Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2025
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2025

HOTĂRÂRE
11.04.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 aprilie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Admite excepția nulității recursului. Anulează recursul declarat de recurenta - reclamantă U.A.T Comuna Poienarii de Argeș - prin primar A. împotriva sentinței nr. 121/F-CONT din 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 11 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-04-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2494/2024
Ședința publică din data de 25 aprilie 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătorie
ÎCCJ 2024-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2654/2024
înscrierilor operate în cărțile funciare privind același imobil. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 32,80 ha, situat în intravilanul mun. Pitești, jud. Argeș, face parte din fondul forestier proprietate pu
ÎCCJ 2019-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2340/2019
i hotărâri ar trebui să curgă de la această dată. În considerarea acestor susțineri, revizuenta Obștea Moșnenilor Argeșeni a solicitat admiterea recursului formulat, desființarea deciziei atacate și trimiterea cauzei către Curtea de Apel Pi
ÎCCJ 2025-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 799/2025
cepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Comuna Bogați și Consiliul Local al comunei Bogați pentru capetele 1 și 4 și, în consecință, a respins aceste capete de cerere ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate pr
ÎCCJ 2024-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1296/2024
Ședința publică din data de 15 mai 2024 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea formulată la data de 13.04.2017, reclamanta A. a formulat contestație
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă