ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5068/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 23 martie 2023, sub nr. x/90/2023, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naționale ale României, a solicitat:

Prin sentința civilă nr. 565/15.06.2023 a Tribunalului Vâlcea, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Pitești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la 28 iunie 2023.

Prin sentința nr. 128 din 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a dispus obligarea pârâtei Arhivele Naționale ale României să comunice reclamantului A următoarele informații de interes public:

a) copie conform cu originalul de pe decizia zilnică nr.(...)/25.05.2022, semnată de conducerea Arhivelor Naționale, precum și a documentelor care au stat la baza acesteia;

b) copie conform cu originalul de lista fondurilor și colecțiilor deținute de Arhivele Naționale ale României, așa cum apar înregistrate în Registrul General de Arhivă, la nivelul SANIC și SMBAN, indiferent dacă sunt date sau nu în cercetare și indiferent de starea lor de prelucrare.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței nr. 128 din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței recurate, și în rejudecare, să fie admise și capetele de cerere prin care a solicitat declasificarea tuturor documentelor deținute de pârâtă, la nivel central și local, indiferent de creator, an și continut, declasificarea tuturor informațiilor și datelor din fondurile arhivistice deținute de pârâtă în privința cărora a fost emisă dispoziția zilnică a directorului general al ANR nr. (...)/25.052022, precum și obligarea pârâtei să asigure în mod liber și neîngrădit accesul la fondurile restricționate ca urmare a dispoziției menționate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv principiul plenitudinii de jurisdicție al instanței de contencios administrativ în orice conflict de drept administrativ, principiu ce decurge din dispozițiile art. 5 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., din art. 21 din Constituția României, din art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, din art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, raportate la art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României.

Concret, a susținut că prima instanță a refuzat să judece sub pretextul că nu are atribuția declasificării, deși litigiul cu care a fost învestită este calificat chiar de Legea nr. 182/2002, prin art. 20 ca fiind un litigiu de drept administrativ, de competența instanței de contencios administrativ, care are inclusiv atribuția de a verifica dacă consemnul clasificării unor informații are temeiuri legale sau nu. Mai mult, instanța poate substitui, chiar prin hotărârea judecătorească, decizia pe care ar fi putut-o lua autoritatea administrativă.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1 art. 2 și art. 14 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, precum și a art. 2 alin. (1), art. 3 art. 4 art. 17 art. 20 și art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

În dezvoltarea acestor critici, expunând conținutul art. 1 art. 2 și art. 14 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, a arătat că orice document aflat în păstrarea pârâtei este, prin natura sa, un document public, pentru că el constituie izvor istoric, și, din moment ce a fost predat de către creatorul său către pârâtă, documentul respectiv iese din circuitul actelor necesare unei activități sau al actelor aflate sub protecția secretului de stat, respectiv din circuitul actelor menționate în art. 14 din Legea nr. 16/1996, aspect esențial, în raport de care prima instanță trebuia să analizeze pretenția reclamantului de declasificare a tuturor informațiilor și documentelor clasificate aflate în păstrarea pârâtei și a subunităților sale locale.

Documentele întocmite în chestiuni care privesc siguranța națională și care sunt necesare desfășurării activității autorităților și instituțiilor statului român, cu competențe în domeniul siguranței naționale, continuă să fie păstrate de aceste autorități și instituții și nu se predau pârâtei.

Prin urmare, intimatei-pârâte i se predau doar documente care nu mai pot afecta nici siguranța națională, nici atribuțiile autorităților și instituțiilor care desfășoară activități în acest domeniu, dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 16/1996, reținute de prima instanță în motivarea de la pag. 8 a sentinței recurate, fiind caduce atât în raport cu dispozitiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 16/1996, cât și cu dispozițiile în vigoare ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Astfel, dacă Legea Arhivelor Naționale stabilește că Arhivele Naționale fondurile arhivistice constituie izvoare istorice, rezultă că orice informație, document sau orice alt obiect din fondul arhivistic este, prin natura sa, informație, document sau obiect public, la care publicul are acces garantat prin art. 31 alin. (1) din Constituție și art. 2 alin. (1) și art. 3 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Recurentul-reclamant a mai susținut că prima instanța trebuia să analizeze limitele legale ale protecției informațiilor la care accesul public este interzis, din conținutul art. 4 și art. 17 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, reieșind că informațiile, documentele și obiectele ce constituie ”izvoare istorice” nu sunt indicate ca fiind dintre cele pentru care se poate institui consemnul secretului de stat.

În mod eronat, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 ar fi asigurat „o protecție juridică și pentru secretele de stat anterioare, considerate conform noului act normativ ca fiind informații secrete de stat”, întrucât, din analiza textului de lege, reiese că Legea nr. 182/2002 a protejat informațiile clasificate ce făceau obiectul unor legi în vigoare, nicidecum al unor legi abrogate, informațiile din legile în vigoare care erau circumscrise expresiei „secrete de stat” urmând să fie circumscrise unei noi expresii- „informații secrete de stať.

De asemenea, a susținut că, în contextul în care art. 44 din Legea nr. 182/2002 a recunoscut protecția informațiilor clasificate care făceau obiect de reglementare al unor acte normative în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 182/2002, trebuie așezate și prevederile art. 18 din Standardele aprobate prin HG nr. 585/2002.

În plus, nu există nicio altă dispoziție legală, nici măcar în actul administrativ cu caracter normativ ce constituie Standardele aprobate prin HG nr. 585/2002, emis în aplicarea Legii nr. 182/2002, prin care să se asimileze informațiile clasificate pe baza legilor anterioare cu cele protejate prin Legea nr. 182/2002, astfel că protecția acestor informații nu se mai putea asigura în condițiile noile legi, ulterior datei până la care trebuiau făcute propunerile impuse prin art. 18 alin. (1) din Standarde.

Intimata-pârâtă Arhivele Naționale ale României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant A a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Prin cererea depusă la 7 noiembrie 2024, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea prezentei cauze pînă la soluționarea, în mod definitiv, a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2/2023.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de recurentul-reclamant, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, și, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente.

1.1. În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2/2023, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Suspendarea facultativă este lăsată la aprecierea instanței de judecată, iar acest caz de suspendare are în vedere existența unui alt dosar, aflat pe rolul instanțelor de judecată, a cărui soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problemă de a cărei rezolvare depinde soluția din procesul pendinte aflându-se în strânsă legătură.

Dosarul nr. x/2/2023, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, are ca obiect anulare act administrativ, respectiv anularea art. 18 din Hotărârea nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu următorul conținut:

” (1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, deținătorii de informații secrete de stat și secrete de serviciu, stabilite astfel potrivit H.C.M. nr. 19 din 14 ianuarie 1972, vor prezenta persoanelor sau autorităților publice împuternicite să atribuie niveluri de secretizare propuneri privind încadrarea acestor informații în noi clase și niveluri de secretizare, după caz.

(2) Până la stabilirea noilor niveluri de secretizare, informațiile secrete de stat și secrete de serviciu menționate la alin. (1) își păstrează nivelul și termenul de secretizare și vor fi protejate potrivit prezentelor standarde.”.

Cauza dedusă judecății în prezentul dosar privește obligarea intimatei-pârâte Arhivele Naționale ale României la declasificarea tuturor documentelor deținute de pârâtă, la nivel central și local, indiferent de creator, an și continut, precum și declasificarea tuturor informațiilor și datelor din fondurile arhivistice deținute de pârâtă în privința cărora a fost emisă dispoziția zilnică a directorului general al ANR nr. (...)/25.05.2022.

Or, raportat la pretențiile deduse judecății, Înalta Curte apreciază că dezlegarea cauzei de față, în raport cu soluția instanței de fond și cu criticile formulate prin recurs, nu depinde de existența ori inexistența unui drept care face obiectul dosarului nr. x/2/2023.

