ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5252/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta Academia Română, a solicitat anularea încheierii nr. 12/26.04.2021, emisă de Curtea de Conturi a României și, pe cale de consecință, admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 2/25.01.2021 a Curții de Conturi și anularea măsurii de la paragraful II pct. 1 din decizie.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1962 din 17 decembrie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamanta Academia Română, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Academia Română a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința este nelegală prin raportare la încălcarea art. 14 alin. (5-6), art. 22 alin. (2) și alin. (7) și art. 250 din C. proc. civ. Instanța de fond a omis să se pronunțe în mod explicit și motivat asupra cererii distincte de anulare a încheierii nr. 12/26.04.2021 2 și respectiv de anulare a măsurii de la paragraful II pct. l din Decizia nr. 2/25.01.2021 emise de pârâta Curtea de Conturi a României, în condițiile în care aceasta nu a considerat că pârâta trebuie să răspundă distinct, nu numai în privința fiecărei susțineri împotriva actelor contestate ci măcar acelor susțineri și motive care erau diferite, distincte, în mod specific îndreptate împotriva nelegalității actelor atacate. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată și faptul că instanța de fond a omis punerea în discuție a unor chestiuni de drept valorificate în mod direct, unilateral și fără contradictorialitatea hotărârii. Astfel, instanța nu a respectat principiul contradictorialității procesului civil, deoarece nu a avut un rol activ în sensul punerii în discuția părților a conținutului și efectelor juridice ale adreselor nr. x/30.03.2018 și nr. y/8.06.2018 emise de președintele Comisiei Naționale pentru acordarea indemnizației de merit, a Addendum-ului nr. 2/26.10.2020 și ale proceselor-verbale nr. din data de 23 februarie 2003, din 08 ianuarie 2004 și din 26 noiembrie 2020 ale Comisiei Naționale pentru acordarea indemnizației de merit. Procedând astfel, instanța de fond a încălcat, de asemenea, și dreptul la apărare, garantat de art. 13 alin. (1) și (3) C. proc. civ., precum și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - este întemeiat pe împrejurarea că hotărârea este nelegală prin raportare la încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a art. 5 alin. (1) și a art. 6-7 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003. În motivarea sentinței recurate, instanța de fond nu prezintă o motivare proprie ci, în argumentarea și sprijinirea soluției pronunțate, aceasta a folosit simpla expunere a unor constatări și susțineri ale pârâtei. Or, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța este obligată să analizeze și să soluționeze toate argumentele invocate de părți în susținerea poziției lor procesuale, considerentele hotărârii trebuind să cuprindă printre altele motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Cu privire la suma de 1.734.720 RON reprezentând plata contravalorii indemnizațiilor de merit pentru 16 beneficiari, aprobați de Comisia Națională pentru Acordarea Indemnizației de Merit, recurenta susține că există contradicție între reținerea instanței de fond a aplicabilității evidente a art. 6 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit și a Regulamentului de funcționare a Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, cu modificările ulterioare, pe de o parte, și negarea aplicabilității aceluiași text, pe de altă parte. Contradicția și confuzia instanței de fond există și în legătură cu adresele nr. x/30.03.2018 și nr. y/8.06.2018 cuprinzând lista nominală a celor 22 de persoane beneficiare a indemnizației de merit, astfel cum a fost aprobată, în unanimitate, de membrii prezenți din CNAIM, în ședința din data de 16 februarie 2018, emise de președintele CNAIM. Recurenta arată că cele două adrese din punctul de vedere al formei, nu au inserată denumirea de hotărâre, dar, pe fond, conțin toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 6 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit și a Regulamentului de funcționare a Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, cu modificările ulterioare, constituind o garanție a legalității și temeiniciei acesteia. Atât timp cât adresele conțin elementele prevăzute de anexa 2 la H.G. nr. 859/2003 și sunt semnate de președintele CNAIM, este evident că acestea sunt valabile