ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2779/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 2495/27.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanții A. S.R.L., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2126/11.04.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 s-a admis recursul declarat de recurenții - reclamanți A. S.R.L., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 2495/27.12.2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și, pe cale de consecință, s-a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, instanța de recurs a reținut, în esență, că a avut în vedere dispozițiile art. 28 alin. (2

1

) și (2

2

) din O.G. nr. 25/2014 și că, aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt anterior reținută, a constatat, din verificarea documentației care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat că, în procedura de verificare a cererilor, prin adresa nr. x/02.02.2022, pârâtul i-a comunicat reclamantei că, pentru verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor impuse de legislația în vigoare, pentru eliberarea avizelor de angajare în cauză sunt necesare verificări suplimentare, astfel că termenul limită de soluționare a fost prelungit cu 15 zile, în conformitate cu art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, respectiv până la data de 15.02.2022. Așadar, prin adresa antereferită, singura în acest sens, pârâtul a comunicat reclamantei doar că sunt necesare verificări suplimentare cu prelungirea corespunzătoare a termenului de soluționare a cererilor, fără a-i comunica, însă, și ce informații suplimentare sunt necesare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 28 alin. (2

1

) din O.G. nr. 25/2014.

În acest context, deși judecătorul fondului avea obligația de a verifica îndeplinirea cerințelor impuse de art. 28 alin. (2

1

) din O.G. nr. 25/2014, respectiv de a verifica dacă pârâtul i-a cerut reclamantei informații suplimentare cu privire la sediul unde urma să își desfășoare activitatea societatea, Înalta Curte observă că judecătorul nu a procedat astfel, reținând doar că, în realitate, dispozițiile art. 28 alin. (2

1

) și alin. (2

2

) din O.G. nr. 25/2014 permit pârâtului, în situații particulare, care implică existența unor suspiciuni de fraudă, solicitarea oricăror înscrisuri necesare dovedirii aspectelor invocate prin înscrisurile depuse de solicitant, cât și verificarea directă a acestora, iar în acest mod a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil.

Prin sentința civilă nr. 2138 din 17 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții C., B. și A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Pentru Imigrări a Municipiului București; a fost anulată Decizia nr. x/DIMB/S1/LAI din data de 09.02.2022 emisă de pârâta IGI; a fost obligă pârâta să emită avizele de angajare pentru lucrători permanenți pe numele cetățenilor pakistanezi C. respectiv B.; s-a respins în rest cererea ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 2138 din 17 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, cu referire la motivarea instanței referitoare la faptul că "din datele speței nu rezultă că pârâtul ar fi emis decizia contestată cu respectarea prevederilor art. 28 alin. (2)

2

și 2

2

din nr. O.G. nr. 25/2014", a considerat că este nepotrivită, având în vedere contextul în care s-au făcut verificările. Privind această speță prin prisma principiului proporționalității atunci când există suspiciuni că activitatea declarată a societății solicitante nu există cu adevărat se pot face verificări suplimentare chiar deplasându-se la sediul social sau la punctele de lucru în mod inopinat, iar documentele necesare le poate obține solicitând acest lucru în timpul verificărilor. Instituția are autoritatea de a reglementa dreptul de ședere al unui cetățean străin pe teritoriul României, fiind responsabilă de controlul migrației, care implică cunoașterea locului unde își are un străin rezidența, scopul pentru care se află pe teritoriul României și situația în care acesta se regăsește, fiind abilitată de lege să dispună cu privire la reglementarea dreptului de ședere al oricărui cetățean străin, conform H.G. nr. 639/2007 privind structura organizatorică și atribuțiile Inspectoratului General pentru Imigrări, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia cadrelor instituției respectă principiul proporționalității definit de prevederile art. 9 din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia formele de activitate ale autorităților administrației publice trebuie să fie corespunzător satisfacerii unui interes public, precum și echilibrate din punct de vedere al efectelor asupra persoanelor. Reglementările sau măsurile autorităților publice și instituțiilor administrației publice sunt inițiate, adoptate, emise, după caz, numai în urma evaluării nevoilor de interes public sau a problemelor, după caz, a riscurilor și a impactului soluțiilor propuse.

