ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2009/2025

HOTĂRÂRE
08.04.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2009/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 8 aprilie 2025

Asupra cererii de completare dispozitiv de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4988 din data de 5 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins atât recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. cât și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Vest împotriva sentinței civile nr. 95 din data de 9 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2025, recurenta-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 4988 din data de 05.11.2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contentios Administrativ și Fiscal, în sensul de a se dispune și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, în cuantum de 19.385,38 RON.

În susținerea cererii de completare, întemeiată pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, la termenul de judecată din 05.11.2024, reprezentantul său convențional a depus la dosar Borderoul nr. x/AJ/04.11.2024 împreună cu dovezile cheltuielilor de judecată efectuate.

În condițiile în care recursul recurentei-reclamante a fost respins, consideră că, din omisiune, dispozitivul hotărârii nu conține nicio dispoziție cu privire la cheltuielile de judecată solicitate.

Examinând cererea formulată de recurenta-pârâtă, în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că este întemeiată, motiv pentru care o va admite.

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."

Analizând motivele prezentei cereri de completare a dispozitivului dispozitivului Deciziei nr. 4988/05.11.2024, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest a susținut că dispozitivul deciziei nu conține soluția privind cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cauzei, deși dovada existenței și întinderii acestora a fost făcută prin documentele depuse la dosar la termenul de judecată din 05.11.2024.

Înalta Curte constată că împotriva soluției pronunțate de instanța de fond (Sentința nr. 95 din data de 9 februarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal), reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs principal.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe recurenta-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest a formulat recurs incident.

Verificând dispozitivul Deciziei nr. 4988/05.11.2024 pronunțate de instanța supremă, a cărei completare o solicită recurenta-pârâtă, constată că recursul formulat în cauză de către recurenta-reclamantă a fost respins, iar instanța nu s-a pronunțat asupra eventualelor cheltuieli de judecată solicitate de partea adversă.

Chiar dacă prin decizia Înaltei Curți a fost respins și recursul incident formulat de recurenta-pârâtă, recurs ce vizează soluția primei instanțe dată excepției calității sale procesuale pasive, respingerea recursului principal și menținerea soluției pronunțate pe fond de respingere a acțiunii face ca partea care a pierdut procesul să fie, în mod evident, recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Textul legal prevede acordarea cheltuielilor de judecată la cererea părții care a câștigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

În cauză, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele textului de lege anterior menționat, cheltuielile de judecată efectuate de recurenta-pârâtă în combaterea recursului principal, în cuantum de 19.385,38 RON, fiind solicitate și dovedite.

Astfel, potrivit notei de cheltuieli depusă la dosar coroborată cu documentele doveditoare, se constată că recurenta-pârâtă a făcut dovada cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare, însă instanța nu s-a pronunțat pe această cerere.

Totodată, potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. civ.:

"Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

Ținând seama de faptul că și recurentei-pârâte i-a fost respins recursul propriu, va obliga recurenta - reclamantă la plata unei părți din cheltuielile de judecată conform dovezilor depuse la dosarul de recurs, cu aplicarea art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea formulată de recurenta-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest privind completarea Deciziei nr. 4988 din data de 5 noiembrie 2024, urmând a obliga recurenta - reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.000 de RON către recurenta-pârâtă, în raport cu dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Admite cererea formulată de recurenta-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 4988 din data de 5 noiembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contentios Administrativ și Fiscal.

Completează Decizia nr. 4988 din data de 5 noiembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contentios Administrativ și Fiscal în sensul că:

Obligă recurenta - reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.000 de RON către recurenta-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest, în raport cu dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 aprilie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4988/2024
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înr
ÎCCJ 2021-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1019/2021
, ca rămasă fără obiect; - a respins cererile reclamantei și a pârâtei ADR - Regiunea Vest România, de acordare a cheltuielilor de judecată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4562 din 24 noiembrie 2017, pro
ÎCCJ 2025-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 549/2025
iertate prin lege de datorie, rezultă că nu se poate angaja nici răspunderea reprezentantului acestora, nemaiaflându-se în prezența vreunei fapte ilicite". Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art.
ÎCCJ 2019-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5537/2019
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019 Asupra cererii de completare a deciziei de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței a cărei completare se solicită Prin decizia civilă nr. 2871 din
ÎCCJ 2025-02-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 738/2025
locii - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și decizia nr. 1710/02.11.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. A respins în rest acțiunea reclamantului. 3. Cererea de recurs și soluția
Sursă