ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2734/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. x/2020 la data de 03.12.2020, transferat la data de 01.01.2022 la secția de contencios administrativ și fiscal, cu număr versiune nr. 546/36/2020*, reclamanta societatea A. S.R.L., a chemat în judecată pârâtele ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

Prin sentința civilă nr. 222/15.11.2022, Curtea a admis excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată și a respins cererea ca rămasă fără obiect. A obligat, totodată, pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.950 RON reprezentând onorariu avocat și onorariu expertiză judiciară.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtele au promovat calea de atac - recurs, astfel că prin decizia civilă nr. 235/18.01.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-au admis recursurile, s-a casat sentința civilă recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În esență, din considerentele acestei decizii rezultă că instanța de control judiciar a apreciat că în mod greșit prima instanță a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii câtă vreme dispozițiile art. I din Lg. nr. 72/2022 anulează doar efectul actelor administrative atacate, dar acestea au rămas în ființă, dat fiind faptul că dispozițiile menționate prevăd anularea diferențelor de obligații fiscale principale și/sau accesorii, fără a face referire la actele administrativ fiscale prin care au fost stabilite aceste obligații.

Primind cauza spre rejudecare la Curtea de Apel, aceasta a fost reînregistrată sub nr. de dosar x/2020

Prin sentința civilă nr. 348 din 15 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantei, excepție invocată din oficiu.

A fost respinsă ca fiind rămasă fără interes cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 12.950 RON reprezentând onorariu avocat și onorariu expertiză judiciară.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată/lipsită de interes și respingerea cererii accesorii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că prin decizia nr. 24030/29.09.2022 de anulare a obligațiilor fiscale, în temeiul art. I din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligații fiscale și modificarea unor acte normative, au fost anulate doar obligațiile fiscale, actele administrative prin care au fost stabilite obligațiile fiscale au rămas în ființă, doar efectul acestora fiind anulat de legea amnistiei.

A susținut recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de considerentele deciziei de casare, respectiv de faptul că s-a reținut că dispozițiile art. I din Legea nr. 72/2022 anulează doar efectele actelor administrativ-fiscale atacate, dar acestea au rămas în ființă, dat fiind faptul că dispozițiile menționate prevăd anularea diferențelor de obligații fiscale principale și/sau accesorii, fără a face referire la actele administrativ-fiscale prin care au fost stabilite aceste obligații.

Chiar dacă limitele de casare privesc modul de interpretare a efectelor amnistiei fiscale stabilite prin Legea nr. 72/2022 și cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de fond s-a rezumat strict la a respinge acțiunea ca lipsită de interes, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 72/2022, fără să țină cont de faptul că acest act normativ reprezintă doar un act de clemență, fără a se dispune în sensul că actele administrativ-fiscale emise în acest sens sunt nelegale.

A arătat recurenta că instanța de fond a dispus obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, fără a face o analiză a legalității actelor administrativ-fiscale atacate și fără a ține cont de faptul că nu se poate reține culpa procesuală a organului fiscal, deoarece nu acesta a anulat obligațiile fiscale din diferite motive, ci legiuitorul a venit cu o facilitate fiscală prin anularea creanțelor fiscale, dar, totodată, legiuitorul nu a stabilit nelegalitatea actelor administrative prin care au fost stabilite creanțele fiscale anulate/amnistiate.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4.1 Intimata-reclamantă a depus note scrise la dosar prin care a solicitat constatarea nulității recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

A susținut că în mod corect a constatat prima instanță că interesul în continuarea procesului nu mai este actual, ca efect al adoptării Legii nr. 72/2022, iar intimata-reclamantă nu este partea care a căzut în pretenții, câtă vreme, prin intervenția legislativă, statul a recunoscut că obligațiile fiscale au fost stabilite în absența unui cadru fiscal cert și previzibil pentru perioada 2015-2021.

4.2 Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului declarat la AJFP Constanța.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 120/28.05.2020 de soluționare a contestației fiscale; anularea Deciziei de impunere x/26.11.2019; anularea Raportului de inspecție fiscală x/26.11.2019; anularea Deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii nr. 6042/20.02.2020, în raport de obligațiile fiscale imputate.

Soluționând cauza, prima instanță a respins ca fiind rămasă fără interes cererea de chemare în judecată, fiind obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 12.950 RON reprezentând onorariu avocat și onorariu expertiză judiciară.

Efectuând propria analiză asupra raportului juridic dedus judecății, în limitele permise de art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Situația de fapt reținută de prima instanță relevă faptul că prin Decizia de impunere nr. x/26.11.2019 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța au fost stabilite obligații fiscale în sarcina societății reclamante în cuantum de 10.722.755 RON reprezentând impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, contribuție de asigurări sociale datorată de angajator, contribuție individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați, contribuția angajatorului la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, contribuția pentru asigurări de sănătate datorate de angajator, contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații, contribuția asiguratorie pentru muncă, aferente perioadei verificate, respectiv 2017-2019.

Prin Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 6042/20.02.2020 s-au stabilit obligații fiscale accesorii aferente obligațiilor fiscale suplimentare stabilite prin decizia de impunere, în cuantum de 963.219 RON reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.

Decizia de impunere si decizia referitoare la obligații accesorii au avut ca suport informațional Raportul de inspecție fiscală nr. x/26.11.2019 prin care s-a reținut, în esență, că activitatea desfășurată de societatea reclamantă face obiectul Legii nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul în cadrul prestării de servicii transnaționale și H.G. nr. 337/2017 pentru aprobarea normelor metodologice privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale.

Pe durata soluționării litigiului, respectiv la data de 03 aprilie 2022, a intrat în vigoare Legea nr. 72/30.03.2022 pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative, care la art. 1 stipulează următoarele:

"(1) Se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români care și-au desfășurat activitate pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, și neachitate.

(3) Diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor prevăzute la alin. (1), aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, stinse prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se restituie contribuabililor. Restituirea se face la cererea contribuabililor.

(4) Termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea pentru sumele prevăzute la alin. (3) începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) Anularea obligațiilor fiscale prevăzute la alin. (1) se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale, care se comunică contribuabilului.(…)"

Prin Decizia de anulare nr. 24030/29.02.2022 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța în temeiul prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022, a fost anulată suma de 11.685.152 RON, compusă din debite principale și accesorii aferente, debite care fac obiectul acțiunii introductive.

Criticile de nelegalitate ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privesc chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării de către instanța de fond a prevederilor art. 453 alin. (1) și ale art. 454 din C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispozițiilor art. 454 din același act normativ, "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau de afla de drept în întârziere (…)".

Așadar, conținutul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. consacră drept fundament al plății cheltuielilor de judecată culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziției legale, în egală măsură, atât rezultatul procesului, dar și conduita părților manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia.

Având în vedere că, în cauză, deciziile de impunere contestate nu au fost nici anulate, nici revocate de către pârâte, ci doar obligațiile fiscale au fost înlăturate de la executare, urmare a amnistiei fiscale intervenite pe parcursul soluționării prezentului dosar, Înalta Curte, contrar opiniei judecătorului fondului, reține că nu poate fi reținută o culpă procesuală în sarcina pârâtelor.

Prin urmare, faptul că pe parcursul derulării procesului a intervenit amnistia fiscală, care a avut drept urmare anularea obligației de plată a creanțelor fiscale nu presupune că pârâtele sunt partea căzută în pretenții sau că acestea au manifestat o conduită care să determine în mod culpabil un efort procesual din partea intimatei-reclamante constând în efectuarea cheltuielilor de judecată.

În consecință, Înalta Curte reține că nu poate fi reținută culpa procesuală a pârâtei, aceasta acționând în marja conferită de dispozițiile legale în vigoare atât la momentul emiterii deciziilor contestate, cât și la momentul emiterii deciziilor privind anularea obligațiilor fiscale stabilite prin titlurile de creanță fiscală, obiect al prezentei acțiuni în anulare.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluția atacată, prin care s-a dispus admiterea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor 453 alin. (1) din C. proc. civ., impunându-se reformarea sentinței sub acest aspect, urmând să fie menținute în rest dispozițiile sentinței recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței nr. 348 din 15 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de obligare a pârâtelor la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. a cheltuielilor de judecată.

Va menține în rest dispozițiile sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței nr. 348 din 15 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, respinge cererea de obligare a pârâtelor la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. a cheltuielilor de judecată.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.