ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 301/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.05.2017, sub nr. x/2017 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L.,personal auxiliar și conex au învestit această instanță cu o contestație împotriva Hotărârii nr. 5/2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași, solicitând în contradictoriu cu Curtea de Apel Iași: obligarea pârâtei la modificarea în parte a Deciziei 35/2017 și emiterea unei alte dispoziții de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând de la 9.04.2015 majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015 cu începere de la 1.12.2015, repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și actualizarea cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 256 din 04 august 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanții A., B., D., G., I. și J. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași.

A anulat art. 6 din Hotărârea nr. 5/2017 emisă de Colegiul de Conducere al pârâtei, în ceea ce privește contestația formulată de reclamanții A., B., D., G., I. și J..

A obligat pârâta să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare pentru acești reclamanți, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON aferentă perioadei 09.04.2015 - 30.11.2015.

A obligat pârâta la plata către acești reclamanți a diferenței de drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

Recursul exercitat în cauză

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iași a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 256 din 04 august 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În recursul formulat, Curtea de Apel Iași critică în detaliu sentința civilă nr. 256/04.08.2021 a Curții de Apel București, arătând că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică.

În esență, se susține că instanța de fond a admis acțiunea reclamanților fără să analizeze cu adevărat apărările formulate de pârâtă, fără să răspundă la excepțiile ridicate și fără să țină seama de modificările intervenite ulterior în privința drepturilor salariale reclamate.

Un prim aspect subliniat privește limitele acțiunii în contencios administrativ. Potrivit Curții de Apel Iași, reclamanții puteau cere doar verificarea modului în care a fost emis actul administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 5/14.03.2017 a Colegiului de Conducere, și, eventual, obligarea la emiterea unui nou act de salarizare.

În schimb, instanța de fond a dispus și obligarea directă a Curții de Apel Iași la plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală. Or, această obligație de plată nu revine Curții de Apel, ci Tribunalului Iași, în calitate de ordonator terțiar de credite, deoarece reclamanții sunt personal auxiliar și conex al Judecătoriei Răducăneni.

Se arată că dispozițiile Legii nr. 304/2004 și ale Legii nr. 500/2002 stabilesc în mod expres rolul ordonatorilor de credite, iar Curtea de Apel Iași nu are calitatea legală de a efectua plăți directe către reclamanți.

În plus, se invocă Decizia nr. 13/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care consacră principiul că legitimarea procesuală pasivă, în litigiile privind drepturi salariale, aparține exclusiv autorității publice cu care angajatul are raport de muncă. Din această perspectivă, Curtea de Apel Iași a invocat lipsa calității procesuale pasive, excepție absolută și de ordine publică, care trebuia analizată de instanța de fond. Faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra acestei excepții reprezintă o încălcare gravă a normelor de procedură.

Un al doilea motiv de recurs privește lipsa de obiect și lipsa de interes a cererii formulate de reclamanți. Curtea de Apel Iași arată că, după momentul introducerii acțiunii, au fost emise o serie de decizii de salarizare de către președintele Curții de Apel Iași (de exemplu Decizia nr. 2107/15.06.2018, Decizia nr. 349/29.11.2018 și Decizia nr. 381/25.11.2019, rectificată prin Decizia nr. 20/15.01.2020), prin care au fost stabilite valori de referință sectoriale mai mari decât cele pretinse de reclamanți.

Aceste valori au fost puse efectiv în aplicare, iar drepturile salariale corespunzătoare au fost plătite integral de Tribunalul Iași, conform prevederilor O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății diferențelor salariale restante din sistemul justiției. În acest context, nu mai exista un interes practic pentru reclamanți de a continua procesul, întrucât drepturile lor fuseseră deja acoperite, iar acțiunea ar fi trebuit respinsă ca rămasă fără obiect. Instanța de fond, însă, a ignorat aceste înscrisuri și apărări, pronunțând o soluție care nu reflectă situația reală a reclamanților.

Un alt aspect invocat în recurs se referă la faptul că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța este obligată să arate, în considerente, obiectul cererii, susținerile părților, situația de fapt reținută și motivele pentru care a admis sau a înlăturat cererile.

