ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2225/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea, în integralitate, a încheierii nr. 7/22.02.2018 a Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi și anularea parțială a Deciziei nr. 14/29.12.2017 a Curții de Conturi.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3211 din 04 iulie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești", în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a Românie, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentinței nr. 3211 din 04 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești", pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În esență, a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece la pronunțarea acesteia instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 21 alin. (1) și art. 22 din Legea nr. 94/1992, precum și art. 11 alin. (1 1 ) din Legea nr. 45/2009 modificată și completată prin Legea nr. 72/2011, în ceea ce privește măsura nr. 5 dispusă în conformitate cu dispozițiile art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României. De asemenea, consideră că în privința măsurii nr. 1 dispusă în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, au fost încălcate dispozițiile art. 51, articol introdus prin Legea nr. 71/2015, de aprobare și modificare a O.U.G. nr. 83/2014. În ceea ce privește soluția referitoare la măsura nr. 5, a susținut că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a lărgit competențele de control ale Curții de Conturi și asupra bugetelor private ale unor entități, deși nicăieri în legislație nu se prevede o astfel de posibilitate. Astfel, a menționat că, în cuprinsul considerentelor avute în vedere de instanța de fond se invocă dispozițiile art. 24 lit. a) din Legea nr. 94/1992, respectiv faptul că intimata Curtea de Conturi poate efectua verificări și asupra altor persoane decât cele prevăzute la art. 23 din Legea nr. 94/1992, aspect care nu a fost contestat de recurenta-reclamantă, însă verificările nu pot să vizeze decât fondurile publice gestionate de aceste persoane, în niciun caz fondurile private. Printr-o astfel de interpretare, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 21 alin. (1) și art. 22 din Legea nr. 94/1992, atribuind Curții de Conturi competențe pe care legiuitorul nu a înțeles să i le acorde. De asemenea, recurenta-reclamantă a considerat că sunt eronate și susținerile instanței de fond cu privire la faptul că efectuarea auditului financiar asupra conturilor anuale de execuție a unei entități ce beneficiază de finanțare parțială de la bugetul de stat presupune verificarea integrală a situațiilor financiare ale acesteia, și nu strict asupra cheltuielilor făcute din finanțările primite de la bugetul de stat, deoarece modalitatea în care entitatea își utilizează resursele financiare are consecințe asupra tuturor veniturilor sale, atât cele proprii, cât și cele obținute din surse bugetare. În opinia recurentei-reclamante, veniturile și cheltuielile aferente fondurilor publice sunt strict delimitate din punct de vedere contabil de veniturile și cheltuielile private ale entității, acestea fiind și derulate prin conturi bancare diferite, respectiv veniturile și cheltuielile publice se desfășoară numai prin conturile Trezoreriei Statului, iar veniturile și cheltuielile private prin conturile deschise la bănci comerciale. Or, dacă interpretarea instanței de fond ar fi corectă, Curtea de Conturi ar fi în măsură să verifice și situația contabilă integrală a unor societăți comerciale de drept privat care accesează fonduri europene, ceea ce, în mod evident, nu este posibil. Așadar, recurenta-reclamantă a reiterat că instanța de fond a dat o interpretare proprie dispozițiilor legale anterior menționate, reținând că din aceste prevederi nu ar rezulta în mod expres că auditul financiar realizat de Curtea de Conturi la o entitate ce folosește atât venituri proprii, cât și venituri publice, vizează numai fondurile publice. În realitate, competențele Curții de Conturi se referă strict la resursele bugetului de stat și la fondurile publice, astfel cum sunt enumerate în cuprinsul art. 22 din Legea nr. 94/1992. Mai mult, modul în care sunt alocate veniturile proprii ale Academiei de Științe Agricole și Silvice este reglementat de dispoziții speciale, respectiv art. 11 alin. (1 1 ) din Legea nr. 45/2009 modificată și completată prin Legea nr. 