ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2025

Ședința publică din data de 11 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea Deciziei de respingere parțială a cererii de despăgubire nr. x/25.09.2020 și obligarea intimatului la plata următoarelor sume:

- către contestatoarea C. (mama defunctului), la plata daunelor morale în cuantum de 412.451,5 RON (diferență a daunelor morale, neacordată);

- către contestatorul D. (tatăl defunctului), la plata daunelor morale în cuantum de 412.451,5 RON (diferență a daunelor morale, neacordată);

- către contestatoarea A. (soția defunctului), la plata daunelor morale în cuantum de 407.145 RON (diferență a daunelor morale, neacordate) și 9.301 RON (diferența a daunelor materiale neacordate);

- către contestatorul B. (fiul minor al defunctului), la plata daunelor morale în cuantum de 428.060,5 RON (diferență a daunelor morale, neacordate) precum și a unei prestații periodice;

- către contestatoarea E. (sora defunctului) la plata daunelor morale în cuantum de 285.044 RON (diferență a daunelor morale, neacordate).

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 760 din 10 mai 2024, a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 24235 din 25.09.2020 și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumelor de bani astfel cum au fost stabilite prin sentința penală nr. 2572/29.10.2021 pronunțată de Judecătoria Craiova, îndreptată prin încheierea din 08.11.2021 și devenită definitivă prin decizia penală nr. 880/27.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, ignorând puterea de lucru judecat în ceea ce privește sumele cu titlu de daune morale datorate reclamanților, ce se încadrează în noțiunea de creanțe de asigurare astfel cum este aceasta definită de art. 4 din Legea nr. 213/2015.

Recurentul invocă incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; nu cuprinde motivele pe care se întemeiază), susținând că nu există putere de lucru judecat cu privire la dobânda datorată de asigurător.

În opinia recurentului, instanța penală nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul sumelor ce pot fi achitate din resursele financiare ale Fondului, sau dacă sumele solicitate constituie creanțe de asigurare, astfel cum sunt definite de art. 4 din Legea nr. 213/2015, ci limitele investirii au fost determinate de necesitatea de a se pronunța cu privire la solicitarea de tragere la răspundere penală a inculpatului, respectiv de stabilire a cuantumului daunelor morale/materiale suferite.

Recurentul mai arată că nu a fost parte în procesul penal, în care au avut calitate doar reclamanții- părți civile și asigurătorul în faliment- parte responsabilă civilmente, întrucât nu avea calitate procesuală. Cu privire la calitatea FGA în procese s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. 26/2017 -RIL.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 213/2015: (3)Fondul protejează creditorii de asigurări prin plata de creanțe de asigurări, rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în cazul constatării de către ASF a insolvenței unui asigurător, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative reglementate de prezenta lege, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, prevăzute la art. 5; În cazul în care disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege. (3) Executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva Fondului; În acest caz creditorul de asigurări depune o cerere de plată motivată, în condițiile art. 14 alin. (1), cu respectarea procedurii și a plafonului stabilite prin prezenta lege.

De asemenea, art. 4 din aceeași lege definește creanțele de asigurări drept creanțele creditorilor de asigurări, indiferent de momentul nașterii acestora raportat la data deschiderii procedurii de faliment, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă; se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;

Fondul de Garantare a Asiguraților plătește din disponibilitățile sale în cazul falimentului unui asigurător doar creanțe de asigurări (art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015 creanța de asigurări - creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;)

Potrivit art. 18 din Ordinul CSA nr. 14/2011: (1) Documentul de asigurare obligatorie RCA eliberat de un asigurător RCA în schimbul unei prime plătite de proprietarul sau utilizatorul unui vehicul garantează, pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de vehicule produse în limitele teritoriale de acoperire, în conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispozițiile legislației privind asigurarea obligatorie RCA, în vigoare la data accidentului, ale statului în care acesta s-a produs.

Elocvente din perspectiva legăturii cauzale sunt prevederile art. 12 din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.

În plus, ca sancțiune pentru societatea de asigurare, în cazul în care nu plătește în termen despăgubirea, sau nu formulează un punct de vedere cu privire la cererea de despăgubire înăuntrul termenului de 3 luni, norma ASF prevede plata despăgubirilor de către societatea de asigurare în exact cuantumul solicitat (art. 37 alin. (2) din Norma ASF 23/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 826 din 12 noiembrie 2014), fără însă a se putea susține că dacă persoana păgubită ar formula acțiune în răspundere delictuală împotriva persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului, ar fi incident același text de lege și pentru asiguratul RCA, instanța fiind nevoită să cuantifice în concret daunele materiale sau morale etc. și nu doar să se rezume la admiterea în întregime a pretențiilor pentru nerespectarea termenului.

Este evident că ambele sancțiuni - atât cea a plății despăgubirii în cuantumul solicitat cât și plata -penalităților sunt sancțiuni aplicate doar societății de asigurare, fără a se include în noțiunea de despăgubiri și fără a fi aplicabile și în cazul în care pretențiile se emit direct față de asigurat.

FGA trebuie așadar să preia și să plătească doar prejudiciul pentru care asiguratul și nu asigurătorul răspunde față de terțele persoane păgubite.

Nu orice sancțiuni aplicate F. sunt opozabile Fondului, care, venind în sprijinul asiguraților trebuie să achite doar despăgubiri, nu și orice alte datorii F. ca penalități de întârziere, dobânda penalizatoare, onorarii experți/avocați etc.- care deși au fost generate de litigiile purtate de F., nu cad în sarcina Fondului.

Este evident, că în cazul Fondului de Garantare a Asiguraților, legiuitorul a optat pentru plata despăgubirilor și nu a tuturor sumelor datorate de asigurătorul în faliment, ba chiar reglementează în mod expres că Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege. (art. 11 din Legea 213/2015).