Principiul proporționalității presupune că orice măsură luată de o autoritate publică, care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare și necesară în vederea atingerii acelui scop și în același timp, cea mai rezonabilă.

In jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat că principiul proporționalității face parte dintre principiile generale ale dreptului comunitar și impune ca mijloacele puse în aplicare printr-o dispoziție de drept comunitar să fie aptă să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora.

In speță, se reține că măsura impusă prin respingerea cererilor pentru eliberarea avizelor de angajare este aptă să realizeze scopul legitim privind regulile de obținere a unor astfel de documente, este necesară pentru atingerea acestui scop și este rezonabilă, fiind justificată de neîndeplinirea de către reclamantă a condițiilor legale, situație constatată în baza unor verificări amănunțite și legale.

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că, în opinia sa, în cuprisul hotărârii există motive contradictorii.

Astfel, conform hotărârii recurate instanța precizează următoarele "In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea avizelor de angajare pentru lucrători permanenți pentru reclamanții B. și C., curtea îl va respinge, având în vedere că emiterea acestor înscrisuri este prerogativa exclusivă a Inspectoratului General pentru Imigrări, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, în baza dreptului de apreciere, față de condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare prevăzute la art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 având posibilitatea de a elibera sau nu avizele solicitate."

Ulterior instanța în numele legii hotărăște:

"(...) Obligă pârâta să emită avizele de angajare pentru lucrători permanenți pe numele cetățenilor pakistanezi C. respectiv B.". Or, în opinia sa, cele două mențiuni din hotărâre, deosebit de importante prin raportare la obiectul cauzei, sunt în antiteză. 4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 22 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

SC A. S.R.L a depus la Inspectoratul General pentru Imigrări cererile nr. x și 4322757 din 31.01.2021, prin care a solicitat emiterea avizelor de angajare pentru lucrători permanenți pe numele cetățenilor pakistanezi C. și B..

Prin Decizia nr. x/DIMB/S1/LAI din data de 09.02.2022, Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a respins cererile reclamantei, cu motivarea că nu este îndeplinită condiția stabilită de prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, respectiv că S.C. A. S.R.L nu desfășoară efectiv nicio activitate pe teritoriul României .

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanții C., B. și S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, au solicitat: anularea actului administrativ nr. x din 09.02.2022 emis de IGI - DIMB; constatarea dreptului reclamantei de a încadra în muncă cei doi administratori ai reclamantei pe funcțiile solicitate; emiterea, în consecință, a avizelor de angajare pentru lucrători permanenți cu privire la aceștia; atragerea răspunderii administrativ-patrimoniale a IGI-DIMB și obligarea acesteia la plata prejudiciului cauzat fiecărui administrator al reclamantei, și anume salariul brut minim național pe economie de 2.550 RON pe lună de întârziere din momentul emiterii actului administrativ ilegal (09.02.2022) și până la emiterea avizelor de muncă aferente, având în vedere că aceștia dețin această funcție și nu pot fi remunerați conform legii, în contul bancar deschis la D., titular E. - Cabinet de Avocat.

Prin sentința civilă nr. 2495/27.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanții A. S.R.L., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2126/11.04.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022,s-a admis recursul declarat de recurenții - reclamanți A. S.R.L., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 2495/27.12.2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și, pe cale de consecință, s-a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea, în rejudecare, raportat și la considerentele deciziei de casare, conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. x din data de 09.02.2022 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, a obligat pârâtul să emită avizele de angajare pentru lucrători permanenți pe numele cetățenilor pakistanezi C., respectiv B.; s-a respins în rest cererea ca nefondată.

Pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte constată că sunt nefondate motivele de recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul a susținut, în esență, că motivarea instanței în sensul că "din datele speței nu rezultă că pârâtul ar fi emis decizia contestată cu respectarea prevederilor art. 28, alin. (2)

1

și 2

2

din O.G. nr. 25/2014", este nepotrivită, măsura impusă prin respingerea cererilor pentru eliberarea avizelor de angajare fiind aptă să realizeze scopul legitim privind regulile de obținere a unor astfel de documente, fiind o măsură rezonabilă și necesară pentru atingerea acestui scop, fiind justificată de neîndeplinirea de către reclamantă a condițiilor legale, situație constatată în baza unor verificări amănunțite și legale.

Prima instanță a efectuat, din aceasă perspectivă, o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente,

Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2

1

) din O.G. nr. 25/2014:

"În cazul în care informațiile sau documentele furnizate, pe care se întemeiază cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare sunt necorespunzătoare, Inspectoratul General pentru Imigrări comunică solicitantului ce informații suplimentare sunt necesare și stabilește un termen rezonabil pentru trimiterea acestora, dar nu mai mult de 30 de zile. Termenele prevăzute la alin. (2) se suspendă până la primirea de către Inspectoratul General pentru Imigrări a informațiilor sau a documentelor suplimentare necesare. Dacă nu au fost furnizate informațiile sau documentele suplimentare până la termenul prevăzut, cererea poate fi respinsă.", iar potrivit alin. (2

2

) din același articol:

"Soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității."

Din analiza prevederilor antereferite, prin raportare la considerentele deciziei de casare, obligatorii în rejudecare, potrivit cărora pârâtul a comunicat reclamantei doar că sunt necesare verificări suplimentare, cu prelungirea corespunzătoare a termenului de soluționare a cererilor, fără a-i comunica, însă, și ce informații suplimentare sunt necesare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014, astfel că, deși judecătorul fondului avea obligația de a verifica îndeplinirea cerințelor impuse de art. 28 alin. (2)

1

din O.G. nr. 25/2014, respectiv de a verifica dacă pârâtul i-a cerut reclamantei informații suplimentare cu privire la sediul unde urma să își desfășoare activitatea societatea, nu a procedat astfel, reținând doar că, în realitate, dispozițiile art. 28 alin. (2)

1

și alin. (2)

2

din O.G. nr. 25/2014 permit pârâtului, în situații particulare, care implică existența unor suspiciuni de fraudă, solicitarea oricăror înscrisuri necesare dovedirii aspectelor invocate prin înscrisurile depuse de solicitant, cât și verificarea directă a acestora, în mod corect a constatat prima instanță că pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări avea obligația de a-i comunica solicitantului ce informații suplimentare erau necesare în vederea eliberării avizelor de angajare.

Astfel, ținând cont de limitele învestirii în rejudecare, prin încheierea din data de 08.10.2024, prima instanță a dispus citarea părților cu mențiunea de a completa probatoriul conform considerentelor decizii instanței de casare, însă la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri suplimentare.

Față de acest aspect, Curtea de apel a reținut că singurele înscrisuri emise de către pârât cu privire la necesitatea comunicării unor informații suplimentare sunt Adresa nr. x/02.02.2022 prin care s-au comunicat următoarele:

"Având în vedere că, pentru verificare îndeplinirii tuturor condițiilor impuse de legislația în vigoare, pentru eliberarea avizelor de angajare în cauză sunt necesare verificări suplimentare, termenul limită de soluționare a fost prelungit cu 15 zile, în conformitate cu art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, aprobată prin Legea 14/2016, modificată și completată prin O.G. nr. 25/2016. Prin urmare, termenul de soluționare se prelungește până la data de 15.02.2022, dată la care se va lua o decizie în conformitate cu actul normativ mai sus - menționat", precum și Nota - raport cu propunere de prelungire a termenului de soluționare a cererilor de acordare a avizelor de angajare nr. x depuse de S.C. A. S.R.L. în data de 31.12.2021 în cuprinsul căreia s-au reținut următoarele:

"(...) Având în vedere că societatea a fost înființată în anul 2021, iar Certificatul constatator eliberat de O.N.R.C., organigrama și cererea motivată de eliberare a avizului nu oferă înregistrări relevante în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, respectiv are sediul social la o adresă unde mai sunt înregistrate și alte societăți comerciale, toate fiind depuse de către domnul E., în calitate de împuternicit, propun, efectuarea unei verificări în teren la sediul societății situat în București, Bulevardul x, prelungirea termenului de soluționare a cererii e acordare a avizului de angajare cu 15 zile, conform art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 și comunicarea în scris către angajator" .

În aceste condiții, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că, din cuprinsul acestor înscrisuri, nu reiese că s-ar fi comunicat societății reclamante ce informații suplimentare sunt necesare cu privire la sediul unde urma să își desfășoare activitatea societatea sau măcar că pârâtul ar fi avut intenția efectuării unui astfel de demers, ci s-a propus efectuarea unei verificări în teren la sediul societății.

De asemenea, din analiza procesului-verbal de verificări în teren din data de 04.02.2022, s-a constatat că pârâtul a susținut că nu a găsit documente la fața locului, în timpul procedurii, însă acest aspect este lipsit de relevanță față de problema incidentă în cauză și nici nu rezultă din cuprinsul procesului-verbal că reclamanta ar fi refuzat prezentarea acestora, ci că nu era prezent nimeni la sediul ce a făcut obiectul verificării, de unde rezultă că nici măcar prin cercetarea la fața locului nu se poate aprecia, într-o maniera extensivă, că pârâtul și-ar fi îndeplinit obligațiile, având în vedere că nu i-a pus sub nicio forma reclamantului în vedere care sunt informațiile suplimentare necesare. De altfel, simpla discuție cu un vecin care a afirmat că la apartamentul nr. x nu figurează nicio societate comercială nu este suficientă pentru a acoperi neîndeplinirea obligației constând în solicitarea informațiilor în mod direct reclamantului, respectiv a proba starea de fapt reținută de către pârât, în lipsa unor înscrisuri care să ateste aceste aspecte.

În concluzie, se reține că din datele speței nu rezultă respectarea prevederilor art. 28 alin. (2

1

) și (2

2

) din O.G. nr. 25/2014, în mod corect apreciind judecătorul fondului că este evident că, în ipoteza în care pârâtul ar fi deținut un astfel de înscris, l-ar fi depus.

În cauză s-a dovedit că a fost emisă doar o adresă prin care pârâtul i-a comunicat reclamantei că, pentru verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor impuse de legislația în vigoare, pentru eliberarea avizelor de angajare în cauză sunt necesare verificări suplimentare, iar pârâtul nu a contestat acest aspect și nici nu a arătat, în concret, că ar fi respectat procedura de la art. 28 alin. (2

1

) și alin. (2

2

), din datele speței rezultând doar că a avut loc o verificare în teren la sediul societății situat în București, Bulevardul x, susținerile recurentului din memoriul de recurs în sensul respectării dispozițiilor legale în discuție fiind așadar lipsite de suport.

În ceea ce privește, însă, obligarea autorității pârâte la emiterea avizelor de angajare, Înalta Curte constată că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care prevăd casarea hotărârii pentru nemotivare, existența unor motive contradictorii sau existența motivelor străine de natura cauzei.

Astfel, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia, situație care se regăsește în speța de față.

Prima instanță a reținut că "In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea avizelor de angajare pentru lucrători permanenți pentru reclamanții B. și C., curtea îl va respinge, având în vedere că emiterea acestor înscrisuri este prerogativa exclusivă a Inspectoratului General pentru Imigrări, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, în baza dreptului de apreciere, față de condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare prevăzute la art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 având posibilitatea de a elibera sau nu avizele solicitate.", în dispozitivul sentinței fiind menționat:

"(.. .) Obligă pârâta să emită avizele de angajare pentru lucrători permanenți pe numele cetățenilor pakistanezi C. respectiv B.".