72/2011. În ceea ce privește veniturile publice, acestea fac obiectul Legii nr. 500/2002 a finanțelor publice, iar modalitatea de alocare a acestor fonduri este stabilită în conformitate cu aceste dispoziții, delimitarea de veniturile private fiind una foarte clară. Recurenta-reclamantă a arătat că, în cuprinsul deciziei atacate, respectiv la măsura nr. 5, intimata Curtea de Conturi a dispus ca Academia de Științe Agricole și Silvice să întreprindă toate demersurile legale în vederea analizei de către Prezidiul ASAS a cauzelor și împrejurărilor care au generat plata, din veniturile private ale ASAS, a accesoriilor în sumă totală de 99.131,99 RON, aferente impozitului pe clădiri datorat și neplătit în perioada 2011-2015, iar în eventualitatea în care, în urma analizei efectuate, va rezulta că plata sumei a fost consecința neîndeplinirii sarcinilor prevăzute prin fișa postului a persoanelor cu atribuții în domeniu, se vor lua măsuri de recuperare a accesoriilor de la acestea. Or, astfel cum s-a menționat și în cererea de chemare în judecată, Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești" a efectuat plata sumei de 99.131,99 RON, în contul Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 1, în baza Hotărârii Biroului Prezidiu nr. 19/22.12.2016, hotărâre emisă în temeiul art. 11 alin. (1 1 ) din Legea nr. 45/2009 modificată și completată prin Legea nr. 72/2011, ca urmare a aprobării Notei nr. x/20.12.2016 întocmită de Direcția Economică și Serviciul Juridic, Resurse Umane și Salarizare din cadrul ASAS. Plata sumei în cauză a fost efectuată în baza OP nr. x/29.12.2016 din conturile Academiei de Științe Agricole și Silvice deschise la o bancă comercială, prin aceste conturi bancare derulându-se numai operațiuni ce vizează veniturile proprii ale ASAS, provenite din exploatarea bunurilor proprietate privată a acestei instituții. Așadar, în opinia recurentei-reclamante, verificarea modalității în care Academia de Științe Agricole și Silvice își gestionează veniturile provenite din exploatarea bunurilor private, respectiv terenuri pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar, excedează competenței de verificare a Curții de conturi, aceasta nefiind competentă să dispună măsuri cu privire la sume de bani care nu au nicio legătură cu sectorul public, în speță cu bugetul de stat. Or, așa cum s-a menționat și anterior, suma de 99.131,99 RON achitată în contul Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 1, în baza Hotărârii Biroului Prezidiu nr. 19/22.12.2016, nu are nicio legătură cu fondurile publice de care beneficiază ASAS, operațiunile financiare ce vizează fondurile publice derulându-se exclusiv prin conturile de trezorerie ale Academiei de Științe Agricole și Silvice și numai cu privire la aceste sume Curtea de Conturi are competențe în a verifica legalitatea sau oportunitatea plăților efectuate. În acest sens, recurenta-reclamantă a apreciat că trebuie avută în vedere competența Curții de Conturi a României astfel cum este stabilită de Legea nr. 94/1992, respectiv articolele anterior menționate trebuie coroborate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea Președintelui Curții de Conturi nr. 155/2014. În continuare, recurenta-reclamantă a reiterat că beneficiază de mai multe surse de venit, subvenții de la bugetul de stat și venituri proprii provenite din exploatarea bunurilor proprietate privată a ASAS. În aceste condiții, a apreciat că nu poate fi extins controlul Curții de Conturi și la veniturile proprii ale Academiei de Științe Agricole și Silvice, cu atât mai mult cu cât contabilitatea sumelor de la bugetul de stat este evidențiată distinct de contabilitatea sumelor reprezentând venituri proprii, cele două surse de finanțare având regim juridic și economic distinct. De asemenea, a subliniat că sumele reprezentând veniturile proprii provin din exploatarea bunurilor proprietate privată ale Academiei de Științe Agricole și Silvice, bunuri pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor fondului funciar. Deci veniturile proprii ale ASAS nu provin din exploatarea bunurilor domeniu public sau privat al statului și, în mod evident, excedează competențelor de verificare ale Curții de Conturi. Cu alte cuvinte, în condițiile în care aceste sume nu au nicio legătură cu proprietatea publică sau privată a statului și, implicit, nici cu fondurile publice care intră în sfera de control a Curții de Conturi, modul de