ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 214/2025

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești la data de 05.04.2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând să se dispună anularea Ordinului nr. 305/2002 cu privire la interzicerea folosirii la vânătoare a armelor semiautomate de tip AKM și B., calibrul 7,62x39 mm, derivate din pistolul mitralieră C., fabricate de societățile comerciale D. și Cugir S.A., emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, având ca succesor actual pe Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Prin sentința civilă nr. 115/F-CONT din 12 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 8 din Legea Concurenței nr. 21/1996, a Legii nr. 295/2004 și Anexei la aceasta, a art. 16, art. 53 și art. 135 din Constituția României, a Titlului III - Egalitatea (art. 20 - 21) din Carta drepturilor fundamentale ale U.E., a art. 14 extins cu Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a arătat că Ordinul nr. 305/2002 contravine regulilor de concurență la nivel european și la nivel național (cele naționale aplicabile și în anul 2002), prin interzicerea folosirii a vânătoare doar a armelor semiautomate de tip B. și AKM, calibrul 7,62 x 39 mm derivate din pistolul-mitralieră C., produse de doi producători români: D. și Cugir S.A. (parte la acest moment din Romarm S.A.).

Consiliul Concurenței a calificat Ordinul nr. 305/2002 ca prezentând semne de nelegalitate cu posibilitatea de afectare a concurenței, arătând că interzicerea folosirii la vânătoare a unui tip de arme de foc doar ale unor producători (Cugir S.A.. și D..), în timp ce același tip de arme poate fi vândut de alți producători spre a fi folosit la vânătoare și înscris cu această destinație în permisul de armă, afectează concurenta.

A susținut recurentul că instanța de fond a realizat un raționament superficial, extrem de formalist, reținând ca o afectare a concurenței se poate realiza doar prin interzicerea expresă a producției sau comercializării produselor în discuție.

Deși Ordinul nr. 305/2002 nu interzice expres producția sau comercializarea, rezultatul este similar unei asemenea interdicții deoarece în lipsa posibilității accesării pieței reprezentate de vânători (care reprezintă peste 90% din piața armelor de foc civile), un produs nu poate avea o cerere similară unui produs care are acces și la piața vânătorilor. Această lipsă a cererii atrage o scădere drastică a prețului, mai ales pentru armurierii și vânzătorii second-hand ce vând aceste produse afectând așadar cadrul concurențial.

S-a invocat în acest sens decizia Consiliului Concurenței nr. 69/13.12.2017 referitoare la încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea Concurenței de către Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, precum și decizia nr. 30/04.07.2017 referitoare la încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea Concurenței de către autoritățile administrației publice ale comunei Blejoi, județul Prahova.

În plus s-a arătat că D. și Cugir S.A.. (parte a Romarm S.A..), dar și armurierii care vând produsele acestor companii, au calitatea de întreprinderi, în conformitate cu art. 8 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea Concurenței, dar și în conformitate cu jurisprudența CJUE, realizând o activitate economică fiind întrunite cerințele textului de lege.

În ceea ce privește conceptul de discriminare/egalitate, a invocat recurentul - reclamant principiul egalității de tratament (reglementat la nivel constituțional, legal și infralegal) care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit (Cauza C-248/04 Koninklijke Cooperative Cosun, par. 72, Deciziile CCR nr. 368 din 5 iulie 2022 Decizia nr. 875 din 9 decembrie 2020).

Acțiunea Ministerului concretizată prin adoptarea Ordinului nr. 305/2002 este una ce se încadrează expres în prevederile art. 8 alin. (1) din Legea Concurenței prin care sunt interzise orice acțiuni ale autorităților și instituțiilor publice prin care se restrânge, împiedică sau denaturează concurența.

Acțiunea Ministerului de adoptare a Ordinului nr. 305/2002 este una evidentă de restrângere, împiedicare și denaturare a concurenței. Pentru a încălca art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 acțiunea nu trebuie să fie una cu efecte evidente, în sensul interzicerii producției și comercializării, astfel cum reține greșit instanța de fond, ci aceste acțiuni sunt nelegale și atunci când efectul restrângerii, împiedicări sau denaturării concurenței se realizează prin interdicții nu atât de evidente, dar cu efecte clare în sensul afectării concurenței.

