ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1893/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Vrancea sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății: 1. anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2483/12.10.2020 privind încetarea suspendării din funcția sa de manager al Spitalului Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani; 2. anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2484/12.10.2020 privind încetarea contractului de management nr. x/15.01.2019; 2. obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a emiterii celor două ordine contestate, sume ce urmează a fi actualizate până la data plății efective; 3. suspendarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2483/12.10.2020 privind încetarea suspendării din funcția sa de manager al Spitalului Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani; 4. suspendarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2484/12.10.2020 privind încetarea contractului de management nr. x/15.01.2019. Prin cererea din data de 07.05.2021, reclamantul și-a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, solicitând și repunerea sa în situația anterioară emiterii OMS nr. 2484/12.10.2019, în sensul reintegrării prin Ordin al Ministrului Sănătății în funcția de manager al spitalului. De asemenea, reclamantul și-a suplimentat motivele de anulare a Ordinului MS nr. 2484/12.10.2020, învederând instanței faptul că acesta nu este motivat, necuprinzând nicio referire la faptele care i se impută și pentru săvârșirea cărora s-a dispus încetarea contractului de management.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 198 din 18 iunie 2024, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, având ca obiect anulare act administrativ, a anulat OMS nr. 2484/12.10.2020, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani, a obligat pârâtul la plata către reclamant a drepturilor bănești de care acesta a fost lipsit în perioada cuprinsă între data de 12.10.2020, data încetării contractului de management nr. x/15.01.2019 și data de 12.10.2023, data repunerii sale în funcția de manager al spitalului, sumele cuvenite urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație până la data plății efective și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 9.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (50 RON taxă judiciară de timbru și 9.520 RON, onorar avocat).

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs, pe care l-a întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului. Înalta Curte constată întemeiată excepția invocată, fiind incidente în cauză dispozițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate(ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.). Conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia. Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei. Mai precis, recurentul-pârât s-a limitat la a relua apărările formulate în cadrul întâmpinării depuse la dosarul de fond, a susținut cu titlu general că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 176 și 187 din Legea nr. 195/2006 și clauzele contractuale de management, fără a se referi la considerentele sentinței atacate și a invocat aspecte de fapt privind managementul defectuos pe care l-ar fi exercitat intimatul-reclamant, care nu pot fi examinate în recurs, nesubsumându-se controlului de legalitate pe care îl impune art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a acțiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea. Astfel fiind, având în vedere că recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului. De asemenea, în ceea ce privește motivul de recurs privind caracterul disproporționat al cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere faptul că, prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitată de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunțate, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra proporționalității cheltuielilor de judecată acordate unei părți de către instanța de fond.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință va anula recursul în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.