alocarea a acestor sume este prevăzut de art. 11 alin. (1 1 ) din Legea nr. 45/2009 modificată și completată prin Legea nr. 72/2011. Așadar, recurenta-reclamantă a apreciat că soluția instanței de fond cu privire la măsura nr. 5 dispusă de intimată în conformitate cu dispozițiile art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României și pct. 174 din regulament, este vădit nelegală, instanța extinzând în mod nepermis competențele Curții de Conturi stabilite prin Legea nr. 94/1992 și Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin Hotărârea Președintelui Curții de Conturi nr. 155/2014. În ceea ce privește soluția curții de apel referitoare la legalitatea măsurii nr. 1 dispusă în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și pct. 174 din Regulament, recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 71/2015, de aprobare și modificare a O.U.G. nr. 83/2014. Astfel, a apreciat că, în mod greșit instanța de fond a stabilit că Academia de Științe Agricole și Silvice nu ar fi înlăturat situațiile discriminatorii existente în cadrul instituției în anul 2015 ca urmare a aplicării Legii nr. 284/2010, ci ar fi acordat salariaților sporuri de care aceștia beneficiaseră în anii 2008-2009 și care nu se mai acordau în urma aplicării Legii nr. 284/2010. Recurenta-reclamantă a arătat că sporurile acordate prin Decizia nr. 557/23.12.2015, respectiv sporul de fidelitate, confidențialitate și mobilitate au avut ca scop eliminarea, la nivelul ASAS, a situațiilor discriminatorii cauzate de aplicarea legislației în domeniul salarizării, respectiv recunoașterea unor drepturi de natură salarială angajaților ASAS, cu respectarea art. 5 1 , articol introdus prin Legea nr. 71/2015, de aprobare și modificare a O.U.G. nr. 83/2014. Astfel, a considerat că este relevantă Nota comună MMFPSPV-MFP nr. 874/2015 în care s-a stipulat că "Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, cuantumul sporurilor (spor de stabilitate, confidențialitate, etc.) a fost păstrat la nivelul anului 2009, neputând fi actualizate pentru personalul încadrat înainte de anul 2009 și nici acordate în mod similar personalului încadrat după anul 2009, întrucât legea nu prevedea această posibilitate. Totodată, a precizat că art. 5 1 face trimitere la funcție/grad/treaptă, nu la funcții date în plată, astfel cum a reținut instanța de fond, motiv pentru care acordarea sporului de mobilitate în cuantum de 15% pentru funcția de auditor s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, funcția de auditor fiind prevăzută în statul de funcții al ASAS aprobat la nivelul anului 2009. De altfel, acest spor a fost prevăzut prin CIM nr. 55/01.12.2008, pentru funcția de auditor public intern, fiind stabilit la nivelul de 15%, astfel încât nu era un spor nou acordat în anul 2015, ci unul prevăzut anterior și existent la nivelul anului 2009 pentru același tip de funcție. Recurenta a mai menționat că "încetarea dreptului salarial suplimentar ... sporul de mobilitate" introdusă prin Legea 330/2009 a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii 284/2010, însă sporul nu a fost pus în plată din cauza blocării nivelului salarial la luna decembrie 2010, baza legală pentru acordarea acestuia fiind creată prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/2014, aprobată și modificată prin Legea nr. 71/2015. Referitor la sporul de fidelitate, recurenta reclamantă a precizat că diferențierea pe tranșe este prevăzută de CCM la nivel de ramură, pentru anul 2008-2009, la art. 123 (43) lit. g). În conformitate cu Legea nr. 130/1996, respectiv cu CCM la nivel național pentru perioada 2007-2010, se aplică cu prioritate prevederile mai favorabile, astfel încât faptul că ASAS nu a prins la nivelul lui 2009 în CCM această diferențiere nu reprezintă o restricție în acordarea acestuia, raportarea ASAS făcându-se la norma mai favorabilă, pe care, de altfel, avea obligația să o aplice cu prioritate, în conformitate cu prevederile legale. Sporul de fidelitate avea ca și condiție obligatorie de acordare, vechimea din cadrul unității. Astfel, analizând vechimea tuturor salariaților, sporul de fidelitate a fost acordat pe baza încadrării salariaților pe cele 3 intervale de vechime, respectiv: 10% pentru cei care au vechime în cadrul unității între 5-8 ani, 15% pentru cei care au vechime în cadrul unității între 8-15 ani și 20% pentru cei care au vechime în cadrul unității între 15 -20 ani. În opinia