ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2612/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 28 martie 2024 sub nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziilor de refuz necomunicate (adrese de refuz anexate) și obligarea pârâtului la emiterea avizelor de angajare pentru candidații nominalizați în refuzul pârâtei corespunzător cererilor nr. x din 02.02.2024 și nr. 542576 din 22.12.2023.

Prin încheierea din data de 21 mai 2024, Curtea de Apel Timișoara a apreciat, cu privire la probatoriul solicitat suplimentar și anume interogatoriul comandantului autorității pârâte, față de obiectul cauzei și înscrisurile de la dosar, că proba nu este utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, motiv pentru care a respins cererea formulată de către societatea reclamantă și a amâna pronunțarea asupra cauzei la data de 4 iunie 2024.

Prin încheierea din data de 4 iunie 2024, Curtea de Apel Timișoara amâna pronunțarea la data de 11 iunie, față de complexitatea cauzei și lipsa de timp pentru deliberare.

Prin sentința civilă nr. 453 pronunțată la 11 iunie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul M.A.I. - Direcția Migrațiune - Serviciul Imigrări al Județului Timiș.

Împotriva sentinței civile nr. 453 pronunțate la 11 iunie 2024 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin motivele de recurs reclamanta învederează că hotărârile atacate au fost pronunțate cu aplicarea greșită a normei de drept material incidentă, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016.

- Instanța de fond a reținut în mod eronat intenția recurentei de a încuraja migrația ilegală, fără a exista probe în dosar care să susțină această concluzie.

Curtea a apreciat că refuzul eliberării avizelor și anularea unui aviz emis anterior sunt măsuri proporționale, însă nu a motivat în fapt această concluzie, limitându-se la o prezumție ipotetică, fără a analiza circumstanțele concrete ale cazului. Sau, potrivit art. 28 alin. (22) din O.G. nr. 25/2014, autoritatea competentă are obligația de a analiza toate circumstanțele specifice ale fiecărei cereri, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

- judecătorul fondului a interpretat eronat dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, reținând că societatea nu ar desfășura efectiv activități compatibile cu funcțiile pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinilor.

Reclamanta susține că a dovedit prin înscrisuri depuse la dosar, inclusiv contracte de prestări servicii, balanțe contabile și certificate fiscale, că desfășoară activități de construcții corespunzătoare codului CAEN 4120, fiind autorizată legal de ONRC.

Prima instanță a ignorat aceste probe și a apreciat că simpla mențiune în certificatul constatator nu este suficientă, fără a solicita completarea dosarului sau efectuarea unui control la sediul social, conform art. 6 alin. (1

1

) din O.G. nr. 25/2014.

- deciziile administrative emise de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș au fost insuficient motivate. Potrivit principiului motivării actelor administrative, consacrat atât în dreptul intern, cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, autoritatea emitentă are obligația de a expune motivele de fapt și de drept care au stat la baza deciziei.

În speță, motivarea se rezumă la invocarea unor dispoziții legale fără corelare cu situația concretă a societății recurente, ceea ce atrage nulitatea actului administrativ conform jurisprudenței constante în materie.

- instanța de fond nu a observat intenția administratorului societății de a angaja cetățeni străini în contextul lipsei forței de muncă locale, aspect dovedit prin anunțuri publice, adeverințe de la AJOFM și lipsa prezentării candidaților români.

Curtea nu a reținut buna-credință a angajatorului și a candidaților, ignorând demersurile efectuate pentru clarificarea situației, inclusiv audiența la IGI Timiș.

- prima instanță a omis a analiza erorile materiale din referatele IGI, unde se face confuzie între angajatorul recurent și o altă societate, aspect ce denotă superficialitatea verificărilor și afectează legalitatea deciziilor.

- recurenta-reclamantă susține faptul că IGI nu a solicitat completarea dosarului cu documente relevante, deși avea această obligație potrivit art. 28 alin. (2

2

) din O.G. nr. 25/2014, ceea ce constituie o încălcare a principiului proporționalității.

Societatea recurentă arată că a îndeplinite toate condițiile generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 și, în acest context, refuzul autorității nu este fundamentat pe elemente obiective și verificabile.

