ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 605/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 07.11.2022 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2022, reclamanta S.C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMANIEI anularea în parte a H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, respectiv a dispozițiilor art. 1 lit. c), respectiv art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din data de 4.04.2023, prima instanță a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în interesul pârâtului Guvernul României.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1172 din 27 iunie 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și a rămânerii fără obiect a cauzei, invocate prin cererea de intervenție accesorie, ca nefondate; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Romaniei și cu intervenientul accesoriu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca nefondată.

Cererea de recurs ce face obiectul judecății Reclamanta S.C. A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii si rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost pronunțata cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 12 lit. a) și b), art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 108 alin. (2) din Constituția României. Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenței constituționale și legale a organului emitent și cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară. Astfel, hotărârile de Guvern, conform art. 108 alin. (2) din Constituția României, republicată, "se emit pentru organizarea executării legilor". Este consacrat, astfel, regimul constituțional al hotărârilor Guvernului, potrivit căruia hotărârile trebuie să se întemeieze pe lege sau pe un act normativ cu forța juridică a legii. Aceste dispoziții constituționale sunt dezvoltate în cuprinsul Legii nr. 24/2000, precum și, subsecvent, în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009. In opinia recurentei, art. 1 lit. c), respectiv art. 3 lit. b) din anexa 3 a H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 sunt afectate de nelegalitate, fiind contrare dispozițiilor art. 12 lit. a) și b), art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât nu au fost corelate cu prevederile actelor normative de nivel superior cu care se află în conexiune, respectiv cu prevederile art. 13 din Legea nr. 407/2006 astfel cum a fost modificata, dar și cu dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituția României Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune. Din economia dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 407/2006, rezulta ca răspunderea gestionarului faunei cinegetice se angajează în situația neîndeplinirii obligațiilor pentru prevenirea pagubelor, indiferena de îndeplinirea sau nu a unor obligații ce ar exista in sarcina proprietarului de culturi agricole. In subsidiar, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură doar în situația în care atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor. H.G. nr. 1679/2008 (care este dat in aplicarea Legii nr. 407/2006) este caracterizata de principiul subordonării fata de legea adoptata de Parlamentul României, caracteristica generală decurgând din necesitatea de a fi compatibilă cu Constituția și legile (să nu conțină dispoziții contrare), de a respecta ierarhia forței juridice a actelor normative superioare; de a respecta procedura legală a adoptării și a elaborării lor. Având in vedere menținerea/introducerea in cuprinsul art. 1 lit. c) din Anexa 3 a H.G. nr. 1679/2008 a condiției de a " solicita în scris persoanei juridice care gestionează fauna de interes cinegetic întreprinderea de acțiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole și/sau vegetației forestiere, în perioadele în care acestea sunt frecventate pentru hrană de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic", au fost încălcate dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 care nu impun/impuneau ca solicitarea utilizatorului terenului agricol sa îmbrace o forma scrisa si nici nu făceau trimitere la perioada in care o astfel de solicitare sa fie făcută. Recurenta a invocat faptul că actul normativ cu caracter normativ subsecvent adăuga condiția notificării scrise si a perioadei in care aceasta notificare ar trebuie efectuata, condiții care nu au fost prevăzute de legea superioara, după cum retine si prima instanță. Pentru aceleași rațiuni, dispoziția cuprinsa de art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1679/2008 este nelegala. In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză 4.1. Întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Guvernul României Pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a formulat întâmpinare la recurs, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului și pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Intimatul a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului, arătând că recursul trebuie timbrat, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 cu 100 RON, iar din actele comunicate împreună cu citația nu reiese dacă recurenta-reclamantă ar fi achitat taxa corespunzătoare acestei cereri. În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, se arată că aspectele evidențiate de către