recurentei-reclamante, CCM la nivel de ramură 2008-2009 nu diferențiază funcțiile pentru care se acordă sporul de fidelitate, însă raportat la prevederile Legii nr. 130/1996 și CCM la nivel național pentru perioada 2007-2010, care se aplică cu prioritate față de CCM la nivel de unitate, acesta este temeiul legal la nivelul anului 2009 pentru care sporul de fidelitate pentru toate funcțiile din statutul de funcții al ASAS pentru anul 2009, care îndeplinesc criteriile de vechime stabilite diferențiat, putea fi acordat și reluat prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/2014, aprobat și modificat prin Legea nr. 71/2015, fără a fi considerat un spor nou ori acordat unor categorii noi de funcții. Toate aceste încadrări se pot justifica prin analizarea dosarelor de personal din care reiese în mod clar data angajării în cadrul ASAS, astfel fiind realizată și încadrarea pe cele trei categorii. În ceea ce privește sporul de confidențialitate acordat pentru o funcție nouă, respectiv funcția de referent II, recurenta-reclamantă a susținut că acesta a fost acordat prin asimilarea respectivei funcții cu consilierul juridic, doamna A. fiind încadrată ca Referent II - Secretar în domeniul științelor juridice. Referitor la acordarea sporului de confidențialitate de 5% pentru referent salarizare IA, acest cuantum a fost stabilit astfel la nivelul anului 2012 prin Decizia nr. 200, în anul 2015, raportat la nivelul maxim stabilit de CCM și Legea nr. 71/2015, pentru această funcție, acest nivel a fost corectat prin acordarea sporului de 15% prin Decizia ASAS nr. 557/2015. Recurenta-reclamantă a învederat că, raportat la O.U.G. nr. 83/2014 și Legea nr. 71/2015, prin Actul adițional nr. x/2015 la CCM la nivel de unitate 2014-2016, nu s-au negociat salarii sau alte drepturi în bani sau natură care excedează prevederilor prezentei legi, ci s-au reiterat nivelurile maxime stabilite la nivelul anului 2009, prin CCM-urile valabile la momentul 2009, respectiv CCM la nivel de ramură și CCM la nivel de unitate, respectiv CIM pentru funcția de auditor intern. Având în vedere aspectele anterior învederate, contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta-reclamantă a considerat că a respectat dispozițiile legale aplicabile, precum și prevederile CCM-urilor în vigoare la momentul respectiv, astfel că măsura dispusă de Curtea de Conturi este nelegală.

Apărările formulate de intimat Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. Reclamanta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești" a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând anularea măsurilor dispuse la pct. I.5 și II.1 din Decizia nr. 14/29.12.2017 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României în urma unei acțiuni de audit financiar public extern al contului de execuție pe anul 2016 desfășurată la reclamantă. La măsura de la pct. I.5, Curtea de Conturi a dispus următoarele: "Se vor întreprinde toate demersurile legale în vederea analizei de către Prezidiul A.S.A.S. a cauzelor și împrejurărilor care au generat plata, din bugetul entității, a accesoriilor în sumă totală de 99.131,99 RON aferente impozitului pe clădiri datorat și neplătit în perioada 2011 - 2015. În eventualitatea în care, în urma analizei efectuate, rezultă că plata sumei de 99.131,99 RON a fost consecința neîndeplinirii sarcinilor prevăzute prin fișa postului a persoanelor cu atribuții în domeniu, se vor lua măsuri de recuperare a accesoriilor de la acestea". Potrivit măsurii dispuse la pct. II.1 "Conducerea A.S.A.S. va dispune toate măsurile legale pentru recuperarea contravalorii sporurilor (spor de fidelitatea - între 10% și 20%, spor de confidențialitate — 15% și spor de mobilitate - 15%), incluse nejustificat de entitate în salariul de bază, în sumă totală de 10.998 RON. Totodată, conducerea A.S.A.S. va lua măsuri pentru extinderea verificărilor și stabilirea întinderii prejudiciului pentru tot personalul entității, inclusiv pentru stabilirea accesoriilor aferente și recuperarea acestora. Sumele recuperate se vor vira la bugetul de stat" Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând, cu privire la măsura dispusă la pct. I.5 din Decizia nr. 14/29.12.2017, că efectuarea auditului financiar de către Curtea de Conturi asupra conturilor anuale de execuție a unei entități ce beneficiază de finanțare parțială de la bugetul de stat presupune verificarea integrală a situațiilor