ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4919/2024

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr. x/2020 la data de 10 decembrie 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat emiterea unui ordin de încadrare salarială, pentru perioada 09 aprilie 2015 - 31 decembrie 2017, în care indemnizația de încadrare și sporurile aferente să fie stabilite luând in considerare:

- coeficienții de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT - între 19 și 23, în raport de funcția efectiv deținută;

- valoarea maximă în plată sau câștigată prin titluri executorii, a valorii de referință/sectorială: - de 440,16 RON pentru, perioada 09 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015; de 484,18 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 31 iulie 2016 și de 605,225 RON, pentru perioada 01 august 2016 - 31 decembrie 2017;

- majorarea indemnizației de bază brută lunară luând în considerare vechimea efectivă în funcție a fiecărui reclamant.

Reclamanții au solicitat ca în ordin să fie prevăzută și modalitatea de plată a drepturilor salariate restante (creanță actualizată și dobânzi datorate), precum și data introducerii în plată lunară a drepturilor câștigate pe viitor și deci "în continuare".

Prin sentința civilă nr. 468 din 02 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuală a Curții de Apel București și a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel Suceava, reținând că reclamanții nu au formulat în cauză plângerea în temeiul dispozițiilor art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 ori a prevederilor art. 7 din Cap. VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, ci obiectul acțiunii vizează refuzul unei autorități centrale de emitere a unui act administrativ, astfel că raportat la domiciliile reclamanților și la dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 competența revine Curții de Apel Suceava, cauza fiind reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub același număr x/2020 la data de 03 ianuarie 2022.

În cauză, raportându-se la obiectul cauzei și părțile din proces, toți judecătorii Curții de Apel Suceava au invocat existența unei situației de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Cu privire la cererea de abținere a întregii instanțe, în condițiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea din 11 mai 2022 din dosarul nr. x/2020 în sensul admiterii acesteia și trimiterii cauzei spre soluționare Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind reînregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2022 la data de 02 iunie 2022.

În cauză, au formulat cereri de intervenție principală V., W. și X., la data de 03 octombrie 2022, Y., la data de 11 noiembrie 2022, precum și Z., AA., BB., CC. și DD., la data de 17 noiembrie 2022, cereri prin care s-a solicitat soluționarea favorabilă a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de încadrare salarială, pentru perioada 09 aprilie 2015 - 31 decembrie 2017, în care indemnizația de încadrare și sporurile aferente să fie stabilite luând in considerare:

- coeficienții de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT - între 19 și 23, în raport de funcția efectiv deținută;

- valoarea maximă în plată sau câștigată prin titluri executorii, a valorii de referință/sectorială. - de 440,16 RON pentru, perioada 09 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015; de 484,18 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 31 iulie 2016 și de 605,225 RON, pentru perioada 01 august 2016 - 31 decembrie 2017;

- majorarea indemnizației de bază brută lunară luând în considerare vechimea efectivă în funcție a fiecăruia dintre petenți.

S-a mai solicitat ca în ordin să fie prevăzută și modalitatea de plată a drepturilor salariate restante (creanță actualizată și dobânzi datorate), precum și data introducerii în plată lunară a drepturilor câștigate pe viitor și deci "în continuare".

Prin încheierile din 18 octombrie 2022, 16 noiembrie 2022 și 18 ianuarie 2023 au fost admise în principiu cererile de intervenție formulate în cauză, fiind introduși în cauză și citați în calitate de intervenienți V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. și DD.. În motivarea s-a reținut că dreptul pretins de intervenienți rezultă din același pretins refuz nejustificat al Ministerului Justiției, exprimat prin aceeași adresă din 30 octombrie 2020, dreptul intervenienților fiind un drept aflat în strânsă legătură cu cel al reclamanților, în sensul art. 61 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 15 martie 2023, instanța a dispus introducerea în cauză și citarea, în calitate de pârât, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.

În ședința din data de 10 mai 2023 s-a dispus scoaterea din cauză a Ministerului Justiției și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, ca rămasă fără obiect, iar prin încheierea din data de 24 mai 2023 s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții U. și C. și formarea unui nou dosar, în care ca pârât urma să figureze Ministerul Justiție, instanța raportându-se la calitatea acestora de asistenți judiciari și la dispozițiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, care vizează doar situația proceselor judecătorilor.

Prin sentința civilă nr. 176/2023 din 07 iunie 2023, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect invocate de pârâtul inițial Ministerul Justiției;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, în substituirea pârâtului inițial Ministerul Justiției;

- a admis în parte cererile de intervenție formulată de intervenienții V., X., W., Y., Z., AA., BB., CC. și DD.;

- a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să emită în favoarea reclamanților și intervenienților un ordin de încadrare salarială pentru perioada 09 aprilie 2015 - 31 decembrie 2017, în care indemnizația de încadrare și sporurile aferente să fie stabilite luând în considerare:

- coeficienții de multiplicare prevăzuți de lit. A) pct. 6-13 din Anexa nr. 27/2006;

- valoarea maximă în plată a VRS de 440,16 RON pentru perioada 09 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015; 484,18 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 31 iulie 2016; și 605,225 RON pentru perioada 01 august 2016 - 31 decembrie 2017, cu indicarea modalității de plată a drepturilor salariale restante;

- a respins în rest cererea de chemare în judecată și cererile de intervenție.

Împotriva sentinței civile nr. 176/2023 din 07 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 1, art. 44 pct. 11 și pct. 20 din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Din cererea de chemare în judecată, rezultă că ceea ce se dorește este obligarea ordonatorului principal de credite, parte neobligată în dosarul x/2019, la punerea în executare a deciziei nr. 960/A din 29 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj și a sentinței civile nr. 2478/25.11.2019, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019.

Punerea în executare se realizează în conformitate cu prevederile legale referitoare la plata sumelor având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile publice, devenite executorii în perioada 2019-2021, potrivit O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, a menționat prevederile art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 114/2018 și a solicitat respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind emiterea de ordine de stabilire a drepturilor salariale conform deciziei nr. 960/A din 29 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj și a sentinței civile nr. 2478/25.11.2019, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019.

Totodată, în raport de emiterea de către Ministerul Justiției a Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, a apreciat că se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea unui VRS de 484,18 RON, ca fiind rămas fără obiect.

Printr-un alt set de critici recurenta-pârâtă a susținut că, din moment ce ordonatorul principal de credite nu a avut calitate procesuală în litigiul soluționat prin decizia nr. 960/A din 29 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, iar prin hotărârile care se doresc a fi executate nici nu au fost stabilite obligații în sarcina acestei instituții, cu atât mai puțin obligația de a emite ordine de stabilire a drepturilor salariale, este neîntemeiată solicitarea reclamanților de obligare a Înaltei Curți la emiterea acestor ordine.

În acest sens recurenta-pârâtă a mai arătat și că prin Decizia nr. 9/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații fiind aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Or, în cauza de față, reclamanții s-au adresat instanței cu cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2019, soluționat definitiv prin decizia nr. 960/A din 29 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, urmând ca punerea în executare să se realizeze, potrivit dreptului comun, respectiv potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile personalului din instituțiile publice, pentru titlurile devenite executorii în perioada 2019-2021, potrivit O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, sumele și diferențele de drepturi salariale stabilite prin titlurile executorii în discuție, vor fi achitate, în tranșele prevăzute de lege, Tribunalul Suceava urmând a face demersurile de solicitare a fondurilor în acest sens.

Recurenta-pârât a opinat și că nu poate fi primită critica reclamanților privind prevederile din O.U.G. nr. 114/2018, care stabilesc modalitatea de punere în executare a titlurilor executorii de natura celor deținute de reclamanți în situația de față, iar în măsura în care aceștia au nelămuriri sau dubii cu privire la modalitatea de executare sau cu privire la înțelesul și întinderea obligației de plată, aceștia au la îndemână altă cale procesuală, iar nu acțiunea în contencios administrativ, îndreptată împotriva Ministerului Justiției, instituție care nu a fost obligată prin titlurile menționate în cererea de chemare în judecată.

Printr-un alt set de critici recurenta-pârâtă a mai susținut și că în mod eronat afirmă reclamanții că titlul executoriu vizează "aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală". Acordarea coeficienților specifici procurorilor DNA/DIICOT nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" așa cum era situația majorărilor de 2, 5, 11% de la care plecase analiza Curții Constituționale, în cuprinsul Deciziei nr. 794/2016, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte.

