ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2424/2025

Ședința publică din data de 8 mai 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024 la data de 8 iulie 2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sisești, anularea actului administrativ emis de pârâtă la data de 3 iulie 2024 denumit rezultatul selecției dosarelor la concursul organizat pentru ocuparea postului de director al B. conform anunțului nr. 3745/14 iunie 2024, precum și a tuturor actelor emise în baza acestuia.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 260 din 2 octombrie 2024 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal s-au dispus următoarele:

- s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de C. (în practicaua sentinței);

- s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisești" și s-a anulat rezultatul selecției dosarelor pentru concursul organizat pentru ocuparea postului de Director la B., publicat la data de 03.07.2024, demarată prin anunțul nr. 3745/14 iunie 2024, cât și actele administrative emise ulterior în cadrul procedurii de concurs;

- a fost obligată pârâta la plata sumei de 5070 RON către reclamant, cheltuieli de judecată;

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Recursul formulat de pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că sentința recurată este nelegală și netemeinică, ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor de drept material, respectiv art. 34 din Legea nr. 45/2009 și art. 27 din H.G. nr. 1336/2022, prin raportare la probatoriul administrat, respectiv la documentele depuse de către reclamant în calitate de candidat la concursul organizat și la atribuțiile comisiei de concurs.

În esență, a arătat că potrivit anunțului, mai exact conform cerințelor de la Pct. I lit. j), intimatul-reclamant a depus în cadrul dosarului de concurs Declarația autentificată sub nr. x/26.02.2024 de Biroul Notarial Public D., în care a declarat pe propria răspundere faptul că nici el, personal, și nici soția, copiii sau rudele până la gradul al II-lea inclusiv, nu sunt acționari sau asociați la societățile comerciale cu capital privat cu același profil ori cu care unitatea se află în relații comerciale directe. În cadrul aceleiași documentații, acesta a depus și Extrase privind furnizarea de informații eliberate de ONRC în legătura cu societățile E. S.R.L. și F. S.R.L., extrase din care rezultă o situație diferită de cea declarată de către acesta, respectiv faptul că atât dânsul, cât și soția sunt asociați și administratori la societăți cu aceleași obiecte de activitate ca unitatea de cercetare pentru care se organiza concursul.

În opinia sa, raționamentul intimatului-reclamant însușit și de instanța de fond referitor la faptul că nu comisia de analiză a dosarelor era îndreptățită să analizeze dacă un canditat îndeplinește sau nu condițiile pentru ocuparea funcției, ci eventual Agenția Națională de Integritate este lipsit de logică, per a contrario ar însemna că la momentul analizării dosarelor de concurs comisia trebuia să facă abstracție de o parte din actele depuse de către acesta, iar dacă este admis la concurs să i se emită decizia de numire și, ulterior, instituția să sesizeze ANI.

A precizat că analizarea îndeplinirii condițiilor cerute de Legea nr. 45/2009 pentru ocuparea postului de director în cadrul instituției, se face doar la momentul analizării documentației de concurs, prin urmare, dacă un canditat îndeplinește condițiile legii speciale pentru ocuparea funcției acesta este admis la concurs, dacă nu îndeplinește aceste condiții nu poate participa la concursul pentru ocuparea funcției. Odată înscris la concurs, dacă este admis, i se emite decizia de numire și se semnează contractul de management, nemaifiind nicio altă procedură ulterioară de verificare dacă îndeplinește sau nu condițiile Legii nr. 45/2009 pentru ocuparea acestei funcții.

Toate alegațiile primei instanțe cu privire la faptul că în aceasta primă etapă a concursului comisia de concurs avea obligația de a verifica doar îndeplinirea condițiilor generale și specifice de ocupare a postului prevăzute în anunț, pe baza documentelor depuse, și de a consemna în borderou rezultatul selecției, sunt total neîntemeiate, instanța fiind în totală confuzie cu privire la etapele concursului și cu privire la condițiile generale și specifice pentru ocuparea postului scos la concurs. Prima instanța a inventat mai multe etape a procedurii de scoatere la concurs a postului în cauză, în condițiile în care singurul moment din cadrul procedurii în care se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile pentru ocuparea acestei funcții este momentul verificării dosarului de concurs de către comisia de concurs, după acest moment candidatului nu i se mai cer alte înscrisuri suplimentare, iar în situația în care este admis, acestuia i se emite decizia de numire în funcție și se încheie contractul de management.