financiare ale acesteia, și nu strict asupra cheltuielilor făcute din finanțările primite de la bugetul de stat, întrucât modalitatea în care entitatea își utilizează resursele financiare are consecințe asupra tuturor veniturilor sale, atât cele proprii, cât și cele obținute din surse bugetare. Referitor la măsura dispusă la pct. I.5 din Decizia nr. 14/29.12.2017, prima instanță a reținut că reclamanta, prin aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (5) 1 și art. 5 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015, a acordat salariaților sporuri de care salariații săi au beneficiat într-o perioadă anterioară, și anume în anii 2008-2009, în baza unor prevederi legale și contractuale, care nu mai erau în vigoare în anul 2015. Sunt nefondate criticile recurentei reclamante în sensul că pârâta Curtea de Conturi nu avea competența de a dispune măsura de la pct. I.5 din Decizia nr. 14/29.12.2017 întrucât suma de 99.131,99 RON a fost achitată din veniturile proprii ale reclamantei, venituri ce nu sunt supuse verificărilor efectuate de Curtea de Conturi în temeiul Legii nr. 94/1992. Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992: "Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public." Conform art. 2 alin. (2) din lege, în înțelesul acestei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) control - activitatea prin care se verifică și se urmărește modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice; (…); l) fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, după caz, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, credite externe contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale, împrumuturi interne contractate de autoritățile administrației publice locale, precum și din bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale. Potrivit dispozițiilor art. 26 din lege, Curtea de Conturi efectuează auditul financiar asupra următoarelor conturi de execuție: "(…) g) conturile anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetele locale și de la bugetele fondurilor speciale, după caz". Față de prevederile legale citate, instanța de recurs constată justețea sentinței judecătorului fondului care a învederat în mod corect că efectuarea auditului financiar asupra conturilor anuale de execuție a unei entități ce beneficiază de finanțare parțială de la bugetul de stat presupune verificarea integrală a situațiilor financiare ale acesteia, și nu doar asupra cheltuielilor făcute din finanțările primite de la bugetul de stat. Întrucât intimata are, ca și atribuții, verificarea conturilor de execuție și urmărirea modului de respectare a prevederilor legale privind constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice, astfel cum sunt prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. l) din Legea nr. 94/1992, este evident că poate fi analizată și modalitatea plată a accesoriilor în sumă totală de 99.131,99 RON aferente impozitului pe clădiri datorat și neplătit în perioada 2011 - 2015, indiferent de sursa veniturilor, din moment ce modalitatea în care entitatea își utilizează resursele financiare are consecințe asupra tuturor veniturilor sale, atât cele proprii, cât și cele obținute din surse bugetare. Nu pot fi primite nici criticile recurentei reclamante cu privire la nelegalitatea măsurii dispuse la pct. I.5 din Decizia nr. 14/29.12.2017. Așa cum a reținut și prima instanță, acordarea nivelului maxim de salarizare se realizează prin raportare la situația existentă în cadrul instituției la data intrării în vigoare la Legii nr. 71/2015. Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim de plată pentru funcțiile în discuție reglementat prin Legea nr. 284/2010 nu cuprindea sporurile de fidelitate, confidențialitate și mobilitate. De altfel, chiar recurenta a precizat în motivele de recurs că aceste sporuri de care au beneficiat salariații săi în anii 2008 – 2009 nu s-au mai acordat în urma aplicării Legii nr. 284/2010. În condițiile în care prin Legea nr. 71/2015 s-a urmărit înlăturarea situațiilor discriminatorii existente în cadrul instituțiilor publice în anul 2015, ca urmare a aplicării noii legi de salarizare unitară a personalului bugetar nr. 284/2010, reclamanta nu avea posibilitatea de a acorda salariaților săi, în temeiul Legii nr. 71/2015, sporuri în baza unor dispoziții legale care nu mai erau în vigoare în anul 2015. Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești.