ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 19 septembrie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 februarie 2015 pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, sub nr. x/2015, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Argeș, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 77.714,98 RON, reprezentând contravaloare arbori tăiați ilegal.
Prin sentința civilă nr. 612/2015 din 17 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2015*.
Prin sentința civilă nr. 27/2016 din 6 ianuarie 2016 pronunțată de Judecătoria Pitești, secția Civilă a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș. A fost înaintat dosarul Tribunalului Argeș pentru soluționarea conflictului de competență.
Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016.
Prin sentința civilă nr. 38/2016 din 3 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș.
Prin sentința civilă nr. 457/2021 din 15 aprilie 2021 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității de reprezentare a Direcției Silvice Argeș și a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Argeș.
Prin decizia civilă nr. 1819/2022 din 18 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Argeș.
Recursul a fost înregistrat pe rolul secției I a Curții de Apel Pitești, la data de 14 septembrie 2022.
3.1 Prin încheierea din 14 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă a Curții de Apel Pitești.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că, prin Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016 emisă de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești s-a stabilit că, începând cu data de 15 martie 2016, secția a II-a civilă va prelua toate dosarele în materia litigiilor cu profesioniști, indiferent de tribunalul care le-a soluționat pe fond.
S-a mai apreciat că litigiul cu care a fost învestită privește faptele săvârșite în legătură cu obiectul de activitate al profesionistului, exploatarea lemnului, pricina încadrându-se în categoria litigiilor cu profesioniști, date spre soluționare în competența secției a II-a Civile a Curții de Apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civilă a Curții de Apel Pitești sub nr. x/2015**.
3.2 Prin încheierea din 2 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civilă a Curții de Apel Pitești. De asemenea, constatându-se intervenit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea acestuia spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin Decizia RIL nr. 4/24.04.2023, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și art. 136 C. proc. civ., competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina: cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac; în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri).
De asemenea, s-a reținut că prima instanță a calificat cauza drept litigiu civil întemeiat pe răspunderea delictuală prevăzută la art. 1.349 și 1.350 C. civ., calificare menținută și de Tribunalul Argeș, în soluționarea apelului.
Prin urmare, în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost stabilite de instanțele precedente, s-a apreciat că litigiul aparține materiei civile lato-sensu, propriu-zise, ce revine în competența de soluționare a secției I Civile a Curții de Apel Pitești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2023, sub același număr de dosar.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între două secții aparținând aceleiași instanțe, respectiv secția I Civilă și secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Pitești, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea secției I Civilă a Curții de Apel Pitești competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit jurisprudenței instanței supreme - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cadrul competenței materiale, trebuie distins între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății (Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, paragraful 155 și Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, paragraful 29).
Competenței materiale procesuale i se subsumează și competența specializată, reglementată în cuprinsul legilor privind organizarea judiciară.
Prin decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131,art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.
De asemenea, prin decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că stabilirea competenței materiale procesuale a instanței de control judiciar se va determina cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac sau, în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri).
Considerentele acestei decizii examinează două ipoteze, în funcție de existența sau, dimpotrivă, inexistența unei specializări a primei instanțe (secție, complet).
Astfel, atunci când instanța de control judiciar este învestită cu soluționarea unei căi de atac formulate împotriva unei hotărâri a unei instanțe de fond care s-a pronunțat într-o formațiune de judecată specializată, specializarea primei instanțe (complet/secție) se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac.
Dimpotrivă, dacă prima instanță nu este structurată în formațiuni specializate, competența materială procesuală a instanței de control judiciar, care funcționează cu structuri specializate, se va determina cu luarea în considerare a obiectului și naturii pricinii, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond.
În cauză, Judecătoria Curtea de Argeș, în calitate de primă instanță, în cadrul căreia nu există formațiuni specializate, a calificat litigiul ca fiind unul de drept civil, având ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1.349 C. civ.
În apel cauza a fost judecată de secția Civilă a Tribunalului Argeș, în structura acestei instanțe existând secții specializate, respectiv Completul specializat pentru minori, secția Civil - contencios administrativ, secția Civilă, secția Penală, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Distinct, există și Tribunalul Specializat Argeș care judecă litigii cu profesioniști.
Tribunalul Argeș, secția Civilă, în cadrul procedurii de verificare a competenței, în condițiile art. 131 C. proc. civ., respectând calificarea actelor și faptelor deduse judecății, astfel cum au fost stabilite de prima instanță, a apreciat că cererea dedusă judecății aparține materiei civile propriu-zise.
Competența instanței de control judiciar fiind derivată din competența primei instanțe sau, după caz, a instanței de apel și, având în vedere că cererea dedusă judecății a fost judecată în apel de secția Civilă a Tribunalului Argeș, și nu de Tribunalul Specializat Argeș, rezultă că, în conflictul pendinte, este incidentă prima ipoteză analizată în cadrul recursului în interesul legii. Așadar, specializarea instanței de fond (apel) se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac a recursului.
Ca o consecință, dat fiind că, în recurs, litigiul a revenit Curții de Pitești, respectiv unei instanțe în cadrul căreia există două secții specializate, competența de soluționare a cauzei se impune a fi stabilită în funcție de specializarea instanței de fond (apel), reprezentată de materia civilă propriu-zisă.
Prin urmare, raportat la obiectul și natura litigiului astfel cum au fost stabilite în fond și respectând specializarea instanței de apel, Tribunalul Argeș, secția Civilă, cererea de recurs care a generat conflictul de competență se impune a fi judecată de secția I Civilă a Curții de Apel Pitești.
Această din urmă instanță este obligată să respecte specializarea precedentei instanțe, de fond, fiind depășit momentul procesual, până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența material procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2023.