Prin urmare, contrar opiniei primei instanțe, verificarea acestor situații sunt în competența comisiei de concurs care, potrivit art. 27 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1336/2022, selectează dosarele de concurs ale candidaților. Faptul că a fost verificat dosarul de concurs al candidatului, inclusiv documentele care făceau dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 45/2009, nu reprezintă nicidecum o depășire a competențelor comisiei de concurs, iar stabilirea dacă fiecare candidat îndeplinește sau nu condițiile prevăzute de Legea nr. 45/2009, era în sarcina acestei comisii, în caz contrar nu ar fi fost solicitate candidatului prezentarea documentelor prevăzute de Pct. I lit. j) din anunț.

A considerat că reținerile primei instanțe cu privire la faptul că verificarea stării de incompatibilitate ar presupune administrarea unui probatoriu și exercitarea dreptului la apărare sunt cerințe care nu pot fi asigurate în cadrul procedurii de concurs de către comisia constituită în temeiul H.G. nr. 1336/2022, sunt complet neîntemeiate și străine de cauză, instanța de fond făcând o confuzie cu privire la procedura aplicabilă.

A arătat că Agenția Națională de Integritate poate fi sesizată doar în cazul persoanelor care deja ocupă o funcție, nu care sunt candidați, procedură care prevede sancțiuni în cazul nerespectării regimului incompatibilităților și care permite un cadru legal pentru administrare de probe și exercitarea dreptului la apărare.

1.3.2. Cererea de repunere în termenul de recurs și recursul formulat de intervenientul C.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs, a arătat că nu i-a fost comunicată sentința prin care a fost respinsă cererea de intervenție, iar din economia dispozițiilor art. 64 alin. (3) și (4) C. proc. civ., rezultă că încheierea prin care a fost soluționată în principiu cererea de intervenție se poate ataca odată cu fondul, ceea ce înseamnă că pentru a putea ataca hotărârea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție, aceasta se impune a fi comunicată părții nemulțumite de soluția de respingere care este, în primul rând, potențialul intervenient. Întrucât a aflat despre hotărârea recurată abia în data de 14 noiembrie 2024 consultând portalul de jurisprudență, recurentul-intervenient a considerat că cererea sa de repunere în termenul de recurs îndeplinește condițiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acesteia.

În continuare, a arătat că, de esența admisibilității în principiu a intervenției principale, este ca intervenientul să urmărească să obțină pentru sine dreptul afirmat în justiție de reclamant sau un drept strâns legat de acesta. Or, reclamantul A. a contestat legalitatea procedurii de concurs pentru ocuparea postului de director la B., solicitând instanței recunoașterea dreptului său de a participa la concursul organizat de pârâta ASAS, drept pe care l-a apreciat ca fiind încălcat în cadrul procedurii de verificare a îndeplinirii condițiilor generale și specifice de participare impuse de către ASAS prin anunțul nr. x/14.06.2024.

În același timp cu reclamantul, recurentul-intervenient a apreciat că a fost încălcat și dreptul său de a participa la concurs, iar cererea sa de intervenție are ca finalitate anularea aceleiași proceduri competiționale. Este adevărat că cererea sa de intervenție nu se circumscrie primei ipoteze prevăzută la art. 61 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu a pretins pentru sine dreptul pe care reclamantul l-a dedus judecății. Cererea sa nu ține de a-i recunoaște intervenientului, în detrimentul reclamantului A., dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea postului de director, însă cererea sa de intervenție se circumscrie celei de-a doua ipoteze în care intervenția este admisibilă de principiu: dreptul pretins de intervenient se află în strânsă legătură cu dreptul reclamantului.

Contrar opiniei judecătorului de primă instanță, între dreptul pretins de reclamant și dreptul pretins de intervenient există o strânsă legătură. Amândoi urmăresc să participe la același concurs pentru ocuparea aceluiași post. Drepturile lor nu se exclud, ci amândoi urmăresc aceeași finalitate de a le fi evaluată candidatura, proiectul și prestația la interviu în condiții de competitivitate ceea ce face ca între cele două drepturi, al reclamantului și al intervenientului, să existe o strânsă legătură și astfel, cerința normei conținută în art. 61 alin. (2) teza finală să fie complinită.

