ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 143/2024

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate a solicitat instanței anularea Raportului de evaluare nr. x/17.07.2020 și eliminarea comunicatului din data de 17 iulie 2020.

Prin sentința civilă nr. 1374 din 5 iulie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată și a anulat Raportul de evaluare nr. x/17.07.2020.

A respins cererea având ca obiect eliminarea comunicatului din 17 iulie 2020 ca nefondată și a luat act de solicitarea acordării cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 1374 din 5 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, respectiv art. 94 alin. (2) lit. a), art. 94

1

alin. (2) lit. c) și art. 101 din Legea nr. 161/2003, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 111 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în raport cu starea de incompatibilitate reținută în sarcina intimatei-reclamante A., care a deținut simultan, în perioada 04.07.2013-04.07.2018, funcția publică de conducere de șef birou în cadrul Casei Județene de Pensii Bacău și funcția de asistent judiciar la Tribunalul Bacău.

Prima critică formulată de recurenta-pârâtă vizează interpretarea eronată de către instanța de fond a regimului juridic aplicabil funcționarilor publici în raport cu dispozițiile art. 94

1

alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

A susținut că instanța a calificat în mod greșit funcția de asistent judiciar ca fiind exceptată de la regimul incompatibilităților, reținând că numirea în această funcție s-ar realiza în baza unui mandat de reprezentare.

Recurenta a arătat că, potrivit Hotărârii nr. 616/2005 privind condițiile și procedura de selecție a candidaților pentru funcția de asistent judiciar, precum și conform dispozițiilor Legii nr. 304/2004, numirea se face de către ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pentru o perioadă de cinci ani, în temeiul unui mandat de numire într-o funcție publică, nu în baza unui mandat de reprezentare.

În consecință, nu se poate reține incidența excepției prevăzute de art. 94

1

alin. (2) lit. c), întrucât funcția de asistent judiciar nu presupune reprezentarea intereselor unei entități în cadrul unei autorități publice, ci exercitarea unei funcții publice autonome, reglementată distinct.

A doua critică privește interpretarea greșită a regimului suspendării raportului de serviciu.

Recurenta a susținut că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, suspendarea de drept intervine doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, precum numirea într-o funcție de demnitate publică. Or, funcția de asistent judiciar nu este calificată ca funcție de demnitate publică, ci ca funcție publică, astfel că nu poate opera suspendarea de drept. În acest context, se arată că exercitarea funcției de asistent judiciar nu se încadrează în situațiile de suspendare de drept, iar funcționarul public care exercită această funcție rămâne supus regimului juridic al incompatibilităților, obligațiile sale fiind active pe toată durata suspendării. A invocat în acest sens adresa nr. x/04.06.2015 emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, care confirmă că suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu încetarea acestuia, iar funcționarul public nu poate fi trecut în corpul de rezervă.

A treia critică privește constatarea eronată de către instanța de fond a inexistenței unei stări de incompatibilitate.

Recurenta a susținut că, potrivit art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

În speță, intimata-reclamantă a deținut simultan funcția publică de conducere de șef birou în cadrul Casei Județene de Pensii Bacău și funcția de asistent judiciar la Tribunalul Bacău, ceea ce atrage incidența regimului de incompatibilitate prevăzut de lege. Se subliniază că excepțiile de la acest regim, prevăzute de art. 94

1

alin. (2), sunt de strictă interpretare și aplicare, iar funcția de asistent judiciar nu se regăsește printre acestea.

Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, în ceea ce privește soluția de anulare a raportului de evaluare nr. x/17.07.2020, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea contestației formulate de reclamanta A., cu constatarea caracterului temeinic și legal al raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta - pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/17.07.2020 și eliminarea comunicatului din data de 17 iulie 2020.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a anulat Raportul de evaluare nr. x/17.07.2020 și a respins cererea având ca obiect eliminarea comunicatului din 17 iulie 2020 ca nefondată, reținând că, în cauză, nu este îndeplinită condiția simultaneității deținerii funcțiilor publice, astfel că nu se poate reține existența stării de incompatibilitate, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 94^1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și c), funcționarul public care exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituție publică, în condițiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.

Instanța de fond a reținut în mod eronat că exercitarea funcției de asistent judiciar de către reclamanta A., în perioada 04.07.2013-04.07.2018, nu ar fi generat o stare de incompatibilitate, întrucât numirea în această funcție s-ar fi realizat în temeiul unui mandat de reprezentare, în sensul art. 94^1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că această interpretare este nelegală, întrucât funcția de asistent judiciar este o funcție publică distinctă, exercitată pe bază de mandat determinat, în urma unei proceduri de selecție și numire, fără a presupune reprezentarea unei autorități sau instituții publice. Numirea se face prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, care nu are calitatea de a desemna reprezentanți în sensul prevăzut de art. 94

1

alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

În consecință, nu se poate reține incidența excepției de la regimul incompatibilităților, iar exercitarea simultană a funcției publice de conducere de șef birou în cadrul Casei Județene de Pensii Bacău și a funcției de asistent judiciar la Tribunalul Bacău atrage incidența dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, care interzic funcționarilor publici să dețină alte funcții în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

Este adevărat că prin Decizia 36/04.07.2013, raportul de serviciu al reclamantei a fost suspendat de drept pe durata exercitării funcției de asistent judiciar, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Însă, Înalta Curte constată că motivarea instanței de fond referitoare la efectele suspendării raportului de serviciu al funcționarului public este eronată, întrucât nu reflectă corect regimul juridic aplicabil acestei instituții.

Astfel, potrivit reglementărilor incidente, suspendarea raportului de serviciu nu determină pierderea calității de funcționar public și nici încetarea de drept a funcției publice în care persoana a fost numită. Funcționarul public își păstrează atât calitatea conferită prin actul de numire, cât și funcția publică deținută, independent de exercitarea efectivă a atribuțiilor sau de acordarea drepturilor salariale aferente.

Pe durata suspendării, se suspendă doar executarea obligațiilor de serviciu și plata drepturilor salariale, însă regimul juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese rămâne pe deplin aplicabil. Această interpretare este susținută de poziția oficială exprimată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici prin adresa nr. x/04.06.2015, precum și de soluția de principiu adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din 27.06.2022, conform căreia suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu încetarea acestuia, iar calitatea de funcționar public se menține, cu toate obligațiile aferente.

În consecință, starea de incompatibilitate reglementată de art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 intervine ca urmare a deținerii simultane a calității de funcționar public și a unei alte funcții în cadrul unei autorități sau instituții publice, indiferent dacă cele două funcții sunt exercitate efectiv în același interval temporal. Suspendarea raportului de serviciu la cerere nu echivalează cu încetarea funcției publice, astfel încât incompatibilitatea se menține pe întreaga durată a suspendării, cât timp funcționarul public continuă să dețină funcția publică

În raport de aceste considerente, instanța constată că reclamanta a deținut simultan două funcții publice incompatibile, în perioada 04.07.2013-04.07.2018, ceea ce atrage incidența regimului juridic al incompatibilităților prevăzut de Legea nr. 161/2003. În consecință, raportul de evaluare nr. x/17.07.2020 emis de Agenția Națională de Integritate este legal și temeinic, iar acțiunea formulată de reclamanta A. este neîntemeiată.

Față de cererea recurentei de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a o admite și a obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă, constând în 100 RON taxă judiciară de timbru achitată pentru formularea recursului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 1374 din 5 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând cauza:

Respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Obligă intimata - reclamanta A. la plata sumei de 100 RON către recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.