ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2534/2022

Ședința publică din data de 6 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 07.06.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu – Șișești" a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând:

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1123 de la data de 29.07.2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu – Șișești", în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluții a formulat cerere de recurs reclamanta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu – Șișești", solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., admiterea acesteia, casarea sentinței civile atacate, iar în rejudecare admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2021

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat partea recurentă că hotărârea de fond este nemotivată, nefiind îndeplinită cerința legală de la art. 425 C. proc. civ. coroborat cu art. 131 din ROIIJ aprobat prin HCSM nr. 1375/2015. Mai mult decât atât, în cadrul argumentației acestui motiv de nelegalitate a invocat recurenta și prev. art. 6 din CEDO precum și obligația recunoscută de instanța europeană în sensul "ascultării" în mod real a părților procesuale.

În cazul de față, a arătat recurenta că prima instanță nu a analizat susținerile părții în dovedirea cazului bine justificat, ca și condiție pentru suspendarea actului administrativ, ci s-a limitat doar a statua că analiza înscrisurilor prezentate de parte exced aparenței de drept care se cercetează de instanță în cadrul soluționării unei cereri de suspendare.

A mai susținut că în cauză pentru a se analiza condiția cazului bine justificat nu era necesară antamarea fondului litigiului, așa cum a arătat prima instanță, care nu a explicat raționamentul logico-juridic adoptat la emiterea soluției. Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8, C. proc. civ., aceeași recurentă a susținut faptul că nu a făcut aplicarea în speță a normelor de drept incidente cauzei fie le-a aplicat greșit.

Astfel, toate aspectele învederate în cererea de suspendare a Deciziei nr. III/13/17.12.2020 erau de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestui act administrativ.

Ulterior, recurenta a efectuat a analiză a actului administrativ contestat din punct de vedere al întocmirii acestuia precum și a înscrisurilor de la dosar, respectiv a contractelor de execuție a lucrărilor.

Totodată, a criticat partea recurentă sentința civilă în care s-a reținut că nu este îndeplinită condiția pagubei iminente.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea prezentei cereri de recurs cu consecința suspendării Deciziei nr. III/13/17.12.2020 în temeiul art. 14 și 15 din legea nr. 554/2004.

1.4 Apărările formulate în cauză

Legal citată cu copie a cererii de recurs, pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.

A arătat că prima instanță a analizat toate criticile reclamantei în susținerea cererii de suspendare dar fără a depăși limitele învestirii, verificând aparența de drept, neprejudecând fondul cauzei.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut partea intimată că prima instanță nu era datoare, contrar alegațiilor recurentei, să cerceteze validitatea contractelor de lucrări. Această analiză necesită excede cadrului procesual de față al neprejudecării fondului.

Pentru aceste motive, a solicitat intimata respingerea cererii de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1.1. Examinând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de casare invocate, având în vedere și apărările din cuprinsul întâmpinării precum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge cererea de recurs, ca nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de recurenta – reclamantă Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu – Șișești", aceasta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. III/13.17.12.2020 emise de Curtea de Conturi - Departamentul III, în privința măsurilor dispuse la pct. II. 1 și II.2. până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Prima instanță a respins această cerere cu motivarea că nu a fost dovedită de recurenta – reclamantă îndeplinirea condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente, cerințe obligatorii pentru a se dispune suspendarea actului administrativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de recurs a recurentei – reclamante Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu – Șișești" a fost întemeiată pe dis part. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte va respinge acest motiv de casare ca nefiind fondat.

Argumentând în continuare acest punct de vedere, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, contrar susținerilor recurentei-reclamante, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță la emiterea soluției.

În ceea ce privește cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 9("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), apreciază Înalta Curte că aceasta este nefondată.

Amintește Înalta Curte că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede faptul că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudența sa constantă, secția De contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Așa cum s-a precizat anterior, prin memoriul de recurs, recurenta– reclamantă a invocat în esență drept motive ce ar reprezenta în înțelesul său un caz bine justificat, aceleași argumente invocate și în fața instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată. Argumentele susținute de recurent nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul contestației administrative, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea respectivului act.

Instanța de recurs reține că argumentele invocate de recurentul-reclamant privind nelegalitatea Deciziei nr. III/13.17.12.2020, la nivel de aparență, nu se confirmă câtă vreme, așa cum și prima instanță a statuat, verificarea contractelor de lucrări nr. x/29.08.2019 și nr. y/29.08.2019 precum și a conformității executării obligațiilor rezultate din cuprinsul acestora reprezintă analiza fondului acestor raporturi juridice, deci o chestiune ce poate fi lămurită doar cu ocazia soluționării pe fond a litigiului. Totodată, critica recurentei – reclamante privind omisiunea de menționare a termenului de realizare a măsurii de recuperare nu poate fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Mai mult decât atât, aparența de nelegalitate a actului administrativ nu este dovedită de recurenta –reclamantă care a încercat să acrediteze ideea că la emiterea actului contestat nu s-au avut în vedere obiecțiunile efectuate de entitatea verificată, în contextul în care în preambulul Deciziei nr. III/13.17.12.2020 se precizează că au fost avute în vedere obiecțiunile asociației la emiterea acestuia.

Chiar dacă s-ar valida raționamentul recurentei – reclamante, critica acesteia este vagă, fără a fi indicate în concret care obiecțiuni nu au fost cercetate la momentul emiterii actului administrativ, aspect care nu este de natură a conduce la reformarea sentinței civile din perspectiva motivului de casare analizat.

Pentru argumentele anterior expuse, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea actului atacat, recurenta - reclamantă nereușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, care determină principiul executării sale din oficiu.

Înalta Curte are în vedere și că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc.

În cauză, condiția necesității prevenirii unei pagube iminente nu se mai impune a fi analizată, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate dintre ce prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu - Șișești" împotriva sentinței civile nr. 1123 din 29 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2022.