Cât privește considerentul judecătorului de primă instanță că intervenientul avea obligația de a formula contestație pe cale separată într-un anumit termen, recurentul-intervenient l-a apreciat neavenit. În primul rând, opțiunea de a interveni într-un proces și a introduce o cerere de chemare în judecată nouă este apanajul exclusiv al părții care stabilește cadrul procesual în temeiul dreptului de dispoziție consacrat de art. 9 C. proc. civ.. În al doilea rând, instanța de fond a făcut confuzie între admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție și admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ pentru lipsa procedurii prealabile. Lipsa introducerii contestației într-un anumit termen excede analizei admisibilității în principiu a cererii de intervenție, acest aspect putând fi verificat numai ulterior. De altfel, motivul este și nefondat întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile administrate, odată cu cererea de intervenție, a contestat procesul-verbal de selecție a dosarelor, în condițiile legii, respectiv a formulat plângere prealabilă în acord cu dispozițiile Legii nr. 544/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

De asemenea, a formulat întâmpinare și la recursul declarat de recurentul-intervenient C. prin care a invocat excepția nulității pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului declarat de intervenientul C., iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând faptul că acesta și-a valorificat dreptul prin cererea care face obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Iași.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Astfel cum reise din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de recurentul-intervenient C. este declarat în termen, în raport de faptul că acestuia nu i-a fost comunicată sentința recurată, motiv pentru care nu se impune repunerea sa în termen.

2.2. În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de intervenientul C., invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant, Înalta Curte urmează să o respingă, apreciind că au fost formulate argumente de ordin critic care se pot circumscrie motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se, în concret, pronunțarea hotărârii recurate cu interpretarea greșită a normelor de drept material incidente speței, respectiv a dispozițiilor art. 61-62 C. proc. civ. referitoare la admisibilitatea cererii de intervenție voluntară principală.

2.3. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientul C. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurentul-intervenient susține că cererea de intervenție principală pe care a formulat-o este admisibilă și se circumscrie celei de-a doua ipoteze prevăzute de art. 61 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că dreptul pe care îl pretinde se află în strânsă legătură cu dreptul reclamantului, întrucât amândoi urmăresc să participe la același concurs pentru ocuparea aceluiași post. În opinia sa, drepturile lor nu se exclud, ci ambii urmăresc aceeași finalitate, respectiv de a le fi evaluată candidatura, proiectul și prestația la interviu în condiții de competitivitate, ceea ce face ca între cele două drepturi, al reclamantului și al intervenientului, să existe o strânsă legătură.

Instanța de control judiciar amintește că intervenția principală este cererea prin care un terț, ce afirmă un drept propriu și justifică un interes propriu, solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfășurare, pentru a-și valorifica pretențiile sale contra părților inițiale ale litigiului. Cu alte cuvinte, cererea de intervenție principală este o adevărată cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părților inițiale din proces (reclamantul și pârâtul), prin care terțul intervenient urmărește să i se recunoască sau să i se stabilească un drept propriu. Așadar, cererea de intervenție principală este admisibilă fie în situația în care există o identitate de drepturi pretinse, fie o legătură suficientă care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri.

În speță, Înalta Curte constată că dreptul pretins de intervenient nu se află în nicio legătură cu dreptul reclamantului, întrucât fiecare dintre aceștia urmărește valorificarea propriului drept de a participa la concursul organizat pentru ocuparea postului de director gradul III la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu. Titularul cererii de intervenție nu a dedus judecății un drept propriu grefat pe dreptul ce formează obiectul prezentei cererii de chemare în judecată, iar faptul că urmărește aceeași finalitate ca și reclamantul din prezenta cauză (anularea rezultatului selecției dosarelor pentru concursul organizat de pârâtă), nu poate duce la admisibilitatea cererii de intervenție principală, câtă vreme intervenientul urmărește să obțină dreptul de a-i fi evaluată propria candidatură, proiectul și prestația la interviu.

În concluzie, împrejurarea că terțul intervenient se află într-o situație juridică similară cu a reclamantului, în sensul că amândurora comisia de concurs le-a respins candidaturile pentru neîndeplinirea anumitor condiții din legea specială - Legea nr. 45/2009, nu justifică modificarea cadrului procesual activ în cauza de față, prima instanță interpretând în mod corect dispozițiile art. 61-62 din C. proc. civ.

2.4. Examinând recursul declarat de autoritatea pârâtă Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, constatând că nu se poate reține incidența motivului de casare invocat referitor la interpretarea greșită a normelor de drept material incidente speței, respectiv dispozițiile art. 34 lit. a) din Legea nr. 45/2009 și art. 27 din H.G. nr. 1336/2022.

Prin cererea de recurs se susține, în esență, că verificarea situațiilor prevăzute de art. 34 lit. a) din Legea nr. 45/2009 sunt în competența comisiei de concurs care, potrivit art. 27 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1336/2022, selectează dosarele de concurs ale candidaților. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și pe care comisia trebuie să le verifice sunt stabilite de art. 15 și 16 din H.G. nr. 1336/2022, iar condițiile prevăzute de Legea nr. 45/2009 se încadrează în dispozițiile art. 16 referitoare la condiții specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concurs.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. a) din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice:

"Membrii comisiei de concurs au următoarele atribuții principale: a) selectează dosarele de concurs ale candidaților", iar prevederile art. 36 alin. (1) din aceeași hotărâre stabilesc obligația comisiei de concurs de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare.

Prin anunțul nr. x/14.06.2024, recurenta-pârâtă a scos la concurs un post de Director grad II la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu, menționând expres printre documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs (la pct. I, lit. j) din anunț) și necesitatea depunerii unei declarații notariale pe proprie răspundere din care să reiasă că personal ori soțul/soția, copiii sau rudele până la gradul II inclusiv nu sunt acționari sau asociați la societățile comerciale cu capital privat cu același profil ori cu care unitatea se află în relații comerciale directe, conform art. 34 lit. a) din Legea nr. 45/2009.

Totodată, în anunț au fost menționate, pe lângă condițiile generale de ocupare a postului, și condițiile specifice de ocupare a postului, respectiv:

- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;

- să aibă calități manageriale și activitate în domeniu de cel puțin 5 ani;

- experiență în activitate de cercetare-dezvoltare.

În deplin acord cu judecătorul primei instanțe, Înalta Curte constată că, în raport de dispozițiile legale redate anterior și de conținutul anunțului, comisia de concurs trebuia să se limiteze la verificarea depunerii documentelor solicitate prin anunțul de organizare a concursului la pct. I, precum și la analizarea îndeplinirii condițiilor generale și specifice indicate, de asemenea, în respectivul anunț.

Dosarul de concurs al intimatului-reclamant a fost respins potrivit art. 34 lit. a) din Legea 45/2009, fără nicio altă dezvoltare. De asemenea, contestația administrativă privind selecția dosarelor a intimatului-reclamant a fost respinsă, menținându-se punctul de vedere formulat de comisia de concurs.

Or, în speță, deși intimatul-reclamant a depus documentele solicitate prin anunțul de organizare a concursului la pct. I lit. j) constând în declarația notarială pe proprie răspundere din care să reiasă că personal ori soțul/soția, copiii sau rudele până la gradul II inclusiv nu sunt acționari sau asociați la societățile comerciale cu capital privat cu același profil ori cu care unitatea se află în relații comerciale directe, conform art. 34 lit. a) din Legea nr. 45/2009, dosarul său a fost respins pentru neîndeplinirea unei condiții care vizează o incompatibilitate cu calitatea de membru al consiliului de administrație, condiție ce nu se regăsește însă printre condițiile menționate expres prin anunțul nr. x/14.06.2024.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de fond nu a inventat mai multe etape a procedurii de scoatere la concurs a postului în cauză, ci a reținut pe baza probelor administrate în cauză, că respingerea dosarului pentru existenței unei eventuale stări de incompatibilitate s-a realizat cu exces de putere, exces manifestat prin depășirea competențelor comisiei de concurs.

Dispozițiile art. 34 lit. a) cuprinse în Capitolul III din Legea nr. 45/2009 reglementează, așa cum arată și denumirea, modul de organizare, statutul juridic și patrimoniul unităților de cercetare-dezvoltare și nu atribuțiile membrilor comisiei de concurs, care sunt prevăzute la art. 27 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești și de intervenientul C., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de intervenient.

Respinge recursurile formulate de pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești și de intervenientul C. împotriva sentinței nr. 260 din 2 octombrie 2024 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.