S-a arătat că ordinul vatămă persoanele fizice care au calitatea de vânător și care dețin un produs al D.. sau Cugir S.A.. (precum reclamantul) având în vedere că, din cauza Ordinului, se află în imposibilitate de a-și exercita dreptul de înscriere a armei cu destinația vânătoare în conformitate cu Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor și Anexa la aceasta și cu Ordinul nr. 395/2018 și, de asemenea, trebuie să suporte devalorizarea produsului dată fiind cererea scăzută pentru acesta.

Chiar și Ministerul pârât a recunoscut indirect nelegalitatea Ordinului nr. 305/2002, inițiind un proces de abrogare a acestuia, care este însă tergiversat pentru motive necunoscute.

De asemenea, aplicarea de soluții diferite în situații diferite (produsele D. și Cugir care sunt interzise a fi folosite la vânătoare, în timp ce produse identice ale altor producători români sau străini sunt permise a fi folosite la vânătoare) reprezintă o încălcare a art. 16, art. 53 și art. 135 din Constituția României, precum și Titlul III - Egalitatea (art. 20 - 21) din Carta drepturilor fundamentale ale U.E., precum și art. 14 extins cu Protocolul nr. 12 din Convenția EDO prin defavorizarea D.. și Cugir S.A.. și a proprietarilor de astfel de produse, precum reclamantul, sens în care s-au invocat deciziile Curții Constituționale a României nr. 368 din 5 iulie 2022 și nr. 875 din 9 decembrie 2020.

A susținut recurentul -reclamant și împrejurarea că nu a existat și nu există o autoritate de omologare a armelor de foc în România, un proces de omologare a armelor în România, respectiv, un proces de omologare a armelor pentru vânătoare sau pentru orice altă destinație.

Domeniul armelor și munițiilor este un domeniu foarte strict reglementat, unde doar anumite persoane autorizate drastic în condițiile legii pot produce sau comercializa arme de foc. Astfel, producătorii de arme naționali sau străini introduc armele de foc în circuitul civil doar cu permisiunea organelor de poliție naționale. Odată introduse legal aceste arme în circuitul civil, pot fi vândute și înscrise în permisul de armă în condițiile legii, iar apoi folosite în conformitate cu destinația acestora (tir sportiv, vânătoare etc). Nu este necesară omologarea acestora nici în România, nici într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Astfel, nicio prevedere privind "omologarea" nu și-a găsit aplicabilitatea în concret. Nu a existat și nu există nici la acest moment în România vreo armă de foc omologată pentru vânătoare sau pentru orice altă destinație.

Instanța de fond nu a aplicat corect prevederile Legii nr. 295/2004 art. 37 alin. (3) și cele din Anexa la Legea nr. 295/2004 și a ignorat cele reținute de Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, dar și proba regăsită în Anexa nr. 10 (dovadă emisă de la un armurier autorizat în condițiile Legii nr. 295/2004 de către organele de poliție care confirmă faptul că încărcătoarele armei au o capacitate maximă de 2 cartușe) în care se confirmă că este respectat art. 37 alin. (2) din Legea nr. 295/2004.

Momentul relevant al verificării capacității încărcătoarelor este cel în care achizitorul se prezintă la organele de poliție competente în vederea înscrierii armei de foc în permisul de armă, iar în cazul armelor cu destinația vânătoare, dacă organele de poliție constată la momentul înscrierii că încărcătoarele nu respectă art. 37 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 atunci vor refuza înscrierea în permisul de armă.

S-a arătat că acest tip de arme de foc respectă Legea nr. 295/2004 și Anexa la această lege și pot fi înscrise cu destinația vânătoare, aspect confirmat inclusiv de către Inspectoratul General al Poliției Române și de Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

Adresa D. regăsită la fila x este incorect interpretată de instanța prin raportare la prevederile H.G. nr. 979/2000 și prin raportare la art. 8 din Legea nr. 21/1996 întrucât a avut loc o reorganizare a producției și comercializării în anul 2000 prin înființarea Companiei Naționale Romarm și a filialelor acesteia prin H.G. nr. 979/2000.

