ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4147/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.04.2018, reclamanții A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței să dispună anularea Ordinelor nr. 49/29.01.2018 și nr. 87/23.02.2018 emise de Procurorul Șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și obligarea acestuia de a emite un nou Ordin prin care să dispună: calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând cuantumul salariului de bază, începând cu data de 01.01.2018 (astfel cum este prevăzut în Legea-cadru nr. 153/28.06.2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Anexa V, Secțiunea a VI-a art. 22 alin. (1) din Legea 153/2017, respectiv: - Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta Anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4) și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor și în raport de vechimea în funcție a reclamanților în cadrul D.I.I.C.O.T.; plata drepturilor salariale de mai sus, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății; plata dobânzilor legale cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce plățile aferente acestor drepturi salariale și includerea acestora în bugetul previzionat, prin suplimentarea acordată ordonatorului de credite în cazul de față; acordarea cheltuielilor de judecată generate de acest litigiu.

Prin sentința civilă nr. 5523 din 21 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

A respins excepția tardivității introducerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.), ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile au formulat recurs reclamanții A., B., C. și D., invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că judecătorul fondului în mod corect a îmbrățișat susținerile reclamanților, în sensul că a constatat faptul că: "Salarizarea în cazul reclamanților este reglementată prin dispozițiile art. 22 alin. (1), Secțiunea a- Vl-a, Cap. VIII din Anexa V-familia ocupațională justiție, Legea nr. 153/2017", dar ulterior, folosind un raționament în mod vădit eronat a înțeles să motiveze respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenții apreciază că raționamentul instanței de fond este consecința unei erori inacceptabile a pârâtei-intimate, care afectează grav interesele și drepturile legitime ale reclamanților și pe care în mod regretabil și-a însușit-o și instanța de fond.

Recurenții arată că au prezentat în cuprinsul motivelor care au stat la baza formulării acțiunii introductive, principiile salarizării, care trebuie să aibă la bază următoarele: a)principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, rep., dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege; b)principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și aceeași vechime în funcție; f)principiul ierarhizării, pe verticală, cât si pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate.

Specialiștii D.IJ.C.O.T. nu sunt exceptați de la aplicarea față de aceștia a actului normativ sus-mentionat, o teză contrară putând constitui excluderea acestora, ipoteza inacceptabilă de vreme ce toți salariații instituției au fost avuți în vedere la stabilirea drepturilor salariate. În situația în care s-ar fi dorit să fie exceptați ar fi trebuit prevăzută ca situație de excepție în reglementarea legală, or exceptio strictissimae interpretationis et aplicationis est, iar, atâta timp cât nu există o dispoziție legală care să stipuleze clar faptul că "specialiștii sunt excluși de la ierarhizarea pe verticală", credem că aceasta ar trebuie să se aplice în aceeași măsură și fără discriminare în cadrul tuturor categoriilor socio-profesionale din familia ocupațională capitolul JUSTIȚIE.

Raportat la dezideratul imperativ al respectării principiului practicii unitare, se observă deja o optică diferențiată în practica unor instanțe, unde deja în mod definitiv s-a recunoscut acest drept salarial aferent vechimii în funcție, afectându-se astfel egalitatea principiului salarizării în cadrul aceleiași categorii socio-profesionale, cu evidenta premisă, a faptului că menținerea soluției pronunțate în cauza pendinte de către Curtea de Apel București, secția a-Vlll-a contencios administrativ si Fiscal, ar adânci și mai mult, în mod ireversibil și irevocabil situația de discriminare. Unificarea practicii judiciare constituie un deziderat generat de necesitatea asigurării securității juridice prin evitarea pronunțării unor hotărâri divergente privind probleme identice.

Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impus și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și implicit a autorității judecătorești.

Aceste principii ar fi grav afectate dacă soluțiile instanțelor judecătorești, în cauze similare, ar fi diferite și chiar contradictorii. De asemenea, însuși, Consiliul Superior al Magistraturii consideră că practica judiciară unitară este esențială pentru creșterea încrederii în actul de justiție.

Practica neunitară, este sancționată explicit prin dispozitivul cauzei BEJAN contra României, astfel jurisprudența divergentă, are ca si consecință afectarea principiului siguranței juridice, definit ca unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept, aceeași opinie regăsind-o și în decizia dată în cauza Pădureanu contra României.

Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, nu are și nu poate să albă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării atribuită și aparținând unor judecători diferiți. Astfel, o asemenea concepție, ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții care ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorului, nu poate justifica o asemenea consecință. Practica unitară, văzând cauzele civile identice și din punct de vedere al cererilor și pretențiilor astfel evidențiate în petitul acțiunilor introductive, trebuie să înlăture incertitudinea juridică, fiind determinat astfel dreptul și obligația corelativă, la o interpretare unitară a legii, aceasta conform și art. 27 alin. (2) Legea nr. 304/2004 modificată și implicit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului .

În aceste situații s-ar crea paradoxul nedorit ca, pe situația învederată irevocabilă de recunoaștere a vechimii în funcție ca și criteriu în stabilirea drepturilor salariale, ca la nivelul altor unități ale Ministerului Public specialiștilor în cauză să le fie recunoscută vechimea în funcție, în timp ce specialiștii D.I.I.C.O.T. să fie privați în mod nelegitim de acest drept.

În opinia recurenților, legiuitorul a înțeles să facă trimitere la întregul nr. crt. 4, în sensul că salariul de bază al specialistului D.I.I.C.O.T. este, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, cel cuantificat în cuprinsul întregului nr. crt. 4 al cap. I, lit. B) Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, în procesul de individualizare a valorii nominale fiind aplicabile principiile, cerințele și regulile prevăzute în lege.

Trimiterea este una realizată la întreg nr. crt. 4 al cap. I, lit. B) Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, număr care cuprinde o ierarhizare atât pe orizontală, cât și pe verticală.

Pe orizontală sunt criteriile cu trimitere la vechimea totală în muncă, iar pe verticală sunt criteriile de individualizare care se raportează la vechimea în funcție.

Prin alegerea ultimului criteriu pe orizontală, "Baza 0-3 ani", vechimea în funcție este ignorată în totalitate, singura căreia i se dă relevanța cuvenită fiind vechimea în muncă.

Dacă ar fi vrut să elimine raportarea la vechimea în funcție, legiuitorul ar fi făcut trimitere în norma legală la rândul corespunzător din cadrul nr. crt. 4 și ar fi indicat titlul acestuia "Baza 0-3 ani". Că nu a fost aceasta intenția legiuitorului o arată și indicarea criteriilor generale de ierarhizare a posturilor prevăzute la art. 8 din lege.

În plus, modul în care a fost stabilit salariul, nu explică motivele pentru care a fost ales rândul intitulat "Baza 0-3 ani" din cadrul nr. crt. 4 și nu un alt rând, ca de exemplu: "5-10 ani" ori "Peste 20 ani", pentru ca alegerea să nu aibă aparența de a fi arbitrară.

Aceeași Lege nr. 153/2017 notează la art. 6 principiile care reglementează sistemul de salarizare introdus, între care se regăsește și cel de la lit. f) principiul ierarhizării, "pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu (...)".

Recurenții arată și definiția atribuită de legiuitor, conform art. 7 lit. a) din Legea nr. 153/2017, noțiunii de Salariu de bază, respectiv: "reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. l-IX".

În contextul acestui cadru normativ, recurenții constată că remunerarea lor este realizată, sub aspectul salariului de bază - de referință în aplicarea majorării prevăzute prin Nota nr. x din Cap. I lit. A) din Anexa nr. VIII și a sporurilor specifice reglementate conform art. 38 alin. (3) lit. a) și art. 4, art. 5 din Legea 153/2017 - în forma și cuantumul reținut prin Ordinele nr. 49/29.01.2018 și 87/23.02.2018, cu aplicarea dispozițiilor Anexa nr. V, cap. I, lit. B) la nr. crt. 4, dar prin limitarea la un singur criteriu de ierarhizare, pe orizontală - al vechimii în muncă, fără a fi avută în vedere și ierarhizarea pe verticală determinată de vechimea în funcția de specialist în cadrul D.I.I.C.O.T.

Susținerea acestui raționament și mod de cuantificare a salariului de bază este întărită de legiuitor prin alin. (2) al aceluiași art. 22, în care se stabilește faptul că "Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte".

Altfel spus, legiuitorul introduce beneficiul celorlalte drepturi conferite de categoria profesională din care fac parte specialiștii D.I.I.C.O.T. și întărește simultan existența unei excepții ce operează doar în privința elementelor salariate ce compun salariul de bază.

Or, cum excepția este una de strictă interpretare în temeiul principiului "exceptio est strictisimae interpretationis et aplicationis", în determinarea salariului de bază angajatorul nu poate aplica excepția arătată în mod extensiv, prin excluderea din modul de individualizare a vechimii din funcție care, alături de vechimea în muncă, este cuprinsă în chiar salariul de bază.

Mai mult, prin tehnica legislativă manifestată în reglementarea salarizării specialistului D.I.I.C.O.T. sub forma art. 22 din Secțiunea a 6-a, cap. VIII din Anexa nr. V la Legea 153/2017, legiuitorul a introdus un raționament care inclusiv în mod concurent subliniază faptul că salariul de bază se află sub incidența atât a criteriului vechimii în funcție, cât si al vechimii în muncă.