1.2. În ceea ce privește fondul recursului, Înalta Curte reține că, instanța de contencios administrativ a fost învestită de recurentul-reclamant A cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naționale ale României:

Prin sentința recurată, cererea de chemare în judecată a fost admisă, în parte, dispunându-se obligarea pârâtei Arhivele Naționale ale României să comunice reclamantului A următoarele informații de interes public: copie conform cu originalul de pe decizia zilnică nr. (...)/25.05.2022, semnată de conducerea Arhivelor Naționale, precum și a documentelor care au stat la baza acesteia și copie conform cu originalul de lista fondurilor și colecțiilor deținute de Arhivele Naționale ale României, așa cum apar înregistrate în Registrul General de Arhivă, la nivelul SANIC și SMBAN, indiferent dacă sunt date sau nu în cercetare și indiferent de starea lor de prelucrare, prima instanță reținând că documentele solicitate sunt supuse regimului de comunicare publică prevăzut de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind declasificarea tuturor documentelor deținute de Arhivele Naționale ale României, la nivel central și local, indiferent de creator, an și conținut, declasificarea tuturor informațiilor și datelor din fondurile arhivistice deținute de pârâtă în privința cărora a fost emisă dispoziția zilnică a directorului general al ANR nr. (...)/25.052022, precum și obligarea acesteia să asigure în mod liber și neîngrădit accesul la fondurile restricționate ca urmare a dispoziției menționate, prima instanță a respins acțiunea, ca neîntemeiată, recurentul-reclamant formulând critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

În ceea ce privește critile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că motivul de casare în discuție are în vedere neregularități procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului, în speță, principiul plenitudinii de jurisdicție al instanței de contencios administrativ.

Contrar celor expuse de recurent și prezentate la pct. 2 din decizia de față, Înalta Curte apreciază că prima instanță nu a încălcat niciuna dintre regulile de procedură circumscrise principiului plenitudinii de jurisdicție, a căror nerespectare este de natură să atragă sancțiunea nulității, întrucât, după cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, Curtea de Apel Pitești nu a fost învestită de către reclamant cu o acțiune în temeiul art. 20 fraza I din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

În consecință, acest motiv de recurs este nefondat.

În ce privește criticile de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele recurentului nu pot fi primite, soluția la care s-a oprit instanța de fond fiind pronunțată cu respectarea legii.

Recurentul-reclamant a susținut că, în mod greșit, prima instanță nu a admis cererea privind declasificarea documentelor solicitate, având în vedere că documentele deținute de intimata-pârâtă Arhivele Naționale ale României, fiind izvoare istorice, sunt informații publice, nefiind aplicabil regimul juridic stabilit prin Legea nr. 182/2002, iar dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 16/1996, reținute de prima instanță în motivare, sunt caduce în raport cu dispozitiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 16/1996 și cu dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant A a solicitat intimatei-pârâte declasificarea tuturor documentelor deținute de Arhivele Naționale ale României, la nivel central și local, indiferent de creator, an și conținut.

Cadrul legal incident în speță este reprezentat de Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, „documentele a căror cercetare poate afecta interesele naționale, drepturile și libertățile cetățenilor, prin datele și informațiile pe care le conțin, sau cele a căror integritate fizică este în pericol nu se dau în cercetare”, categorie în care se includ, în mod evident, și informațiile clasificate al căror regim juridic este prevăzut de Legea nr. 182/2002.

Conform art. 15 lit. b din Legea nr. 182/2002, prin informații clasificate se înțeleg „informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate”, iar art. 2 alin. (2) din lege prevede că accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 16 din Legea nr. 182/2002 stabilesc că protecția informațiilor secrete de stat este o obligație ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia acestora, categorie în care se încadrează și intimata-pârâtă, în calitatea sa deținător al documentelor din Fondul Arhivistic Național al României, care reprezintă, totodată, informații clasificate.

Declasificarea respectivelor informații se dispune fie prin hotărâre de guvern pentru informațiile secrete de stat prevăzute de art. 15 lit. f [art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002], fie de autoritatea publică competentă să decidă clasificarea și nivelul de secretizare [art. 24 alin. (10) din Legea nr.182/2002], procedura de declasificare fiind detaliată prin art. 19 și următoarele din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin HG nr. 585/2002.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate, Înalta Curte constată că este permis accesul la informațiile clasificate în anumite condiții, prevăzute de lege, iar o eventuală declasificare poate interveni doar pe calea unui act adoptat de Guvernul României, la solicitarea motivată a emitentului actului, respectiv a autorității care a făcut clasificarea.

