ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1714/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Finanțelor Publice, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: 1. Anularea în parte a deciziei nr. 156/19.03.2019 emise de Procurorul Șef al DIICOT.

Anularea adresei nr. x/2019 emise de Procurorul Șef al DIICOT.

Obligarea pârâtei DIICOT la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 01.03.2019, cu luarea in considerare a: - datei de 01.03.2019, în loc de 07.03.2019; - drepturilor salariale ale specialiștilor-funcționari publici din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție; - stabilirii salariului de bază pe baza vechimii în funcție, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. I, lit. B), nr. 4; - majorării salariului de bază cu 10%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 17, alin. (5);

Plata diferenței dintre venitul calculat potrivit solicitării menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective;

Obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sumele necesare acordării drepturilor salariate. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 114 din 26 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii introduse împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea reclamanților formulată împotriva acestui pârât ca inadmisibilă. A admis în parte acțiunea introdusă de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. împotriva pârâtei Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. A anulat în parte decizia nr. 156/19.03.2019 și adresa nr. x/2019, ambele emise de Procurorul Șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, doar în privința datei de la care sunt acordate drepturile salariale. A obligat pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 01.03.2019. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material). În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 120 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 12/2019, cu nesocotirea prevederilor art. 11, art. 12, art. 62 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 15 alin. (2) și art. 78 din Constituție, precum și ale art. 6 din Legea nr. 287/2009, republicată. Raportat la dispozițiile art. 120 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 12/2019 potrivit cărora "începând cu luna martie 2019, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, (...) beneficiază de aceleași drepturi salariate ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (...)", în concordanță cu dispozițiile art. 11, art. 12 și art. 62 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 15 din Constituție și art. 6 din C. civ., recurenta a susținut că legiuitorul a avut în vedere ca drepturile salariale să fie stabilite la momentul intrării în vigoare a respectivului act normativ, anume data publicării, iar nu data de 1 martie 2019. De altfel, o dispoziție expresă în sensul stabilirii drepturilor salariale începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a actului normativ în discuție (ex. 1 martie 2019) ar fi fost contrară normelor reglementate prin textele anterior menționate. Recurenta a apreciat, contrar celor reținute de judecătorul fondului, că recunoașterea drepturilor salariale ce a avut loc prin introducerea alin. (5) 1 în cuprinsul art. 120 al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu putea produce efecte înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2019, respectiv anterior datei de 07.03.2019. În opinia recurentei, momentul plății drepturilor salariale aferente lunii martie 2019 este lipsit de relevanță în a stabili data nașterii acestor drepturi. În acest context, raportat la principiul neretroactivității legii civile, în mod legal salariile specialiștilor IT din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au fost stabilite, potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (5) 1 din Legea nr. 304/2004, începând cu data de 7 martie 2019 și nu cu 1 martie 2019. II. Analiza motivelor de casare Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 156/19.03.2019 și Adresei nr. x/2019 emise de Procurorul Șef al DIICOT și obligarea pârâtei DIICOT la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 01.03.2019, în loc de 07.03.2019, cu luarea în considerare a drepturilor salariale ale specialiștilor-funcționari publici din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție și stabilirea salariului de bază pe baza vechimii în funcție, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. I, lit. B), nr. 4 și majorarea salariului de bază cu 10%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 17, alin. (5). Reclamanții au mai solicitat și plata diferenței dintre venitul calculat potrivit solicitării menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective. Instanța de fond a reținut caracterul nefondat al solicitării reclamanților privind stabilirea salariului de bază pe baza vechimii în funcție, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. I, lit. B), nr. 4 și majorarea salariului de bază cu 10%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 17, alin. (5) pentru argumentele expuse în considerentele sentinței atacate și menținute de instanța de control judiciar, în condițiile în care nu au fost contestate de părți în prezenta cale de atac. Prima instanță a admis, însă, în parte acțiunea reclamanților și a anulat actele atacate, constatând că drepturile salariale prevăzute de O.U.G. nr. 12/2019 trebuiau stabilite cu începere din data de 01.03.2019. Judecătorul fondului a considerat că ordonanta nu retroactivează, chiar dacă a intrat în vigoare la data de 07.03.2019, întrucât drepturile salariale aferente lunii martie se plătesc în luna aprilie. Înalta Curte reține că prin O.U.G. nr. 12/2019 s-a dispus introducerea alin. (5 1 ) în art. 120 din Legea nr. 304/2004, în sensul că "Începând cu luna martie 2019, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice." O.U.G. nr. 12/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 07.03.2019 și a intrat în vigoare în aceeași zi. În conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, ale art. 6 din C. civ. și cu principiile generale de drept, legea civilă dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă. O.U.G. nr. 12/2019 a intrat în vigoare la data de 07.03.2019, iar anterior acestei date nu avea putere și nu se puteau emite acte și acorda drepturi în baza ei pentru că nu intrase în vigoare. Instanța de recurs are în vedere și jurisprudența constantă a Curții Constuționale, potrivit căreia actele normative adoptate în cursul unei luni calendaristice nu pot intra în vigoare din prima zi a respectivei luni. (Deciziile nr. 6/1993, nr. 22/1993, nr. 81/1995, nr. 85/1999, nr. 7/2002, nr. 568/2005, nr. 437/2013). Prin urmare, contrar reținerilor instanței de fond, O.U.G. nr. 12/2019 nu putea constitui temei al emiterii unor acte administrative începând cu data de 01.03.2019. Față de considerentele expuse, reținând că Decizia nr. 156/19.03.2019 a Procurorului Șef al DIICOT contestată de reclamanți a fost legal emisă și din această perspectivă, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care aceasta a fost anulată, este nelegală, impunându-se a fi reformată. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE,