ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2624/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 8 septembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Electorală Permanentă și Președintele Autorității Electorale Permanente a solicitat obligarea pârâților să soluționeze cererea din data de 30.07.2023, iar în subsidiar a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale și a Legii nr. 334/2006 în ansamblul său cu privire la cuantumul subvenției primite de partidele politice de la bugetul de stat, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 7.822,84 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 3.000 RON reprezentând daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1916 pronunțate la 13 decembrie 2023, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 și a Legii nr. 334/2006 în ansamblu cu privire la cuantumul subvenției primite de partidele politice de la bugetul de stat, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Președintele Autorității Electorale Permanente și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Electorală Permanentă și Președintele Autorității Electorale Permanente, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1916 pronunțate la 13 decembrie 2023 de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, rejudecarea cauzei, cu obligarea pârâților la soluționarea cererii din 30.07.2023, iar în subsidiar, la plata daunelor materiale în cuantum de 7.822,84 RON și a daunelor morale în cuantum de 3.000 RON.

În curpinsul motivelor de recurs partea recurentă a susținut următoarele:

- Instanța de fond a reținut eronat că reclamanta ar fi formulat doar critici generale, fără a indica elemente punctuale de neconstituționalitate.

Această apreciere este infirmată de conținutul solicitării din 30.07.2023, unde sunt menționate expres recomandările Comisiei de la Veneția, Recomandarea Rec (2003)4 a Comitetului de Miniștri și modele comparative din alte state, inclusiv Germania. În plus, a precizat explicit că nu existența subvenției este contestată, ci cuantumul excesiv al acesteia, ceea ce constituie o critică punctuală și concretă.

- raționamentul instanței care a achiesat la argumentul pârâtei potrivit căruia legiuitorul "poate decide asupra acordării subvențiilor de la bugetul de stat partidelor politice, precum și asupra cuantumului acestora" este nelegal. Această justificare este insuficientă, întrucât puterea legislativă nu este discreționară, ci limitată de Constituție. Dacă o lege contravine normelor constituționale, ea poate fi suspendată de drept și își poate înceta efectele juridice în urma deciziei Curții Constituționale. Prin urmare, simpla invocare a faptului că legea a fost adoptată de Parlament nu echivalează cu demonstrarea constituționalității ei.

- contestă de asemenea afirmația instanței că pârâta și-ar fi motivat corespunzător punctul de vedere. Răspunsul Autorității Electorale Permanente, prin adresa nr. x/05.09.2023, conține doar concluzia că nu s-au identificat elemente de neconstituționalitate, fără a prezenta o analiză detaliată sau argumente juridice.

Lipsa unei evaluări efective din perspectiva dreptului internațional, al dreptului comparat și al normelor Uniunii Europene relevă un refuz nejustificat de a soluționa cererea, ceea ce constituie un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

- Instanța de fond a reținut că opinia reclamantei privind neconstituționalitatea dispozițiilor ar fi nerelevantă. Această abordare ignoră faptul că problema ridicată nu privește doar Asociația, ci are impact asupra întregii societăți, aspect confirmat inclusiv de dezbaterile publice și articolele de presă care au semnalat utilizarea disproporționată și netransparentă a subvențiilor pentru propagandă politică. Instanța a omis să analizeze aceste elemente în contextul principiilor constituționale privind transparența, egalitatea și protecția interesului public.

- hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, prin ignorarea criticilor punctuale formulate de reclamantă, prin acceptarea unor justificări insuficiente din partea pârâtei și prin lipsa unei analize efective a problemelor de constituționalitate și de conformitate cu recomandările internaționale.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de obligare a pârâților să soluționeze cererea din data de 30.07.2023, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 7.822,84 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 3.000 RON reprezentând daune morale.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea, reclamanta A. formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul cererii de chemare în judecată, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. În acest context, recursul formulat de reclamantă este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a aplicat textele de lege incidente speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit prevederile legale incidente, sunt nefondate și în mod legal, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că răspunsul comunicat de AEP nu constituie un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci o exercitare legală și motivată a atribuțiilor sale.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a reținut eronat caracterul general al criticilor formulate, arătând că cererea din 30.07.2023 conținea referiri la recomandările Comisiei de la Veneția, Recomandarea Rec (2003)4 a Comitetului de Miniștri și modele comparative din alte state.

Înalta Curte constată că, deși reclamanta a invocat documente internaționale și exemple comparative, acestea au fost menționate generic, fără individualizarea unor dispoziții constituționale concrete pretins încălcate de prevederile Legii nr. 334/2006. Conform jurisprudenței constante a instanței supreme, pentru a se putea reține existența unui refuz nejustificat, solicitarea adresată autorității trebuie să fie formulată într-o manieră clară și precisă, indicând elementele de drept intern pretins încălcate. Or, cum corect a reținut și prima instanță, în cauză, reclamanta s-a limitat la invocarea unor standarde internaționale, fără a corela aceste standarde cu dispozițiile constituționale interne.

Prin urmare, reținerea instanței de fond că reclamanta a formulat critici generale este corectă și nu contravine probatoriului administrat.

Asociația recurentă contestă raționamentul instanței de fond, care a achiesat la argumentul pârâtei potrivit căruia legiuitorul are competența de a decide asupra acordării și cuantumului subvențiilor.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Stabilirea cuantumului subvențiilor acordate partidelor politice reprezintă o opțiune de politică legislativă, circumscrisă marjei de apreciere a legiuitorului. Controlul constituționalității acestor dispoziții aparține exclusiv Curții Constituționale, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României.

Instanța de contencios administrativ nu are competența de a cenzura opțiunea legislativului sub aspectul conformității cu Constituția, ci doar de a verifica legalitatea actelor administrative.

În consecință, argumentul recurentei este nefondat.

Recurenta susține că răspunsul Autorității Electorale Permanente, prin adresa nr. x/05.09.2023, este lipsit de o analiză detaliată și o motivare suficientă și constituie un refuz nejustificat.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 5 pct. II alin. (3) și (6) din Regulamentul de organizare și funcționare al AEP, instituția are atribuții de evaluare a legislației din perspectiva constituționalității și de elaborare de propuneri normative.

Totuși, aceste atribuții nu presupun obligația de a formula analize exhaustive la fiecare solicitare primită, ci de a exprima o opinie instituțională.

Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat Asociației reclamante concluzia că nu a identificat elemente de neconstituționalitate.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs constată că această concluzie, chiar dacă succintă, reprezintă o motivare suficientă în raport de cererea adresată, care nu individualiza dispoziții constituționale pretins încălcate. Instanța de fond a reținut corect că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, ci de exercitarea marjei de apreciere a autorității.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a ignorat relevanța și impactul social al problemei ridicate, invocând dezbateri publice și articole de presă privind utilizarea subvențiilor.

Înalta Curte reține că, deși aspectele invocate pot avea relevanță în planul dezbaterii publice, ele nu constituie temei juridic pentru a obliga autoritatea electorală să formuleze o sesizare către Avocatul Poporului sau să inițieze modificări legislative.

Astfel cum s-a arătat anterior, controlul de constituționalitate se realizează exclusiv de Curtea Constituțională, iar inițiativa legislativă aparține, conform art. 73 alin. (1) din Constituție, Guvernului, parlamentarilor și cetățenilor în condițiile legii.

Prin urmare, instanța de fond a reținut corect că opinia reclamantei, chiar dacă exprimă o preocupare legitimă, nu poate fundamenta o obligație juridică a Autorității Electorale Permanente.

Recurenta-reclamantă mai susține și că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că instanța de fond a înțeles și aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, reținând că nu există un refuz nejustificat, ci o motivare corespunzătoare a răspunsului Autorității Electorale Permanente.

De asemenea, în mod corect judecătorul fondului a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii administrativ-patrimoniale prevăzute de art. 575 și art. 577 Cod administrativ, întrucât nu s-a constatat caracterul nelegal al actului administrativ contestat.

Prin urmare, criticile formulate în recurs sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o soluție legală, temeinică și proporțională, în limitele competenței sale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a jurisprudenței relevante.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a prezentat critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1916 pronunțate la 13 decembrie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.