Conform art. 24 alin. (3) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2015: Dacă disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente pentru efectuarea plăților de indemnizații/despăgubiri cuvenite creditorilor de asigurări, plata acestora se va efectua pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de lege. Autoritatea de Supraveghere Financiară poate majora oricând cuantumul cotei procentuale până la limita prevăzută la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Prin urmare, este evident că sumele plătite creditorilor de asigurări ai societăților aflate în faliment sunt suportate de către ceilalți asigurători din piată și resimțite de toți consumatorii finali (asiguratii de RCA) care se văd nevoiți să suporte prime mai mari, pentru a fi posibilă plata acestor contribuții, e de altfel de notorietate haosul generat în piață de falimentul G., F., H. și I. unii consumatori arătând expres că le este imposibil să mai suporte alte majorări ale primelor RCA.

- Fondul de Garantare nu suportă toate daunele ca urmare a producerii riscului asigurat și a culpei procesuale a asigurătorului, întrucât această instituție nu se subrogă în drepturile și obligațiile fostului asigurător. Obligația sa de plată este una legală și este consecința principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu consecință directă a preluării riscului asigurat.

În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimații A., B., C., D. și E., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 16.09.2014 s-a produs un accident rutier în care au fost implicate autoutilitara, asigurat RCA la F. S.A. și autoutilitara marca J. cu nr. de înmatriculare x.

În urma accidentului a rezultat decesului conducătorului autovehiculului cu nr. x astfel că s-a constituit dosarul penal nr. x/2014

Reclamanții au depus la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cerere de plată a despăgubirilor pentru prejudiciul produs în urma evenimentului rutier.

Prin Decizia nr. 24235/25.09.2020 Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a stabilit următoarele despăgubiri:

- pentru reclamanta C.- mama victimei- 37548,5 RON daune morale;

- pentru reclamantul B.- fiul victimei- 21.939 RON daune morale;

- pentru reclamanta A.- soția victimei- 26255 RON daune morale și 7299 RON daune materiale;

- pentru reclamantul D. - tatăl defunctului- 37548 RON daune morale;

- pentru reclamanta E.- sora victimei- 14.956 RON daune morale.

În dosarul penal nr. x/2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K. conducătorul autoutilitarei, asigurat RCA la F. S.A..

Dosarul a fost soluționat în primă instanță prin sentința penală nr. 2572/29.10.2021 pronunțată de Judecătoria Craiova, îndreptată prin încheierea din 08.11.2021.

Prin această hotărâre, soluționând latura civilă, s-a stabilit obligația părții responsabile civilmente F. S.A., la plata următoarelor sume:

- pentru reclamantul B.- fiul victimei- 150.000 RON daune morale, sumă actualizată cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la data efectuării plății precum și suma de 36.305 RON cu titlu de prestație periodică, calculată în sumă globală, de la data săvârșirii infracțiunii și până la pronunțarea hotărârii;

- pentru reclamanta A. - soția victimei- 125.000 RON daune morale, sumă actualizată cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la data efectuării plății și 9.301 RON daune materiale;

- pentru reclamanta C. - mama victimei- 125.000 RON daune morale, sumă actualizată cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la data efectuării plății;

- pentru reclamantul D. - tatăl victimei- 125.000 RON daune morale, sumă actualizată cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la data efectuării plății;

- pentru reclamanta E. - sora victimei- 125.000 RON daune morale, sumă actualizată cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la data efectuării plății;

Hotărârea Judecătoriei Craiova a devenit definitivă prin decizia penală nr. 880/27.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Prin cererea de chemare în judecată de față, reclamanții au solicitat anularea deciziei emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocând faptul că sumele stabilite cu titlu de despăgubiri morale sunt nejustificat de mici comparativ cu sumele la care sunt îndreptățiți, cu ignorarea particularităților de fapt ale cauzei.

Prin notele de ședință din 18.01.2024 reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumelor de bani astfel cum acestea au fost stabilite în cadrul dosarului penal.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, soluție pe care Înalta Curte o împărtășește.

Înalta Curte reține că dispozițiile legale care reglementează soluționarea cererilor de plată sunt reprezentate de art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 care stabilesc: "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.", și de art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015, potrivit cărora: "Fondul protejează creditorii de asigurări prin plata de creanțe de asigurări, rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în cazul constatării de către ASF a insolvenței unui asigurător, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative reglementate de prezenta lege, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, prevăzute la art. 5."

În prezenta cauză, aspectul dimensionării daunelor morale la care erau îndreptățiți reclamanții a fost tranșat în mod definitiv prin sentința penală nr. 2572/29.10.2021 pronunțată de Judecătoria Craiova, îndreptată prin încheierea din 08.11.2021 și devenită definitivă prin decizia penală nr. 880/27.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Este de necontestat faptul că în cadrul acestui dosar, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a avut calitatea de parte, procedura derulându-se cu asiguratorul F. S.A., prin lichidatorul judiciar L., însă hotărârea este opozabilă pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin urmare, așa cum corect a reținut și instanța de fond, recurentul-pârât are obligația de a avea în vedere aspectele stabilite prin sentința penală.

Înalta Curte apreciază că daunele morale sunt apreciate raportat la durerea pe care au simțit-o și pe care o simt și în prezent petenții, precum și la consecințele negative pe care dispariția victimei B. le-a avut asupra vieții acestora.

Suferința fiecărui petent, suferința cauzată de decesul brusc al soțului/tatălui/fiului, respectiv a fratelui, sunt motivele în fapt ce au stat la formularea prezentei cereri de despăgubire.

Prin urmare, daunele morale solicitate de către reclamanții, pentru pierderea suferită, sunt pe deplin justificate și reprezintă o reparație echitabilă și rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 760 din 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.