Elocvent în sublinierea raționamentului legiuitorului că salariul de bază al specialistului (D.I.I.CO.T. și D.N.A.) este "mobil", rezultat din aplicarea ambelor criterii de ierarhizare, este și modul în care a fost stabilit acesta în cazul specialiștilor D.N.A. care exercită funcția de conducere de șef serviciu. Practic, prin art. 22 alin. (3) din Secțiunea a 6-a, cap. VIII din Anexa nr. V la Legea 153/2017 coroborat cu art. 10 alin. (1) din Secțiunea a 1-a, cap. VIII din aceiași anexă la lege, în care se stabilește remunerarea șefului de serviciu la nivelul indemnizației de încadrare specifice prim-procurorului din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, în speță la "indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului", legiuitorul subliniază caracterul "mobil" al salariului de bază al specialistului D.N.A./D.I.I.C.O.T. și împrejurarea că acesta variază nu doar sub criteriul vechimii în funcție sau în muncă, dar și al poziției ierarhice (cu mențiunea că în cadrul D.I.I.C.O.T. nu există specialiști care să ocupe funcția de Șef Serviciu).

În acest sens D.I.I.C.O.T. invocă definiția vechimii în funcție introduse prin Nota de subsol 1 la Cap. I, lit. B) din Anexa nr. V la Legea 153/2017 și faptul că aceasta nu include și specialistul D.I.I.C.O.T.. Recurenții arată că această susținere nu poate fi primită în condițiile în care, în litera și spiritul legii, capitolul I din Anexa V la Lege, în care este cuprinsă această notă, este unul rezervat stabilirii, așa cum arată și titlul, indemnizației de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți, pe cale de consecință toate definițiile și precizările acoperind numai aceste categorii de personal. Or, suplimentar argumentelor anterior evocate cu privire la instrumentarul - principii, criterii, dispoziții etc. - furnizat de legiuitor în determinarea salariului de bază, este evident că o notă introdusă la o categorie profesională specifică nu poate cuprinde referiri decât cu privire la această categorie.

Este la fel de evident însă că, fără a crea o echivalență cu categoria profesională a procurorilor, legea salarizării unitare reglementează salarizarea reclamanților prin trimitere nu la calitatea de procuror (magistrat) ci prin trimitere la o anexă specifică ce devine, pe cale logică, în limitele nr. crt. 4 (din cap. I, lit. B) a Anexei V la Legea 153/2017) anexa salariilor de bază a specialiștilor D.I.I.C.O.T.. într-o atare anexă, configurată într-un sistem de ierarhizare pe orizontală și verticală, este fără putință de tăgadă că determinarea salariului de bază individual poate fi realizat doar prin utilizarea principiilor, criteriilor și regulilor prevăzute de Legea nr. 153/2017, la concurența atât a vechimii în muncă dar și a vechimii în funcția de specialist D.I.I.C.O.T.

Fără a ține cont de raționamentele mai sus menționate, prin reducere la absurd s-ar putea ajunge la concluzia că specialistul D.I.I.C.O.T. nu merită salariu deloc, ori un salariu de valoare nulă, plecând de la premisa că și vechimea de 0-3 ani în raport de care D.I.I.CO.T. în mod defectuos a asimilat salariul specialistului este tot vechime în funcție (vechime în magistratură). Prin analogie, dacă D.I.I.C.O.T. acceptă faptul că salariul specialistului se poate raporta la vechimea în funcția de magistrat al procurorului de judecătorie (în speță acceptă că se poate raporta la procurorul de 0-3 ani vechime în magistratură), atunci înseamnă că se poate raporta acest salariu si la vechimea peste 3 ani. în baza principiilor" ubi eadem iegis rațio ibi eadem Iegis dispozitio" (unde este aceeași rațiune a legii, acolo este aceeași aplicare a ei) și "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde se aplică același raționament, se aplică aceeași soluție).

Mai mult, în art. 82 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, legiuitorul menționează că "Autoritățile, instituțiile publice și celelalte unități bugetare pot include în statele de funcții și unele funcții specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în anexele la prezenta lege, care se dovedesc a fi necesare desfășurării activității" iar la alin. (2) faptul că "Salariile de bază ale personalului încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, al Ministerului Finanțelor Publice și al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici pentru funcționarii publici, prin asimilare cu funcțiile si salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege și aplicabile categoriei de personal respective", prevederi legale ce denotă faptul că funcțiile de specialiștii D.I.I.CO.T. si D.N.A. (pentru care nu s-au prevăzut grile proprii de salarizare) sunt asimilate cu funcțiile si salariile prevăzute in anexele la prezenta lege, în speță funcția de procuror cu grad de judecătorie.