Totodată, denaturarea concurentei și încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 este incidentă inclusiv pentru armele produse de D. anterior anului 2001, având în vedere că acestea încă se află pe piață în număr semnificativ, în principal la armurieri, dar și la foști vânători care le-au folosit cât timp era permis, cât și la alte persoane care le dețin în condițiile legii (colecționari).

Ordinul interzice produsele D.. și Cugir S.A.., second-hand sau fabricate noi, deși în același timp, arme identice, având aceeași platformă, același calibru, aceleași caracteristici și funcționalități ale altor producători sunt permise, recurentul enumerând printre producătorii care la acest moment au produs și produc arme identice cu cele ale D.. și Cugir S.A.. și care pot fi înscrise cu destinația vânătoare pe E. S.R.L. (România), F., G., H., I., J., K..

În ceea ce privește analiza încălcării art. 8 alin. (1) din Legea Concurenței, s-a arătat că instanța de fond s-a limitat doar la situațiile exemplificative prezentate la acest articol, care nu reprezintă singurele cazuri în care concurența este afectată în sensul restrângerii, împiedicării sau denaturării.

S-a mai invocat faptul că Ordinul nr. 395/2018 este în contradicție directă cu Ordinul nr. 305/2002 având în vedere că primul permite folosirea la vânătoare a armelor ghintuite cu calibrul 7,62 x 39 mm și a armelor permise la vânătoare în conformitate cu Anexa la Legea nr. 295/2004 (produsele D. și Cugir S.A., parte a Romarm S.A., încadrându-se în această categorie, fiind arme încadrate în categoria B, punctele 6 sau 9 din Anexa la Legea nr. 295/2004), în timp ce Ordinul nr. 305/2002 interzice folosirea la vânătoare a produselor D. și Cugir S.A. (parte a Romarm S.A..).

Contrar celor reținute de către instanța de fond, Ordinul nr. 305/2002 și Ordinul nr. 395/2018 conțin dispoziții cu același obiect de reglementare, anume armele ce pot/nu pot fi folosite la vânătoare.

Având în vedere că Politia Română prin Inspectoratul General al Poliției Române, în calitate de autoritate națională în domeniul armelor și munițiilor și punct focal național la nivelul Uniunii Europene, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 295/2004, a reținut că armele semiautomate de tip AKM și B., calibrul 7,62 x 39 mm, derivate din pistolul-mitralieră C. fabricate de societățile comerciale D.. și Cugir S.A.. pot fi folosite la vânătoare conform prevederilor legale în vigoare, fiind încadrate la categoria B, punctul 9 sau punctul 6 din Anexa la Legea nr. 295/2004, rezultă că, în mod direct, prin art. 1 alin. (2) Ordinul nr. 395/2018 a reglementat asupra aceluiași aspect asupra căruia a reglementat și Ordinul nr. 305/2002 - ce arme pot/nu pot fi folosite la vânătoare.

Or, raportat la calitatea de autoritate națională în domeniul armelor și munițiilor, concluzia Poliției Române, prin IGPR și Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR în sensul că produsele D. și Cugir S.A. sunt conforme prin raportare la Legea nr. 295/2004, nu poate fi înlăturată fără argumente bine întemeiate pe care instanța de fond nu le-a prezentat.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Ordinului nr. 305/2002.

Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A solicitat respingerea suținerilor recurentului - reclamantă în sensul că prin emiterea acestui ordin se încalcă și restrânge dreptul la liberă concurență, întrucât unitățile D. și CUGIR nu mai fabrică armele de calibrele la care se face trimitere, neputându-se vorbi de o încălcare a pieței concurenței

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că aceste arme pot fi folosite și valorificate, inclusiv pe piața second-hand, iar interdicția de a se practica vânătoarea cu aceastea nu este de natură a aduce atingere concurenței.

Contrar celor susținute de reclamant, Ordinul MMAP nr. 395/2018 nu conține armele care se pot folosi la practicarea vânătorii în România, ci conține calibre ale armelor care sunt admise la practicarea vânătorii.

Prin Ordinul MAAP nr. 305/2002 nu s-a interzis fabricarea de către societățile comerciale "D." - S.A. și "Cugir" - S.A a armelor semiautomate de tip AKM și B. calibrul 7,62X 39mm și nici comercializarea acestora, astfel că acest tip de arme poate fi produs si comercializat însă nu pentru a fi folosite la practicarea vânătorii, ci pentru colecționari și pentru practicarea tirului.

S-au prezentat în cuprinsul întâmpinării concluziile dezbaterii publice inițiate de pârât în vederea abrogării Ordinului ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 305/2002 precum și a modificării Ordinului ministrului apelor și pădurilor nr. 395/2018 pentru stabilirea caracteristicilor armelor de foc, a calibrelor acestora și a categoriilor de muniție care se pot folosi la vânătoare în România, act normativ care însă nu a fost adoptat.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul a solicitat anularea Ordinului ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 305/2002 MAAP. În susținerea motivelor de nelegalitate s-a arătat că ordinul încalcă art. 8 alin. (1) din Legea concurenței și este în contradicție directă cu Ordinul nr. 395/2018 și cu Legea nr. 295/2004.

Prin Ordinului MAAP nr. 305/2002, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. v) și z) și ale art. 10 lit. a) din Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996, republicată și în temeiul prevederilor art. 3 lit. b) și ale art. 5 alin. (1) lit. B). m) din Hotărârea Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, având în vedere Avizul Consiliului Național de Vânătoare nr. 1/2002, s-a prevăzut la art. 1 - "Ca urmare a faptului că armele semiautomate de tip AKM și B., calibrul 7,62 x 39 mm, derivate din pistolul-mitralieră C., fabricate de societățile comerciale "D." - S.A. și "Cugir" - S.A., nu au fost omologate potrivit prevederilor legale ca arme de vânătoare, folosirea la vânătoare a acestor tipuri de arme este interzisă".

Reține instanța de control judiciar, astfel cum rezultă din textele de lege expuse partea introductivă a ordinului, că acesta a fost emis de către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în virtutea atribuțiilor prevăzute în Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 de a stabili armele și munițiile care se pot folosi la vânătoare în România și de a aviza omologarea celor de fabricație autohtonă, în scopul gestionării eficiente, în condițiile legii, a fondurilor de vânătoare și exercitării atribuțiilor prevăzute de lege în domeniul cinegetic.

Prin referatul de aprobare nr. 81718/VM/21.06.2002 depus la dosar fond, s-a reținut că, după intrarea în vigoare a Legii fondului cinegetic nr. 103/1996, pe piața românească au fost comercializate numeroase arme semiautomate de tipul AKM și B., derivate din pistolul - mitralieră C., înscrise în permise ca arme de vânătoare, care însă nu au fost niciodată omologate în acest sens, motiv pentru care, având în vedere și avizul nefavorabil al Consiliului Național de Vânătoare nr. 1/28.01.2002, prin care s-a hotărât că acest tip de arme nu este admis la practicarea vânătorii, s-a convenit cu privire la emiterea unui ordin și a publicării acestuia în Monitorul Oficial pentru a fi adus la cunoștința posesorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 Consiliul Național de Vânătoare avea ca atribuții omologarea și autorizarea armelor și munițiilor care se pot folosi la vânătoare în România, avizul fiind emis în aplicarea acestor dispoziții.

Verificând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul -reclamant a criticat sentința atacată pentru încălcarea greșită a normelor de drept material reprezentate de art. 8 din Legea Concurenței nr. 21/1996, a Legii nr. 295/2004 și Anexei la aceasta, a art. 16, art. 53 și art. 135 din Constituția României, a Titlului III - Egalitatea (art. 20 - 21) din Carta drepturilor fundamentale ale U.E., a art. 14 extins cu Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Principalul motiv de nelegalitate a ordinului, analizat ca atare de prima instanță, îl constituie încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 21/1996 potrivit cărora:

"(1) Sunt interzise orice acțiuni sau inacțiuni ale autorităților și instituțiilor administrației publice centrale ori locale și ale entităților către care acestea își deleagă atribuțiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, precum:

a) limitarea libertății comerțului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale;

b) stabilirea de condiții discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor."

Instanța reține că recurentul - reclamant a invocat în susținerea acțiunii adresa din 27 august 2021, reprezentând răspunsul Consiliului Concurenței la o sesizare adresată, în care s-a comunicat că "din analiza prima facie a prevederilor ordinului incriminat s-a concluzionat că se creează premisele unei restrângeri a concurenței, ținând cont de faptul că armele de calibrul 7,62x39 mm sunt permise la vânătoare, cu excepția armelor produse de U.M. D. și U.M. Cugir, care deși au aceleași caracteristici, sunt interzise la vânătoare".

Ca o primă observație, Înalta Curte constată că este corectă reținerea instanței de fond în sensul că nu există o decizie pronunțată de Consiliul Concurenței în scopul restabilirii mediului concurențial prin care să se dispună măsuri autorităților administrației publice.

Or, informării invocate de către recurentul - reclamant în susținerea acțiunii îi lipsește complexitatea unei investigații desfășurate de Consiliul Concurenței privind aplicarea prevederilor art. 5, 6, 8, 13 și art. 47 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, precum și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. De altfel, se reține că, din chiar cuprinsul adresei rezultă că au fost luate în considerare puncte de vedere emise de fabricanți și de Inspectoratul General al Poliției Române, concluzia fiind trasă la o analiză "prima facie" în raport de conținutul Ordinului nr. 395/2018 din punct de vedere exclusiv al calibrului "aceluiași tip de arme", în timp ce ipoteza avută în vedere de ordinul atacat vizează interzicerea utilizării la vânătoare a unor arme derivate din pistolul mitralieră C., care au avut ca referință, astfel cum a susținut producătorul în răspunsul său, documentația tehnologică a armei militare, armele fiind adaptate pentru funcționarea în regim semiautomat, cu reducerea capacității încărcătorului la maxim 3 cartușe.

Referitor la deciziile emise de Consiliul Concurenței nr. 69/13.12.2017 și nr. 30/04.07.2017 privind încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea Concurenței, Înalta Curte observă că acestea nu au nicio legătură cu speța dedusă judecății, concluziile neputându-se reține nici ca practică judiciară.

Totodată, se observă că aspecte de concurență neloială nu au fost invocate de societățile producătoare vizate și, deși calitatea procesuală activă a recurentului - reclamant a fost corect reținuta de prima instanță în raport de refuzul I.P.J. Argeș de a înscrie armele în permisul de vânătoare, în cadrul acțiunii în contencios administrativ subiectiv motivele de nelegalitate trebuie analizate din perspectiva vătămării interesului propriu al recurentului - reclamant, în condițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește actul administrativ cu caracter normativ, se constată că din definiția reglementată de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă și condițiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalității, condiții care se subordonează în esență obligației ca acesta să fie emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Observând definiția legală și raportându-ne la constantele identificate în jurisprudența îndelungată a instanțelor de contencios administrativ și fiscal, dar și în doctrina relevantă în materie, rezultă că, în principiu, actul administrativ trebuie să fie emis în conformitate cu dispozițiile constituționale, cu legile adoptate de Parlament și cu toate actele normative având forță juridică superioară lui de autoritatea competentă și în limitele competenței sale în forma și cu procedura prevăzută de lege. Fiind o sumă a tuturor condițiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică și oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Instanța de contencios administrativ, în cenzurarea actelor administrative cu caracter normativ, trebuie să se raporteze tot la lege și la Constituție, simpla nemulțumire a particularilor cu privire la conținutul unui act administrativ normativ, fără a exista vreo încălcare a normelor juridice din actele cu forță superioară, sau a unor prevederi din dreptul uniunii, neconstituind un motiv de nulitate.

Înalta Curte amintește că instanța de contencios administrativ nu poate cenzura aspectele care țin de oportunitatea emiterii actului, chestiune aflată în marja de apreciere a autorității emitente competente, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor fiind autoritatea abilitată atât prin Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996, cât și prin Legea nr. 407/2006 (după 21 decembrie 2006) să stabilească armele și categoriile de muniție care se pot folosi la vânătoare în România, iar nu Inspectoratul General al Poliției Române.

