ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2013

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 24

octombrie 2012, sub nr: 37747/301/2012, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe

pârâtul B.B. pentru a se dispune exercitarea autorității părintești, cu privire

la minorul B.D., de către un singur părinte.

Prin Sentința civilă

nr. 19022 din 6 decembrie 2012, Judecătoria sectorului 3 București a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, reținând că

pârâtul nu are domiciliul sau reședința, în sensul dat de legea procesuală,

acela de locuință stabilă, în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 3

București, ci în Onești.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Onești a pronunțat Sentința civilă nr. 721 din 26

februarie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea

primei instanțe sesizate, Judecătoria sectorului 3 București și, constatând

ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.'

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că la data promovării cererii

pârâtul avea domiciliul în București, că față de obiectul cererii de chemare în

judecată - exercitarea exclusivă a autorității părintești - va face aplicarea

dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Noul C. civ. cu privire la instanța de

tutelă, că prevederile Noului C. civ. au fost corelate cu cele ale Noului Cod

de procedură civilă, însă acesta din urmă a intrat în vigoare la o altă dată,

că față de această împrejurare nu pot fi aplicate automat, în materia instanței

de tutelă, dispozițiile art. 5 din vechiul cod și că, față de interesul

superior al minorului, instanța de tutelă este instanța locului unde

domiciliază minorul, adică Judecătoria sectorului 3 București.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Cererea de chemare în

judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la 24

octombrie 2012.

Față de această

împrejurare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 398 din Noul C. civ.,

care dispun că „(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul

superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie

exercitată numai de către unul dintre părinți. (2) Celălalt părinte păstrează

dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum

și dreptul de a consimți la adopția acestuia".

Potrivit

dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Noul C. civ., procedurile privind

ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie

stabilite potrivit legii, denumită instanță de tutelă.

Potrivit art. 76 din

Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie,

judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru

minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având

competența stabilită potrivit Codului civil și Codului de procedură civilă.

Art. 1 C. proc. civ.

stabilește plenitudinea de competență a judecătoriilor. Prin urmare, întrucât

nu există un text de lege prin care să fie dată în competența de primă instanță

a tribunalului judecarea cererii de exercitare a autorității părintești,

competența materială de primă instanță aparține judecătoriei.

În raport de

dispozițiile art. 5 C. proc. civ., cererea se introduce la instanța

domiciliului pârâtului.

Din actele dosarului

(fila 9 dosar Judecătoria sectorului 3 București) rezultă că la data

introducerii acțiunii pârâtul avea domiciliul în municipiul București, sector

3.

În condițiile art. 87

din Noul C. civ. domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării

drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își

are locuința principală".

Împrejurarea că

pârâtul avea un domiciliu ales, pentru comunicarea actelor de procedură, nu

este de natură a determina competența teritorială de soluționare a pricinii,

deoarece aceasta ar însemna că partea și-ar putea alege instanța la care ar

dori să se desfășoare procesul prin indicarea arbitrară a unui domiciliu

procesual

În aceeași măsură,

schimbarea domiciliului în timpul procesului nu poate produce consecințe asupra

competenței teritoriale a instanței, astfel încât instanța legal învestită cu

soluționarea pricinii rămâne în continuare competentă, indiferent de

schimbările survenite până la pronunțarea hotărârii cu privire la domiciliile

părților.

Pentru aceste

considerente, în raport de dispozițiile legale reținute a fi incidente în

cauză, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG