Decizia nr. 2630/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2014/2016 a Tribunalului Cluj

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la 28 martie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Cluj, obligarea acesteia la plata sumei de 1.154.843,81 RON, cu titlu de despăgubiri, în baza răspunderii contractuale dintre părți, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350 C. civ.

Apărările formulate la fond Pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Cluj a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, prematuritatea acesteia și excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sentința Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale Prin sentința civilă nr. 2014 din 22 iunie 2016, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă.

Sentința Tribunalului Cluj, secția civilă Prin sentința nr. 527 din 5 octombrie 2016 pronunțată în dosarul x/2016, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Încheierea Tribunalului Specializat Cluj Prin încheierea civilă nr. 2387 din 23 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul x/2016, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, precum și de reclamanta A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus trimiterea dosarului, în vederea soluționării, la Curtea de Apel Cluj.

Sentința Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă Prin sentința nr. 17 din 28 martie 2017, pronunțată în dosarul x/2016, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj, secția I civilă.

Sentința Tribunalului Cluj, secția I civilă Prin sentința nr. 621 din 18 decembrie 2019, Tribunalul Cluj, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Cluj. A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Cluj. A obligat-o pe pârâtă la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.140.035,47 RON, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 24.854 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial).

Decizia Curții de Apel Cluj, secția I civilă Prin decizia nr. 86 din 18 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Cluj împotriva sentinței nr. 621 din 18 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Cluj, secția I civilă, obligând-o la plata către intimata-reclamantă a sumei de 12.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Recursul Împotriva deciziei nr. 86 din 18 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Cluj. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că obligația de dezdăunare a intimatei se impune a fi analizată în lumina stipulațiilor contractuale și prin prisma faptelor săvârșite de membrii composesori, potrivit contractului încheiat între părți. Cu privire la întinderea prejudiciului, recurenta a susținut că producerea acestuia a fost constatată de I.T.R.S.V. Cluj, actele de control ale acestei instituții care activează separat și care are atribuții de constatare a pagubelor aduse fondului forestier nefiind contestate, întrucât acestea nu reprezintă acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004. A menționat că a făcut dovada că membrii intimatei au încălcat stipulațiile contractului de administrare, aceștia fiind și autorii tăierilor și sustragerilor ilegale de arbori din pădurea administrată de recurentă. A reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că raporturile juridice născute sub imperiul C. civ. de la 1864 și Decretului nr. 167/1958, sunt guvernate, sub toate aspectele, de aceste acte normative. În acest sens, a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, intimata cunoscând paguba și pe cel care răspunde de ea, conform probatorului administrat în cauză. A apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale prevăzute de norma de drept material pentru existența faptei ilicite, aceasta, fiind, în fapt, săvârșită de membrii intimatei care au cauzat prejudiciul, beneficiind în totalitate de cantitatea de material lemnos menționată în procesele-verbale de control ale I.T.R.S.V. Cluj. Recurenta a criticat modalitatea de evaluare a prejudiciului, considerând-o nelegală, cuantumul despăgubirii fiind dublat eronat și cuprinzând valoarea taxei pe valoare adăugată în cotă de 24%, care, de asemenea, a fost dublată, contrar prevederilor art. 105 alin. (2) din Codul silvic. A susținut că prejudiciul nu există, iar, în lipsa acestuia, nu se poate reține legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și că faptele spoliatoare ale membrilor composesoratului sunt de natură a lipsi de culpă pretinsa neexecutare a contractului.

Apărările formulate în cauză La 23 octombrie 2020, în termenul legal, intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A solicitat, de asemenea, respingerea, ca inadmisibile, a motivelor de recurs ce vizează nelegalitatea evaluării prejudiciului, respectiv a despăgubirii în sumă totală de 1.140.035,47 RON, susținând că acestea au fost invocate omisso medio, nefiind formulate nici prin întâmpinarea depusă la fond și nici prin motivele de apel. În acest sens, a invocat incidența dispozițiilor art. 478 alin. (1) și (2) raportat la art. 494 și 492 C. proc. civ. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare la 6 noiembrie 2020.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din 30 septembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În esență, reclamanta a promovat o acțiune în răspundere civilă contractuală prin care impută pârâtei nerespectarea obligației asumate prin contract, aceea de a păzi fondul silvic de tăierile nelegale, împrejurare ce i-a produs în patrimoniu prejudiciul pretins. Prima instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis cererea, constatând că pârâta răspunde contractual pentru fapta ilicită care constă în neîndeplinirea obligației de pază a terenului forestier al reclamantei, prejudiciul constând în diminuarea patrimoniului reclamantei cu sumele relevate în actele de control reprezentând contravaloarea masei lemnoase tăiate nelegal. Instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe, reținând cu privire la prescripție că intimata, cel mai devreme, putea să cunoască existența și întinderea prejudiciului la momentul întocmirii actelor de control, în anul 2013, iar cu privire la fondul cauzei, că au fost dovedite condițiile răspunderii civile contractuale. A constatat că, pentru a beneficia de exonerarea totală sau parțială de răspundere pe temei contractual prin invocarea culpei co-contractantului, pârâta trebuia, la rândul său, să promoveze o acțiune în răspundere civilă contractuală față de reclamantă, demers pe care nu l-a întreprins. De asemenea, apelanta nu a solicitat daune interese pentru dereglarea activității tehnico-economice - ceea ce însemna că, în realitate, nu au existat acte de tulburare de către proprietar, adică de către intimată. A fost înlăturată apărarea apelantei potrivit căreia înșiși membrii reclamantei erau cei care tăiau ilegal pădurea, considerându-se că nu o exonerează de răspunderea asumată prin cele două contracte, întrucât obligația de pază există în raport de orice persoană, inclusiv față de membrii composesori, pârâta fiind obligată, chiar și în ipoteza depistării membrilor composesori ca autori ai tăierilor ilegale de pădure, să își îndeplinească atribuțiile contractuale și nici nu s-a făcut dovada că persoanele care au tăiat pădurea ar fi membri composesori. Soluția instanței de apel este criticată în recurs, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., atât în ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, cât și modalitatea în care au fost reținute, ca fiind îndeplinite, condițiile răspunderii civile contractuale. Criticile sunt nefondate. Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, în mod corect instanțele de fond au reținut că termenul începe să curgă de la data când a fost cunoscută existența prejudiciului, respectiv cea a efectuării controalelor de fond anuale din iunie 2013 de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj Napoca (ITRSV) care au constatat tăierea ilegală a masei lemnoase, în condițiile în care, din probatoriul tehnic de specialitate administrat în cauză, nu s-a putut stabili, cu grad de certitudine, existența unui moment anterior al tăierii nelegale. Constatarea expertului a fost coroborată de instanța de apel cu prezumția că perioada în care s-a produs paguba este cea dintre controalele de fond care aveau loc, potrivit legii, de 2 ori pe an în condițiile în care, la cel anterior, nu s-a constatat lipsa masei lemnoase. Nu se poate aprecia, astfel cum a pretins recurenta, că președintele asociației reclamante din perioada mai 2013- iulie 2014, B., ar fi cunoscut, din această funcție, anterior lunii iunie 2013, faptul tăierilor ilegale de pădure, aspect dedus din aceea că, în calitate de pădurar, angajat al pârâtei, ar fi refuzat să participe la controalele de fond sau ar fi făcut adrese și denunțuri referitoare la aceste furturi (care i s-au și imputat de altfel, fără succes, pe calea unei acțiuni în răspundere patrimonială). Aceasta întrucât nu a rezultat, cu certitudine, că reclamanta, prin organul de conducere, ar fi cunoscut, în mod concret, existența faptei, a făptuitorului și a unui prejudiciu, afirmațiile imputate acestuia de către recurentă fiind generice și circumstanțiale. Prin urmare, în absența unui dovezi contrare, în mod corect instanța de apel a reținut că prescripția începută în iunie 2013, sub imperiul Noului C. civ., nu s-a împlinit la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, 28.03.2016, excepția fiind corect respinsă. Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că este exonerată de răspundere contractuală întrucât culpa aparține cocontractantului care prin membrii săi a încălcat stipulațiile contractului de administrare, membrii composesori fiind autorii tăierilor și sustragerilor ilegale de arbori din pădurea administrată de aceasta. În mod corect instanța de apel a reținut că aceste împrejurări, nedovedite în concret prin identificarea acelor membri composesori autori ai furtului, și dacă ar fi fost conforme cu realitatea, nu ar fi putut reprezenta un caz de exonerare de răspundere contractuală, întrucât obligația de pază este opozabilă erga omnes, și subzistă împotriva oricărei persoane care ar proceda la tăierea masei lemnoase cu nerespectarea dispozițiilor legale. Cum recurenta s-a obligat la paza lucrului, fără a conveni cu proprietarul cu privire la inserarea în contract a unei situații exoneratoare de răspundere, culpa în neexecutarea acestei obligații îi aparține în exclusivitate. În ceea ce privește criticile referitoare la modalitatea de cuantificare a prejudiciului, acestea au fost formulate omisso medio, fără a fi fost deduse judecății instanței de apel, motiv pentru care nu pot fi analizate direct în recurs. Pentru toate aceste motive, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., proporțional cu volumul de activitate în recurs și gradul de complexitate al cauzei.