ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2024

Ședința publică din data de 4 iunie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în baza documentelor existente la dosar, să se constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A. (nume anterior TRIF).

Prin sentința civilă nr. 465 din data de 8 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 465 din data de 8 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică privește nelegalitatea hotărârii instanței de fond sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Se arată că recurentul nu împlinise vârsta de 16 ani la momentul semnării angajamentului de colaborare cu Securitatea, respectiv la data de 21.11.1987, având doar 15 ani și jumătate. În temeiul art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, persoanele care la data colaborării cu Securitatea nu împliniseră 16 ani nu sunt avute în vedere de definiția legală a colaboratorului. În plus, potrivit art. 5, art. 8 și art. 9 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice și persoanele juridice, minorii între 14 și 18 ani, având capacitate restrânsă de exercițiu, nu pot încheia acte juridice decât cu încuviințarea prealabilă a părinților sau tutorelui. Angajamentul semnat de recurent, minor, fără încuviințarea părintelui, constituie un act lezionar lipsit de efecte juridice, iar notele informative întocmite ulterior nu pot produce consecințe juridice. Se invocă și dispozițiile art. 951 din C. civ. de la 1864, care recunoșteau minorului dreptul de a ataca actele încheiate pentru cauză de necapacitate.

A doua critică vizează neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit căreia informațiile furnizate trebuie să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Nota informativă din 02.06.1988, întocmită de recurent la trei zile după împlinirea vârstei de 16 ani, conține doar relatarea nemulțumirii unei persoane față de nivelul de trai din România. Această mențiune nu poate fi calificată ca atitudine potrivnică regimului comunist, fiind o constatare generală și de notorietate, lipsită de caracter incriminator. Instanța de fond a interpretat excesiv noțiunea de "atitudine împotriva regimului comunist", fără a analiza concret dacă informațiile denunțau o conduită opozantă regimului. Recurentul, minor, nu a avut reprezentarea consecințelor furnizării acestor informații, iar Securitatea nu a considerat persoana vizată ca periculoasă, nefiind luată nicio măsură împotriva acesteia.

A treia critică privește neîndeplinirea condiției referitoare la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Se arată că informațiile furnizate prin nota din 02.06.1988 nu au generat nicio consecință negativă pentru persoana vizată, aceasta nefiind supusă unor investigații, sancțiuni sau imixtiuni în viața privată. În lipsa unor probe care să demonstreze intenția recurentului de a viza îngrădirea drepturilor fundamentale, nu se poate prezuma existența unei asemenea intenții. În plus, vârsta recurentului la momentul întocmirii notei informative, respectiv 16 ani și 3 zile, exclude posibilitatea de a aprecia că acesta a avut discernământul necesar pentru a înțelege consecințele juridice ale actului său.

În susținerea criticilor, recurentul invocă împrejurările concrete ale recrutării sale de către Securitate, la vârsta de 15 ani și jumătate, în condiții de presiune, constrângere și amenințări exercitate de ofițerul de securitate. Se arată că angajamentul a fost scris după dictarea ofițerului, iar recurentul nu a avut reprezentarea obligațiilor asumate. Situația minorilor racolați de Securitate este confirmată de declarațiile publice ale membrilor CNSAS, care au arătat că mii de elevi au fost recrutați abuziv, fără discernământ juridic, iar legea exonerează minorii de calitatea de colaboratori.

În concluzie, recurentul susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv furnizarea de informații referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În lipsa acestor condiții, precum și având în vedere vârsta minoră la momentul semnării angajamentului, recurentul nu poate fi considerat colaborator al Securității.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul CNSAS solicită respingerea recursului, arătând că esențială nu este data angajamentului, ci faptul că nota informativă din 02.06.1988 a fost redactată după împlinirea vârstei de 16 ani și conține denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist.

Se susține că informațiile erau apte să genereze acțiuni de supraveghere și investigare, vizând încălcarea dreptului la viață privată, iar legea cere doar "vizarea" îngrădirii drepturilor, nu producerea efectivă a consecințelor.

În consecință, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel a admis cererea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond ar fi nelegală, întrucât angajamentul de colaborare cu Securitatea a fost semnat la vârsta de 15 ani și jumătate, iar legea exclude minorii sub 16 ani din sfera definiției colaboratorului.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită.

Dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu condiționează exclusiv calitatea de colaborator de semnarea angajamentului, ci de furnizarea de informații către Securitate după împlinirea vârstei de 16 ani. Or, din actele dosarului rezultă că pârâtul a redactat și semnat nota informativă din 02.06.1988, după împlinirea vârstei de 16 ani, ceea ce atrage incidența dispozițiilor legale.

Recurentul a mai arătat că nota informativă nu ar conține denunțuri privitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, ci doar afirmații generale despre lipsurile cotidiene.

Înalta Curte reține însă că instanța de fond a interpretat corect legea, întrucât în epocă orice comentariu negativ la adresa regimului, fie și cu privire la nivelul de trai, era considerat atitudine potrivnică. A restrânge noțiunea doar la manifestări explicite de răsturnare a regimului ar contraveni scopului actului normativ, care urmărește deconspirarea colaborării cu poliția politică.

În ceea ce privește critica referitoare la inexistența îngrădirii drepturilor fundamentale, Înalta Curte observă că legea nu impune dovada unei încălcări efective, ci doar vizarea acestora prin furnizarea de informații apte să genereze o reacție din partea organelor de securitate.

Nota din 02.06.1988 era de natură să atragă supravegherea și investigarea persoanei denunțate, ceea ce presupunea cel puțin o atingere adusă dreptului la viață privată și libertății de exprimare, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 17 și 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 28 din Constituția României din 1965. Așa cum a reținut și instanța de fond, jurisprudența Înaltei Curți a statuat că este suficient ca denunțul să creeze o stare de pericol pentru cel vizat, fără a fi necesară dovada unei consecințe concrete.

De asemenea, susținerile recurentului privind lipsa discernământului și presiunile exercitate de ofițerii de securitate nu pot fi primite.

O.U.G. nr. 24/2008 are caracter strict și urmărește exclusiv deconspirarea colaborării, fără a institui o răspundere penală. Împrejurările personale ale recurentului nu pot înlătura aplicarea normelor speciale, iar documentele dosarului nu confirmă că notele informative au fost redactate sub constrângere.

Cât privește mențiunea referitoare la o eventuală activitate informativă în anul 1991, Înalta Curte arată că aceasta nu este determinantă pentru soluționarea cauzei, calitatea de colaborator rezultând din nota informativă din 02.06.1988, redactată după împlinirea vârstei de 16 ani și care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor legale pentru constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului A..

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 465 din data de 8 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.