Într-adevăr, art. 20 din Legea nr. 182/2002 prevede că „Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestație la autoritățile care au clasificat informația respectivă, împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestația va fi soluționată în condițiile legii contenciosului administrativ”, însă, în cauza pendinte, în mod corect a reținut prima instanță că nu a fost învestită de reclamant cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 182/2002, având în vedere că intimata-pârâtă Arhivele Naționale ale României nu este autoritatea care a clasificat informațiile solicitate, critica recurentului-reclamant sub acest aspect urmând a fi respinsă.

Înalta Curte constată că, prin intermediul HG nr. 1481/2022, legiuitorul a intervenit și a declasificat mai multe tipuri de documente anterioare anului 1989, recurentul, în fapt, fiind nemulțumit de domeniul de aplicare al acestui act normativ, însă acest aspect nu poate face obiectul analizei în litigiul de față, având în vedere că instanța de judecată nu a fost investită cu analiza legalității actului normtiv menționat.

Nici susținerile recurentului-reclamant, în sensul că toate documentele deținute de pârâtă nu ar mai avea caracter clasificat, nu pot fi primite de instanța de control judiciar, întrucât, deși activitatea Arhivelor Naționale se exercită în interes public, nu toate documentele preluate de instituția intimată de-a lungul timpului, purtând marcaje de clasificare, pot fi considerate, în mod automat, în afara sferei de aplicare a legislației specifice privind documentele clasificate, drept documente de interes public, dacă norma juridică nu prevede în mod expres acest lucru, ci ele trebuie să parcurgă procedura declasificării, cu menținerea marcajelor specific, pentru a fi introduse în circuitul științific, având în vedere că declasificarea se realizează pe baza unor reguli clare, astfel cum s-a arătat anterior.

Critica recurentului-reclamant conform căreia Legea nr. 182/2002 nu ar fi aplicabilă în cazul informațiilor clasificate anterior intrării în vigoare a acesteia este, de asemenea, nefondată.

Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte constată că, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, intrarea în vigoare a noului act normativ a avut ca efect abrogarea Legii nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat în România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 157 din 17 decembrie 1971, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 19/1972 privind unele măsuri în legătură cu apărarea secretului de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 14 ianuarie 1972, precum și orice alte dispoziții contrare, alin. (2) al aceluiași articol stabilind că ”pe aceeași dată expresia "secrete de stat" din conținutul actelor normative în vigoare se va înlocui cu sintagma "informații secrete de stat”.

Or, împrejurarea că au fost abrogate actele normative menționate anterior nu înseamnă că secretele de stat protejate prin aceasta au devenit ulterior informații accesibile publicului, ci că noul act normativ a asigurat o protecția juridică și pentru secretele de stat anterioare, considerate conform noului act normativ ca fiind informații secrete de stat.

Referitor la solicitarea recurentului-reclamant de obligare a pârâtei la declasificarea tuturor informațiilor și datelor din fondurile arhivistice deținute de pârâtă în privința cărora a fost emisă dispoziția zilnică a directorului general al ANR nr. (...)/25.052022, precum și obligarea acesteia să asigure în mod liber și neîngrădit accesul la fondurile restricționate ca urmare a dispoziției menționate, Înalta Curte reține că sunt valabile considerentele expuse anterior în ceea ce privește informațiile clasificate.

Cu privire la alte tipuri de documente, care nu ar putea fi consultate urmare punerii în aplicare a dispoziției zilnice a directorului general al ANR nr. (...) din 25 mai 2022, instanța de control judiciar, validând raționamentul primei instanțe, reține că respectiva dispoziție este un act administrativ, care beneficiază de prezumția de legalitate și, având în vedere că nu rezultă că ar fi fost revocată sau anulată de către instanța de judecată, respectiva decizie își produce efectele juridice.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 413 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, precum și cererea de suspendare a judecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei.

Respinge recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinței nr. 128 din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.