeze în mod explicit problema plafonării drepturilor salariale prevăzute de art. 2 din Ordinul nr. 514/09.12.2021, prin raportare la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, invocând un motiv de recurs întemeiat pe omisso medio, subsumat cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, un motiv de recurs formulat omisso medio presupune ca instanța de fond să fi omis examinarea unui capăt de cerere ori a unei critici care condiționează în mod direct soluția asupra fondului.

Din analiza cererii introductive și a considerentelor sentinței rezultă că reclamanții au solicitat anularea numai a art. 4 și art. 6 din Ordinul nr. 514/2021, considerând nelegală limitarea la trei ani a plății diferențelor salariale și susținând că, prin art. 1 al ordinului, DIICOT ar fi recunoscut dreptul începând cu 01.08.2016, ceea ce ar fi echivalat cu o renunțare la prescripție potrivit art. 2506 și urm. C. civ.

Prin urmare, problema plafonării prevăzute la art. 2 din Ordin - care face trimitere la aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 - nu a format obiectul acțiunii și nu a fost dedusă judecății în fața Curții de Apel.

Instanța de fond a analizat cauza în limitele investirii, verificând exclusiv dacă actul administrativ contestat constituie un act de recunoaștere a dreptului și dacă limitarea plății la ultimii trei ani este legală. În acest context, Curtea de Apel a motivat amplu asupra: naturii juridice a Ordinului nr. 514/2021 și a voinței emitentului; interpretării sistematice a dispozițiilor actului ("în condițiile prezentului ordin"); efectelor recunoașterii asupra prescripției extinctive, în raport de art. 2506-2510 și 2517 C. civ.

Rezultă, așadar, că instanța de fond a respectat succesiunea logică a analizei juridice impuse de cadrul procesual stabilit de reclamanți.

Faptul că hotărârea nu conține o analiză distinctă a art. 2 din Ordin sau a art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu poate fi calificată drept o omisiune, întrucât respectivele texte nu au format obiectul cererii și nu condiționau direct legalitatea dispozițiilor contestate (art. 4 și art. 6).

Înalta Curte reține că instanța de fond a analizat în detaliu limitele legale ale drepturilor salariale și cadrul prescripției extinctive. Ordinul nr. 514/09.12.2021 prevede la art. 1 că, începând cu data de 01.08.2016, procurorii și personalul asimilat magistraților se salarizează având în vedere VRS de 605,225 RON "în condițiile prezentului ordin". Articolul 4 stabilește că, pentru personalul căruia dreptul la VRS 605,225 RON îi este recunoscut pe cale administrativă, recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinului se vor face cu respectarea termenului de prescripție de trei ani, calculat raportat la data emiterii ordinului. Articolul 6 prevede că plata diferențelor salariale se efectuează după asigurarea fondurilor bugetare, respectând termenul de prescripție prevăzut de lege.

Instanța de fond a apreciat corect că Ordinul nr. 514/2021 nu constituie un act scris de recunoaștere neechivocă a dreptului în sensul art. 2506 alin. (4) C. civ., deoarece art. 1 subliniază că salarizarea se va realiza "în condițiile prezentului ordin", ceea ce implică limitarea prevăzută de art. 4 și 6. Astfel, nu poate fi considerată o renunțare expresă la termenul de prescripție extinctivă pentru drepturile salariale scadente anterior datei de 01.01.2018.

De asemenea, potrivit art. 2507 și urm. C. civ., renunțarea la prescripție trebuie să fie expresă sau să rezulte din manifestări neechivoce, ceea ce în speță nu se întâmplă. Prin urmare, data de 01.08.2016 este pur și simplu o referință la începutul aplicării VRS și nu poate întrerupe cursul termenului de prescripție pentru drepturile salariale mai vechi. Interpretarea sistematică a Ordinului confirmă că, pentru cei care nu dețin hotărâri judecătorești executorii (art. 3), drepturile salariale se acordă doar pentru intervalul de trei ani anterior emiterii ordinului, în concordanță cu art. 2517 C. civ.

Prin urmare, critica reclamanților privind limitarea la trei ani a plății diferențelor salariale este nefondată, Ordinul nr. 514/2021 respectând cadrul legal și principiile C. civ. referitoare la prescripție.

În concluzie, din analiza coroborată a Ordinului nr. 514/09.12.2021 și a dispozițiilor legale aplicabile (art. 2506, 2507, 2510, 2517 C. civ.), Înalta Curte apreciază că Ordinul a fost emis în limitele legale și nu reprezintă act de recunoaștere neechivocă a drepturilor salariale care să ducă la renunțarea la prescripție. Limita de trei ani prevăzută pentru plata diferențelor salariale este legală.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., H., E., C., F., D., B., G. împotriva sentinței civile nr. 461 din 13 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 iunie 2024.