În speță, Curtea de Apel București a preluat aproape integral argumentele reclamanților și textele legale indicate de aceștia, fără să facă o analiză proprie și fără să explice de ce a respins excepțiile și apărările pârâtei. Astfel, hotărârea nu permite verificarea reală a raționamentului juridic, ceea ce echivalează cu nemotivarea soluției. De asemenea, s-a omis să se observe că, la data pronunțării, legislația în materie de salarizare a personalului auxiliar suferise modificări semnificative, iar drepturile reclamanților fuseseră deja stabilite prin acte ulterioare și achitate conform legii.

Recurenta atrage atenția și asupra faptului că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la valoarea de referință sectorială. Deși hotărârea a reținut că reclamanții erau îndreptățiți la valoarea de 405 RON (și ulterior majorarea de 10% prin Legea nr. 293/2015), în realitate, prin deciziile ulterioare ale președintelui Curții de Apel Iași, s-au aplicat valori superioare (421,36 RON, 463,5 RON, respectiv 484,169 RON), care includeau și majorarea prevăzută de lege. Prin urmare, nu se mai putea vorbi de un prejudiciu actual sau de un drept neacordat.

În concluzie, Curtea de Apel Iași susține că soluția primei instanțe încalcă atât norme de procedură, cât și norme de drept material.

Pe de o parte, instanța nu a analizat excepțiile invocate și nu și-a motivat hotărârea, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța a aplicat greșit legea, atribuind Curții de Apel Iași obligații de plată care nu îi revin și ignorând faptul că drepturile reclamanților erau deja stabilite și achitate, ceea ce se încadrează la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Recurenta solicită astfel casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă sau ca rămasă fără obiect. În subsidiar, se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța competentă să examineze în mod efectiv excepțiile și probele administrate și să pronunțe o soluție corectă și motivată.

Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iași a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, reclamanții, în calitate de personal auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Răducăneni, au solicitat recunoașterea drepturilor salariale calculate prin raportare la valoarea de referință sectorială (VRS) de 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 și, ulterior, prin raportare la aceeași valoare de referință majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015.

Instanța de fond a admis acțiunea, apreciind că drepturile salariale trebuiau calculate prin raportare la VRS 405 RON încă de la 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, și nu doar de la 01.10.2016, cum stabilise pârâta.

Totuși, în recurs, pârâta a invocat lipsa interesului reclamanților, arătând că prin Decizia nr. 381/15.06.2018, rectificată prin Decizia nr. 20/15.01.2020, Curtea de Apel Iași a stabilit și aplicat o valoare de referință superioară (484,69 RON), efectuându-se inclusiv plata diferențelor salariale aferente.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., interesul constituie o condiție de exercițiu a acțiunii civile. Acesta trebuie să fie născut și actual, legitim și personal. Lipsa interesului atrage respingerea acțiunii ca lipsită de obiect, soluție aplicabilă și atunci când interesul a existat la momentul introducerii cererii, dar a dispărut pe parcursul procesului.

Instanța de recurs statuează că "interesul trebuie să fie actual nu numai la momentul introducerii acțiunii, ci și pe parcursul procesului, iar dispariția lui atrage respingerea cererii ca rămasă fără obiect".

Aplicând aceste principii la speță, Înalta Curte constată că, deși reclamanții justificau interes la momentul formulării acțiunii, acest interes a încetat ulterior, întrucât pârâta a recunoscut și aplicat un nivel al VRS mai mare decât cel pretins, efectuând și plata integrală a diferențelor salariale. Scopul urmărit prin acțiune - acordarea unor drepturi salariale calculate la un anumit nivel - a fost așadar realizat în fapt și în drept, iar continuarea litigiului nu mai prezintă utilitate practică.

Mai mult, admiterea acțiunii în aceste condiții ar conduce la o dublă satisfacere a acelorași drepturi, ceea ce contravine principiului reparării unice a prejudiciului consacrat de art. 1385 C. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că acțiunea reclamanților a rămas fără interes și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca rămasă fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iași împotriva sentinței civile nr. 256 din 04 august 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., ca fiind rămasă fără interes.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2025.