ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2654/2024

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursurilor deduse judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 2.08.2016 sub nr. x/2016, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D., E. și F., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie să obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în UPII Trivale, u.a. x, aflat în raza administrativ-teritorială a mun. Pitești; să fie obligat pârâtul D. să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul G. situat în UPII Trivale, u.a. 44 CI; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 13.03.2007 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 28.10.2009 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 07.03.2007 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 08.12.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 27.05.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 27.05.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 24.06.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 23.12.2010 înscris în Cărțile Funciare nr. x ale Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 27.04.2010 înscris în Cărțile Funciare nr. x ale Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 30.04.2014 înscris în Cărțile Funciare nr. x ale Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 12.04.2012 înscris în Cărțile Funciare nr. x ale Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 07.06.2012 înscris în Cărțile Funciare nr. x ale Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 06.02.2014 înscris în Cărțile Funciare nr. x ale Mun. Pitești; a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 19.08.2011 înscris în Cărțile Funciare nr. x ale Mun. Pitești; rectificarea înscrierilor în Cărțile Funciare nr. x ale Mun. Pitești; să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată. A mai solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, în calitate de intervenient în interes propriu.

La data de 27.11.2017, reclamanta a depus la dosar completare la acțiune, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților H., I., J..

Pârâta H. a formulat cerere de chemare în garanție a Comisiei Locale de Fond Funciar Rătești și a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș.

Prin sentința civilă nr. 5984 din 30 mai 2017, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin sentința civilă nr. 114 din 20 martie 2018, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis cererea de chemare în judecată așa cum a fost completată, formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D., E., F., H., I. și J.; a admis cererea de intervenție formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (introdus în cauză în calitate de reclamant, prin încheierea de ședință din 30 ianuarie 2018); a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în UPII Trivale, u.a. x, aflat pe raza administrativ teritorială a mun. Pitești; a obligat pârâtul D. să lase în deplină proprietate și posesie imobilul G. situat în UPII Trivale, u.a. 44C1; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 13.03.2007 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 28.10.2009 emis de BNP K. înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 07.03.2007 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 08.12.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 27.05.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 27.05.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 24.06.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 23.12.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești și în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 27.04.2010 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești și în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 30.04.2014 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești și în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 12.04.2012 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești și în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 07.06.2012 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești și în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 06.02.2014 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești și în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 19.08.2011 înscris în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești și în Cartea Funciară nr. x a Mun. Pitești; a dispus rectificarea înscrierii în Cărțile Funciare nr. x ale Mun. Pitești; a respins cererea de chemare în garanție a Comisiei Locale de Fond Funciar Rătești și a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, formulată de pârâta H., ca nefondată.

Prin încheierea din 24.09.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis cererea de strămutare a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Argeș, la Tribunalul Vâlcea.

Ca efect al strămutării, prin decizia nr. 1206 din 5 martie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelurile formulate de pârâții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D., E., H. împotriva sentinței civile nr. 114 din 20 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în contradictoriu cu intimații F., I., J., Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, Comisia Locală de Fond Funciar Rătești, Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin DGFP Argeș, ca rămase fără obiect.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1345 din 1 noiembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții D. și E. în ședința publică din data de 5.04.2019, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D., E., F., H., I., J., ca neîntemeiată; a stabilit onorariul definitiv cuvenit avocatului L., curator al pârâtei I., la suma de 1.567 RON, onorariu ce suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Prin încheierea nr. 617 din 3 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare a pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Pitești și a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel București.

Prin încheierea din 18 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Curții de Apel București.

Prin decizia civilă nr. 535A din 11 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin DGFP Argeș, și pârâții D., E. împotriva sentinței civile nr. 1345 din 1 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., H., F., I., J..

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, și intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor au declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

Totodată, pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. au formulat recurs incident împotriva considerentelor deciziei instanței de apel.

9.1. În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.:

Instanța de apel dă eficiență excepției de strictă interpretare - validitatea aparenței în drept, asemenea tribunalului, deși reține considerentele care au stat la baza hotărârilor judecătorești nr. 11559 din 3 decembrie 2014 a Judecătoriei Pitești și nr. 3815 din 3 decembrie 2015 a Tribunalului Argeș, respectiv că terenurile aparțineau domeniului public al statului, întrunind condițiile stabilite de pct. 1.4 din anexa Legii nr. 213/1998, nulitatea absolută a titlului de proprietate fiind opozabilă pârâților.

De altfel, curtea de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalității soluției pronunțate, și nu a analizat motivele de apel invocate, limitându-se de cele mai multe ori a relua concluziile instanței de fond.

