ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2060/2024

HOTĂRÂRE
08.10.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2060/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș în data de 7 iunie 2023, reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva prin Direcția Silvică Argeș, în contradictoriu cu pârâții A., B. și S.C. C. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 797.183,04 din care 728.568,04 RON, reprezentând prejudiciu creat ca urmare a tăierii ilegale de arbori și 68.615 RON - cheltuieli de reinstalare a vegetației forestiere pe suprafața de 5,24 hectare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 401 din 22 septembrie 2023, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâți prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva prin Direcția Silvică Argeș împotriva pârâților A., B. și S.C. C. S.R.L în favoarea Tribunalului București.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Argeș a reținut că pârâții aveau la data înregistrării cererii de chemare în judecată, dar și la momentul soluționării excepției de necompetență, adresele de domiciliu, respectiv sediul social, în București și nu la adresele indicate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Față de aceste considerente, Tribunalul Argeș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a III- a civilă, prin sentința civilă nr. 738 din 6 iunie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că regula generală în determinarea competenței teritoriale este cea prevăzută de art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

A mai arătat că în cazul unei acțiuni în răspundere delictuală, în afară de instanța arătată, este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Instanța a concluzionat că reclamanta din prezenta cauză și-a valorificat dreptul de opțiune în conformitate cu dispozițiile art. 116 din C. proc. civ., alegând să sesizeze Tribunalul Argeș, instanță în a cărei circumscripție teritorială s-a săvârșit pretinsa faptă ilicită și s-a produs pretinsul prejudiciu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea acestuia.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauza de față, instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Se constată faptul că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Întrucât pretinsa fapta ilicită și prejudiciul solicitat a fi reparat s-au produs în zona U.P. V Valea Rea, județul Argeș, respectiv în circumscripția teritorială a Tribunalului Argeș, acesta are competența teritorială de soluționare a pricinii, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, în speță, sunt incidente și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., în sensul că "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente". Aceasta semnifică faptul că prin manifestarea de voință în sens procesual de a înregistra pe rolul Tribunalului Argeș acțiunea având ca obiect acordarea despăgubirilor materiale cauzate prin fapta ilicită a pârâților, reclamanta a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru considerentele arătate, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Argeș.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 307/2023
Ședința publică din data de 16 februarie 2023 Deliberând, asupra cauzei față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, în
ÎCCJ 2023-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2023
Ședința publică din data de 19 septembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 februarie 2015 p
ÎCCJ 2025-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1824/2025
Ședința publică din data de 3 decembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția
ÎCCJ 2023-10-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2200/2023
Ședința publică din data de 26 octombrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1) Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregis
ÎCCJ 2023-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2069/2023
Ședința publică din data de 11 octombrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 169/29.03.2023, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis în parte acțiunea formulată de S.C. A. S
Sursă