ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2831/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2022, reclamantul A. a formulat în temeiul dispozițiilor art. 1, art. 2, alin. (1) lit. a), b), c), f), j), u), r), s), alin. (2), art. 7, art. 11, art. 8 art. 10, art. 13, art. 14, art. 16, art. 161, art. 17 din Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 29, art. 30, art. 33, art. 36, art. 111, art. 116, art. 148, art. 149, art. 155, art. 192, art. 193, art. 194, art. 195 și următoarele C. proc. civ., cerere de chemare în judecată a Ministrului Justiției, în subordinea căruia se află și funcționează Administrația Națională a Penitenciarelor și a unităților Penitenciare subordonate acesteia, pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 15, art. 46, art. 48, art. 50, art. 63, art. 67 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor declarată, potențial neconstituțională în ansamblul ei prin Decizia CCR nr. 561 din 18 septembrie 2018, precum și a dispozițiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6 din C.E.D.O., art. 1 alin. (4) și (5), art. 15, art. 16, art. 21, art. 22, art. 28, art. 31, art. 34, art. 35 din Constituția României. Urmare a disjungerii dispuse în dosarul anterior menționat, la data de 9.12.2022 a fost înregistrat dosarul nr. x/2022, având ca obiect suspendarea executării Deciziei directorului general al A.N.P. nr. 516/25.06.2018, privind aprobarea în Programului de asistență psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid comunicată penitenciarului Drobeta Turnu Severin prin Adresa nr. x/04.07.2022, suspendarea/anularea dispozițiilor H.G. nr. 157/2016, obligarea Ministrului Justiției la refacerea legislației în materie și punerea ei în acord cu prevederile Constituției României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, dar și la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciul produs de nelegalitățile sesizate prin cererea de chemare în judecată. La data de 13.01.2023, reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând completarea cererii cu alte capete de cerere și alte persoane sau autorități chemate în judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 40 din 10 februarie 2023 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge cererea de modificare ca tardiv formulată. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Justiției în ceea ce privește capetele de cerere vizând H.G. nr. 157/2016 și, prin urmare, respinge aceste capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepția lipsei calității pasive a pârâtului Directorul A.N.P. Respinge restul capetelor cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției - B. și Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, ca nefondate." Anterior, prin încheierea din data de 27 ianuarie 2023, aceeași instanță a constatat că reclamantul este decăzut din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, cererea modificatoare fiind tardiv formulată.

Recursul principal exercitat în cauză Împotriva sentinței și încheierii pronunțate de prima instanță a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând casarea acestora și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, recurentul a apreciat că instanța trebuia să se pronunțe prin sentință, iar nu prin încheiere asupra cererii de modificare a acțiunii. În opinia recurentului, cererea modificatoare a fost, în mod nelegal respinsă ca tardivă, cu încălcarea dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care necesitatea formulării acesteia a apărut după comunicarea întâmpinărilor depuse la dosar. De asemenea, instanța a reținut în mod eronat că reclamantul a fost legal citat pentru termenele din 9.12.2022 și 16.12.2022. Referindu-se la cererea de suspendare a executării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a Deciziei privind aprobarea în Programului de asistență psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid comunicată penitenciarului Dr. Tr. Severin prin Adresa nr. x/4.07.2022 recurentul a criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Justiției, subliniind faptul că Administrația Națională a Penitenciarelor funcționează în subordinea acestuia, Ministrul Justiției având obligația de a verifica și corecta activitatea defectuoasă a instituției, care, de-a lungul timpului, a atras condamnarea României prin mai multe decizii C.E.DO. Recurentul a apreciat că dispozițiile H.G. nr. 157/2016 au fost suspendate de drept ca urmare a pronunțării deciziei CCR nr. 561/18.09.2018, referitoare la neconstituționalitatea Legii nr. 254/2013 în ansamblul ei, iar în acest context Ministrul Justiției, în exercitarea atribuțiilor sale legale, trebuia să propună un proiect de lege care să respecte dispozițiile Constituției. A mai arătat recurentul că, în calitate de persoană privată de libertate, a fost introdus în Programul de asistență psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid contrar voinței sale și fără a exista vreo recomandare medicală în acest sens. Astfel, a fost obligat să fie cazat împreună cu alte persoane cu afecțiuni psihice cronice, contagioase, TBC etc., într-o cameră de dimensiuni reduse, contrar celor statuate prin hotărârea C.E.D.O. din 15.12.2022 în cauza 46144/2016 Dincă vs. România, împrejurare ce a condus la agravarea stării sale de sănătate. Prin urmare, în cauză erau îndeplinite cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor contestate, atât cazul bine justificat (îndoieli puternice cu privire la legalitatea acestora), cât și iminența producerii unei pagube (supunerea la rele tratamente și tortură), iar instanța a realizat o analiză superficială a numeroaselor înscrisuri depuse în dovedire, fără a constata că actele emise în legătură cu executarea pedepselor privative de liberate contravin dispozițiilor legale și constituționale, care garantează drepturi pentru persoanele private de libertate. Pentru toate aceste motive, se impune casarea hotărârii primei instanțe și aprobarea solicitării de scoatere din programul privind asistența psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid, urmând ca recurentul să fie cazat individual, cu respectarea drepturilor garantate de Constituție, având în vedere și afecțiunile cronice ale acestuia .

Apărările formulate și recursul incident La data de 26.04.2023, Administrația Națională a Penitenciarelor a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant și menținerea ca legală a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată . În același timp, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat recurs incident împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel, criticând soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, în privința excepției inadmisibilității recursului incident, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiile art. 458 C. proc. civ. "căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane." În prezenta cauză, Administrația Națională a Penitenciarelor nu a avut calitatea de parte la instanța de fond, părți fiind doar reclamantul A. și pârâții Ministrul Justiției - B. și Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Se reține, totodată și faptul că recursul nu a fost semnat de Directorul general, care a figurat ca parte în dosarul de fond, ci de Directorul general adjunct, în calitate de reprezentant al autorității publice, astfel încât Administrația Națională a Penitenciarelor nu justifică, în cauza de față, calitatea procesuală activă pentru a promova recurs împotriva sentinței curții de apel. Recursul acesteia apare, astfel, ca inadmisibil și urmează să fie respins ca atare. În privința recursului principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2023 și împotriva sentinței nr. 40 din 10 februarie 2023, se constată că un prim set de critici vizează soluția de respingere ca tardiv formulată a cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată. În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., conform cărora "(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. (...) (3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților." În cauză, cererea modificatoare a fost depusă de reclamant la data de 13.01.2023, la al treilea termen de judecată, reclamantul participând prin videoconferință la termenele anterioare din datele de 9.12.2022 și 16.12.2022. De asemenea, astfel cum rezultă din notele scrise depuse de ambii pârâți, aceștia nu au fost de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată, iar instanța de fond a respins în mod corect solicitarea reclamantului ca tardiv formulată, ca urmare a constatării sancțiunii decăderii acestuia din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată. Recurentul a criticat și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Justiției, în ceea ce privește capetele de cerere vizând H.G. nr. 157/2016, însă contrar susținerilor acestuia instanța de recurs constată că emitentul actului normativ contestat este Guvernul României, iar nu Ministerul Justiției, fiind necesar să existe identitate între persoana pârâtului și subiectul raportului dedus judecății. În mod similar, nu se poate vorbi despre o astfel de calitate procesuală pasivă a Ministrului Justiției nici în cazul cererii de suspendare a executării efectelor Deciziei nr. 516/25.06.2018, emise de Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. În privința criticilor formulate pe fondul acțiunii deduse judecății, Înalta Curte reține că acestea au vizat, în esență, soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării Deciziei directorului general al A.N.P. nr. 516/25.06.2018, privind aprobarea în Programului de asistență psihologică specifică pentru diminuarea riscului de suicid. Astfel, recurentul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cele două condiții impuse, în mod cumulativ, de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei contestate, urmată de scoaterea sa din programul de supraveghere și continuarea executării pedepsei privative de liberate cu respectarea tuturor drepturilor garantate de legislația internă și internațională. Verificând sentința primei instanțe prin prisma acestor critici, Înalta Curte constată că aceasta reflectă o aplicare corectă a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, care impun sesizarea prealabilă a autorității publice emitente a actului contestat, existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube, în sensul dispozițiilor art. 7, art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act administrativ, drept condiții necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ. Astfel, recurentul nu a depus la dosar dovada sesizării autorității emitente și, contrar susținerilor acestuia, aspectele invocate, în sensul că pedeapsa privativă de libertate nu ar trebui să fie executată în baza unor dispoziții discreționare ale directorului A.N.P., ci în baza Constituției și a actelor normative aprobate de Guvern și Parlament, nu produc o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ. Cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenția de excepție a măsurii suspendării executării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel încât constatarea neîndeplinirii uneia dintre condiții era suficientă pentru respingerea cererii de luare a unei asemenea măsuri. Instanța de fond a analizat însă și condiția iminenței pagubei și a reținut, în raport de susținerile reclamantului conform cărora acesta nu ar fi trebuit să fie inclus în Programul de asistență psihologică contrar voinței sale, că paguba invocată ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu să reprezinte chiar executarea actului atacat. Nu în ultimul rând, deși recurentul nu a formulat critici concrete în privința modului de soluționare a celorlalte capete de cerere (privind obligarea Ministrului Justiției la refacererea legislației în materie și la plata de despăgubiri), ci s-a limitat la a solicita rejudecarea și admiterea acestora, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut, în mod corect, faptul că prima solicitare nu are un obiect determinat în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004 și presupune constatarea nelegalității unui act administrativ normativ, iar în cauză în privința capetelor de cerere referitoare la H.G. nr. 157/2016 s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Justiției. Așadar, nefiind constatată nelegalitatea vreunui act administrativ emis de pârâtul Ministrul Justiției, instanța a apreciat, în mod just, că nu se poate dispune obligarea acestuia la plata despăgubirilor solicitate de recurentul-reclamant. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 458 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului incident și va respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenta Administrația Națională a Penitenciarelor, respingând ca nefondat recursul principal declarat de recurentul-reclamant A..