În concluzie, în considerarea și aplicarea principiului universal valabil, ce călăuzește activitatea instanțelor de judecată, reprezentat de actus interpretandus este potius ut valeot quam ut pereat (actul trebuie interpretat în înțelesul în care el poate produce efecte, nu în a-l lăsa fără nici un efect), actul cu înțeles îndoielnic și susceptibil de mai multe înțelesuri echivoce, se interpretează în așa măsură încât acesta să producă efectele juridice, iar dacă nivelul de salarizare al funcției de specialist în cadrul D.I.I.C.O.T. este cel definit la art. 22 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa V la Legea 153/2017 prin trimitere la tabelul prevăzut la Cap. I, lit. B), nr. crt. 4, pe cale de consecință salariul de bază trebuie determinat prin aplicarea integrală a dispozițiilor acestei norme de trimitere prin considerarea și a vechimii în funcție, respectiv atât pe orizontală cât și pe verticală.

Având în vedere aceste considerente, recurenții solicită admiterea recursului formulat ca fiind întemeiat, casarea sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, urmând ca în principal, rejudecând cauza, să fie admisă ca legală și întemeiată cererea introductivă de instanță așa cum se regăsește in integrum formulată, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, în vederea soluționării cauzei. Recurenții solicită obligarea pârâtei-intimate (D.I.I.C.O.T.) Ia plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului litigiu, atât în ceea ce privește susținerea cauzei în fata instanței de fond, cât și în fata instanței de recurs, fără a se limita la plata integrală a onorariului de avocat.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

De asemenea, solicită și respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate în întâmpinare. Au anexat un set de ordine emise de intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sentințe civile.

S-a încuviințat pentru recurenți proba cu înscrisurile atașate notelor scrise depuse la dosarul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că la data de 29.01.2018 a fost emis Ordinul nr. 49 modificat ulterior prin Ordinul nr. 87/23.02.2018 al Procurorului Șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prin care recurenților, angajați ai pârâtei Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) în funcția de specialiști, li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018, aferente funcției de specialist, în baza Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin art. 1 din Ordinul nr. 49/29.01.2018, modificat prin art. 2 din Ordinul nr. 87/23.02.2018 s-a stabilit că: "specialiștii din cadrul D.I.I.C.O.T., prevăzuți în Anexa nr. 1, beneficiază de drepturile salariale astfel cum au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, precum și art. 4 și art. 5 ale Cap. VIII din Anexa V-familia ocupațională justiție".

Astfel cum rezultă din actele administrative de salarizare contestate, acestea au fost emise în aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1), art. 38 alin. (3), lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4, Cap. VIII – art. 1 lit. e), art. 3 alin. (1), art. 4, art. 5, art. 22 alin. (1), (2) și 4, precum și art. 7 alin. (1) din Anexa nr. V a aceluiași act normativ.

Conform dispozițiilor legale care reglementează salarizarea recurenților-reclamanți, art. 22 alin. (1) din Secțiunea a 6-a, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiștii din cadrul D.I.I.C.O.T. sunt prevăzute în prezenta anexă la Cap. I, lit. B), nr. crt. 4.

Astfel, art. 22 alin. (1) din Secțiunea a 6-a a Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 prevede "Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4."

Prin nr. crt. 4 lit. B) din Cap. I al Anexei nr. V a Legii cadru nr. 153/2017 se stabilește indemnizația lunară pentru anul 2022 a procurorului cu grad de judecătorie, în raport de funcție de vechimea în muncă, dar și în raport de vechimea în funcție.

Recurenții-reclamanți au susținut că această normă de trimitere are în vedere, în ceea ce îi privește, criteriile cu privire la vechimea în muncă, dar și pe cele cu privire la vechimea în funcție.

Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, în mod corect fiind reținut de prima instanță că acordarea unui cuantum diferit al salariului de bază stabilit în raport de vechimea în funcție se face doar pentru categoriile de personal expres prevăzute de lege și, astfel cum rezultă din Legea nr. 153/2017, specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu fac parte din categoria beneficiarilor acestui drept recunoscut de lege.

Capitolul I din Anexa V a Legii nr. 153/2017, Nota 1, precizează faptul că prin "vechime în funcție", "în sensul prezentului capitol", "se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție", fiind astfel prevăzute categoriile de personal pentru care insemnizația se stabilește raportat la vechimea în funcție, din care reclamanții nu fac parte.

În condițiile în care legiuitorul a prevăzut expres că vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție constituie vechimea în funcție, iar nu vechimea in funcția publică/vechimea în funcția de specialist, pârâta D.I.I.C.O.T. a stabilit în mod corect salariile reclamanților prin ordinele contestate. Vechimea în funcție se aplică exclusiv pentru categoriile de personal expres prevăzute, nu și pentru categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin trimitere la coeficientul de ierarhizare.

Pentru aceste motive, instanța de fond a constatat cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale că susținerile reclamanților sunt nefondate, în mod legal, prin ordinele contestate, salariile de bază ale reclamanților fiind determinate prin raportare la indemnizația unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie cu o vechime în funcție între 0-3 ani.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 5523 din 21 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.