recurenta-reclamantă, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, nu conțin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. Contrar opiniei recurentei-reclamante, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat. Pe fondul cererii, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, întrucât prima instanță a analizat toate susținerile părților și probele prezentate, pronunțând o soluție legală printr-o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente. Fiind învestită chiar de recurenta-reclamantă cu o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, prima instanță a realizat, în cadrul raționamentului logico-juridic aferent actului de judecată, aplicarea în concret la situația de fapt dedusă cercetării judecătorești a prevederilor legale incidente raportului juridic, prevederi indicate expres în precizarea motivelor acțiunii. Potrivit considerentelor sentinței, nu se poate reține că H.G.. nr. 1679/2008 încalcă sau adaugă la dispozițiile unei legi în forma lor modificată ulterior actului normativ contestat, întrucât legalitatea actului se analizează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui. In aceste condiții, prima instanță a constatat judicios că la data adoptării H.G.. nr. 1679/2008, aceasta nu contravenea Legii nr. 407/2006 (forma în vigoare ratione temporis, astfel încât a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată. 4.2. Întâmpinarea depusă de intimatul-intervenient accesoriu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat admiterea excepției nulității recursului formulat recurentă-reclamantă; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Considerente privind admiterea excepției nulității recursului formulat recurenta-reclamantă Deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat. Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului. În declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situația de fapt și preia aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă. Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată. Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. Prin urmare, recurenta-reclamantă reia susținerile din cererea de chemare în judecată și reclamă faptul că hotărârea primei instanțe este nelegală ca urmare a faptului că nu a ajuns la soluția dorită de aceasta. Considerente privind netemeinicia recursului Instanța de fond, în mod corect, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. După cum și instanța de fond în mod corect a reținut, orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală, Constituția României, care definește condițiile de emitere a tuturor celorlalte norme. Așadar, potrivit principiului ierarhiei normelor juridice, o anumită normă face parte din această ierarhie, doar dacă este emisă potrivit prevederilor normei superioare, în caz contrar o astfel de normă neputând face parte din sistemul ordinii de drept. Aplicarea principiului ierarhiei normelor presupune așadar obligativitatea subordonării actului normativ cu forță juridică inferioară celui care forță juridică superioară. Or, aplicând cele anterior menționate speței de față, în ceea ce privește hotărârile de guvern sunt aplicabile dispozițiile art. 108 din Constituția României. În cazul de față, H.G. nr. 1679/2008 a fost emisă pentru organizarea modului de executare a dispozițiilor Legii nr. 407/2006, aspect ce rezultă din art. 1 al actului. Mai mult decât atât, conform preambulului Hotărârii Guvernului nr. 1679/2008, temeiul emiterii acestui act normativ a fost reprezentat de art. V din Legea nr. 215/24.10.2008 pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006. Din textul articolului art. 13 din Legea nr. 407/2006, în vigoare la momentul emiterii hotărârii (decembrie 2008), reiese că, pentru a beneficia de despăgubiri, atât proprietarii de culturi agricole, silvice și animale domestice, cât și gestionarii fondului cinegetic, trebuie să îndeplinească "toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor" (alin. (3), fără a se face trimitere la o anumită categorie de animale sălbatice din anexa nr. 1 sau din anexa 2 la lege, responsabile cu producerea pagubelor. Articolul V din Legea nr. 215/2008 prevede la alin. (1) că "Modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute la art. 13 alin. (4) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice $i proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animate domestice pentru prevenirea pagubelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, care va fi adoptata în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi." În aceste condiții a fost adoptat H.G. nr. 1679/2008, publicat în Monitorul Oficial la data de 29.12.2008. Prin lege (Legea nr. 215/2008), act normativ cu forță juridică superioară, legiuitorul a stabilit că obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, obligații prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, urmează să se stabilească prin hotărâre a Guvernului, executarea acestor dispoziții urmând a fi detaliată prin actul de rang inferior, reprezentat de H.G nr. 1679/2008. Or, H.G. nr. 1679/2008 a prevăzut că pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, proprietarii culturilor agricole și silvice au obligația de a solicita în scris persoanei juridice care gestionează fauna de interes