ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2149/2025

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul Ocolul de Regim Silvic Coșuștea a chemat în judecată pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Comisia pentru Autorizarea Funcționării Ocoalelor Silvice, solicitând suspendarea executării Deciziei nr. DGPSS/150984/11.06.2024 privind retragerea Autorizației de funcționare nr. x/16.11.2015 a Ocolului de Regim Silvic Coșuștea, județul Mehedinți, decizie emisă de Comisia pentru autorizarea funcționării ocoalelor silvice din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 369/2024 din 4 septembrie 2024, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Ocolul de Regim Silvic Coșuștea, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Ocolul de Regim Silvic Coșuștea a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a considerat că nu sunt îndeplinite cele două condiții pentru a se dispune suspendarea actului, prevăzute de art. 14 din Lg. 554/2004. Recurentul consideră că în mod greșit instanța de fond a concluzionat că aprecierea actelor depuse în scop probator ar conduce la o analiză de fond a litigiului. Deși instanța de fond consideră că nu există o pagubă iminentă în executarea actului administrativ contestat, recurentul susține că este indubitabil iminența producerii unei pagube, astfel încât este necesară suspendarea de urgență a executării deciziei contestate. Recurentul mai susține că deși a învederat că este amenințată însăși existența Ocolului, instanța de fond în mod greșit a considerat că nu este un prejudiciu imposibil de recuperat. Se mai precizează că, în urma emiterii deciziei, Garda Forestieră Vâlcea a trimis deja somații proprietarilor de păduri, membrii ai Asociației proprietarilor de păduri Valea Coșuștei, pentru a încheia contracte de pază și prestații silvice cu alt Ocol autorizat, sub sancțiunea amenzii, proprietarii de păduri având obligația, potrivit art. 10 din Codul silvic de a asigura paza pădurilor cu Ocoale autorizate, neasigurarea pazei constituind contravenție. Având în vedere că prin aceste somații emise de Garda Forestieră Vâlcea se acordă un termen de 10 zile pentru a încheia un contract de pază cu alt Ocol silvic, sub sancțiunea amenzii, este lesne de înțeles că proprietarii de pădure membrii ai Asociației proprietarilor de păduri Valea Coșuștei, fondatorii Ocolului silvic Coșuștea vor fi obligați să încheie contracte de pază cu alte Ocoale astfel încât consecința va fi pierderea întregii suprafețe administrată. Contrar susținerilor instanței, realitatea absolută confirmă că proprietarii încheind alte contracte cu alte Ocoale, fapt ce depinde de voința factorului uman și de trecerea timpului, Ocolul Coșuștea nu va mai putea funcționa neavând suprafața minimă de pădure, o eventuală hotărâre judecătorească de anulare a Deciziei nr. DGPSS/150984/11.06.2024 privind retragerea Autorizației de funcționare nr. x/16.11.2015 a Ocolului de Regim Silvic Coșuștea nu va putea fi executată, neavând puterea de a obliga membri Asociației de a reveni cu suprafețele de pădure la Ocolul Coșuștea. O altă consecință o reprezintă pierderea personalului calificat, aceștia urmând a fi concediați. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat suspendarea executării, Deciziei DGPSS/150984/11.06.2024 până la pronunțarea instanței de fond. Prin Decizia contestată s-a retras Autorizația de funcționare nr. x/16.11.2015 a Ocolului de Regim Silvic Coșuștea, județul Mehedinți, invocând ca temei de fapt prevederile Notei- Raport nr. x/04.06.2024 a Gărzii Forestiere Râmnicul Vâlcea și ale Raportului nr. x/03.06.2024 al Gărzii Forestiere Mehedinți, respectiv că Ocolul de regim silvic Coșuștea nu ar mai deține suprafața de pădure minimă prevăzută de actele normative în vigoare. Înalta Curte constată că în mod corect instanța, analizând criticile care vizează calculul suprafețelor și calitatea de titlu de proprietate al asociațiilor ce alcătuiesc ocolul silvic, în modalitatea și termenele impuse de lege în cadrul cererii de suspendare, se circumscriu, în fapt, unei analize a fondului. Pe perioada suspendării, ocolul silvic și persoana care l-a constituit au fost obligate să ia măsurile legale în vederea încadrării în cerințele formulate prin notificare, respectiv îndeplinirea criteriului minim de suprafață pentru care poate fi autorizat să funcționeze un ocol silvic. Din rapoartele întocmite de inspectorii Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea a rezultat că, pe parcursul perioadei de desfășurare a controlului efectuat de către delegații gărzii forestiere s-au produs multiple schimbări în situația contractelor pentru suprafețele de fond forestier care constituie Ocolul de Regim Silvic Cosuștea. Totodată, Raportul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea nr. 8524/03.06.2024 și Situația contractelor pentru suprafețele de fond forestier care constituie Ocolul de Regim Silvic Cosuștea, la data de 29.05.2024, revizuită prin documentul nr. 7959/23.05.2024, are suprafață totală de 3418,781 ha-anexa 5 la Nota de constatare nr. x/29.05.2024. Astfel, din suprafața de 3.418,781 ha existentă în centralizatorul suprafețelor, care constituie A., doar 2610,2371 ha reprezintă suprafața eligibilă, iar pentru restul suprafeței nu au fost depuse documente justificative și/sau documente de proprietate pentru terenurile forestiere deținute de fiecare membru al asociației. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a constatat că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a Deciziei DGPSS/150984/11.06.2024, emisă de Comisia pentru autorizarea funcționării ocoalelor silvice din cadrul Ministerului, ținând seama de situația de fapt și de argumentele juridice prezentate de recurentul-reclamant. Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora: "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurentul-reclamant nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea ordinului. Sub aspectul cazului bine justificat, se constată că recurentul-reclamant prin acțiunea introductivă invocă aspecte de nelegalitate a actului a cărei suspendare se solicită, întemeiate în principal, pe nelegalitatea procesului-verbal privind constatarea neregulilor, față de dispozițiile legale aplicabile în cauză, raportate la împrejurări concrete, ce presupun însă o analiză extinsă a actului atacat. Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat. De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce recurentei-reclamante în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.