Solicită casarea sentinței recurată și admiterea acțiunii, cu anularea deciziilor de refuz și obligarea pârâtului la emiterea avizelor de angajare, precum și plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a deciziilor de refuz necomunicate (adrese de refuz anexate) corespunzător cererilor nr. x din 22.12.2023 și obligarea pârâtului la emiterea avizelor de angajare pentru candidații nominalizați în refuzul pârâtei.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea, reclamanta formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actului atacat, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. În acest context, recursul formulat de reclamantă este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, sunt nefondate.

Astfel, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că:

Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului."

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 62/2025, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor care reglementează condiția desfășurării de către angajator a unor activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului:

"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

În conformitate cu prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond și considerentele pe care se bazează, nu contravin celor statuate prin Decizia nr. 62/24.02.2025.

Recurenta susține că instanța de fond a reținut greșit că societatea nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcțiile pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinilor.

Înalta Curte reține că interpretarea dată de prima instanță este conformă cu jurisprudența consolidată, inclusiv cu Decizia nr. 62/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care statuează că simpla autorizare formală a unei activități nu este suficientă, fiind necesară desfășurarea efectivă a activității compatibile cu funcția solicitată.

În speță, instanța de fond a constatat, în mod corect, că recurenta figurează cu un singur angajat activ - administratorul societății - și nu a făcut dovada desfășurării efective a activităților de construcții corespunzătoare codului CAEN 4120. Contractele de prestări servicii invocate fie nu mai erau în derulare, fie nu au fost susținute prin probe concludente.

Astfel, nu se poate reține îndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014.

Este nefondată și critica privind presupusa lipsă de motivare a actelor administrative. Sub acest aspect partea recurentă apreciază că deciziile administrative de refuz nu au fost suficient motivate.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul actelor administrative contestate instituția pârâtă indică în mod expres temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza soluției nefavorabile, respectiv lipsa desfășurării efective a activității compatibile, existența unui singur angajat activ, precum și riscul de migrație ilegală.

Aceste elemente sunt detaliate în referatele de specialitate și în procesul-verbal de interviu administrativ, fiind conforme cu cerințele de motivare prevăzute de Legea nr. 554/2004 și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recurenta susține că autoritatea pârâtă nu a analizat circumstanțele specifice ale fiecărei cereri și nu a solicitat completarea dosarului, contrar dispozițiilor art. 28 alin. (2^1) și (2^2) din O.G. nr. 25/2014, încălcând astfel principiul proporționalității.

Înalta Curte reține că, în cauză, autoritatea competentă a procedat la verificări suplimentare, inclusiv prin convocarea administratorului societății la interviu, analizând documentele depuse și constatând neîndeplinirea condițiilor legale.

În acest context, în mod legal prima instanță a respins acțiunea reținând că măsura de anulare a avizului de muncă emis și de respingere a cererilor ulterioare este proporțională și justificată, având în vedere riscul de migrație ilegală și lipsa activității efective.

Societatea recurenta invocă în cuprinsul motivelor de recurs și existența unor erori materiale în referatele IGI, care ar fi generat confuzii între ea și alte entități.

Înalta Curte constată că această susținere nu are relevanță determinantă asupra legalității actelor administrative contestate, întrucât verificările au fost efectuate în raport cu datele concrete ale recurentei-reclamante, iar concluziile au fost formulate în baza interviului și a documentației proprii societății recurente.

Recurenta-reclamantă a mai arătat în cuprinsul motivelor de recurs că este de bună credință și că intenția de angajare a cetățenilor străini este justificată de lipsa forței de muncă locale, dovedită prin demersuri la AJOFM și anunțuri publice.

Instanța de recurs reține că, deși aceste elemente pot constitui indicii ale unei nevoi reale de personal, ele nu înlătură obligația angajatorului de a desfășura efectiv activități compatibile cu funcția solicitată, condiție esențială pentru eliberarea avizului de muncă. Buna-credință invocată nu poate suplini lipsa îndeplinirii cerințelor legale.

Prin urmare, criticile formulate în recurs sunt nefondate, întrucât instanța de fond a pronunțat o soluție legală, temeinică și proporțională, în limitele competenței sale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a jurisprudenței relevante.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a prezentat critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 21 mai 2024, încheierii din 4 iunie 2024 și împotriva sentinței civile nr. 453 din 11 iunie 2024, toate pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.