Recurenta susține interpretarea eronată a principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, care guvernează efectele nulității - retroactivitatea și repunerea părților în situația anterioară, dar și a principiului potrivit căruia nimeni nu poate transmite altuia un drept pe care nu îl are.

Instanța de apel nu ține cont de principiul potrivit căruia excepțiile sunt de strictă interpretare și, din moment ce s-a desființat actul juridic prin care cineva a dobândit un bun, este firesc să fie desființate și actele juridice ulterioare, prin care acest aparent dobânditor a dispus de acel bun.

Invocă dispozițiile art. 861 C. civ., art. 3 Cod silvic, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și arată că, raportat la dispozițiile art. 136 din Constituție, precum și la cele ale Codului administrativ și ale C. civ., potrivit cărora bunurile domeniului public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, în speță sunt incidente dispozițiile art. 34 din Codul silvic.

Afirmă că, în speță, este aplicabil principiul accesorium sequitur principale, coroborat cu cel al anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal, prevăzut de art. 1254 alin. (2) C. civ., iar, ca efect al aplicării acestor principii și a constatării nulității absolute a titlului de proprietate nr. x din 12 februarie 2007, soluția ce se impunea este aceea de admitere a acțiunii în revendicare și constatarea nulității absolute a actelor subsecvente titlului de proprietate, în privința suprafeței de 32,80 ha teren forestier, sancțiune ce intervine în situația actelor juridice încheiate cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, nu există motiv pentru care vânzarea ulterioară să supraviețuiască titlului de proprietate nul, această interpretare fiind întărită și de prevederile art. III alin. (2)

4

din Legea nr. 169/1997.

Expune situația de fapt și arată că nulitatea absolută a actelor subsecvente nu poate fi acoperită, iar condițiile pe care instanța de apel le-a reținut ca fiind întrunite pentru validitatea aparenței în drept nu sunt îndeplinite în raport cu regimul juridic al acestor imobile, aflate în domeniul public al statului.

Mai arată că instanța de apel nu a ținut cont de regimul juridic al terenului cu vegetație forestieră în litigiu, raportat la art. 35, coroborat cu art. 5 din Legea nr. 18/1991, art. 286 din Codul administrativ și art. 3 din Legea nr. 46/2008.

Recurenta susține nelegalitatea deciziei recurate și prin prisma interpretării eronate a principiului validității aparenței în drept. Arată că buna credință a pârâților este reținută eronat de instanța de apel, în condițiile în care terenul a dobândit regimul juridic inițial de proprietate publică, regim special ce se bazează pe inalienabilitate, fiind de notorietate faptul că, la nivelul anului 2009, pădurea Trivale a fost retrocedată, în mod ilegal, iar pe rolul Judecătoriei Pitești se afla dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu M., contrar celor reținute prin decizia atacată.

Afirmă că nu este îndeplinită nici condiția privind eroarea comună și invincibilă întrucât pârâții cumpărători, cu minime diligențe, puteau să cunoască, la momentul perfectării contractelor de vânzare cumpărare, nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului, având în vedere dosarele nr. x/2009 și nr. y/2013, existente pe rolul instanțelor de judecată.

Referitor la caracterul oneros, arată că, pentru contractele de vânzare cumpărare nr. x/2007 și nr. y/2007, se răstoarnă prezumția bunei credințe având în vedere prețul plătit pentru terenul în litigiu, preț cu mult sub valoarea reală a terenului, ce rezultă din actele de vânzare cumpărare încheiate ulterior.

Instanța de apel a reținut greșit că reclamanta nu poate combate soluția și considerentele deciziei civile nr. 798 din 13 mai 2009 a Tribunalului Argeș, deși recunoaște că cele două litigii diferă și respinge excepția autorității de lucru judecat.

Referitor la imobilul G., pe care pârâtul D. îl ocupă abuziv, arată că nu a făcut obiectul retrocedării către M. prin decizia civilă anterior menționată, fiind exceptat de la retrocedare, conform deciziei Curții Constituționale nr. 602 din 20 mai 2008.

Învederează că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere către persoanele fizice și juridice nu împiedică constituirea unui drept de superficie în favoarea statului sau înstrăinarea, cu titlu oneros, a construcțiilor către persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, însă înscrisul de care se prevalează pârâtul D. în dovedirea proprietății asupra cantonului este o hotărâre judecătorească de constatare a dreptului și nu de realizare a dreptului.

Invocă dispozițiile art. 1250, art. 1254 și ale art. 1325 C. civ. și arată că actele translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative nu pot constitui temei pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate deoarece un act juridic lovit de nulitate nu poate produce efecte juridice. Prin anularea actului juridic inițial se desființează dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent și, de vreme ce s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate întrucât terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului, toate actele subsecvente încheiate în baza acestuia sunt nule absolut.

