ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2784/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.07.2024, sub nr. x/2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., în contradictoriu cu pârâții Arhivele Naționale - Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și C., a solicitat anularea, în parte, și modificarea actului administrativ din data de 13.06.2024, emis de instituția pârâtă, și obligarea pârâților să emită autorizația de funcționare pentru serviciul arhivistic de prelucrare arhivistică; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 137 din 23 octombrie 2024 din a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtele Arhivele Naționale ale României-Ministerul Afacerilor Interne și C.; a fost anulată adresa înregistrată sub nr. x/13.06.2024, emisă de MAI - Arhivele Naționale; a fost obligată pârâta Arhivele Naționale - Ministerului Afacerilor Interne să emită pe numele societății reclamante S.C. A. S.R.L. autorizația de funcționare pentru serviciul arhivistic de prelucrare arhivistică în condițiile art. 19 din Legea nr. 16/1 din 2 aprilie 1996 republicată și ale art. 20 din Ordinul nr. 151/2023 din 26 septembrie 2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996; s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta C.; a fost obligată pârâta Arhivele Naționale - Ministerul Afacerilor Interne la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 50 de RON, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 137 din 23 octombrie 2024 din a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pârâta Arhivele Nationale din Romania-Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în sensul prevăzut de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., prin raportare la art. 511 alin. (3) din același act normativ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 19 alin. (2) lit. b) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 rep., coroborat cu art. 20 alin. (1) lit. f) din O.M.A.I. nr. 151/2023.

A arătat că activitatea de prelucrare arhivistică presupune manipularea unor documente grupate în dosare, care se află păstrate pe rafturi, instalarea unor mese de lucru, aparate de măsurare a temperaturii și umidității, mijloace de stingere a incendiilor, mijloacele care asigură menținerea microclimatului.

În aceste condiții, în opinia sa, ar fi nerezonabil să se interpreteze că toate aceste elemente s-ar putea regăsi într-un spațiu cu o suprafață mai mică decât cea prevăzută de actul normativ. Or, delimitarea spațiului și instituirea obligației ca acesta să aibă o suprafață minimă de 20 mp răspunde necesităților strict profesionale menite să asigure singuranța și integritatea documentelor.

Prin urmare, interpretarea normei este în sensul ca operatorul economic să facă dovada deținerii unui spațiu, fie el depozit sau încăpere amenajată, de minim 20 mp, cu titlu de exemplu fiind articolul 20 alin. (1) lit. f) din O.M.A.I. nr. 151/2023.

În temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, pentru a nu fi pronunțate două hotărâri definitive potrivnice și în considerarea sentinței civile nr. 5296/24.07.2024 a Tribunalului București, ca instanță de fond, în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de S.C. D..

Intimata-reclamantă, prin administrator, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

Redând reținerile din considerentele sentinței recurate, a solicitat menținerea dispozițiilor din sentința civilă nr. 137/2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și respingerea recursului depus de Arhivele Naționale din România, ca neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență, argumentele prezentate prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 22 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din 22 mai 2025, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, solicitarea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, formulată prin cererea de recurs, constatând că motivele invocate de către recurenta-pârâtă nu conduc la concluzia că dezlegarea prezentei cauze ar depinde de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

A. S.R.L. a deținut autorizația de funcționare pentru prestarea de servicii arhivistice nr. 289/03.12.2014, reînnoită prin Dispoziția nr. 1/363/27.11.2017 valabilă până la 04.12.2020 și prin Dispoziția nr. 1/376/22.12.2020 valabilă până la data de 22.12.2023.

Prin cererea adresată Ministerului Afacerilor Interne - Arhivele Naționale de A. S.R.L., prin administrator B., înregistrată sub nr. x/15.03.2023, s-a solicitat eliberarea autorizației de funcționare pentru serviciul arhivistic de prelucrare arhivistică.

Societății i s-au solicitat, prin adresa înregistrată sub nr. x/31.05.2024, clarificări cu privire la dispunerea spațiilor alocate pentru prestarea serviciilor arhivistice de prelucrare și legătorie.

Prin adresa înregistrată sub nr. x/03.06.2024, societatea reclamantă a detaliat releveul pus la dispoziție în documentația anexată cererii inițial formulate, precizând că suprafața utilizată pentru activitatea de prelucrare arhivistică este de 29,26 mp, această suprafață fiind suma suprafețelor 1-10,52 mp, 2-3,5 mp, 3- 4,02 mp, 4-11,22 mp.

Prin Adresa înregistrată sub nr. x/13.06.2024, emisă de MAI -Arhivele Naționale, s-a respins solicitarea reclamantei, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. (2) lit. b) din Legea 16/1996, republicată, coroborată cu art. 10 alin. (3) și 20 alin. (1) lit. f) din Normele metodologice privind aplicarea unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, aprobate prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 151/2023. În motivarea soluției de respingere, autoritatea publică a reținut că societatea nu a făcut dovada că deține suprafața minimă necesară spațiului destinat prestării serviciului arhivistic de prelucrare.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., în contradictoriu cu pârâții Arhivele Naționale - Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și C., a solicitat anularea, în parte, și modificarea actului administrativ din data de 13.06.2024, emis de instituția pârâtă, și obligarea pârâților să emită autorizația de funcționare pentru serviciul arhivistic de prelucrare arhivistică.

Prin sentința recurată, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtele Arhivele Naționale ale României-Ministerul Afacerilor Interne și C.; a fost anulată adresa înregistrată sub nr. x/13.06.2024, emisă de MAI - Arhivele Naționale; a fost obligată pârâta Arhivele Naționale - Ministerului Afacerilor Interne să emită pe numele societății reclamante S.C. A. S.R.L. autorizația de funcționare pentru serviciul arhivistic de prelucrare arhivistică în condițiile art. 19 din Legea nr. 16/1 din 2 aprilie 1996 republicată și ale art. 20 din Ordinul nr. 151/2023 din 26 septembrie 2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta C..

Pârâta Arhivele Naționale - Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurentă în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în raport de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., prin raportare la art. 511 alin. (3) din același act normativ, care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, se constată că prin memoriul de recurs, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 19 alin. (2) lit. b) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 rep., coroborat cu art. 20 alin. (1) lit. f) din O.M.A.I. nr. 151/2023.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate.

Se reține că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (3) din Normele metodologice privind aplicarea unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, aprobate prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 151/2023, "(2) Autorizația de funcționare se eliberează, contra cost, pentru fiecare serviciu arhivistic solicitat. (3) Operatorul economic trebuie să dețină spații distinct amenajate pentru fiecare serviciu arhivistic supus autorizării."

Potrivit art. 20 alin. (1) lit. f) din Normele metodologice privind aplicarea unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, aprobate prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 151/2023, "În vederea obținerii autorizației de funcționare pentru prestarea serviciului arhivistic de prelucrare arhivistică este obligatoriu ca operatorul economic să aibă cel puțin doi angajați calificați pentru ocupația de arhivist și cel puțin doi pentru ocupația de arhivar și să depună următoarea documentație pentru autorizare, în formă certificată: (…) f) memoriu de prezentare a caracteristicilor tehnico-funcționale ale depozitului/încăperilor amenajat/amenajate, de minimum 20 mp, mese de lucru pentru personalul angajat, mijloace de depozitare și păstrare specifice, mijloace de protecție a arhivei, aparate de măsurare a temperaturii și umidității, echipament de protecție pentru personal, mijloace de alarmare și semnalizare antiincendiu și antiefracție, mijloace de stingere a incendiilor și mijloace care asigură menținerea microclimatului în spațiul destinat serviciului de prelucrare arhivistică."

În lumina acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta a solicitat autorizarea mai multor servicii arhivistice, depunând pentru fiecare solicitare înscrisurile prevăzute de dispozițiile legale. Pentru serviciul arhivistic de prelucrare arhivistică, reglementat de Secțiunea a 5-a din Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 151/2023, se impune ca spațiul în care se prestează serviciul că fie ori un depozit amenajat, ori încăperi amenajate, de minim 20 mp.

Formularea legii "încăperi amenajate de minim 20 mp" se interpretează în sensul în care suprafața cumulată a încăperilor să fie de 20 de mp, nu doar a uneia dintre încăperile care compun spațiul în care se prestează activitatea pentru care se solicită autorizarea. De altfel, modalitatea alternativă în care legiuitorul a înțeles să stabilească descrierea spațiului destinat serviciului de prelucrare arhivistică - depozit amenajat/încăperi amenajate - este clară, neavând nevoie de o altă interpretare decât cea gramaticală.

Argumentul recurentei-pârâte, în sensul că legiuitorul a exprimat obligația reținută în sarcina operatorului privind existența unui singur spațiu, nu poate fi reținut ca fiind valid.

Noțiunea spațiu destinat prestării serviciului se referă la depozit amenajat sau încăperi amenajate, în modalitatea alternativă prevăzută în prima teza a articolului 20 alin. (1) lit. f) din Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 151/2023.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să condiționeze prestarea activității de existența unui spațiu format dintr-o singură încăpere nu ar fi prevăzut alternativ pluralul încăperi amenajate, ci ar fi folosit substantivul singular încăpere amenajată. De altfel, termenul spațiu se referă la suprafața de 20 de mp, incluzând depozit sau încăperi amenajate, fiind sinonim în textul dat cu suprafață, nu cu depozit/încăperi.

Raportat la textul de lege anterior analizat, în mod corect a apreciat prima instanță că motivul invocat de pârâtă pentru justificarea refuzului de emitere a autorizației, respectiv faptul că spațiul de 20 de mp este constituit din mai multe încăperi, nu dintr-una singură, nu este în acord cu dispoziția legală, refuzul fiind nelegal.

Astfel, din analiza documentației depuse de societatea reclamantă, rezultă că serviciului de prelucrare arhivistică îi este destinat un spațiu compus din mai multe încăperi, care totalizează o suprafață de 29,26 mp, fiind, așadar, îndeplinită condiția legală.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Arhivele Nationale din Romania-Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 137 din 23 octombrie 2024 din a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.