și apte de a produce efecte juridice, întrucât prevederile anexei 2 H.G. nr. 859/2003 nu conțin elemente care să genereze sancțiunea nulității pentru forma actului privind nominalizarea personalităților românești pentru acordarea indemnizației de merit. În opinia recurentei, există contradicție și confuzia instanței de fond în privința Addendum-ului nr. 2/26.10.2020 la procesul-verbal din 16 februarie 2018, semnat de membrii prezenți ai CNAIM. Contrar celor reținute de prima instanță, prin Addendum-ul nr. 2/26.10.2020 membrii CNAIM rectifică o eroare materială din procesul-verbal din 16 februarie 2018. De asemenea, contrar celor reținute de instanță precum că acest "înscris nu este semnat de toți membrii indicați în conținutul său\ recurenta susține că Addendum-ul nr. 2/26.10.2020 a fost semnat, în unanimitate, de toți membrii CNAIM prezenți. În acest context potrivit art. 5 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003: "Ședințele Comisiei naționale pot avea loc în prezența a cel puțin 2/3 din membrii săi". Or, la o simplă lecturare a Addendum-ului nr. 2/26.10.2020 se poate observa că acesta a fost semnat de mai mult de 2/3 din membrii CNAIM. În privința sumei de 404.860 Iei, reprezentând contravaloarea indemnizației de merit plătită domnului A., recurenta arată că înscrisurile aflate la dosarul cauzei fac dovada că a beneficiat în mod legal de indemnizația de merit acordată în baza Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că în arhiva instituției nu s-a găsit actul de nominalizare pentru acordarea indemziației de merit din 2003, însă la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă fără dubiu că domnul A. este beneficiar al indemnizației de merit, acte ignorate de instanța de fond. În acord cu hotărârea CNAIM, pe perioada de timp când persoanele beneficiare de indemnizații de merit acordate în baza Legii nr. 118/2002, cu modificările și completările ulterioare, dețin funcții de demnitate publică, plata indemnizației de merit se suspendă. Dovada în acest sens o constituie faptul că domnul A. a beneficiat de plata indemnizației de merit doar pentru perioadele în care nu a deținut funcții de demnitate publică Plata indemnizației de merit s-a făcut în baza adreselor din data de 03.06.2004 și din data de 27.11.2008, transmise de domnul A. prin care informează președintele Academiei Române, care este și președintele CNAIM, cu privire la încetarea mandatului de ambasador al României la UNESCO, respectiv a mandatului de senator. Cele două adrese ale domnului A. fac dovada clară că este beneficiar al indemnizației de merit, însă, instanța de fond a ignorat aceste înscrisuri din probatoriul administrat în cauză. Prin urmare, în condițiile în care Ministerul de Finanțe, la solicitarea Secretariatului General al Guvernului alocă în bugetul Academiei Române sumele de bani aferente pentru plata indemnizațiilor de merit acordate în baza Legii nr. 118/2002, cu modificările și completările ulterioare, este evident că plata acestora este legală. Recurenta mai arată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la încălcarea art. 6-7 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003, a art. 22 alin. (2), alin. (4) și alin. (7) și a art. 250 din C. proc. civ. Contrar prevederilor art. 6 și art. 7 din anexa 2 la H.G. nr. 859/2003, instanța de fond a reținut greșit că procesul-verbal al CNAIM reprezintă actul legal în baza căruia se acordă indemnizațiile de merit, în speță, nominalizarea de către CNAIM a persoanelor beneficiare de indemnizații de merit se face prin acte semnate de președintele comisiei. De asemenea, contrar prevederilor art. 6 din anexa 2 Ia H.G. nr. 859/2003, instanța de fond nu a dat eficiență juridică celor două acte emise de președintele CNAIM, respectiv adreselor nr. x/30.03.2018 și nr. y/8.06.2018 care, prin conținutul lor, sunt de natură a afecta legalitatea actelor contestate în prezenta cauză. Tot nelegale apreciază recurenta și considerentele instanței de fond și din perspectiva modului în care s-a concluzionat asupra poziției legale a emitentului adreselor nr. x/30.03.2018 și nr. y/8.06.2018, respectiv președintele CNAIM, precum și a valorii juridice a acestora. În opinia recurentei, raționamentul instanței de fond pleacă de la premise fundamental greșite, ceea ce determină nelegalitatea sentinței recurate, întrucât aceasta a interpretat și aplicat greșit prevederile legale sub aspectele esențiale ale cererii și nu a valorificat în totalitate probatoriul administrat în cauză în raport de situația de fapt și a exigențelor din normele de drept incidente. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă. Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că în urma verificărilor efectuate de echipa de audit asupra categoriei de operațiuni indemnizații de merit" s-au constatat deficiențe cu privire la modul de alocare a acestei indemnizații, în sensul că au existat situații în care indemnizația a fost plătită unor persoane decedate ori au existat abateri ale casierului (3.197.690 RON), unor persoane care nu se regăsesc în procesul-verbal întocmit în ședința Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit din data de 16.02.2018 (pentru 16 persoane s-au făcut plăți în valoare de 1.734.720 RON), respectiv unor persoane pentru care s-au făcut plăți în sumă de 795.680 RON și în legătură cu care există vădite neconcordanțe în documentația entității verificate, precum și unor persoane decedate pentru care plățile s-au fâcut prin virament bancar (56.160 RON). Potrivit măsurii din Decizia nr. 2/2021 a Curții de Conturi a rămas de recuperat suma de 3.021.714 RON, în contextul în care entitatea verificată a luat măsuri în timpul auditului (pentru suma de 2.743.816 RON). Ulterior, suma de 18.720 RON a fost diminuată ca urmare a obiecțiunilor la procesul-verbal de constatare. Așa cum rezultă din Procesul-verbal de constatare, întocmit de către echipa de audit, în perioada ianuarie 2019 - iunie 2020, pentru persoanele în privința cărora există neconcordațe în documentele prezentate de entitatea verificată, a fost plătită suma de 1.734.720 RON. De asemenea, a mai rezultat că entitatea a plătit suma totală de 795.680 RON, din care 390.820 RON -pentru dl. B. (perioada iulie 2009 - iunie 2020), iar suma de 404.860 RON -pentru dl. A. (5.040 RON pentru perioada iulie - decembrie 2004 și 399.820 RON pentru perioada februarie 2009 - iunie 2020). Așadar, obiectul contestației prealabile, respectiv al acțiunii în anulare a încheierii nr. 12/2021 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor a fost reprezentat de abateri de legalitate și regularitate care au generat prejudiciile de 1.734.720 RON și de 404.860 RON, din cuantumul sumei de 3.021.714 RON. Înalta Curte reține că, în ceea ce privește suma de 1.734.720 RON, recurenta susține că ar exista contradicții ale instanței de fond în legătură cu aplicarea prevederilor din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 859/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002 și a Regulamentului de funcționare a Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit. De asemenea, recurenta susține că ar exista contradicții și confuzii ale primei instanțe în legătură cu adresele nr. x/2018, nr. y/2018, întrucât acestea, din punct de vedere al formei, nu au inserată denumirea de hotărâre, dar, pe fond, conțin toate mențiunile obligatorii prevăzute de prevederile art. 6 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 859/2003. În legătură cu actul intitulat Addendum nr. 2/26.10.2020, recurenta susține că acesta ar rectifica o eroare materială din procesul-verbal din 16.02.2018 și că ar fi fost semnat de mai mult de 2/3 din membrii CNAIM. Înalta Curte, contrar susținerilor reclamantei-recurente, constată că, în mod corect, Comisia de Soluționare a Contestațiilor a respins argumentele conducerii entității verificate întrucât în legătură cu suma de 1.734.720 RON, s-a constatat că documentele anexate contestației prealabile sunt aceleași documente care au fost prezentate și echipei de auditori publici externi, respectiv adresele nr. x/30.03.2018 și nr. y/08.06.2018, întocmite în anul 2018 de către președintele Academiei Române în atenția Direcției Economice, adrese în care se face vorbire de 22 de persoane - posibili viitori beneficiari ai indemnizației de merit, în funcție de creditele bugetare aprobate. Procedând la analiza documentelor prezentate de entitatea verificată, în mod corect, echipa de auditori publici externi a concluzionat ca nu poate fi vorba de 22 de beneficiari, ci doar de 4, astfel cum a rezultat din procesul-verbal din 16.02.2018. În ceea ce privește actul intitulat "Addendum nr. 2 la procesul-verbal din data de 16.02.2018", Înalta Curte reține că acesta a fost întocmit la data de 26.10.2020, adică după controlul Curții de Conturi, iar acest act are scopul de a anihila efectele măsurii din Decizia nr. 2/2021. Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a evidențiat prevederile art. 1, art. 3 din Legea nr. 118/2002, pe cele ale art. 1 din Normele de aplicare a Legii, aprobate prin H.G. nr. 859/2003, precum și pe cele ale art. 3, art. 6 din Regulamentul de funcționare a Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, aprobat prin H.G. nr. 859/2003 și, în mod corect, a reținut că toate aceste dispoziții legale impun ca nominalizarea persoanelor care pot beneficia de indemnizația de merit să fie realizată doar prin hotărâri ale Comisiei naționale, hotărâri care să fie adoptate în condițiile și cu procedura prevăzută de aceste acte normative. Din procesul-verbal întocmit la 16.02.2018 în ședința Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit rezultă că, în unanimitate, această comisie a aprobat ca, începând cu 01.03.2018, indemnizația de merit să fie acordată pentru 4 persoane, expres nominalizate la lit. g) din procesul-verbal întocmit la aceeași dată. De asemenea, Înalta Curte constată că în ceea ce privește la adresele nr. x/30.03.2018 și nr. y/11.06.2018, prima instanță a reținut, în mod corect, că nu își găsesc suport în conținutul procesului-verbal din data de 16.02.2018, din moment ce în ședința Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit s-a aprobat, în unanimitate, ca începând cu data de 1 martie 2018, să primească indemnizație de merit doar un număr de 4 persoane, expres nominalizate la lit. g) din procesul-verbal întocmit la data de 16.02.2018, iar nu și persoanele care figurează în adresele respective. În legătură cu înscrisul intitulat,^Addendum nr. 2 privind modificarea și completarea procesului-verbal al Comisiei Naționale pentru acordarea indemnizației de merit din data de 16.02.2018", prima instanță a concluzionat că nu are valoarea juridică atribuită de reclamantă, nefiind posibil să schimbe constatările și concluziile stabilite de pârâtă cu privire la nelegalitatea plăților în sumă totală de 1.734.720 RON, reprezentând indemnizație de merit pentru cei 16 beneficiari. Înalta Curte constată că și susținerea potrivit căreia înscrisurile aflate la dosarul cauzei fac dovada că dl. A. a beneficiat în mod legal de indemnizația de merit acordată în baza Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, nu este întemeiată și nu poate fi primită. Deși recurenta susține că plata ar fi fost legală întrucât la ședințele Comisiei naționale participau, în calitate de invitați, reprezentanți ai altor instituții ale statului, această susținere nu este întemeiată. Așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare, în ceea ce privește cazul dlui A., echipei de audit i-a fost prezentată doar o adresă, fără număr și fără dată, semnată de către Șeful Cancelariei la acea vreme, fără nici o altă semnătură. Or, echipa de audit a constatat că persoana respectivă nu apare ca fiind menționată în vreun proces-verbal al Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, ceea ce a dus la concluzia că nu a existat o aprobare a Comisiei, în condițiile legii, în vederea introducerii pe lista beneficiarilor de indemnizație de merit. Contrar susținerilor recurentei, în timpul misiunii de audit, entitatea verificată nu a prezentat documente din care să rezulte că acordarea de indemnizației de merit s-a realizat ca urmare a nominalizării prin hotărâri ale Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, hotărâri care să fie adoptate în condițiile și cu procedura prevăzute de Legea nr. 118/2002, de Normele de aplicarea a Legii nr. 118/2002 și de Regulamentul de funcționare a Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, aprobate prin H.G. nr. 859/2003. Lipsa unui proces-verbal al Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, precum și lipsa unei hotărâri a Comisiei prin care s-a aprobat ca dl. A. să primească indemnizație de merit, nu poate fi suplinită de documente întocmite la o dată ulterioară. Astfel, în mod corect, echipa de audit a făcut distincția între calitatea de membru de onoare și calitatea de beneficiar al indemnizației de merit. În ceea ce privește înscrisurile invocate de către recurentă, procese-verbale din 23.02.2003, 08.01.2004, 26.11.2020, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a concluzionat că acestea nu demonstrează o altă stare de fapt decât cea consemnată de echipa de audit și că, deopotrivă, nu demonstrează că membrii Comisiei naționale pentru acordarea indemnizațiilor de merit ar fi discutat și aprobat aspectele referitoare la includerea tuturor membrilor Academiei Române pe listele beneficiarilor de indemnizații de merit. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.