În scopul conservării, protecției și îmbunătățirii calității mediului, inclusiv al conservării habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, obiective comunitare esențiale și de interes general, în conformitate cu articolul 130R din Tratatul de instituire a Comunității Europene, a fost emisă Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, transpusă în legislația internă prin O.G. nr. 57/2007, în care, în cuprinsul Anexei VI - Metode, dispozitive și mijloace interzise de transport, capturare și ucidere - prevăd arme automate sau semiautomate cu încărcătoare care pot conține mai mult de două cartușe.

Ordinul fost emis în exercitarea competențelor recunoscute emitentului și în limitele dreptului de apreciere, fiind respectate condițiile legale care limitează libertatea de decizie a administrației în alegerea făcută în scopul conservării speciilor de faună, interes general care poate contraveni interesului particular al reclamantului de a utiliza arma achiziționată pentru vânătoare.

Observă Înalta Curte că în cauză nu se dovedește, în raport de vătămarea invocată, o nerespectare a raportului de proporționalitate între interesul public și cel privat. Invocarea unor împrejurări precum devalorizarea armei față de scăderea cererii de achiziționare second-hand față de alte arme de același calibru, nu poate constitui o vătămare în sensul legii contenciosului administrativ care să determine anularea actului administrativ normativ.

În ceea ce privește presupusa încălcare a dispozițiilor art. 2 și 3 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 în sensul că Direcția arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Român ar fi autorizat favorabil armele ca fiind incluse în categoria armelor de vânătoare, Înalta Curte reține că prin scrisoarea nr. x/2.03.2022 s-a comunicat că acestea pot fi folosite ca arme cu destinația vânătoare, însă cu condiția de a respecta dispozițiile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 (fără schimbarea sau modificarea încărcătorului sau camerei cartușului, astfel încât să permită transformarea în arme ale căror încărcător și cameră pot ține mai mult de 3 cartușe), precum și de a exista garanția producătorului că aceste arme semiautomate să nu poată fi transformate în arme automate, răspuns din care se desprind motivele avute în vedere de autoritatea - pârâtă la interzicerea la vânătoare a acestui tip de armă derivat din arma militară.

Nefondată este astfel și critica privind încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituția României privind restrângerea unor drepturi cu respectarea principiului proporționalității, întrucât, astfel cum chiar recurentul afirmă, domeniul armelor și munițiilor este un domeniu strict reglementat de Legea nr. 295/2004 și de Directiva UE 555/2021 privind controlul achiziționării și deținerii de arme, în plus, pentru utilizarea armelor în scop de vânătoare, trebuind respectată și legislația privind protecția fondului cinegetic.

Din actele depuse la dosar de către pârât rezultă și că, în urma sesizărilor, inclusiv a adresei Consiliului Concurenței, emitentul a analizat și a supus dezbaterii publice propunerea de modificarea a Ordinelor nr. 305/2002 și nr. 395/2018 pentru stabilirea caracteristicilor armelor de foc, a calibrelor acestora și a categoriilor de muniție care se pot folosi la vânătoare în România, însă această modificare nu a fost adoptată.

Contrar susținerilor recurentului -reclamant, din documentația depusă rezultă și puncte de vedere nefavorabile, cum sunt cele emise de L. cu nr. 591/20.09.2021, din care rezultă diferențele dintre glonțul permis la vânătoare și cel militar, precum și dintre armele cu repetiție și cele semiautomate, sau de Ministerul Afacerilor Interne, cu nr. 114490/14.03.2023, împrejurări care, deși ulterioare emiterii actului atacat, înlătură susținerile recurentului privind exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorității pârâte.

De asemenea, în ceea ce privește emiterea Ordinului nr. 395/2018 care permite înscrierea și folosirea calibrului armelor pentru destinația vânătoare, în mod corect a observat instanța de fond că acesta nu abrogă dispozițiile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 305/2002, întrucât obiectele de reglementare sunt distincte, ordinul ulterior vizând tipul de armă (țeavă lisă sau ghintuită) și tipul de muniție cu care se poate face vânătoarea pentru fiecare specie de vânat în parte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În ceea ce privește sentința nr. 958/2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București invocată de către recurentul - reclamant prin concluziile scrise, prin care instanța a admis cererea de anulare a aceluiași ordin care face obiectul prezentei judecăți, Înalta Curte reține caracterul nedefinitiv al acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 115/F-CONT din 12 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.