În aceste condiții, este evidentă contradicția existentă între considerentele sentinței cu privire la acest capăt de cerere și soluția din dispozitiv, sentința urmând să fie casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția instanței de recurs ca urmare a casării hotărârii în baza acestui motiv de nelegalitate, se constată că în cauză s-a pronunțat o soluție de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare, astfel că se va rejudeca litigiul în fond, conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Reținând cauza spre rejudecare, Înalta Curte va respinge acțiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) lit. a) și f), art. 7 alin. (1) și (2) și art. 8 din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2015, aplicabile la data depunerii cererii în cauză.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 25/2014, "(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător.

(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele:

a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului; (...)

f) străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze în muncă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (2) lit. c) și e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) și alin. (2) lit. a) din aceeași ordonanță de urgență."

Conform art. 7 din același act normativ, "(1) Avizul de angajare pentru lucrători permanenți se eliberează angajatorului în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se prelungește în condițiile prevăzute de Codul muncii, fără obținerea unui nou aviz de angajare, în situația în care se mențin condițiile de angajare pe locul de muncă respectiv.

(2) Condițiile speciale pentru eliberarea avizului de angajare pentru lucrători permanenți sunt următoarele:

a) angajatorul a depus diligențe pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetățean român, de către un cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, de către un cetățean al Confederației Elvețiene sau de către un străin titular al dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României;" (...).

b) angajatorul intenționează să încadreze în muncă un străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată;

c) străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplinește condițiile de autorizare prevăzute de legislația în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă și nu are antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfășoare pe teritoriul României."

Totodată, art. 8 din O.G. nr. 25/2014 prevede:

"(1) Dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente:

a) organigrama angajatorului cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante;

b) adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional angajatorul;

c) dovada publicării prin mijloace de informare în masă din România a unui anunț pentru ocuparea locului de muncă vacant;

d) copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecției realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant, ca urmare a publicării anunțului prevăzut la lit. c), precum și faptul că străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplinește condițiile de pregătire profesională și experiență în activitate prevăzute de legislația în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă."

(2) Dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. b) se face prin prezentarea de către angajator a copiei ofertei ferme de angajare.

(3) Dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. c) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente:

a) curriculum vitae al străinului;

b) documentul de autorizare prevăzut de lege, atunci când este cazul;

c) cazierul judiciar al străinului sau alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile din țara de origine ori reședință, tradus și legalizat în condițiile legii."

Înalta Curte constată, referitor la condițiile generale de emitere a avizului de muncă solicitat, că societatea reclamantă din cauza de față a depus certificatul de înregistrare al societății și certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, din cuprinsul acestuia din urmă rezultând că la sediul social nu se desfășoară activitățile prevăzute în actul constitutiv sau modificator, cu privire la activități desfășurate în afara sediului social și a sediilor secundare menționându-se codurile CAEN și activitățile corespunzătoare acestora.

În aceste condiții, se reține că, deși, de principiu, se poate susține că funcția de administrator este compatibilă cu orice activitate comercială, în cauză nu este îndeplinită condiția desfășurării efective de către angajator a activității comerciale, simpla depunere a certificatului constatator emis de Oficiul Registrul Comerțului și a certificatului din care rezultă codul CAEN privind obiectul de activitate al societății nefiind suficiente pentru a face dovada desfășurării efective a activității comerciale.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 62 pronunțată la data de 24 februarie 2025 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 252 din 24 martie 2025, s-au hotărât următoarele:

"În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2016, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că:

Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului."

Relevante pentru speța de față sunt următoarele considerente:

"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

Față de prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că nu poate fi primită interpretarea normelor de drept substanțial, respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, conform susținerilor reclamantei în sensul îndeplinirii acestei condiții.

Prin urmare, față de neîndeplinirea acestei condiții, este neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la emiterea avizelor de muncă, astfel cum a solicitat reclamanta, nemaifiind necesar a fi analizate celelalte condiții prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2138 din 17 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.