Apreciază că recursul este întemeiat, în condițiile în care Constituția și legile speciale consacră principiile garantării și apărării proprietății publice și susține că a da eficiență principiului validității aparenței dreptului contravine legii imperative, statul fiind prejudiciat prin pierderea unei suprafețe de teren, aspect interzis de art. 35 din Codul silvic.

9.2. În cuprinsul memoriului de recurs, intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin DGRFP Pitești, AJFP Argeș, a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.:

Motivarea hotărârii recurate nu cuprinde considerentele referitoare la susținerile vizând modalitatea în care litigiul în care s-a pronunțat nulitatea titlului de proprietate influențează soluția din prezenta cauză, în contextul în care terenurile nu erau disponibile pentru reconstituire deoarece aparțineau domeniului public al statului, iar legea fondului funciar interzicea transferul terenurilor agricole și forestiere de la o unitate administrativ teritorială la alta. Instanța de judecată trebuia să analizeze titlurile de proprietate evocate de părți și nu să se limiteze la a relata situația de fapt, așa cum rezultă din probatoriul administrat.

Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel reține calitatea reclamantei și a intervenientului de titular al dreptului de proprietate, respectiv posesor de drept, dar constată că această calitate nu înlătură concluziile primei instanțe referitoare la îndeplinirea condițiilor validității aparenței în drept și nu analizează capătul de cerere privind revendicarea, deși avea această obligație.

Afirmă că motivele contradictorii vizează și faptul că instanța de apel a reținut, pe de o parte, că nulitatea titlului de proprietate nr. x din 12 februarie 2007, constatată prin sentința civilă nr. 11559 din 3 decembrie 2014 și prin decizia civilă nr. 3815 din 3 decembrie 2015 este opozabilă pârâților, iar, drept urmare, nulitatea titlului atrage și incidența principiilor ce guvernează efectele nulității actelor juridice, constând în anularea actului subsecvent, ca urmare a anulării actului inițial, iar, pe de altă parte, a apreciat că opțiunea legiuitorului de a-i prefera pe subdobânditorii de bună credință nu încalcă dispozițiile legii fondului funciar. Arată că starea de fapt stabilită de instanță este contradictorie de vreme ce constată, inițial, opozabilitatea sentinței privind nulitatea titlului și, implicit, calitatea de titular al dreptului de proprietate al intervenientului asupra terenului revendicat, iar, ulterior, reține că pârâții sunt de bună credință, fiind înlăturate efectele nulității în privința contractelor de vânzare-cumpărare.

Instanța de apel nu a analizat și motivat capătul de cerere privind revendicarea cantonului silvic, deși prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. x din 7 martie 2007 ce vizează acest imobil. Hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea deciziei Curții Constituționale nr. 602 din 20 mai 2008 vizând faptul că imobilele de pe terenurile forestiere ce aparțin statului nu se mai restituie foștilor proprietari care dețin terenul forestier pe care sunt amplasate imobilele.

Recurentul susține încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, coroborat cu art. 5 alin. (2), art. 35 din Legea nr. 18/1991 și art. 136 alin. (4) din Constituție. Susține că imobilul în litigiu aparține domeniului public al statului, conform art. 3 din Legea nr. 213/1998.

Invocă dispozițiile art. 3 din Legea nr. 46/2008 și pe cele ale art. 136 alin. (4) din Constituție și arată că, raportat la prevederile constituționale care fac referire la faptul că proprietatea publică a statului este inviolabilă, garantată și ocrotită prin lege, precum și la cele ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 861 C. civ. și ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34 din Codul silvic, potrivit cărora terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.

Totodată, invocă și dispozițiile art. 1254 alin. (2) C. civ., susținând că anularea titlului de proprietate nr. x/2007 conduce la desființarea contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, cu privire la suprafața de 32,80 ha teren cu vegetație forestieră, fiind fără relevanță buna credință întrucât este vorba de un teren proprietate publică a statului.

Învederează că, în speță, sunt aplicabile principiul accesorium sequitur principalae, coroborat cu cel al anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal, prevăzute de art. 1254 alin. (2) C. civ., ca efect al aplicării acestor principii și constatării nulității absolute a titlului de proprietate nr. x din 12 februarie 2007, soluția ce se impune este aceea de admitere a acțiunii în revendicare formulată de reclamantă și constatarea nulității absolute a actelor subsecvente titlului de proprietate, în privința suprafeței de 32,80 ha teren forestier.

Conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, nu există motiv pentru care vânzarea ulterioară să supraviețuiască titlului de proprietate nul, această interpretare fiind întărită și de prevederile art. III alin. (2)

4

din Legea nr. 169/1997.

Arată că buna credință a pârâților este reținută eronat de instanța de apel, în condițiile în care terenul a dobândit regimul juridic inițial de proprietate publică, regim special ce se bazează pe inalienabilitate, astfel încât principiul error communis facit ius este inaplicabil în speță.

Consideră că recursul este întemeiat, fiind reținută greșit aplicarea principiului validității aparenței în drept în cazul proprietății publice a statului, în condițiile în care Constituția și legile speciale consacră principiile garantării și apărării proprietății publice.

9.3. În cuprinsul memoriului de recurs, pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat următoarele critici împotriva considerentelor, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

Instanța de apel a reținut, în mod greșit, că hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2013 privind anularea titlului de proprietate al fostei proprietare M. sunt opozabile proprietarilor actuali, aplicând greșit dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează în sensul că hotărârea judecătorească este opozabilă oricărei terțe persoane, atât timp cât aceasta din urmă nu face, conform legii, dovada contrară.

Arată că în noțiunea de terț asupra căruia se produce efectul opozabilității hotărârii judecătorești se includ terții interesați, cei care sunt atinși în mod indirect de modalitatea tranșării litigiului și care au interesul înlăturării față de ei a efectelor judecății, însă hotărârea judecătorească pronunțată în lipsa titularului dreptului nu produce niciun efect asupra acestuia. În noțiunea de terț nu sunt incluse persoanele care, fără a avea calitatea de parte în proces, dobândesc drepturi și obligații din perspectiva unei identități juridice cu partea, spre exemplu succesorii universali sau cu titlu universal, precum și cei cu titlu particular, potrivit art. 39 C. proc. civ., care prevede transmiterea calității procesuale, în cazul în care transmiterea dreptului de proprietate intervine în cursul procesului.

Susține că, în condițiile în care dreptul de proprietate a fost transmis anterior inițierii litigiului, hotărârea judecătorească de anulare a titlului de proprietate dobândit de M. trebuia să fie pronunțată în contradictoriu cu titularii actuali ai dreptului de proprietate pentru ca actul procedural să fie opozabil față de aceștia.

Învederează că, în prezenta cauză, reclamanții au solicitat anularea contractelor subsecvente, inclusiv pe cele prin care S.C. A. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor, pe motiv că a fost anulat titlul de proprietate al uneia dintre autoarele din lanțul de înstrăinări al societății recurente, respectiv titlul de proprietate al M., însă, la momentul inițierii dosarului nr. x/2013, imobilele cu privire la care s-a solicitat anularea titlului de proprietate al d-nei M. se aflau deja în proprietatea pârâților S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și D., iar dreptul de proprietate al pârâtei S.C. A. S.R.L. era înscris în cartea funciară și opozabil reclamanților din prezenta cauză.

Arată că Romsilva a formulat acțiunea în constatarea titlului de proprietate doar împotriva pârâtei H., nu și împotriva proprietarilor actuali ai terenurilor, care dobândiseră împreună cu dreptul de proprietate și dreptul la acțiune, în sensul dreptului de a se apăra în legătură cu pretențiile asupra acestui titlu al autorilor săi și care ar fi avut calitate procesuală pasivă în respectiva cauză. Câtă vreme recurenta nu a fost parte în dosarul nr. x/2013 nu poate fi evinsă, conform art. 39 alin. (3) C. proc. civ., iar hotărârile judecătorești pronunțate în acel dosar nu îi sunt opozabile.

Întrucât hotărârile din cauza menționată nu pot fi opuse recurentei în virtutea dispozițiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ., nu pot sta nici la baza aplicării principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis și nici a acțiunii în revendicare formulată de Romsilva împotriva actualilor proprietari ai terenului.

Ca atare, recurenta a solicitat schimbarea următoarele considerente în sensul în care să se constate că hotărârile menționate nu îi sunt opozabile:

"Așadar, sentința civilă nr. 11559/03.12.2014 și decizia civilă nr. 3815/03.12.2015 sunt opozabile pârâților cu valoarea unui mijloc de probă susceptibil de probă contrară, astfel încât aceștia pot să combată cele stabilite în procesul la desfășurarea căruia nu au participat, invocând apărări proprii și pretinzând existența unui drept preferabil celui recunoscut prin hotărârile judecătorești. Apărările trebuie, însă, circumscrise temeiurilor care au stat la baza pronunțării celor două hotărâri, iar, în raport cu aceste temeiuri, sunt lipsite de relevanță susținerile pârâților, în sensul că reclamanții nu au făcut dovada că statul a fost proprietarul terenurilor în litigiu înainte de 1945. Argumentele care au stat la baza celor două hotărâri sunt cele expuse în precedent, iar pârâții nu le-au combătut. Dimpotrivă, aceștia au recunoscut existența amenajamentelor silvice, dar le-au negat valența stabilită de sentința civilă nr. 11559/03.12.2014 în baza prevederilor legale (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și pct. 1.4 din anexa Legii nr. 213/1998). De asemenea, pârâții au recunoscut că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autoarei M. s-a făcut pe alt amplasament și nu au combătut dezlegarea cuprinsă în decizia civilă nr. 3815/03.12.2015, în sensul că reconstituirea s-a făcut prin transferul terenului forestier în suprafața de 7,14 ha de la o unitate administrativ teritorială la alta.

Așadar, nulitatea titlului de proprietate nr. x/12.02.2007 al autoarei M., stabilită prin sentința civilă nr. 11559/03.12.2014 și decizia civila nr. 3815/03.12.2015 este opozabilă pârâților. [...]

Nulitatea titlului de proprietate nr. x/12.02.2007, al autoarei M., atrage incidența principiilor ce guvernează efectele nulității actelor juridice, constând în anularea actului subsecvent, ca urmare a anulării actului inițial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis) și nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are (nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet)."

9.4. În cuprinsul memoriului de recurs, pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. au formulat următoarele critici împotriva considerentelor, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

Instanța de apel a aplicat, în mod greșit, regula de procedură prevăzută de art. 435 alin. (2) C. proc. civ. și a reținut că cele două hotărâri judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2013 sunt opozabile recurentelor.

Arată că instanța a făcut testul opozabilității prin verificarea producerii probei contrare, însă a ignorat a analiza cu prioritate dacă pârâții subdobânditori se încadrează în noțiune de terți interesați. Susțin că, atât din perspectiva sferei noțiunii de terț interesat, cât și din cea a modului în care efectele celor două hotărâri se pot răsfrânge asupra dreptului de proprietate al recurentelor și al celorlalți pârâți, nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Învederează că nu le sunt aplicabile nici prevederile art. 39 C. proc. civ. întrucât au dobândit dreptul de proprietate supus judecății anterior înregistrării dosarului nr. x/2013 Mai arată că textul de lege indicat stabilește și o excepție de la regula opozabilității față de succesorul cu titlu particular, atunci când acesta a dobândit dreptul cu bună credință, aceasta fiind situația pârâtelor, reținută de instanța de apel.

Cele două hotărâri nefiind opozabile recurentelor, nu pot sta nici la baza acțiunii în revendicare sau la baza aplicării principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

În consecință, au solicitat modificarea considerentelor în sensul în care să se constate că sentința civilă nr. 11559/03.12.2015 și decizia civilă nr. 3815/03.12.2015 nu sunt opozabile pârâtelor.

Prin întâmpinare, intimata H. a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.

Apreciază că instanța de apel a făcut, în mod corect, aplicarea principiului aparenței în drept, analizat prin raportare la contextul existent la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare a căror anulare se solicită și nu la alte momente, astfel cum se susține.

Arată că părțile au fost de bună credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare, momente la care titlul de proprietate nu era contestat și nu exista vreun litigiu cu privire la terenul înstrăinat, vânzătorul având aparența unui adevărat proprietar al bunului.

Învederează că principiul prevăzut de art. 1899 alin. (2) C. civ. vizând buna credință reprezintă o veritabilă excepție de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, prevăzut de art. 1254 C. civ., iar, în speță, reclamanta nu a făcut dovada contrară prezumției de bună credință.

Afirmă că reclamanta trebuia să dovedească, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., incidența unui mod de dobândire a proprietății în favoarea sa, dintre cele reglementate de art. 557 C. civ.. Susține că amenajamentele silvice invocate de reclamantă nu pot face dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul forestier revendicat, în raport cu dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 12 din Legea nr. 46/2008.

Recurentele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamantă și intervenient, ca nefondate.

Relativ la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susțin că nu există contradicție între considerentele deciziei recurate, raționamentul instanței de apel fiind corect și complet. Astfel, instanța a analizat limitele în care soluția de nulitate a titlului de proprietate inițial este opozabilă S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. pentru ca ulterior să examineze efectele nulității asupra actelor juridice subsecvente.

Cu privire la lipsa de analiză a capătului de cerere în revendicare, susțin că prin decizia recurată s-a reținut caracterul nefondat al petitelor principale având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, ceea ce a impus și respingerea capetelor de cerere accesorii.

Totodată, față de critica potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la revendicarea cantonului silvic, învederează că aceasta a analizat pe larg decizia civilă nr. 789 din 13 mai 2009 a Tribunalului Argeș și a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al acesteia, cu privire la dreptul de proprietate al pârâtului din prezenta cauză, D., asupra imobilului canton silvic.

Susțin că, deși se critică aplicarea principiului error communis facit ius, consacrat de art. 17 C. civ., se arată că protejarea drepturilor subdobânditorilor este prevăzută de principii de drept consacrate, în materia efectelor nulității actului juridic și a excepțiilor de la acestea, jurisprudența CEDO și art. III alin. (2)

4

din Legea nr. 169/1997. Astfel, recurenta reclamantă și recurentul intervenient se prevalează de propria culpă în vederea câștigării unui drept, iar acțiunea acestora constituie o ingerință adusă dreptului de proprietate al pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., fără respectarea cerinței proporționalității, necesară în luarea unei astfel de măsuri, așa cum a fost statuat în practica CEDO referitor la încălcarea Protocolului nr. 1 din Convenție.

Prin întâmpinare, intimatul F. a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamantă și intervenient, ca nefondate.

Învederează că, în speță, nu s-a făcut dovada că terenul a făcut sau face parte din fondul forestier proprietate publică, iar hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2013 nu îi sunt opozabile întrucât nu a fost parte în cauza respectivă.

Afirmă că pârâtele sunt dobânditori de bună credință, fiind aplicabil principiul error communis facit ius, conform căruia nulitatea nu poate opera în cazul unui act cu titlu particular, cu titlu oneros, încheiat cu un terț de bună credință dacă a existat o eroare comună și invincibilă.

Apreciază că, în temeiul art. 21 C. civ. și al art. 434 C. proc. civ., în speță trebuie reținută o prezumție legală de proprietate în favoarea autoarei actualilor proprietari, cumpărători de bună credință.

În cauză, reclamanta și intervenientul nu au făcut dovada specifică unei acțiuni în revendicare, anume că pârâtele sunt posesori neproprietari.

Prin întâmpinare, recurenta S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamantă și intervenient, ca nefondate.

Susține că decizia atacată respectă standardul de motivare a hotărârilor judecătorești, impus de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind analizate toate motivele de apel invocate.

Relativ la capătul de cerere privind revendicarea terenului forestier, afirmă că instanțele de fond au respins acest petit accesoriu întrucât au respins capătul de cerere principal vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare.

Învederează că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii, instanța de apel reținând incidența principiilor resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis și nemo plus iure ad alium transferere potest, quam ipse habet, precum și că nulitatea este înlăturată de excepția validității în drept.

În privința incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că reclamanta și intervenientul nu invocă motive de nelegalitate ale deciziei instanței de apel, ci tind la o devoluare a fondului cauzei.

În subsidiar, susține că acest motiv de recurs este nefondat, sens în care arată că aparența în drept, reținută în mod corect de instanța de apel, înlătură efectele nulității independent de cauza acesteia, astfel încât apartenența bunurilor la domeniul public nu este relevantă din perspectiva înlăturării efectelor nulității față de subdobânditorii de bună credință ai bunurilor.

Învederează că reclamanta și intervenientul au contestat reținerile primei instanțe exclusiv cu privire la condiția bunei credințe, astfel încât criticile privind neîndeplinirea condiției erorii comune și invincibile nu se pot analiza direct în recurs. Mai arată, relativ la îndeplinirea condiției bunei credințe, că reclamanta și intervenientul nu invocă un motiv de nelegalitate, ci critică modalitatea de interpretare a situației de fapt, însă, oricum, instanța de apel a reținut corect buna credință a pârâților.

Recurenta reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimații F. și S.C. A. S.R.L., solicitând respingerea apărărilor formulate de aceștia.

Intimații D. și E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamantă și intervenient, ca nefondate.

Învederează că, în speță, aceștia nu au făcut dovada că terenul a făcut sau face parte din fondul forestier proprietate publică, iar hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2013 nu le sunt opozabile întrucât nu au fost parte în cauza respectivă.

Afirmă că pârâții sunt dobânditori de bună credință, fiind aplicabil principiul error communis facit ius, conform căruia nulitatea nu poate opera în cazul unui act cu titlu particular, cu titlu oneros, încheiat cu un terț de bună credință, dacă a existat o eroare comună și invincibilă.

Apreciază că, în temeiul art. 21 C. civ. și al art. 434 C. proc. civ., în speță trebuie reținută o prezumție legală de proprietate în favoarea autoarei actualilor proprietari, cumpărători de bună credință.

Susține că recurenții nu au făcut dovada specifică unei acțiuni în revendicare, anume că pârâții sunt posesori neproprietari.

Recurenta reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, a formulat întâmpinare la recursurile incidente declarate de S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., solicitând respingerea acestora, ca nefondate.

Învederează că pârâtele au calitatea de terț interesat, fiind în raporturi juridice create de însăși natura titlului deținut, contractul de vânzare cumpărare încheiat cu partea căreia îi revenea obligația de garanție pentru evicțiune, împotriva oricăror vicii, tulburări, chiar și ulterioare vânzării, și împotriva cărora cumpărătorii se pot adresa instanțelor pentru despăgubiri.

Apreciază corecte considerentele instanței de apel potrivit cărora pârâtele nu au combătut existența amenajamentelor silvice, ci doar valența acestora, și nici dezlegarea din decizia civilă nr. 3815/2015, în sensul că reconstituirea s-a făcut prin transferul terenului de la o UAT la alta. Așadar, concluzia curții de apel că nulitatea titlului de proprietate nr. x din 12 februarie 2007 al autoarei M., stabilită prin sentința nr. 11559 din 3 decembrie 2014 și decizia civilă nr. 3815 din 3 decembrie 2015, este opozabilă pârâtelor este corectă, iar motivul de recurs invocat este nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheiere, au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, și de pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 535 din 11 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fost fixat termen de judecată la 17 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, cererea de chemare în judecată a vizat obligarea pârâților să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul situat în UPII Trivale, u.a. x, aflat în raza administrativ teritorială a mun. Pitești; obligarea pârâtului D. să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul G. situat în UPII Trivale, u.a. 44 CI; constatarea nulității absolute a actelor încheiate de pârâți cu privire la imobilul în litigiu; rectificarea înscrierilor operate în cărțile funciare privind același imobil.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 32,80 ha, situat în intravilanul mun. Pitești, jud. Argeș, face parte din fondul forestier proprietate publică de stat aflat în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Argeș - Ocolul Silvic Pitești, așa cum rezultă din amenajamentul silvic și din sentința civilă nr. 11559/2014 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia civilă nr. 3815/2015 a Tribunalului Argeș. Prin cele două hotărâri judecătorești menționate, la cererea Instituției Prefectului Județului Argeș și a intervenientei Regia Naționale a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Publică Argeș, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. x din 12 februarie 2007 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeș pentru suprafețele de teren cu vegetație forestieră, respectiv: suprafața de 22,36 ha situată pe raza Ocolului Silvic Pitești, tarlaua x parcela x; suprafața de 3,3 ha situată pe raza Ocolului Silvic Pitești tarlaua x, parcela x UPII, ua 13A%; suprafața de 7,14 ha situată pe raza Ocolului Silvic Pitești, UPII, ua x. A susținut că proprietatea publică a statului este inalienabilă, imprescriptibilă, insesizabilă și nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună credință. Cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractelor indicate a privit încheierea acestora cu un neproprietar, ca urmare a dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate, fiind invocat principiul anularii actului juridic subsecvent anulării actului inițial, reglementat de dispozițiile art. 1254 alin. (2) C. civ. - resolute iure dantis, resolvitur ius accipientes.

Reclamanta a solicitat citarea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, invocând calitatea acestuia de proprietar al terenului revendicat deținută conform art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008, respectiv art. 865 alin. (2) lit. b) din C. civ., instanța de fond admițând această cerere.

Pârâții au solicitat respingerea acțiunii pe toate capetele de cerere formulate, arătând că au fost de bună credință la încheierea actelor juridice contestate și că nu le sunt opozabile hotărârile de care se prevalează reclamanta și intervenientul, după cum nici decizia civilă nr. 798 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, opusă pârâtului D. cu referire la cantonul silvic revendicat.

Prin sentința civilă nr. 1345 din 1 noiembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secția civilă a respins cererea reclamantei și a intervenientului, reținând că, pe numele lui M., în calitate de moștenitoare a defunctului N., s-a emis titlul de proprietate nr. x/28.02.2002, privind suprafața totală de 90 ha teren forestier, compusa din suprafețele de 57,2 ha, situată în x, de 22,36 ha, situată în x, de 3,3 ha situată în x și de 7,14 ha, situată în x. În baza acestui titlu de proprietate s-au încheiat, cu pârâții chemați în judecată, actele juridice a căror nulitate se solicită în litigiu pendinte, acte înscrise în cartea funciară.

S-a constatat că, prin sentința civilă nr. 11559 din 03 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2013, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Instituția Prefectului Județului Argeș, în contradictoriu cu pârâții H., Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeș și Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Rătești, județul Argeș, a fost admisă în parte cererea de intervenție formulată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Argeș, a fost anulat în parte titlul de proprietate nr. x din 12 februarie 2007 emis de Comisia Județeană Argeș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv numai în ceea ce privește suprafețele de teren de 22,36 ha și 3,3 ha, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză și schițele anexe atașate acestuia.

În considerentele acestei hotărâri s-a arătat că, potrivit art. 2 și art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2000, se putea efectua reconstituirea dreptului de proprietate pentru autoarea pârâtei H. numai în limita suprafețelor disponibile, iar nu și pentru terenurile ce excedau acestor limite; limitele au fost stabilite, de asemenea, prin art. 3 din același act normativ. Raportat la dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, cât și concluziile instanței privind includerea celor două suprafețe în amenajamentul din anul 2003, cât și în cel din 1952, rezultă că suprafețele de 22,36 ha și 3,3 ha se aflau în proprietatea publică a statului și nu erau la dispoziția comisiilor locale sau județene în vederea punerii în posesie și reconstituirii drepturilor de proprietate pentru persoanele validate. De asemenea, au fost reținute și dispozițiile art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 și s-a apreciat că terenurile, nefiind la dispoziția comisiei locale, nu puteau face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, ceea ce face ca titlul de proprietate nr. x din 12 februarie 2007 să fie nul parțial (în privința celor două suprafețe).

Ulterior, prin decizia civilă nr. 3815 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2013, a fost admis apelul declarat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Argeș și de Instituția Prefectului Județului Argeș împotriva sentinței civile nr. 11559 din 03 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost schimbată hotărârea apelată în sensul că a fost admisă în totalitate acțiunea și cererea de intervenție și a fost anulat titlul de proprietate nr. x din 12 februarie 2007 și în ceea ce privește suprafața de 7,14 ha, a fost menținută în rest sentința și a fost respins apelul pârâtei H., ca nefondat.

În concret, s-a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7,14 ha teren forestier s-a efectuat prin transfer de la o localitate la alta, iar anexa 42 s-a întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale de către Comisia Locală Rătești de fond funciar, fără ca în prealabil să existe anexa 37.

Raportat la aceste coordonate, examinând cererea ce vizează nulitatea actelor contestate, instanța de fond a considerat că sunt îndeplinite condițiile aparenței în drept, că părțile care au încheiat actele a căror desființare se solicită au fost de bună credință, fiind într-o eroare comună și invincibilă în ceea ce privește calitatea de proprietar a înstrăinătorului. Or, principiul validității aparenței în drept împiedică constatarea nulității absolute a actelor juridice menționate.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare, tribunalul a constatat că, în condițiile în care capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a fost respins, terenurile ce au format obiectul acestora se află în proprietatea dobânditorilor, părți în respectivele contracte, proprietate care le conferă dreptul de a folosi, poseda și dispune de terenul cumpărat, în mod exclusiv, absolut și perpetuu, fără a fi obligați să remită altor persoane terenurile cumpărate.

De asemenea, s-a reținut că, în măsura în care actele în temeiul cărora a fost efectuată intabularea nu au fost desființate, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a respectivelor acte fiind respins, nu sunt îndeplinite cerințele pentru a opera rectificarea înscrierilor în cartea funciară prin prisma motivului prevăzut de art. 908 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. civ.

Asupra cererii privind obligarea pârâtului D. să le lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, G., prima instanță a constatat că, atât timp cât, prin decizia civilă nr. 798 din 13 mai 2009, s-a statuat în sensul că pârâtul are calitatea de proprietar al imobilului canton silvic și anexe canton, în prezentul litigiu reclamanții nu pot pretinde instituirea acestei obligații raportat la calitatea lor de proprietar, opunându-se efectul pozitiv al lucrului judecat, decurgand din hotărârea menționată.

Argumentele invocate, în sensul că imobilul nu a făcut obiectul retrocedării către M., fiind exceptat conform deciziei Curții Constituționale nr. 602/20.05.2008, și că acesta aparține Direcției Silvice Argeș - Ocolul Silvic Pitești, fiind pus în funcțiune în anul 1969, nu au fost primite de tribunal. De altfel, a arătat instanța de fond, obligația de a lăsa imobilul canton și anexele acestuia în proprietatea și posesia reclamanților incumba pârătului doar în ipoteza în care aceștia prezentau dovezi din care să rezulte că au calitatea de proprietari ai imobilului și ai anexelor.

Soluția primei instanțe a fost validată de instanța de apel, care, prin decizia recurată, a reținut că, la pronunțarea sentinței civile nr. 11559 din 03 decembrie 2014 a Judecătoriei Pitești, s-a avut în vedere că terenurile nu erau disponibile pentru reconstituire, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, nefiind în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, că acestea aparțineau domeniului public al statului, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, pentru că au fost incluse în amenajamentele silvice din anii 2003 și 1952, întrunind, astfel, condițiile stabilite de pct. I.4 din anexa Legii nr. 213/1998 și că sancțiunea nulității absolute este incidentă în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.

Curtea a constatat că, potrivit deciziei civile nr. 3815 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, reconstituirea dreptului de proprietate pentru supr