ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6433/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 16.05.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., personal auxiliar și conex, au solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Apel Iași, anularea Hotărârii nr. 5 din 14.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestația acestora împotriva Deciziei nr. 35/03.02.2017 și emiterea unei alte dispoziții de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând de la 9.04.2015, majorată cu 10% conform Legii 293/2015 cu începere de la 01.12.2015, repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și actualizarea cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 4916 din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanții C., E., F., K. și L., cu domiciliul ales la Judecătoria Răducăneni, com. Răducăneni, jud. Iași și a anulat în parte hotărârea nr. 5/2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași, în ceea ce privește contestația formulată de Judecătoria Răducăneni; a obligat pârâta să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare pentru reclamanții indicați mai sus, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015; a obligat pârâta la plata către reclamanți a diferenței de drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală calculată la 9.04.2015 și până la data plății efective.

De asemenea, a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanta H. și a respins acțiunea formulată de aceasta, ca inadmisibilă și a admis excepția tardivității acțiunii formulată de către reclamanții A., B., D., G., I. și J., sens în care a respins acțiunea formulată de aceștia ca fiind tardivă.

Împotriva sentinței civile nr. 4916 din 13 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recursuri reclamanții A., B., D., G., I. și J. și pârâta Curtea de Apel Iași.

3.1. Prin recursul declarat, reclamanții A., B., D., G., I. și J. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, în ipoteza în care nu s-ar consideră că se impune casarea hotărârii ecurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cererea de recurs este întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanții critică soluția dată de către instanța de fond excepției tardivității formulării acțiunii, având în vedere că Hotărârea nr. 5/14.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași le-a fost comunicată la data de 14.04.2015, iar termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010, conform dispozițiilor art. 181 alin. (2) din C. proc. civ. s-a împlinit la data de 15.05.2017.

Consideră că prima instanță a reținut în mod neîntemeiat că reclamanții au înregistrat acțiunea pe rolul Curții de Apel București la data de 16.05.2018, aceasta fiind înaintată la data de 15.05.2017 atât prin poștă, cât și prin fax.

Pe fond, consideră că acțiunea este întemeiată și solicită admiterea acesteia.

3.2. Prin recursul declarat și întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Curtea de Apel Iași solicită admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților pentru toate capetele de cerere.

În motivarea recursului arată că în ceea ce privește incidența Legii nr. 71/2015, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind interpretarea art. 1 alin. (1), (2) și (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, s-a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 (...), sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

Consideră că în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice și în aceleași condiții, este nivelul de salarizare din luna decembrie 2014, care, prin efectul art. 1 alin. (1) și (2), s-a menținut la același nivel și în anul 2015.

Susține că nivelul maxim de salarizare nu vizează o situație ipotetică, ci una concretă, care se raportează la cuantumul salariilor de bază și sporurilor stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, astfel că textul de lege invocat este aplicabil numai dacă destinatarul lui poate pretinde doar nivelul maxim în plată pentru funcția similară, întrucât legiuitorul a urmărit eliminarea discrepanțelor în salarizarea persoanelor care se află în aceleași condiții profesionale, iar existența unor hotărâri judecătorești de acordare a unor majorări salariale unora dintre membri, nu este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014.

Recurenta-pârâtă precizează că abia la apariția O.U.G. nr. 57/2015 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, s-a stabilit că drepturile salariale ale personalului auxiliar și conex urmau să fie făcute la un maxim aflat în plată, care să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Mai arată că la emiterea Deciziei nr. 35 din 3 februarie 2017 a fost avută în vedere adresa nr. x/02.02.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se comunică faptul că, începând cu 01.10.2016, valoarea de referință sectorială utilizată la calcularea drepturilor salariale pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este de 405 RON, majorată eu 10% conform Legii nr. 293/2015.

De asemenea, din adresa Ministerului Justiției nr. 18/43067/14.06.2017 se reține că, în aplicarea dispozițiilor menționate, curțile de apel au acordat drepturile salariale calculate cu luarea în considerare a unui VRS de 405 RON majorat cu 10%, data corectă de acordare a acestora fiind, în opinia ministerului, 01.10.2016.

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iași a formulat întâmpinare, prin care arată că, în ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita admitere de către prima instanță a excepției tardivității formulării acțiunii, lasă soluția la aprecierea intanței de recurs, iar pe fond solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată cele ce succed.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Apel Iași, anularea Hotărârii nr. 5 din 14.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestația acestora împotriva Deciziei nr. 35/03.02.2017 și emiterea unei alte dispoziții de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând de la 9.04.2015, majorată cu 10% conform Legii 293/2015 cu începere de la 01.12.2015, repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și actualizarea cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

2.1.1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Examinând soluția dată de către instanța de fond în ceea ce privește excepția tardivității acțiunii formulate de reclamanții A., B., D., G., I. și J., Înalta Curte constată că aceasta este eronată.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului."

Astfel, instanța de control judiciar constată că, deși prima instanță a reținut în mod corect faptul că reclamanților le-a fost comunicată Hotărârea nr. 5/14.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași la data de 14.04.2017, dată în raport cu care termenul de 30 zile prevăzut de art. 7, calculat conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 15.05.2017, prima instanță a reținut în mod eronat că acțiunea reclamanților ar fi fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București abia la data de 16.05.2017, fiind tardivă.

Verificând înscrisurile de la dosar, Înalta Curte constată că acțiunea reclamanților a fost transmisă prin fax la data de 15.05.2017, conform mențiunii de pe filele cererii de recurs, a tabelului cu semnături și a înscrisurilor anexate .

Mai mult, acțiunea a fost înaintată și prin poștă la data de 15.05.2017, conform ștampilei aplicate pe plicul de corespondență de la dosar fond.

Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a apreciat că acțiunea acestor reclamanți este tardivă, motiv pentru care, întrucât nu a fost soluționat fondul cauzei și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată formulate de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L..

2.1.2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Iași, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Astfel, problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

În aceste condiții, sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut, și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României, că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Concluzia primei instanțe este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate pe fond fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții A., B., D., G., I. și J. împotriva sentinței civile nr. 4916 din 13 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa în parte sentința atacată, respectiv în ceea ce privește respingerea ca tardivă a cererii formulate de reclamanții A., B., D., G., I. și J. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în măsura casării, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

De asemenea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Iași împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., D., G., I. și J. împotriva sentinței civile nr. 4916 din 13 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată, respectiv în ceea ce privește respingerea ca tardivă a cererii formulate de reclamanții A., B., D., G., I. și J. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în măsura casării.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Iași împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2020.