cinegetic întreprinderea de acțiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole și/sau vegetației forestiere, în perioadele în care acestea sunt frecventate pentru hrană de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic. Drept urmare, în temeiul acestor prevederi care obligau Guvernul la stabilirea obligațiilor ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, având în vedere că potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2006, despăgubiri se acordă și pentru pagubele produse de către speciile din anexa nr. 1 la această lege, a considerat legal ca prin hotărârea adoptată să se prevadă și modalitatea de despăgubire a pagubelor provocate de speciile de faună cuprinse în anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006, cunoscut fiind faptul că cele mai multe pagube sunt cele produse culturilor agricole de către mistreț. Recurenta-reclamantă a invocat faptul că art. 1 lit. c) și art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1679/2008 contravin dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, însă art. 13 a suferit modificări ulterior adoptării H.G. nr. 1679/2008. Astfel, nu se poate susține că H.G. nr. 1679/2008 încalcă sau adaugă la dispozițiile unei legi, în forma lor modificată ulterior actului normativ contestat, întrucât legalitatea actului se analizează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui. Or, la data adoptării H.G. nr. 1679/2008, Legea nr. 407/2006 nu prevedea care sunt obligațiile pentru prevenirea pagubelor, în sarcina gestionarului și a proprietarilor de culturi agicole și silvice și pe care actul de rang inferior le-ar fi încălcat, limitat, condiționat, ele fiind stabilite numai ulterior prin hotărâre a Guvernului. Față de afirmațiile referitoare la angajarea răspunderii gestionarului în situația neîndeplinirii obligațiilor pentru prevenirea pagubelor, indiferent de îndeplinirea sau nu a unor obligații ce ar exista în sarcina proprietarilor de culturi agricole sunt fundamental eronate. Astfel, obligația trasată în sarcina gestionarului de a organiza 3 acțiuni de îndepărtare a faunei nu poate fi realizată/îndeplinită dacă acestuia nu t se aduce la cunoștință despre existența speciilor de faună ce pot produce pagube într-o anumită zonă, la o anumită cultură, fiind imposibil pentru un paznic de vânătoare să parcurgă toate culturile de pe suprafața unui fond cinegetic ce poate avea între 5000 ha și 10.000 ha. Ulterior modificării prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2006 prin Legea nr. 13/2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a inițiat un proiect de Hotărâre a Guvernului (concretizat în H.G. nr. 3/2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 și 2 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și unele măsuri de punere în aplicare a acesteia) care prevede o procedură mai operativă de constatare și de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole/silvice/animalelor domestice și autovehiculelor, precum și o modalitate mai riguroasă de stabilire a răspunderii civile. Acesta reglementează drepturile și obligațiile proprietarilor de culturi agricole/silvice, de animale domestice și autovehicule în legătură cu pagubele pe care animalele din speciile de faună de interes cinegetic le produc, astfel încât partea păgubită să primească despăgubirea în timp util și la justa valoare. Față de acțiunea ce face obiectul litigiului dedus judecății, în niciun domeniu, despăgubirile, indiferent de natura acestora, nu se acordă doar în baza unei cereri a persoanei păgubite. Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2006 trebuia aprobată o procedură prin care să se stabilească modul în care se face sesizarea pagubei, se constată existența pagubei și se stabilește valoarea de despăgubire. În situația în care nu ar fi fost reglementate aspectele mai sus menționate, persoanele păgubite nu ar putea depune sesizările, nu s-ar putea constata existența pagubei și nu s-ar putea stabili valoarea prejudiciului, motivat de faptul că în textul Legii nr. 407/2006 aceste aspecte nu sunt reglementate. Anularea parțială a H.G. nr. 1679/2008, așa cum solicită recurenta-reclamantă, ar avea ca efect, aplicarea neunitară a prevederilor acesteia, imposibilitatea luării măsurilor de către gestionar pentru prevenirea pagubelor sau pentru diminuarea acestora și achitarea de despăgubiri pentru pagube ce puteau fi prevenite. Prin urmare, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 stipulează condițiile în care se poate angaja răspunderea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, iar art. 1 din Anexa 3 la H.G. nr. 1679/2008 stipulează obligațiile ce revin proprietarilor culturilor agricole și silvice și al animalelor domestice, pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, astfel fiind vorba de două situații distincte. Totodată, H.G. nr. 1679/2008 venea în completarea Legii nr. 407/2006, stabilind în concret modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce reveneau gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, acestea trebuind coroborate. Mai mult decât atât, reclamanta avea posibilitatea legală, conform prevederilor art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008, să conteste decizia prevăzută la alin. (5) a aceluiași articol, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Răspunsul la întâmpinare 5.1. Recurenta S.C. A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul României, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate de acesta. Recurenta a arătat că, în ceea ce privește excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului, recurenta a achitat taxa judiciara de timbru, dovada fiind depusa la dosarul cauzeisituație fata de care excepția urmează fi respinsa . In ceea ce privește excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, recurenta a arătat că a invocat ca motiv de nelegalitate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 12 lit. a) și b), art. 13 alin. (1) lit, a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 108 alin. (2) din Constituția României; având in vedere aceste argumente, recursul este motivat, situație fata de care excepția urmează a fi respinsă. Pe fondul cererii de recurs, recurenta a arătat că își menține argumentele, apreciind ca se află in situația in care actul administrativ cu caracter normativ adaugă condiția notificării scrise si perioada in care aceasta notificare ar trebuie efectuata, condiții care nu au fost prevăzute de legea superioara, după cum retine si prima instanță. In drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. (2) din C. proc. civ. 5.2. Recurenta S.C. A. nu a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-intervenient accesoriu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, deși aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului 6.1. Aspecte procedurale La termenul de azi, 06.02.2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului și excepția nulității recursului pentru nemotivare, pentru motivele indicate în practicaua prezentei decizii. 6.2. Analiza motivelor de recurs și a apărărilor invocate Obiectul prezentei cauze este reprezentat de solicitarea recurentei-reclamante de anulare a prevederilor art. 1 lit. c) și art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1679/2008 privind obligațiile ce revin proprietarilor culturilor agricole și silvice și ai animalelor domestice, pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic. Aceste dispoziții statuează următoarele: "Art. 1 Pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, proprietarii culturilor agricole și silvice au următoarele obligații: a) să declare și să înregistreze suprafețele pe care sunt înființate culturile agricole, potrivit legii; b) să aibă elaborate amenajamente silvice în vigoare, potrivit legii; c) să solicite în scris persoanei juridice care gestionează fauna de interes cinegetic întreprinderea de acțiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole și/sau vegetației forestiere, în perioadele în care acestea sunt frecventate pentru hrană de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic. Art. 3 Persoanele prevăzute la art. 1 și 2 fac dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzute de prezenta hotărâre prin următoarele: a) documente specifice, potrivit legii, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 1 lit. a) și b) și la art. 2 lit. a); b) dovada transmiterii solicitării pentru îndeplinirea obligației prevăzute la art. 1 lit. c)." În esență, reclamanta a invocat nerespectarea principiului ierarhiei actelor normative, respectiv faptul că prevederile incriminate nu au fost corelate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 407/2006 astfel cum a fost ea modificată, ceea ce conduce la încălcarea dispozițiilor art. 12 lit. a) și b), art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale art. 108 alin. (2) din Constituția României, prin instituirea formei scrise a cererii de plată a despăgubirilor și a termenului de formulare a acesteia. Astfel, susține recurenta, au fost încălcate dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 care nu impun/impuneau ca solicitarea utilizatorului terenului agricol sa îmbrace o forma scrisa si nici nu fac trimitere la perioada in care o astfel de solicitare sa fie făcută. Actul normativ de rang superior, în executarea căruia au fost adoptate articolele din H.G. nr. 1679/2008, prevede (forma actului în vigoare la data adoptării H.G. nr. 1679/2008, respectiv 29.12.2008): "ART. 13 (1) Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 și 2, se acordă despăgubiri. (2) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează: a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice și în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor; b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație. (3) Pentru situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinație. (4) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație." Problema de drept dedusă judecății prin prezentul recurs este reprezentată, prin urmare, de conformitatea unor norme cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ (H.G. nr. 1679/2008 privind obligațiile ce revin proprietarilor culturilor agricole și silvice și ai animalelor domestice, pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic) cu actul normativ de forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost emis (Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006). Această problemă de drept implică verificarea respectării principiului ierarhiei actelor normative, ierarhie care se stabilește în funcție de importanța relațiilor sociale reglementate (conținutul normativ) și în funcție de locul autorității emitente în rândul autorităților publice. Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor normative determină forța juridică a acestora. Principiul de drept aplicabil în speță este acela că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele și potrivit normelor care le guvernează de nivel superior. Astfel, art. 1 alin. (5) din Constituție stabilește că "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". Textul constituțional cuprinde și o reglementare relativ indirectă a principiului ierarhiei actelor normative, dedusă din succesiunea în care sunt reglementate principiile generale, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale și autoritățile publice – emitenții actelor normative. Cadrul normativ subsecvent Constituției a detaliat reglementarea principiului ierarhiei actelor normative. Articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, art. 81 din același act normativ dispune că la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții ale autoritățile administrației publice locale se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior. Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenței constituționale și legale a organului emitent și cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară. În ceea ce privește hotărârile de guvern, sunt aplicabile dispozițiile art. 108 din Constituția României, potrivit cărora: "Art. 108: Actele Guvernului (1) Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. (2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor." Prin art. V alin. (1) din Legea nr. 215/24.10.2008 de modificare și completare a Legii nr. 407/2006 s-a prevăzut că "modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute la art. 13 alin. (4) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, care va fi adoptată în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi." H.G. nr. 1679/2008 a fost emisă pentru organizarea modului de executare a dispozițiilor Legii nr. 407/2006, aspect ce rezultă din art. 1 al actului, potrivit căruia "prezenta hotărâre reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 07/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele produse de exemplarele din speciile de faună sălbatică de interes cinegetic, prevăzute în anexele nr. 1 și 2 ale aceleiași legi, culturilor agricole, silvice și animalelor domestice, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor." Înalta Curte constată că reglementarea condiției notificării scrise si a perioadei in care aceasta notificare ar trebuie efectuată, aspecte care nu erau prevăzute de legea superioară, se încadrează întocmai în noțiunea de organizare a executării legii și că detaliile concrete adăugate reprezintă tocmai acele aspecte faptice ce ușurează executarea legii, în lipsa lor, norma legală fiind supusă incertitudinii aplicării sale. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că nu sunt încălcate prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Aplicând modalitatea de interpretare propusă de recurentă, s-ar ajunge în situația absurdă în care actele normative subsecvente ar putea prevedea doar ceea ce prevede actul superior (repetiție inutilă) sau actele normative de forță superioară ar trebui să reglementeze cu detalii excesive, lipsind de conținut chiar principiul ierarhiei actelor normative, iar actele subsecvente cu caracter normativ ar deveni inutile. Așadar, se constată că, în aplicarea art. 13 din Legea nr. 407/2006, pârâtul Guvernul României avea obligația ca, la stabilirea obligațiilor ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, să respecte limitele din actul de rang superior. Or, se poate observa că prin Legea nr. 407/2006, legiuitorul nu a stabilit anumite limite privind obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole și silvice, care să fi fost încălcate prin actul normativ de rang inferior, act ce nu este de natură a contrazice limitele actului normativ de rang superior. De asemenea, Înalta Curte constată că, astfel cum în mod corect a subliniat prima instanță, recurenta s-a raportat la o formă a actului de rang superior care este ulterioară adoptării H.G. nr. 1679/2008. Astfel, principiul neretroactivității legii, ca și principiu de rang constituțional, trebuie aplicat și în situația verificării conformității unui act normativ cu actul normativ superior pe care îl execută, corespondența dintre norma de organizare a executării legii și norma legală supusă executării trebuind să fie analizată la același moment în timp. În consecință, nu se poate susține că H.G. nr. 1679/2008 încalcă sau adaugă la dispozițiile unei legi, în forma lor modificată ulterior actului normativ contestat, întrucât legalitatea actului se analizează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui. Or, la data adoptării H.G. nr. 1679/2008, Legea nr. 407/2006 nu prevedea care sunt obligațiile pentru prevenirea pagubelor, în sarcina gestionarului și a proprietarilor de culturi agricole și silvice și pe care actul de rang inferior le-ar fi încălcat, limitat, condiționat, ele fiind stabilite numai ulterior prin hotărâre a guvernului. 6.3. Temeiul procesual al recursului Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.