O aplicare generală, la care se referă reclamanții, ar conduce la diminuarea unor indemnizații, ceea ce ar bulversa sistemul de salarizare din justiție și ar nega practic ideea de la care chiar Curtea Constituțională a plecat în analiza sa în Decizia nr. 794/2016 și anume identificarea nivelului maxim de salarizare.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a mai învederat, referitor la hotărârile judecătorești invocate de reclamanți, că prin acestea nu a fost obligat Ministerul Justiției la emiterea vreunui ordin de salarizare, fiind obligați pârâții doar la plata diferențelor salariale.

Astfel, după cum se observă din dispozitivul titlurilor executorii mai sus menționate, instanțele nu au dispus obligarea Ministerului Justiției la reîncadrarea reclamanților si emiterea vreunui ordin de salarizare, ci doar la plata diferențelor de drepturi salariale.

Litigiul a fost unul de dreptul muncii, având ca obiect constatarea stării de discriminare și plata diferențelor salariale, hotărârile executându-se de către instanțele angajatoare, care au atribuții cu privire la operațiunile de recalculare și plată a diferențelor de drepturi salariale.

Obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin, ca urmare a recalculării indemnizației de încadrare prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare prevăzuți de lit. A) pct. 6-13 din Anexa nr. 27/2006 și valoarea maximă în plată a VRS de 440,16 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015, 484,18 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 iulie 2016 și 605,225 RON pentru perioada 01 august 2016-31 decembrie 2017, apare ca neîntemeiată.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Controlul judiciar declanșat de părțile intimate are ca obiect cenzurarea unui refuz apreciat ca fiind nelegal al Ministerului Justiției la cererea înregistrată sub nr. x din 08 octombrie 2020, prin care s-a solicitat emiterea unui nou ordin comun de încadrare începând cu 09 aprilie 2015, care să prevadă, "pe lângă luarea în considerare a vechimii efective în muncă, a celei efective în funcție și a coeficientului de multiplicare 19 - raportat la funcțiile efectiv deținute la data de 09 aprilie 2015 și până la zi, precum și a unei valori de referință sectoriale de 440,16 RON - începând cu data de 09 aprilie 2015, respectiv de 484,15 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 30 noiembrie 2019".

Au mai solicitat ca prin ordin să fie prevăzută "modalitatea de plată a restanțelor de drepturi salariale (creanță actualizată și dobânzi datorate), ținând cont de data la care hotărârile constitutive de drepturi au devenit executorii, precum și de normele legale de eșalonare", dar și să fie prevăzută data efectivă de punere în plată lunară a coeficientului DIICOT.

În motivarea cererii adresată Ministerului Justiției s-a invocat existența unor hotărâri judecătorești executorii prin care au fost recunoscute în favoarea reclamanților drepturi salariale suplimentare față de cele aflate în plată, precum și necesitatea respectării principiului egalizării salariilor la nivelul maxim aflat în plată, cu luarea în considerare inclusiv a drepturilor salariale recunoscute altor prin hotărâri judecătorești și cu respectarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Prin adresa din 30 octombrie 2020 - dosarul Curții de Apel București, Ministerul Justiției a comunicat reclamanților și intervenienților faptul că prin hotărârile judecătorești invocate "nu s-a dispus în sarcina sa obligația de a emite ordine ale ministrului justiției de salarizare, hotărârile judecătorești urmând a fi puse în executare întocmai cu cele dispuse de instanța de judecată". A mai precizat Ministerul Justiției faptul că "sumele acordate cu titlu de despăgubiri prin hotărâri judecătorești sau prin diverse alte pretenții salariale admise de instanțele judecătorești au fost/sunt plătite în conformitate cu prevederile actelor normative referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar".

Considerând nelegal refuzul Ministerului Justiției de emitere a ordinului de salarizare solicitat, reclamanții și intervenienții au formulat prezenta cerere de chemare în judecată și cereri de intervenție principală prin care au solicitat obligării Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de încadrare salarială, exclusiv pentru perioada 09 aprilie 2015 - 31 decembrie 2017, în care indemnizația de încadrare și sporurile aferente să fie stabilite luând in considerare:

- coeficienții de multiplicare prevăzuți la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT - între 19 și 23, în raport de funcția efectiv deținută;

- valoarea maximă în plată sau câștigată prin titluri executorii, a valorii de referință/sectorială. - de 440,16 RON pentru, perioada 09 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015; de 484,18 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 31 iulie 2016 și de 605,225 RON, pentru perioada 01 august 2016 - 31 decembrie 2017;

- majorarea indemnizației de bază brută lunară luând în considerare vechimea efectivă în funcție a fiecăruia dintre petenți.

S-a mai solicitat ca în ordin să fie prevăzută și modalitatea de plată a drepturilor salariate restante (creanță actualizată și dobânzi datorate), precum și data introducerii în plată lunară a drepturilor câștigate pe viitor și deci "în continuare".

Prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect invocate de pârâtul inițial Ministerul Justiției și a admis în parte cererea reclamanților și a intervenienților principali, obligând pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să emită în favoarea reclamanților și intervenienților un ordin de încadrare salarială pentru perioada 09 aprilie 2015 - 31 decembrie 2017, în care indemnizația de încadrare și sporurile aferente să fie stabilite luând în considerare:

- coeficienții de multiplicare prevăzuți de lit. A) pct. 6-13 din Anexa nr. 27/2006;

- valoarea maximă în plată a VRS de 440,16 RON pentru perioada 09 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015; 484,18 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 31 iulie 2016; și 605,225 RON pentru perioada 01 august 2016 - 31 decembrie 2017, cu indicarea modalității de plată a drepturilor salariale restante.

Pentru a răspunde criticilor ce fac obiectul recursului, Înalta Curte reține că, într-adevăr, instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei prin raportare la o situație de fapt și de drept care nu era pe deplin lămurită.

Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond a procedat la aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză pentru toți reclamanții și intervenienții principali fără niciun fel de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte, în raport de cererea adresată Ministerului Justiției și care ar fi generat refuzul ce se solicită a fi cenzurat în cauză, precum și în raport de hotărârile judecătorești invocate în acest sens, dar și de actele administrative emise de ordonatorul principal de credite.

În acest sens, se are în vedere și că nu s-a stabilit dacă toți reclamanții și intervenienții din prezenta cauză au fost și titularii cererii înregistrată la Ministerul Justiției sub nr. x din 08 octombrie 2020 și dacă aceștia se regăsesc în hotărârile judecătorești în temeiul cărora a fost demarată procedura cu Ministerul Justiției.

Nu în ultimul rând, se reține că, deși s-a avut în vedere la soluționarea cauzei că sentința civilă nr. 527 din 29 martie 2022 a Tribunalului Sălaj, definitivă prin decizia nr. 1941 din 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât dreptul reclamanților de a le fi stabilită pentru perioada 01 august 2016 - 31 decembrie 2017 indemnizația de încadrare brută lunară și celelalte drepturi salariale prin raportare la VRS de 605,225 RON le-ar fi fost recunoscut deja pe cale judiciară, în cadrul unei proceduri în care Ministerul Justiției a avut calitatea de parte, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că tocmai prin această sentință a fost respinsă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive, fiind obligat doar Tribunalul Suceava să calculeze și să plătească acestor reclamanți diferențele de drepturi salariale rezultate din aplicarea unui VRS de 605,225 RON, pentru perioada 01 august 2016 - 31 decembrie 2017, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare de la data scadenței și până la data plății efective.

Or, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din CEDO, include dreptul părții de a prezenta judecătorului observațiile și argumentele sale și dreptul ca acesta să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, controlul de legalitate al sentinței pronunțată în cauză neputând fi exercitat fără ca situația de fapt să fi fost lămurită în prealabil.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc situația de fapt cu privire la care să poată aplica în mod corect dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată integral cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să verifice situația fiecărui reclamant și intervenient în parte, în raport de titlurile pe care le dețin, cu luarea în considerare a perioadei de timp pentru care se solicită acordarea drepturilor și ținând seama de procedura derulată cu pârâtul inițial Minsterul Justiției, de deciziile în interesul legii și pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunțate între timp, precum și de actele administrative emise de ordonatorul de credite.

În consecință, având în vedere că, la acest moment procesual, nu este posibilă exercitarea de către instanța de recurs a controlului de legalitate, deoarece situația de fapt a cauzei nu este pe deplin stabilită și ținând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție, se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond la rejudecarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 176/2023 din 07 iunie 2023 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 30 octombrie 2024.